Luni, 01 Septembrie 2025

Hramul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Strâmtura. Aniversarea a 20 de ani de la sfințirea bisericii

„Ce să fac să fiu bine, să fiu fericit? Ce să fac să fiu bine cu mine, cu cei din familia mea, cu comunitatea mea?” sunt întrebările la care ne invită să medităm textul evanghelic de astăzi, al Tânărului bogat (Mt 19, 16-26), a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în parohia greco-catolică din Strâmtura, duminică, 31 august 2025, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului bisericii, împreună cu pr. protopop Vasile Codrea, pr. paroh Daniel Piț și un sobor de preoți din parohiile învecinate.

Cu acest prilej, Parohia Strâmtura a sărbătorit 20 de ani de la sfințirea bisericii, un parcurs frumos făcut împreună la nivel de comunitate, amintit de către Ierarhul de Maramureș în cuvântul de învățătură, ca un parcurs cu multe momente bune, dar și cu multă dedicare și jertfă din parte credincioșilor și a părintelui paroh care i-a însoțit.

Isus îl privește cu drag pe tânărul bogat din evanghelie și îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârșit, renunță la tot ceea ce ai și vino și urmează-mi Mie”. „Este o invitație care în urechile lui sună prea dur, în urechile acestui tânăr atunci când i se deschide o posibilitate pentru o dorință a lui arzătoare, tânărul nu mai pare interesat de acest parcurs, ci mai degrabă vedem că se întoarce acasă, se întoarce trist… nu poate să se desprindă de ceea ce are. Se vede că întâlnirea lui Isus cu acest tânăr nu ajunge până în forma în care bucuria să umple sufletul lui”, a afirmat PS Vasile, explicând cum noi, cu toții, „suntem chemați să fim împliniți, să intrăm în viață, să alegem viața veșnică”, ceea ce presupune pentru fiecare a renunța la el însuși pentru a putea îmbrățișa „viața nouă în Hristos, viața deplină și bucuria împreună cu Dumnezeu și cu toți semenii”.

Cu recunoștință și bucurie, părintele paroh Daniel Piț a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru prezența în mijlocul comunității și cuvântul de învățătură, colegilor preoți, corului din Sighetu Marmației, autorităților locale și tuturor credincioșilor prezenți.

La ceas aniversar, mulțumiri deosebite din partea părintelui paroh și a comunității s-au îndreptat înspre părintele protopop Vasile Codrea, paroh anterior în parohia Strâmtura, pentru tot ceea ce a zidit în comunitate.

De asemenea, a fost celebrată Rânduiala Parastasului pentru d-na preoteasă Maria Augusta Cupcea  și părintele Salvin Cupcea, preot care a activat în clandestinitate și care a pus bazele noii comunități parohiale greco-catolice în Strâmtura după Revoluția din 1989.

Talida Trifoi

 Biroul eparhial de presă

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.