Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Duminică, 11 septembrie 2022, comunitatea greco-catolică din Preluca Veche a avut bucuria de a-l primi în mijlocul său pe Preasfințitul Vasile Bizău, care a fost prezent aici spre a oficia slujba de sfințire a noii mese de altar. După ritualul sfințirii, a fost celebrată Sfânta Liturghie, de către PS Vasile, alături de părintele vicar Augustin Butica, părintele protopop Mihnea Gheorghe, părintele paroh Bud Daniel, părintele Timbuș Ioan (fost paroh de Preluca Veche) și ați preoți din eparhie invitați la sărbătoare. În masa de altar au fost așezate moaștele Sfântului Mucenic Apolinarie. „Astăzi am sfințit altarul acestei biserici, care este Templu al lui Dumnezeu, locul în care comunitatea se adună pentru a celebra Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, pentru rugăciunile comune și pentru a reînnoi această alianță cu Dumnezeu, care ni se dăruiește prin jertfa Fiului Său. Astăzi celebrăm Sfânta Liturghie cu gândul că Dumnezeu se dăruiește, că Isus se dăruiește pe cruce”, a punctat Preasfinția Sa Vasile în Cuvântul de Învățătură, explicând că altarul nou sfințit „este un semn al alianței noastre cu Dumnezeu, al comunității de aici din Preluca Veche. Acest semn rămâne peste secole și generație după generație ne amintim că suntem iubiți de Dumnezeu și Dumnezeu dorește mântuirea, împlinire și fericirea noastră, iar noi încercăm să răspundem cu aceeași iubire atunci când ne trăim viața ca pe un dar”.

Vorbind despre evanghelia duminicii (Io 3,13-17), Ierarhul a afirmat: „Mesajul care ne ajunge azi din evanghelie este acela că Dumnezeu iubește lumea [Astfel încât l-a dat pe Fiul Său…], iubește omul, ne iubește pe noi. Atunci când fiecare dintre noi începem să ne simțim iubiți de Dumnezeu, viața noastră se schimbă, este mai frumoasă, mai împlinită, mai senină pentru că omul care se recunoaște a fi iubit este un om vesel, un om împlinit, este un om senin, tocmai pentru că știe că este iubit. Asta ne spune evanghelia de azi: că Dumnezeu iubește lumea, îl iubește pe om și atât de mult îl iubește încât l-a dat pe Fiul Său și l-a dat până la moartea pe cruce, un gest concret de mare iubire”, a explicat Preasfințitul, exemplificând faptul că orice părinte face sacrificii pentru copiii lui și niciun sacrificiu nu i se pare prea mare unei mame atunci când își crește pruncul, trecând peste nopțile nedormite fără să le numere, pentru că se bucură că el crește sănătos și că ea poate să-i fie ajutor și suport. Iubirea îl transformă pe om.

Părintele paroh Bud Daniel a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru că a adus în comunitatea din Preluca Veche multă emoție și putere: „Altarul sfințit astăzi este pentru noi muntele spre care să mergem spre a putea simți puterea lui Dumnezeu”, a afirmat părintele. A mulțumit părintelui vicar, părinților preoți și în special părintelui Tîmbuș, fost paroh al acestei parohii, sub îngrijirea căruia s-a construit biserica parohială și tuturor celor prezenți: autorități locale, persoane consacrate și credincioși veniți din alte parohii spre a se ruga împreună.

Date despre biserica din Preluca Veche

Temelia acestui sfânt lăcaş de închinare a fost pusă la data de 11 octombrie 1998, de către Preasfinţitul Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş între anii 1994-2011, în timp ce preot paroh în Preluca Veche era Părintele  Tîmbuş, Protopop de Mănăştur, Părintele Ioan-Mihai Cozmuţa, iar prim curator, domnul  Dumitru Florian.

Terenul pentru construcţia noii biserici parohiale a fost donat de familia profesorului Vasile Nechita, fiu al satului Preluca Veche. Proiectul pentru noua biserică parohială poartă semnătura domnului Pena Constantin din Baia Mare şi a fost finanţat de către Părintele Nechita Nicolae, Protopop de Lăpuş şi mărturisitor  al credinţei în temniţele comuniste, care a lăsat o moştenire domnului Ing. Florin Nechita, pe care, valorificând-o, a finanţat proiectul pentru construcţia actualei biserici parohiale.

Documentaţia, în vederea construirii noii biserici parohiale, a fost demarată de părintele Bilţiu Dăncuş Petru, cu sprijinul consiliului parohial, iar lucrările de construcţie s-au desfăşurat pe parcursul a şapte ani, prin grija meşterului local Florian Petre şi sub  coordonarea Părintelui profesor Ioan Tîmbuş, preot paroh în Preluca Veche  între anii  1998-2011. Fondurile edificării acestui sfânt lăcaş de cult au fost obţinute de la credincioşii din parohia Preluca Veche, de la diverşi donatori, de la asociaţiile Renovabis şi Kirche in Not din Germania, de la Conferinţa Episcopilor Catolici din America şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte din România.

 Sfinţirea bisericii a avut loc în data de 28 august 2005, fiind oficiată de către  Preasfinţitul Ioan Sişeştean, în timpul păstoririi Părintelui Ioan Tîmbuş, când Protopop de Mănăştur era Părintele Gheorghe Mihnea, iar prim curator, domnul Florin Giurgiu.

Sfânta Masă a Altarului  este executată din marmură de Simeria şi a fost finanţată în totalitate de către domnul Ing. Florin Nechita.

Mulţumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfinţim acest Sfânt Altar de Jertfă, îl rugăm să reverse belşug de haruri peste toţi binefăcătorii acestei sfinte biserici, iar celor trecuţi din lumea aceasta, ctitori  şi binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleşilor Săi.

Fie ca toţi cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniştea sufletească şi rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel întreit în Persoană: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Amin. (Din Hrisovul introdus în masa Sfântului Altar)

Biroul eparhial de presă

 

 

„În sărbătoarea de astăzi, Nașterea Maicii Domnului, cântăm și noi cu aceleași cuvinte pronunțate de Ea: Măreşte sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,  Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Este un cânt de bucurie pe care Preacurata fecioară Maria îl rostește atunci când o vizitează pe verișoara sa, Elisabeta. Un cânt prin care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a căutat spre ea, spre umilința servei sale. De acum toate neamurile o vor numi fericită, toate neamurile o vor lăuda”, a exclamat Preasfințitul Vasile Bizău în Cuvântul de Învățătură rostit în parohia Șișești joi, 8 septembrie 2022, cu ocazia pelerinajului la biserica ctitorită de părintele Vasile Lucaciu. Și a invitat pe toți preoții și credincioșii reuniți în rugăciune să aducă laudă Mariei, în sărbătoarea nașterii Sale: „O lăudăm și noi astăzi, în cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Această sărbătoare ne propune să începem acest an cu bucurie, privind înspre Domnul care face lucruri minunate și vine mereu înspre noi”, a afirmat Ierarhul, îndemnând pelerinii să înceapă anul liturgic cu aceleași sentimente pe care le-a avut Preacurata Fecioară Maria atunci când, întâlnind-o pe verișoara Sa, Elisabeta, s-a manifestat bucuria dintre cele două, făcând pruncul să-i salte în pântece. „Bucuria ne este dată de lucrarea minunată a lui Dumnezeu și de grija Lui pentru omenire, pentru fiecare dintre noi”, întrucât, Dumnezeu s-a făcut om asemenea nouă, spre a lua asupra Sa toate grijile, toată realitatea noastră, așa cum este ea, în toată gama condițiilor omului din toate timpurile și din toate locurile.

Ierarhul a vorbit despre libertate și alegere liberă: „Atunci când privim la Preacurata Fecioară Maria, privim la cum lucrarea și harul lui Dumnezeu întâlnește atât de armonios libertatea omului, libertatea ei și în această conlucrare a harului cu libertatea, Dumnezeu lucrează mântuirea lumii și a noastră… Întruparea lui Hristos este precedată de alegerea liberă a Maicii Sfinte să-i fie Mamă”, a afirmat Preasfințitul, îndemnând mamele și tații prezenți la pelerinaj să fie cei dintâi educatori în credință ai fiilor lor, să inspire copiilor valorile „cele mai profunde, care să-l facă pe om să nu uite în conștiința lui că este chip și asemănare al lui Dumnezeu”.

Părintele paroh Gabriel Horț a mulțumit tuturor celor prezenți la pelerinajul din Șișești: Preasfințitului Vasile, părintelui vicar Augustin Butica, părinților protopopi Iusco Vasile și Mihnea Gheorghe și tuturor confraților preoți, persoanelor consacrate și credincioșilor veniți din alte parohii pentru a sărbători împreună, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la moartea ctitorului acestei biserici, părintele Vasile Lucaciu.  

 Pelerinajul de la Șișești a fost instituit de către Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, primul episcop al Eparhiei de Maramureș, prin decretul dat la 1 iunie 1933: „Deodată am socotit a fi potrivit să participăm de acum înainte și la unul din pelerinajele obișnuite la biserica votivă de la Șișeștii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu, și fiindcă această biserică este închinată tot Maicii Domnului, am fixat pentru acest peregrinaj ziua de 8 Septemvrie, Nașterea Preacuratei Fecioare”.

Biroul eparhial de presă

 

„Anul școlar pe care îl deschidem azi să fie pentru noi o binecuvântare, o binecuvântare pentru profesorii și toți cei implicați în școala noastră Episcop Dr. Alexandru Rusu, pentru a putea să se dăruiască, pentru a putea să performeze, pentru a putea să educe în spiritul valorilor școlilor noastre. O binecuvântare pentru părinții, bunicii și toți cei care își însoțesc astăzi copiii, pentru ca în speranța pe care o au de a-i vedea crescând, să aibă și garanția aceasta a creșterii împreună, a creșterii în valori, a bucuriei de a primi o educație bună”, a afirmat PS Vasile luni, 5 septembrie 2022, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2022/2023, la Școala Episcop Dr. Alexandru Rusu din Baia Mare. Preasfințitul a mulțumit părinților pentru că au ales să-și dea copiii la școala fondată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș: „Vă mulțumim, dragi părinți, pentru că vă reînnoiți acordul cu noi, să vă aduceți copiii la această școală, care își propune să fie, în adevăratul sens al cuvântului, o mamă care își educă copiii spre valorile cele mai profunde”. Ierarhul a salutat copilașii adunați în curtea școlii și le-a urat un an roditor, îndemnându-i să se simtă acasă în școala unde vor veni zi de zi spre a crește uman, intelectual și spiritual.

Doamna Director Daniela Barbul a salutat cu drag copiii care azi pornesc în aventura educației pentru încă un an și a prezentat cadrele didactice care vor însoți fiecare grupă și clasă, invitându-i pe elevi să intre în săli, alături de părinți, pentru a participa la activitatea pregătită de învățătoare și educatoare.  

Prezente la eveniment au fost: Doamna inspector Dorca Onorica  - Inspector școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale și doamna Vida Noémi Erika – City manager al Primăriei Baia Mare. Ambele au urat copiilor, în numele Inspectoratului Școlar și al Primăriei, un an bun, plin de rezultate frumoase și un parcurs cât mai satisfăcător în noul an.

Ca în fiecare an, programul a cuprins Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinția Sa Vasile în capela școlii, ocazie cu care Ierarhul a invitat cadrele didactice să intre în logica propusă de Mântuitorul Hristos și a respecta ordinea valorilor propuse de El, spre a avea rezultate bune ale muncii: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mt. 6,34)”. „A da întâietate Împărăției lui Dumnezeu înseamnă a porni de la partea spirituală, de la căutarea personală a misterului lui Dumnezeu, care ne însoțește, dar care se lasă descoperit”, a explicat PS Vasile, îndemnând personalul școlii să caute întotdeauna creșterea în valori, în special în valorile spirituale, iar promisiunea lui Dumnezeu e o garanție a bunului mers al celorlalte lucruri.  

Biroul eparhial de presă

 

Pe data de 1 septembrie, în ritul bizantin, sărbătorim începutul anului bisericesc, instituit de Părinții Bisericii la Sinodul I de la Niceea (anul 325).

De asemenea, la inițiativa Papei Francisc, Biserica Universală marchează, pe 1 septembrie, Ziua mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației. Aceasta este o zi care deschide o întreagă perioadă de timp dedicată creației, numită „Timpul Creației”, care se desfășoară între 1 septembrie și 4 octombrie. Ziua de încheiere a Timpului Creației este marcată de de sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul ecologiei, iubit de multe confesiuni creștine.

„Timpul Creației” este celebrarea creștină anuală pentru a asculta și a răspunde împreună la strigătul Creației: familia ecumenică din întreaga lume se unește pentru a se ruga și a proteja casa noastră comună.

„Persoanele și comunitățile sunt invitate să participe prin rugăciune comună, proiecte de sustenabilitate, evenimente de conștientizare publică și advocacy, adică inițiative în favoarea ecologiei, campanii de reciclare, etc”, citim în invitația transmisă de biroul de presă a Sfântului Scaun.

„Fiecare inițiativă este o piesă esențială a mozaicului pe care numai împreună îl putem crea”, încheie aceeași invitație.

În fiecare an, Papa Francisc transmite un mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației. În acest an, 2022, motto-ul sub care se desfășoară inițiativele dedicate protejării creației este "Ascultă glasul creației", temă care invită la conștientizare și implicare.

Biroul eparhial de presă

 

 

Iubiți frați și surori,

"Ascultă glasul creaţiei" este tema şi invitația Timpului Creaţiei din acest an. Perioada ecumenică începe la 1 septembrie cu Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei şi se încheie la 4 octombrie cu sărbătoarea Sfântului Francisc. Este un moment special pentru toţi creştinii pentru a se ruga şi a se îngriji împreună de casa noastră comună. Inspirat la origine de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, acest timp este o oportunitate pentru a cultiva "convertirea noastră ecologică", o convertire încurajată de Sfântul Ioan Paul al II-lea ca răspuns la "catastrofa ecologică" prevestită de Sfântul Paul al VI-lea deja în 1970[1].

Dacă învăţăm să-l ascultăm, observăm în glasul creaţiei un soi de disonanţă. Pe de o parte, un cântec dulce care îl laudă pe iubitul nostru Creator; pe de altă parte, este un strigăt amar care se plânge de maltratările noastre umane.

Cântecul dulce al creaţiei ne invită să practicăm o "spiritualitate ecologică" (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 216), atentă la prezenţa lui Dumnezeu în lumea naturală. Este o invitaţie de a întemeia spiritualitatea noastră pe "conştiinţa iubitoare că nu suntem separaţi de celelalte creaturi, ci formăm cu celelalte fiinţe din univers o comuniune universală minunată" (ibid., 220). Pentru discipolii lui Cristos, în mod deosebit, această experienţă luminoasă întăreşte conştiinţa că "toate au luat fiinţă prin el şi fără el nimic nu a luat fiinţă din ceea ce există" (In 1,3). În acest Timp al Creaţiei, să reluăm să ne rugăm în marea catedrală a creaţiei, bucurându-ne de "grandiosul cor cosmic"[2] al nenumăratelor creaturi care cântă lui Dumnezeu laudele. Să ne unim cu Sfântul Francisc de Assisi cântând: "Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile tale" (cf. Cântarea fratelui soare). Să ne unim cu psalmistul cântând: "Să-l laude pe Domnul toată suflarea" (Ps 150,6).

Din păcate, acel cântec dulce este însoţit de un strigăt amar. Sau mai bine zis, de un cor de strigăte amare. Mai întâi, este sora mama ţărână care strigă. În voia exceselor noastre consumiste, ea geme şi ne imploră să oprim abuzurile noastre şi distrugerea sa. Apoi, strigă diferitele creaturi. La cheremul unui "antropocentrism despotic" (Laudato si’, 68), la antipozii centralităţii lui Cristos în opera creaţiei, nenumărate specii dispar, încetând pentru totdeauna imnurile lor de laudă aduse lui Dumnezeu. Dar strigă şi cei mai săraci dintre noi. Expuşi la criza climatică, săracii suferă mai puternic impactul secetei, al inundaţiilor, al uraganelor şi al valurilor de căldură care continuă să devină tot mai intense şi frecvente. De asemenea, strigă fraţii noştri şi surorile noastre din popoarele native. Din cauza intereselor economice prădătoare, teritoriile lor ancestrale sunt invadate şi devastate de orice parte, lansând "un strigăt care se înalţă la cer" (Exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia, 9). În sfârşit, strigă copiii noştri. Ameninţaţi de un egoism miop, adolescenţii cer neliniştiţi de la noi, adulţii, să facem tot posibilul pentru a preveni sau cel puţin a limita colapsul ecosistemelor planetei noastre.

Ascultând aceste strigăte amare, trebuie să ne căim şi să modificăm stilurile de viaţă şi sistemele dăunătoare. Încă de la început, apelul evanghelic "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!" (Mt 3,2), invitând la un nou raport cu Dumnezeu, implică şi un raport diferit cu ceilalţi şi cu creaţia. Starea de degradare a casei noastre comune merită aceeaşi atenţie a altor provocări globale cum sunt gravele crize sanitare şi conflictele războinice. "A trăi vocaţia de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esenţială a unei vieţi virtuoase, nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine" (Laudato si’, 217).

Ca persoane de credinţă, ne simţim apoi responsabili să acţionăm, în comportamentele zilnice, în consonanţă cu această exigenţă de convertire. Dar ea nu este numai individuală: "Convertirea ecologică ce se cere pentru a crea un dinamism de schimbare durabilă este şi o convertire comunitară" (ibid., 219). În această perspectivă, şi comunitatea naţiunilor este chemată să se angajeze, în special în întâlnirile Naţiunilor Unite dedicate problemei ambientale, cu spirit de cooperare maximă.

Întâlnirea COP27 despre climă, care se va ţine în Egipt în noiembrie 2022, reprezintă următoarea oportunitate pentru a favoriza toţi împreună o aplicare eficace a Acordului de la Paris. Acesta este şi motivul pentru care am dispus recent ca Sfântul Scaun, în numele şi din partea statului Cetatea Vaticanului, să adere la Conveţia-Cadru a ONU despre Schimbările Climatice şi la Acordul de la Paris, cu dorinţa ca omenirea din secolul al XXI-lea "să poată fi amintită că a asumat cu generozitate propriile responsabilităţi grave" (ibid., 165). A ajunge la obiectivul de la Paris de a limita creşterea temperaturii la 1,5oC este destul de angajant şi cere colaborarea responsabilă între toate naţiunile de a prezenta planuri climatice sau contribuţii determinate la nivel naţional, mai ambiţioase, pentru a reduce la zero emisiile de gaz de seră cât mai urgent posibil. Este vorba de "a converti" modelele de consum şi de producţie, precum şi stilurile de viaţă, într-o direcţie mai respectuoasă faţă de creaţie şi faţă de dezvoltarea umană integrală a tuturor popoarelor prezente şi viitoare, o dezvoltare întemeiată pe responsabilitate, pe prudenţă/precauţie, pe solidaritate şi pe atenţia faţă de săraci şi faţă de generaţiile viitoare. La baza tuturor acestora trebuie să existe alianţa între fiinţa umană şi ambient care, pentru noi credincioşii, este oglindă a "iubirii creatoare a lui Dumnezeu, din care provenim şi spre care suntem pe cale"[3]. Tranziţia realizată de această convertire nu poate neglija exigenţele dreptăţii, în special pentru muncitorii loviţi mai mult de impactul schimbării climatice.

La rândul său, întâlnirea COP15 despre biodiversitate, care se va ţine în Canada în decembrie, va oferi bunăvoinţei guvernelor oportunitatea importantă de a adopta un nou acord multilateral pentru a opri distrugerea ecosistemelor şi dispariţia speciilor. Conform înţelepciunii antice a Jubileelor, avem nevoie "să ne amintim, să ne întoarcem, să ne odihnim şi să restabilim"[4]. Pentru a opri următorul colaps al "reţelei vieţii" – biodiversitatea – pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, să ne rugăm şi să invităm naţiunile să se pună de acord cu privire la patru principii cheie: 1. a construi o clară bază etică pentru transformarea de care avem nevoie cu scopul de a salva biodiversitatea; 2. a lupta împotriva pierderii de biodiversitate, a susţine conservarea şi recuperarea ei şi a satisface nevoile persoanelor în mod sustenabil; 3. a promova solidaritatea globală, în lumina faptului că biodiversitatea este un bun comun global care cere o angajare împărtăşită; 4. a pune în centru persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate, inclusiv cele mai lovite de pierderea de biodiversitate, precum populaţiile indigene, bătrânii şi tinerii.

Repet: "Vreau să cer, în numele lui Dumnezeu, marilor companii extractive – miniere, petrolifere –, de pădure, imobiliare, agroalimentare, să înceteze să distrugă pădurile, zonele umede şi munţii, să înceteze să polueze fluviile şi mările, să înceteze să intoxice popoarele şi alimentele"[5].

Nu se poate să nu se recunoască existenţa unei "datorii ecologice" (Laudato si’, 51) a naţiunilor mai bogate economic, care au poluat mai mult în ultimele două secole; ea le cere să facă paşi mai ambiţioşi atât la COP27, cât şi la COP15. Asta comportă, în afară de o acţiune determinată în cadrul graniţelor lor, să menţină promisiunile lor de sprijin financiar şi tehnic pentru naţiunile mai sărace economic, care deja îndură povara cea mai mare a crizei climatice. În afară de asta, ar fi oportun să se gândească urgent şi un ulterior sprijin financiar pentru conservarea biodiversităţii. Şi ţările mai puţin bogate economic au responsabilităţi semnificative, dar "diversificate" (cf. ibid., 52); întârzierile celorlalţi nu pot justifica niciodată propria lipsă de acţiune. Este necesar să acţionăm toţi, cu hotărâre. Ajungem la "un punct de ruptură" (cf. ibid., 61).

Pe durata acestui Timp al Creaţiei, să ne rugăm pentru ca întâlnirile COP27 şi COP15 să poată uni familia umană (cf. ibid., 13) pentru a înfrunta cu hotărâre dubla criză a climei şi a reducerii biodiversităţii. Amintind îndemnul Sfântului Paul de a ne bucura cu acela care se bucură şi de a plânge cu acela care plânge (cf. Rom 12,15), să plângem cu strigătul amar al creaţiei, să-l ascultăm şi să răspundem cu faptele, pentru ca noi şi generaţiile viitoare să ne mai putem bucura cu dulcele cântec de viaţă şi de speranţă al creaturilor.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 16 iulie 2022, Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Discurs la F.A.O., 16 noiembrie 1970.

[2] Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală, 10 iulie 2002.

[3] Discurs la Întâlnirea "Credinţă şi Ştiinţă spre COP26", 4 octombrie 2021.

[4] Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, 1 septembrie 2020.

[5] Video-mesaj adresat mişcărilor populare, 16 octombrie 2021.

Părintele Gabriel Horț împreună cu Consiliul parohial ne invită să participăm, joi, 8 septembrie 2022, la pelerinajul care se organizează anual la Șișești, de sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”.

Sfânta Liturghie va fi celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, începând cu ora 10:30.

Pelerinajul de la Șișești a fost instituit de către Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, primul episcop al Eparhiei de Maramureș, prin decretul dat la 1 iunie 1933: „Deodată am socotit a fi potrivit să participăm de acum înainte și la unul din pelerinajele obișnuite la biserica votivă de la Șișeștii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu, și fiindcă această biserică este închinată tot Maicii Domnului, am fixat pentru acest peregrinaj ziua de 8 Septemvrie, Nașterea Preacuratei Fecioare”.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 28 august 2022, în luna în care se împlinesc 105 ani de la moartea vicarului greco-catolic și cărturarului maramureșean Tit Bud, a fost dezvelit și sfințit bustul acestuia, așezat în fața bisericii "Cristos Rege" din Sighetu Marmației (preot paroh Florea Vasile). Bustul a fost realizat de sculptorul Marcel Stanciu, la inițiativa Asociației "Firul Vieții"- președinte Ioan Ardeleanu Pruncu, asociație  care, în cadrul aceluiași proiect de aducere în lumină a figurii vicarului de Maramureș Tit Bud, în decembrie 2021, la aniversarea a 175 de ani de la nașterea cărturarului, a publicat cartea „Tit BUD – Scrieri Istorice”. Tit Bud a fost vicar al Episcopiei greco-catolice de Maramureș, scriitor, om de cultură, iar opera și acțiunile sale au ajutat domenii importante să progreseze. Ca vicar, a fost cel care a scris o istorie a Bisericii Greco-Catolice din Maramureș de la întemeierea sa și până la începutul secolului XX, dar și cel care a deschis prima școală confesională românească la Sighetu Marmației. Și iată, după 105 ani de la moartea sa, la Sighet se așază un bust al vicarului în fața bisericii greco-catolice de aici.

"Prin stropirea acestui bust cu apă sfințită, nu facem altceva decât să permanentizăm cinstirea memoriei unui fiu al Bisericii și al neamului", a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în discursul rostit în fața participanților prezenți la dezvelirea bustului. Și a continuat explicând importanța cunoașterii istoriei neamului și a Bisericii greco-catolice: „Istoria este și rămâne Magistra Vitae și ne invită pe toți să redescoperim și cauzele a ceea ce ni se întâmplă astăzi, fie că vorbim de cauze și acțiuni pozitive sau negative. Descoperim foarte multe lucruri din istorie și acestea sunt pentru cei înțelepți”. Ierarhul a felicitat, cu mult respect, asociația "Firul Vieții" pentru inițiativă: „De aceea, a permanentiza memoria unui vrednic fiu al Bisericii noastre este o datorie a noastră și de aceea aș dori să felicit Asociația "Firul Vieții" și în mod deosebit pe președintele ei, domnul Ardeleanu Pruncu, pentru această inițiativă de a repune în spațiul public sighetean și de a adăuga la celelalte monumente, statui prezente în oraș și statuia preotului vicar Tit Bud. De azi înainte, cei care vor trece pe stradă, vor fi întâmpinați de această statuie și cu siguranță că, în mod tacit, prin prezența lui aici, vicarul greco-catolic al Maramureșului ne va invita pe toți să-i redescoperim faptele, fapte care au fost făcute din dragoste față de Dumnezeu și față de semeni”. Părintele  Tit Bud a fost o personalitate complexă: preot, vicar, istoric, folclorist, gazetar, ctitor de biserici și școli românești.

„Acesta este un moment de mare importanță pentru istoria Sighetului și pentru viața actuală, pentru ce se întâmplă acum în Sighet, perioadă în care se desfășoară foarte multe evenimente în oraș, dar istoria e puțin neglijată”, a afirmat Ioan Ardeleanu-Pruncu, președintele Asociației „Firul Vieții”. Prezeți la eveniment au fost: preoți din Eparhie, reprezentați ai altor asociații colaboratoare, reprezentați ai administrației locale și județene, care au susținut asociația în  realizarea bustului, precum și un public numeros.

Momentul dezvelirii și sfințirii monumentului a fost urmat de un simpozion în care a fost evocată figura fostului vicar de Maramureș: profesorul de istorie Dragoste Florin a prezentat problematici rezolvate de vicar și Vicariat în parohia Săcel, părintele Tîmbuș Ioan a vorbit despre sursologia lucrărilor teologice ale lui Tit Bud, cercetătorul Boroica Ioan despre contribuția istorică adusă de fostul vicar prin intermediul scrierilor sale istorice, iar domnul Ioan Pruncu a vorbit despre documentul care aduce în lumină modul în care Tit Bud a promovat românismului la Sighet.  

Biroul eparhial de presă

 

S-a încheiat faza națională a parcursului sinodal, astfel că a fost publicată sinteza Conferinței Episcopilor din România și trimisă Secretariatului General. 

Urmează faza continentală, care începe în septembrie 2022 și se încheie în martie 2023. Documentul final va fi publicat în octombrie 2023. 

Mai jos găsiți:

Sinteza Eparhiei de Maramureș

Sinteza Conferinței Episcopilor din România a parcursului sinodal.

Biroul eparhial de presă

Introducere

Invitația Sfântului Părinte de a „merge împreună” a lansat întreaga Biserică într-un parcurs de conștientizare: de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm? Semnul bisericii lui Cristos este comuniunea care ne-a fost încredințată pentru a fi găzduită și fructificată.

Itinerarul sinodal, propus, a fost o provocare și o oportunitate pentru a face loc diversității, creativității și a uceniciei, indiferent de misiunea-rolul-locul care ne-a fost încredințat în Biserică.

Temele propuse rugăciunii, reflexiei și dialogului, sunt orizonturi care se deschid în fața ochilor minții și a inimii:  a fi însoțitori în călătorie, a asculta, a lua cuvântul, a celebra, a împărtăși responsabilitatea, a dialoga, ecumenismul, autoritate și participare, discernământul și formarea la sinodalitate. Fiecare temă este ca o sămânță pe care agricultorul/fiecare dintre noi este chemat să o cultive acolo unde trăiește, împreună cu .

În tradiția Bisericii noastre sinodalitatea este parte integrantă, privind colaborarea între păstorii Bisericii, episcopii. Chemarea universală, a tuturor -creștini și oameni de bunăvoință- este o noutate care a dat naștere la nenumărate și diverse reacții, întrebări și perplexități. În acest sens suntem la început de drum, conștienți de nevoia de implicare și dăruire.

Începem prin a mulțumi Spiritului Sfânt pentru faptul că a inspirat preoții, persoanele consacrate și laicii din fiecare protopopiat, încurajând pe fiecare să participe la acest început de mers împreună pe calea sinodului. Am primit multe pagini de reflecții, interogative și propuneri pe care vom încerca să le sintetizăm cât mai clar, structurat pe temele propuse de către Vademecum, în cele ce urmează.

  1. Însoțitori în călătorie

Fiecare dintre comunitățile bisericești care s-au reunit în sinod a ținut să spună cât sunt de conștiente de necesitatea de „a merge împreună”. Fiecare parohie depune eforturi în acest sens, luptând pentru unitatea întregii comunități. În ceea ce privește implicarea efectivă în mersul parohiilor, în mod natural, persoanele aflate în perioada de pensionare au mai mult timp disponibil pentru a-l oferi vieții și activităților din parohie. Alături de aceste persoane, s-a putut constata o impresionantă mobilizare a întregii comunități în acele parohii (nu puține), care s-au văzut nevoite să își construiască structurile de la zero, după 1990, atunci când au constatat că proprietățile bisericii de dinainte de 1948, nu vor fi retrocedate. Pe lângă fondurile primite în multe cazuri din partea Bisericii Catolice, oamenii s-au implicat în întreg procesul de construcție și de amenajare, alocând și fondurile necesare pentru completarea lucrărilor. În acest sens am putut primi multe exemple în care credincioșii, alături de preotul paroh, au mers ”umăr la umăr”, suportând împreună întreg procesul de reconstrucție al parohiei.

După această fază de reconstrucție a bazei materiale, încep să apară tot mai multe inițiative de grupuri de tineri, grupuri de rugăciune, organizații caritative, inspirate de inițiative ale preoților care sunt de asemenea conștienți de importanța re-zidirii continue a comunității prin inițiative pastorale. În toate aceste activități se urmărește implicarea tot mai extinsă a credincioșilor în aspectele organizatorice și de cateheză. În ceea ce privește această implicare, limitele decurg din lipsa de persoane bine pregătite, care să aibă competența și disponibilitatea de a se implica activ.

Unitatea în comunitate se trăiește ușor diferit în mediul rural față de comunitățile urbane. La sate, comunitățile tind să fie mai unite, iar fenomenul de marginalizare este mai puțin întâlnit. De obicei întreaga comunitate încearcă să fie alături de cei infirmi sau cu nevoi speciale, pentru limitarea în limita posibilului și a fenomenelor de sărăcie, sau de abandon a vieții sociale. La orașe pot să apară cu mai multă ușurință fenomene de marginalizare, unitatea și comuniunea între credincioși fiind mai greu de menținut. Există o tendință mai clară de auto-izolare față de biserică a membrilor care eșuează în viața de familie, trecând prin experiența divorțului.

  1. Ascultarea în Biserică

Realitatea ascultării în biserică este strâns legată de mersul împreună. În comunățile mai mici din mediul rural, este mai ușor ca glasul oamenilor să ajungă mai ușor la urechile preotului și invers, dorința preotului să găsească un răspuns din partea comunității. La oraș există o mai mare posibilitate de apariție a unor întreruperi în tot procesul de ascultare reciprocă. În multe cazuri oamenii așteaptă ca preotul să aibă inițiative în legătură cu diferitele necesități din viața parohiei, fiind mai puține cazurile în care credincioșii oferă soluții sau formulează inițiative concrete. Cu ocazia sinodului, s-a reluat tema ascultării, oamenii fiind din nou conștientizați de posibilitatea de a fi și vorbi liber în Casa Tatălui.

  1. A lua cuvântul

În context sinodal, preoții au încurajat credincioșii să preia cuvântul și să se exprime cât mai liber în manifestarea dorințelor, a grijilor, bucuriilor și propunerilor, menite să îmbunătățească mersul împreună al parohiilor. În tot acest demers, preoții s-au confruntat în general cu o anumită reticență venită din partea credincioșilor, care nu sunt în general obișnuiți să vorbească liber, poate din lipsă de pregătire, poate din dorința de a nu jigni sau supăra pe cineva, sau din teama de a spune ceva greșit. Poate va fi nevoie ca această poartă a dialogului să rămână deschisă pentru ca odată cu schimbul de generații fenomenul dialogului în biserică să devină o realitate comună.

  1. Celebrarea în Biserică

Cu ocazia Sinodului, preoții au subliniat importanța participării active a credincioșilor la celebrările liturgice, atât sub forma întregirii corului, cât și a implicării tinerilor în asistența preotului sau prin participarea la cateheze și meditații. Eforturile preoților în acest sens sunt mai intense în această perioadă post-pandemie, în care multe persoane s-au ”obișnuit” cu transmisiunile liturgice din mediul on-line, ajungând să neglijeze valoarea celebrărilor colective, în care comunitatea cu adevărat ajunge să simtă și să meargă împreună. S-a semnalat nevoia de persoane pregătite atât pe partea de liturgică, de teologie sacramentară și teologie biblică, care să ofere formare periodică atât preoților cât și credincioșilor. O mai bună catehizare în biserică ar duce la o implicare mai activă și mai conștientă a întregii comunități în diferitele celebrări liturgice.

Voci venite din partea parohiilor mai mici, sau mai îndepărtate de centrul eparhiei, și-au manifestat dorința de a fi vizitate, măcar o dată pe an fie de către protopop, fie de către vreun reprezentat al eparhiei. Această prezență ar sublinia în spirit sinodal, recunoașterea față de biserică și a importanței comunităților mai mici, aducând multă bucurie și încurajare.

O dorință manifestată în mod repetat de către credincioșii din majoritatea protopopiatelor din eparhia noastră este legată de calendarul liturgic: se dorește celebrarea Sărbătorii Învierii, a Paștelui, împreună cu întreaga biserică Catolică, în aceeași dată. Multă lume se simte separată în mod artificial față de Biserica Catolică și de valorile occidentului creștin, valori pentru care Biserica Greco-Catolică luptă în continuare, cu toată atenția cuvenită păstrării patrimoniului teologic și liturgic oriental. Cu toată bunăvoința, preoții se găsesc într-o situație stânjenitoare atunci când sunt întrebați: ”de ce nu putem sărbători Paștele împreună cu restul credincioșilor catolici?”. Argumentele istorice sau teologice întortocheate se lovesc de o reacție de mirare și neîncredere, care în mod sigur nu slujesc efortului sinodal.

De asemenea există mai multe voci care vorbesc despre necesitatea unei reforme liturgice, menite să actualizeze limbajul și celebrarea liturgică, făcându-le mai accesibile persoanelor care trăiesc în contextul cultural actual.

  1. Coresponsabili în misiune

Istoria bisericii noastre de după 1990 a rămas marcată de o tendință spre clericalism în care toate inițiativele legate de misiunea bisericii au fost inițiate, susținute și urmărite de către preoți, în timp ce credincioșii aveau rolul de ajutoare ale preotului în acest sens. În ultimii ani au început să apară inițiative menite să încurajeze o oarecare autonomie a credincioșilor în efortul misionar desigur în comuniune cu învățătura magisteriului bisericesc. Ne găsim de asemenea la început în trezirea conștiinței credincioșilor în conștientizarea rolului misionar al fiecăruia, în virtutea botezului și a apartenenței la Biserică.

Dacă în ceea ce privește zidirea unor structuri, a unor clădiri, oamenii au fost mai ușor de implicat, în ceea ce privește răspândirea evangheliei și a învățăturii lui Cristos în lume, credincioșii se arată mai reticenți, nefiind obișnuiți să își asume conștient un astfel de rol.

  1. Dialogul în Biserică și societate

Pentru favorizarea dialogului în Biserică și nu numai, Parohiile noastre organizează diferite evenimente, cum ar fi Hramuri, Seri de rugăciune, Pelerinaje, toate fiind ocazii în care membrii comunității să se întâlnească și să vorbească, întreținând relații vitale. De asemenea cu ocazia Hramurilor Bisericii, sunt invitate deseori și autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor statului, care iau astfel contact cu realitățile, dificultățile și bucuriile comunităților greco-catolice.

  1. Cu celelalte confesiuni creștine

În general, comunitățile greco-catolice, întrețin bune relații de colaborare cu celelalte confesiuni creștine, incluzând comunitățile de limbă maghiară și ucraineană. De asemenea se urmărește intrarea în relații de normalitate și cu frații ortodocși.

În ceea ce privește relația cu biserica ortodoxă, se observă că inițiativele de dialog pornesc în mod obișnuit din partea bisericii greco-catolice. Dialogul rămâne limitat de problema încă reală a patrimoniului bisericii greco-catolice, ce rămâne în bună parte în posesia bisericii ortodoxe deseori cu concursul autorităților statului ce tind să încline legea în direcția unei ”majorități” sau în fața altor presiuni politice. În dialogul cu biserica ortodoxă ne confruntăm în continuare cu încercări de ”modificare” sau ștergere a unor realități istorice, prin dezinformare și minciună. De asemenea s-au semnalat cazuri de distrugere a unor părți din lăcașele de cult greco-catolice aflate sub administrare ortodoxă, sub pretextul restaurării și renovării, în vederea re-sfințirii, cazuri în care obiective de patrimoniu arhitectural, ajung să fie alterate, fără ca autoritățile statului să intervină.

Atitudinea în general sfidătoare a bisericii ortodoxe îngreunează astfel inițiativele de dialog și de efort ecumenic, pornite din partea catolică.

Sinodul a reprezentat o ocazie prin care comunitățile greco-catolice și-au reînnoit angajamentul de a rămâne deschise spre dialog și comuniune în Cristos cu celelalte confesiuni creștine, urmărind ca prin rugăciune, toleranță, înțelegere, respect reciproc și perseverență să re-afirme principiile ecumenice.

  1. Autoritatea

Autoritatea în viața parohiilor a cunoscut de-a lungul timpului o evoluție. Imediat după 1990, deciziile se luau cu preponderență de către preot, în consultare cu un număr restrâns de credincioși, urmând ca odată cu trecerea anilor, în unele parohii, numărul persoanelor implicate în luarea de decizii să crească. S-a propus ca pe lângă consiliile parohiale deja existente în parohii, să fie întemeiate noi grupuri de laici în cadrul parohiilor, care să primească sarcini pastorale și formative, acolo unde acest lucru este posibil. Pe de altă parte se semnalează dificultățile prin care trec preoții parohi atunci când caută să găsească credincioși dispuși să își ofere din timpul și din competențele lor pentru viața parohiei. Ritmul și modul în care este organizată societatea face ca oamenii să gasească tot mai rar ferestre de timp și de disponibilitate pentru binele comun.

  1. Discernământ și decizie.

În ceea ce privește luarea deciziilor în biserică s-a subliniat importanța unui climat de rugăciune, lumina Spiritului Sfânt fiind cea care se imploră pentru călăuzirea comunității în fiecare pas. Climatul de rugăciune implică acel mers împreună, aspectul comunional garantând că deciziile se iau întotdeauna pentru binele întregii comunități bisericești. Apoi se dorește ca întregul proces decizional și de implementare a unor soluții sau lucrări ce se desfășoară în biserică, să fie însoțit de transparență.

  1. Formarea la sinodalitate

Zidirea în timp a unei mentalități sinodale în sânul comunităților noastre rezultă ca fiind necesară. Formarea la sinodalitate se speră că va fi susținută în continuare prin omilii, cateheze și perioade de formare, care să ritmeze procesul sinodal, aflat acum doar la început. Formarea la sinodalitate va implica și integrarea de soluții noi menite să favorizeze dialogul inter-generațional, care garantează transmiterea valorilor în biserică, păstrând toată bogăția tradiției, dar propunând forme întotdeauna noi care să o pună în lumină.

În tot acest parcurs de formare la sinodalitate, se speră că alături de preoți vor fi implicați tot mai mult din rândurile laicilor, femeile și tinerii, pentru ca vocea lor educată și orientată sinodal să poată susține tot mai mult și mai creativ binele comun al comunității, creșterea Bisericii în fidelitate față de Cuvântul întrupat, Domnul Nostru Isus Cristos.

Concluzie

Recunoscând că această experiență a fost un dar, ne dorim să continuăm în a cultiva această pedagogie sinodală în toate realitățile concrete unde suntem chemați să mărturisim credința, să devină un stil de viață în comunitățile din eparhia noastră.

Din fiecare întâlnire cu Domnul, și între noi, dorința de a fi misionari se reînnoiește și prinde contur și conținut nou, precum nou este Spiritul Sfânt.

Ținând cont de cultura locului, de condițiile de viață, de dificultățile de dialog cu Biserica ortodoxă, de vârsta credincioșilor, de mentalitatea noilor generații, de înstrăinarea identității, recunoaștem nevoia de a ne lăsa interpelați de către Spiritul Sfânt și de a găsi căi noi de dialog, serviciu și împărtășire. Doar împreună, vom răspunde provocărilor societății și istorie de azi, în care suntem chemați să mărturisim credința prin exemplu.

Duminică, 21 august 2022, comunitatea greco-catolică din Ieud a avut parte de o mare bucurie, prilejuită de sfințirea bisericii parohiale. După mulți ani de efort susținut, frumoasa biserică din Ieud, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a ajuns la finalizarea lucrărilor și a fost sfințită, devenind casă a lui Dumnezeu, cu altarul consacrat prin ungerea cu Sfântul Mir, stropirea cu apă sfințită și așezarea în interiorul său a Moaștelor Sfântului Ioan Damaschinul.

Sfințirea a fost oficiată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, avându-i alături pe Ierarhul Virgil Bercea, episcop de Oradea, pe părintele vicar Augustin Butica, părintele paroh și protopop Vasile Codrea, părintele protopop Iusco Vasile, pr. protopop Mihnea Gheorghe, precum și un sobor de peste 50 de preoți din Eparhie, dar și din alte Eparhii.

„Bucuria la care participăm azi cu toții este o sărbătoare în care ne aducem aminte de gloria lui Dumnezeu… Astăzi am sfințit această frumoasă biserică, rodul mâinilor dumneavoastră, care este semnul credinței și materializarea ei, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel: Oare nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu?” a afirmat PS Vasile în Cuvântul de Învățătură, adresându-se comunității parohiale din Ieud, mulțumind acesteia pentru munca depusă la construcția bisericii de dimensiunea unei catedrale și cerându-i să nu uite faptul că fiecare credincios are și propria cărămidă spirituală în construcția Templului lui Dumnezeu. „In anii 1990, după căderea regimului comunist, veneam cu părintele Bilțiu Ioan la Ieud, trecând peste deal, din Dragomirești. Aici părintele celebra Sfânta Liturghie în condițiile de atunci. Nu îmi imaginam la acea vreme că va vei ziua aceasta. Și iată că a venit! Nu pentru vrednicia noastră, ci pentru că Dumnezeu lucrează lucruri mari prin toți cei care îi iubesc și îi slujesc”, a mărturisit PS Vasile în fața credincioșilor. Și a explicat în continuare faptul că Dumnezeu înfăptuiește lucruri mari dacă noi ne încredem în El, avem credință: „În comunitatea din Ieud întâlnim bobul de muștar din evanghelie, această credință care a crescut și a devenit copac mare și păsările cerului, credincioșii din alte parohii, astăzi am venit să stăm la umbra acestui copac. De un grăunte de muștar este nevoie pentru ca orice fel de munte, care pare imposibil de depășit, să poată fi trecut”.  

„Dimensiunile acestei biserici să fie pentru noi semnul deschiderii brațelor noastre pentru toată lumea, să fie semnul de a crea mai multă comuniune pentru ca Templul cel viu, care suntem noi toți, să fie în lumina Spiritului Sfânt. El este Cel care creează comuniune, vorbește inimilor și face să trecem peste toate dificultățile și să împlinim totul înspre bine. El este Cel care realizează lucruri mari și atunci când resursele noastre sunt puține și limitele noastre se fac simțite”. „Sărbătoarea de azi să ne fie spre împlinire, bucurie și mulțumire, pe care eu din suflet o aduc lui Dumnezeu și dumneavoastră tuturor, care ați construit această frumoasă biserică, semn al credinței, semn al iubirii lui Dumnezeu”, a afirmat Ierarhul, dăruind comunității din Ieud, în frunte cu părintele paroh Vasile Codrea, o Diplomă de merit bisericesc, „în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult”. Tot din partea Episcopiei noastre, a fost oferită parohiei Ieud efigia cu chipul Fericitului Martir Alexandru Rusu, Episcop de Maramureș între anii 1931-1948.

Eparhia de București a făcut cadou parohiei Ieud moaștele Fericitului Episcop Martir Vasile Aftenie. 

Prin bunăvoința Preasfințitului Virgil Bercea, a fost oferită parohiei o bucățică din haina Fericitului Martir Valeriu Traian Frențiu.

Părintele paroh și protopop Codrea Vasile a mulțumit tuturor pentru prezență: Preasfințiților Episcopi Vasile Bizău și Virgil Bercea, confraților preoți, persoanelor consacrate, reprezentanților administrației locale și județene și numeroșilor credincioși adunați la Ieud pentru a se ruga și a sărbători împreună cu credincioșii parohiei. A mulțumit celor doi preoți care l-au precedat și sub păstorirea cărora s-a desfășurat mare parte din construcția bisericii: Părintele Mircia Dobrican, trecut la Domnul, reprezentat la eveniment de familie și părintelui Costin Ioan.  

Din partea parohiei Ieud, Preasfinția Sa Vasile a primit în dar dicherul și tricherul, cele două sfeșnice cu care Episcopul binecuvântează mulțimea de credincioși în timpul slujbelor arhierești „pentru a-i aminti Iearhului, în timpul celebrărilor, de comunitatea din Ieud”, iar Preasfinția Sa Virgil a primit în dar icoana Preacuratei Fecioare Maria, „care să-i amintească de dragostea de mamă și de respectul nostru, al fiilor”, a afirmat pr. Codrea.

Date despre biserică:

Parohia greco-catolică Ieud este o parohie cu rădăcini istorice adânci, din care numeroşi credincioşi, simţind chemarea particulară de a-L urma pe Domnul printr-o viaţă cu totul dedicată Lui, au îmbrăţişat fie viaţa călugărească  fie cea preoţească.

După interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist ateu, în anul 1948, credincioşii ieudeni au rămas devotaţi şi  fideli Bisericii părinţilor şi bunicilor lor, în care s-au născut şi au fost botezaţi și astfel, prin dăruirea preoţilor greco-catolici de pe Valea Izei, rămaşi încă în libertate, oficiile religioase s-au desfăşurat fără întrerupere, în mod tainic, în  diferite case particulare din localitatea Ieud.  

După căderea regimului comunist, oficiile religioase s-au reluat aici și începând cu anul 1990, celebrările liturgice au fost celebrate în cimitirul bisericii Naşterea Maicii Domnului din Ieud -Şes.

În data de 6 Decembrie 1991, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, credincioşii ieudeni, alături de părintele Mircia Dobrican, numit preot paroh în noiembrie 1991, au reuşit să-şi recupereze vechea lor biserică de lemn, Naşterea Maicii Domnului din Ieud-Şes, biserică construită de credincioşii greco-catolici din Ieud.

 Fiind o biserică mică și neîncăpătoare pentru comunitate, preotul paroh, împreună cu comitetul parohial şi credincioşii ieudeni, au demarat construcţia unei noi biserici parohiale, având dimensiunile unei catedrale. Piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă la data de  19 septembrie 2004, de către părintele Vasile Hotico, Protopop de Iza-Viseu, alături de părintele paroh din Ieud şi alţi preoti din Protopopiatul Iza-Vişeu. Construcţia bisericii s-a desfăşurat cu implicarea şi coordonarea părintelui Mircia Dobrican, preot paroh în Ieud între anii 1991-2011, a părintelui Costin Ioan, preot paroh în Ieud între anii 2012-2017 și a părintelui protopop Vasile Codrea, actualul paroh al Ieudului şi protopop de Iza-Viseu, precum şi a consiliului parohial în frunte cu Prim Curatorii Hotico Găvrilă Herenta şi Pleş Ştefan – Oniga.

Fondurile edificării acestui sfânt lăcaş de cult au fost obţinute de la credincioşii din parohia Ieud şi de la diferite asociaţii din ţară şi străinătate. O contribuţie aparte în realizarea acestei monumentale biserici a avut-o Asociaţia Chiese dellʼEst Onlus, coordonată  şi condusă de părintele Antonio Rossi, trecut la cele vesnice în anul 2020.

Mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfințim această sfântă biserică, îl rugăm să reverse belșug de haruri peste toţi binefăcătorii acestei biserici, iar celor trecuţi din lumea aceasta, ctitori  si binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleșilor Săi. 

Fie ca toți cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniştea sufletească şi rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel întreit în Persoană, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Amin. (Însemnări preluate din Hrisovul introdus în masa Sfântului Altar)

Biroul eparhial de presă