Vineri, 09 Decembrie 2022

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie 2022)

Iubiți frați și surori,

"Ascultă glasul creaţiei" este tema şi invitația Timpului Creaţiei din acest an. Perioada ecumenică începe la 1 septembrie cu Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei şi se încheie la 4 octombrie cu sărbătoarea Sfântului Francisc. Este un moment special pentru toţi creştinii pentru a se ruga şi a se îngriji împreună de casa noastră comună. Inspirat la origine de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, acest timp este o oportunitate pentru a cultiva "convertirea noastră ecologică", o convertire încurajată de Sfântul Ioan Paul al II-lea ca răspuns la "catastrofa ecologică" prevestită de Sfântul Paul al VI-lea deja în 1970[1].

Dacă învăţăm să-l ascultăm, observăm în glasul creaţiei un soi de disonanţă. Pe de o parte, un cântec dulce care îl laudă pe iubitul nostru Creator; pe de altă parte, este un strigăt amar care se plânge de maltratările noastre umane.

Cântecul dulce al creaţiei ne invită să practicăm o "spiritualitate ecologică" (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 216), atentă la prezenţa lui Dumnezeu în lumea naturală. Este o invitaţie de a întemeia spiritualitatea noastră pe "conştiinţa iubitoare că nu suntem separaţi de celelalte creaturi, ci formăm cu celelalte fiinţe din univers o comuniune universală minunată" (ibid., 220). Pentru discipolii lui Cristos, în mod deosebit, această experienţă luminoasă întăreşte conştiinţa că "toate au luat fiinţă prin el şi fără el nimic nu a luat fiinţă din ceea ce există" (In 1,3). În acest Timp al Creaţiei, să reluăm să ne rugăm în marea catedrală a creaţiei, bucurându-ne de "grandiosul cor cosmic"[2] al nenumăratelor creaturi care cântă lui Dumnezeu laudele. Să ne unim cu Sfântul Francisc de Assisi cântând: "Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile tale" (cf. Cântarea fratelui soare). Să ne unim cu psalmistul cântând: "Să-l laude pe Domnul toată suflarea" (Ps 150,6).

Din păcate, acel cântec dulce este însoţit de un strigăt amar. Sau mai bine zis, de un cor de strigăte amare. Mai întâi, este sora mama ţărână care strigă. În voia exceselor noastre consumiste, ea geme şi ne imploră să oprim abuzurile noastre şi distrugerea sa. Apoi, strigă diferitele creaturi. La cheremul unui "antropocentrism despotic" (Laudato si’, 68), la antipozii centralităţii lui Cristos în opera creaţiei, nenumărate specii dispar, încetând pentru totdeauna imnurile lor de laudă aduse lui Dumnezeu. Dar strigă şi cei mai săraci dintre noi. Expuşi la criza climatică, săracii suferă mai puternic impactul secetei, al inundaţiilor, al uraganelor şi al valurilor de căldură care continuă să devină tot mai intense şi frecvente. De asemenea, strigă fraţii noştri şi surorile noastre din popoarele native. Din cauza intereselor economice prădătoare, teritoriile lor ancestrale sunt invadate şi devastate de orice parte, lansând "un strigăt care se înalţă la cer" (Exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia, 9). În sfârşit, strigă copiii noştri. Ameninţaţi de un egoism miop, adolescenţii cer neliniştiţi de la noi, adulţii, să facem tot posibilul pentru a preveni sau cel puţin a limita colapsul ecosistemelor planetei noastre.

Ascultând aceste strigăte amare, trebuie să ne căim şi să modificăm stilurile de viaţă şi sistemele dăunătoare. Încă de la început, apelul evanghelic "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!" (Mt 3,2), invitând la un nou raport cu Dumnezeu, implică şi un raport diferit cu ceilalţi şi cu creaţia. Starea de degradare a casei noastre comune merită aceeaşi atenţie a altor provocări globale cum sunt gravele crize sanitare şi conflictele războinice. "A trăi vocaţia de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esenţială a unei vieţi virtuoase, nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine" (Laudato si’, 217).

Ca persoane de credinţă, ne simţim apoi responsabili să acţionăm, în comportamentele zilnice, în consonanţă cu această exigenţă de convertire. Dar ea nu este numai individuală: "Convertirea ecologică ce se cere pentru a crea un dinamism de schimbare durabilă este şi o convertire comunitară" (ibid., 219). În această perspectivă, şi comunitatea naţiunilor este chemată să se angajeze, în special în întâlnirile Naţiunilor Unite dedicate problemei ambientale, cu spirit de cooperare maximă.

Întâlnirea COP27 despre climă, care se va ţine în Egipt în noiembrie 2022, reprezintă următoarea oportunitate pentru a favoriza toţi împreună o aplicare eficace a Acordului de la Paris. Acesta este şi motivul pentru care am dispus recent ca Sfântul Scaun, în numele şi din partea statului Cetatea Vaticanului, să adere la Conveţia-Cadru a ONU despre Schimbările Climatice şi la Acordul de la Paris, cu dorinţa ca omenirea din secolul al XXI-lea "să poată fi amintită că a asumat cu generozitate propriile responsabilităţi grave" (ibid., 165). A ajunge la obiectivul de la Paris de a limita creşterea temperaturii la 1,5oC este destul de angajant şi cere colaborarea responsabilă între toate naţiunile de a prezenta planuri climatice sau contribuţii determinate la nivel naţional, mai ambiţioase, pentru a reduce la zero emisiile de gaz de seră cât mai urgent posibil. Este vorba de "a converti" modelele de consum şi de producţie, precum şi stilurile de viaţă, într-o direcţie mai respectuoasă faţă de creaţie şi faţă de dezvoltarea umană integrală a tuturor popoarelor prezente şi viitoare, o dezvoltare întemeiată pe responsabilitate, pe prudenţă/precauţie, pe solidaritate şi pe atenţia faţă de săraci şi faţă de generaţiile viitoare. La baza tuturor acestora trebuie să existe alianţa între fiinţa umană şi ambient care, pentru noi credincioşii, este oglindă a "iubirii creatoare a lui Dumnezeu, din care provenim şi spre care suntem pe cale"[3]. Tranziţia realizată de această convertire nu poate neglija exigenţele dreptăţii, în special pentru muncitorii loviţi mai mult de impactul schimbării climatice.

La rândul său, întâlnirea COP15 despre biodiversitate, care se va ţine în Canada în decembrie, va oferi bunăvoinţei guvernelor oportunitatea importantă de a adopta un nou acord multilateral pentru a opri distrugerea ecosistemelor şi dispariţia speciilor. Conform înţelepciunii antice a Jubileelor, avem nevoie "să ne amintim, să ne întoarcem, să ne odihnim şi să restabilim"[4]. Pentru a opri următorul colaps al "reţelei vieţii" – biodiversitatea – pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, să ne rugăm şi să invităm naţiunile să se pună de acord cu privire la patru principii cheie: 1. a construi o clară bază etică pentru transformarea de care avem nevoie cu scopul de a salva biodiversitatea; 2. a lupta împotriva pierderii de biodiversitate, a susţine conservarea şi recuperarea ei şi a satisface nevoile persoanelor în mod sustenabil; 3. a promova solidaritatea globală, în lumina faptului că biodiversitatea este un bun comun global care cere o angajare împărtăşită; 4. a pune în centru persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate, inclusiv cele mai lovite de pierderea de biodiversitate, precum populaţiile indigene, bătrânii şi tinerii.

Repet: "Vreau să cer, în numele lui Dumnezeu, marilor companii extractive – miniere, petrolifere –, de pădure, imobiliare, agroalimentare, să înceteze să distrugă pădurile, zonele umede şi munţii, să înceteze să polueze fluviile şi mările, să înceteze să intoxice popoarele şi alimentele"[5].

Nu se poate să nu se recunoască existenţa unei "datorii ecologice" (Laudato si’, 51) a naţiunilor mai bogate economic, care au poluat mai mult în ultimele două secole; ea le cere să facă paşi mai ambiţioşi atât la COP27, cât şi la COP15. Asta comportă, în afară de o acţiune determinată în cadrul graniţelor lor, să menţină promisiunile lor de sprijin financiar şi tehnic pentru naţiunile mai sărace economic, care deja îndură povara cea mai mare a crizei climatice. În afară de asta, ar fi oportun să se gândească urgent şi un ulterior sprijin financiar pentru conservarea biodiversităţii. Şi ţările mai puţin bogate economic au responsabilităţi semnificative, dar "diversificate" (cf. ibid., 52); întârzierile celorlalţi nu pot justifica niciodată propria lipsă de acţiune. Este necesar să acţionăm toţi, cu hotărâre. Ajungem la "un punct de ruptură" (cf. ibid., 61).

Pe durata acestui Timp al Creaţiei, să ne rugăm pentru ca întâlnirile COP27 şi COP15 să poată uni familia umană (cf. ibid., 13) pentru a înfrunta cu hotărâre dubla criză a climei şi a reducerii biodiversităţii. Amintind îndemnul Sfântului Paul de a ne bucura cu acela care se bucură şi de a plânge cu acela care plânge (cf. Rom 12,15), să plângem cu strigătul amar al creaţiei, să-l ascultăm şi să răspundem cu faptele, pentru ca noi şi generaţiile viitoare să ne mai putem bucura cu dulcele cântec de viaţă şi de speranţă al creaturilor.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 16 iulie 2022, Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Discurs la F.A.O., 16 noiembrie 1970.

[2] Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală, 10 iulie 2002.

[3] Discurs la Întâlnirea "Credinţă şi Ştiinţă spre COP26", 4 octombrie 2021.

[4] Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, 1 septembrie 2020.

[5] Video-mesaj adresat mişcărilor populare, 16 octombrie 2021.

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.