Joi, 18 Aprilie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Atmosferă de sărbătoare în parohia greco-catolică „Inima Neprihănită a Mariei” din Botiza (protopopiatul Iza-Vișeu), duminică, 11 septembrie, prilejuită de instalarea noului administrator parohial, pr. Ioan Călin Bot. Aici s-au adunat numeroși credincioși din localitate, în frunte cu primarul și viceprimarul comunei, pentru a-l întâmpina și saluta cu drag pe cel care le va fi de acum înainte păstor al sufletelor. Liturghia a fost celebrată, începând cu ora 11:00, de părintele protopop de Iza-Vișeu, Vasile Codrea, împreună cu părintele Bot.

În cuvântul său de învățătură, părintele protopop a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu față de oameni, manifestată prin sacrificiul crucii: „Crucea este simbol al iubirii”, a spus părintele Codrea. L-a îndemnat, de asemenea, pe noul administrator parohial să trăiască iubirea în calitate de păstor, chiar dacă uneori această iubire trebuie să și-o manifeste prin cruce, sacrificiu, slujire.

„Pe lângă bucuria comunității care își așteaptă păstorul de câteva luni și a căror dorință s-a împlinit, am simțit și eu aceeași bucurie că de ieri avem un nou slujitor vrednic în Protopopiat, care va lucra pentru mântuirea sufletelor. Pentru acest lucru, îi mulțumim lui Dumnezeu, dar si Episcopului Vasile Bizău, care si-a arătat din nou interesul și grija față de credincioși, numind un paroh. Îi dorim slujire sfântă și ne dorim ca ceea ce s-a făcut pană acum la Botiza să se continue și să se desăvârșească prin munca pe plan spiritual!”, a declarat, în urma evenimentului, părintele protopop Vasile Codrea.

Parcurs academic

Părintele Ioan Călin Bot s-a născut pe data de 5 decembrie 1982 la Jibou (jud. Sălaj). A studiat la Liceul „Ion Agârbiceanu” din Jibou. Este absolvent al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, specializarea „Didactică”, promoția 2006. Este administrator parohial și în parohia Ocna Șugatag din 10 decembrie 2015. 

Biroul eparhial de presă

 

Emoție, bucurie și curiozitate la început de an școlar în curtea școlii confesionale greco-catolice din Baia Mare! S-au respirat la școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu” cele mai variate sentimente, ce i-au încercat atât pe copiii care azi încep o nouă etapă a vieții lor, cât și pe bunicii și părinții ce-i vor însoți în această perioadă, până la absolvire.

Oficiul de „Te Deum” pentru începerea anului școlar a fost oficiat de către Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu pr. Florin Marușciac, care, împreună cu cadrele didactice și părinții s-au rugat pentru copii „Ca să priceapă și să învețe și să facă voia lui Dumnezeu… păzindu-i în toate zilele vieții lor”. Doamna director interimar Anuța Gorzo, în discursul său, a făcut o comparație între plante, care au nevoie de apă și soare pentru a crește (făcând referință la brădulețul plantat anul trecut în curtea școlii, care este deja mai măricel) și copii, care au nevoie de prezență și dăruire pentru a crește sănătos și echilibrat: „Asta ne propunem noi, cadrele didactice, să fim pentru copiii pe care-i îndrumăm: prezență și dăruire”, a spus d-na director.

Preasfințitul Vasile Bizău a salutat părinții care azi, 12 septembrie i-au însoțit pe cei șaizeci de copii înscriși la școală și gradiniță, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2016/2017: „Vă salut cu un salut părintesc și aș dori să vă mulțumesc pentru încrederea pe care o acordați acestui proiect educativ. Noi, oamenii, avem cu toții nevoie să creștem, indiferent de vârsta pe care o avem și împreună cu școala aceasta ne propunem să creștem toți; să crească cei mici în valorile pe care noi ne propunem să le transmitem, pe cele două coordonate ale formării integrale a omului: în dimensiunea culturală-științifică, conectată la valorile Evangheliei și la sensul de Dumnezeu, la sensul valorilor eterne. Ne propunem o formare integrală a omului, care să-l facă demn de ceea ce este: chip și asemănare a lui Dumnezeu”.

Domnul Teodor Ardelean (director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare) a vorbit despre cultură: „Cel mai important dar după darul vieții este darul cunoașterii și pe această cale aș dori să creez o punte între mine, familia mea, familia cea mare a profesioniștilor pe care îi conduc la Biblioteca Județeană și dumneavoastră. I-am adus doamnei director un înscris, la care eu nu găsesc termen de comparație în lumea culturii și îi cer să găsească un loc în școală unde să-l păstreze: Homo doctus in se semper divitias habetOmul învâțat are întotdeauna averea la el. Domnul Ardelean a dăruit școlii și o primă carte: „Membrii Academiei Române din Transilvania. Dicționar”, cu promisiunea că fiecare vizită a sa în școală va fi răsplătită cu câte o carte. „Fie ca, în Academia Română să avem, pe viitor, exponenți de seamă și dintre acești copii, care azi frecventează școala confesională…”, a mai spus domnul director al Bibliotecii „Petre Dulfu”.  

Domnul Ioan Mureșan, fost director al școlii în anul 2015/2016, a vorbit despre propunerile pe care școala confesională și le-a făcut: „Școala acesta își propune, în primul rând, să facă, calitate în educație, în instrucție, în învățare. Biserica greco-catolică a avut întotdeauna forța și inițiativa de a lucra la creșterea intelectualității românești în Transilvania. A luat din nou această sarcină și în Baia Mare se exprimă prin această școală”. A transmis, de asemenea, salutul primarului municipiului și a asigurat conducerea școlii de susținerea pe care o are în Consiliul Local.

Biroul eparhial de presă 

 

 

„Adresez un cordial salut pelerinilor din România însoţiţi de câţiva Episcopi în Pelerinaj la Roma cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. Iubiţi fraţi şi surori, a înfăptui milostivirea înseamnă a sluji viaţa şi comuniunea. Fiecare dintre noi poate fi ferment de viaţă şi mijloc de comuniune în familia sa, la locul de muncă, în parohie şi în grupul de apartenenţă. Vă invit să fiţi în viaţa zilnică un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu lasă pe nimeni în singurătate şi în nevoie”. Sunt cuvintele Papei Francisc către românii aflați în pelerinaj la Roma cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. Mesajul a fost citit de către Suveranul Pontif în limba italiană și apoi tradus de către pr. Gabriel Buboi (rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno”) în limba română, în cadrul Audienței extraordinare de sâmbătă, 10 septembrie 2016. Prezenți în piața Sfântu Petru au fost cei 500 de pelerini plecați din România (25 din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș), cărora li s-au alăturat români aflați momentan în Italia. Îndemnul Papei către români a fost acela de a „merge înainte împreună cu toţi creştinii pe drumul spre unitate”, lucru care se poate înfăptui „prin rugăciune şi prin fapte de caritate”. Încheierea mesajului a fost cea care caracterizează discursurile Papei Francisc, încă de la începutul Pontificatului său: „Contez pe rugăciunile voastre pentru mine”.

Nu a întârziat să apară răspunsul plin de bucurie și entuziasm al românilor, ce au fluturat stegulețe în culorile vaticane, strigând la unison: „Santo Padre, Santo Padre…”.   

Textul integral al mesajului de salut adresat de Papa Francisc pelerinilor români:
Adresez un cordial salut pelerinilor din România însoţiţi de câţiva Episcopi în Pelerinaj la Roma cu ocazia Anului Sfant al Milostivirii. Iubiţi fraţi şi surori, a înfăptui milostivirea înseamnă a sluji viaţa şi comuniunea. Fiecare dintre noi poate fi ferment de viaţă şi mijloc de comuniune în familia sa, la locul de muncă, în parohie şi în grupul de apartenenţă. Vă invit să fiţi în viaţa zilnică un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu lasă pe nimeni în singurătate şi în nevoie.
Întăriţi prin rugăciune şi prin fapte de caritate, să mergem înainte împreună cu toţi creştinii pe drumul spre unitate. Vă binecuvântez din inimă pe voi şi familiile voastre. Contez pe rugăciunile voastre pentru mine. Lăudat să fie Isus Cristos!

Biroul eparhial de presă

Pe data de 14 august, parohia greco-catolică din Breb a fost nevoită, în urma Deciziei Curții de Apel Cluj, să predea biserica veche, de proprietate greco-catolică până în anul 1948, parohiei ortodoxe din localitate. Redăm în continuare scrisoarea părintelui paroh dată în urma acestei decizii:  

  

STATUL DE DREPT DIN ROMANIA ANULUI 2016

CONSFINȚEȘTE ABUZURILE ASUPRA BISERICII GRECO CATOLICE FĂCUTE DE STATUL COMUNIST ÎN 1948 

După ce în anul 1948 regimul comunist a interzis funcționarea Bisericii Greco -Catolice din Romania,  bisericile, casele parohiale și celelalte proprietăți au fost confiscate de stat sau trecute in proprietatea Bisericii Ortodoxe. Deși credincioșii greco-catolici au fost forțați să treacă la Biserica Ortodoxa, Biserica Greco Catolica a funcționat în clandestinitate. 

Așa s-a întâmplat și în satul Breb. Biserica veche, casa parohiala și celelalte bunuri care au aparținut Parohiei Greco Catolice au fost trecute în proprietatea Parohiei Ortodoxe. Bătrânii spun că într-o duminică, la ieșirea de la Sfânta Liturghie la portița bisericii vechi era o masă și ,,niște domni” care le-au cerut tuturor celor care ieșeau din biserică să semneze trecerea la ortodoxie. Oamenii au ieșit prin cimitir, pe după biserică sau prin curtea casei parohiale, fără să treacă pe la ,,masa domnilor” să semneze. Așa s-a făcut ,,trecerea de buna voie” la ortodoxie în satul Breb.

După căderea comunismului în 1989 nu am primit înapoi nici biserica, nici casa parohiala din Breb, acestea fiind folosite în continuare de către Parohia Ortodoxă. Oficiile religioase greco-catolice s-au desfășurat în perioada 1990-1999 în casa unei familii credincioase din Breb, casă unde se celebra și în clandestinitate, ,,noaptea și cu pături puse în ferestre de teama securității” după cum mărturisea mătușa Ileana din dâmb, proprietara casei.

Biserica Ortodoxa  a arătat tot timpul o ostilitate foarte mare față de Biserica Greco Catolică. În satul Breb s-a construit o nouă biserică ortodoxă, la care toți locuitorii satului au contribuit, chiar si cei care azi sunt greco-catolici, iar biserica veche de lemn, greco-catolică, era închisă pentru ca nu cumva credincioșii greco-catolici sa oficieze în ea Sf. Liturghie. Din anul 1999 am început sa oficiem Sf. Liturghie în biserica de lemn.

În perioada  1999  - 22 mai 2016 credincioșii greco-catolici au folosit biserica veche din Breb cu acordul tacit al credincioșilor ortodocși, fără disensiuni. În duminicile când aveam parastase după morți, biserica era plină de credincioși, atât greco-catolici cât și ortodocși care se rugau împreună pentru morții lor, urmând momente de socializare în fața bisericii. Parohia Ortodoxă Breb are o biserică nouă și încăpătoare pe care o folosește, neavând nevoie de biserica veche.  

Dorind să facem reparații la biserica veche, am demarat procedurile de întăbulare a bisericii, am cerut recunoașterea de către Justiție a dreptului de proprietate asupra bisericii vechi  care ne-a aparținut înainte de 1948, întăbulată pe greco-catolici înainte de 1948.  Parohia Ortodoxa s-a opus. Procesul a durat 7 ani, din 2009 pana in 2016, timp în care am sperat sa se termine in favoarea noastră.

Când în anul 2001 am refăcut o parte a gardului pe lângă biserică deoarece era foarte deteriorat, Primăria comunei Ocna Șugatag ne-a cerut să sistăm orice lucrare în zona bisericii vechi.

Am trimis în mai multe rânduri  adrese la Ministerul Culturii, Secretariatul de Stat pentru Culte în care am prezentat situația bisericii și necesitatea de a se interveni urgent cu reparații majore. Din răspunsurile primite reieșea mereu că  nu putem interveni cu nici un fel de lucrări deoarece nu eram proprietari tabulari, se transcrisese proprietatea pe Parohia Ortodoxă Breb după anul 1950.

Parohia Ortodoxă a cerut in instanță ca noi sa le predam biserica veche, deși nu au nevoie de ea. Noul  preot ortodox a cerut propriilor credincioși să semneze documente pe care le-a folosit în instanță împotriva noastră, fără ca aceștia să știe ce semnează. (Unii au semnat fără să fie măcar în țară! Alții au venit și și-au cerut scuze că ne-au pricinuit un rău prin semnătura lor).

În anumite etape ale procesului au câștigat greco-catolicii, în altele ortodocșii. Noi ne doream să se termine procesul cât mai repede  pentru a nu cheltui bani și a câștiga timp în restaurarea bisericii. Parohia Ortodoxă tergiversa cât putea  lucrurile, folosindu-se de tot soiul de chichițe avocățești pentru prelungirea lui. Dovadă stă faptul că la Curtea de Apel Cluj Parohia Ortodoxă a cerut scutire de la plata unei taxe de aproximativ 4 lei în două rânduri și altele asemenea, fiind chiar amendați de instanță pentru rea credință. Parohia Ortodoxă a susținut  multe neadevăruri și jigniri la adresa noastră, mai ales în ultima întâmpinare pe care au depus-o la ICCJ București, întâmpinare pe care noi am primit-o la câteva ore după judecarea cauzei.        

Cu toate acestea, instanța, prin Decizia Civilă nr. 1062/A/2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și Decizia nr. 453/25. 02. 2016 a Î.C.C.J. secția I civilă,  a dat câștig de cauză Parohiei Ortodoxe deoarece sunt majoritari și ne-a obligat să le predăm biserica, decizie neașteptată pentru noi, deoarece a fost proprietatea parohiei noastre înainte de 1948.

Acum, Parohia Ortodoxă are două biserici: biserica nouă asemenea unei catedrale și biserica veche de care nu are nevoie și stă închisă, iar Parohia Greco Catolica nu are nicio biserică.

Mai mult, pe casa parohială veche și astăzi stă mărturie tăblița pe care scrie: ,,Casa parohială zidită prin poporul greco-catolic român din Breb. A. 1903”

În opinia noastră aceste decizii sunt discriminatorii la adresa noastră, ne îngrădesc dreptul la libertatea de exprimare religioasă, suntem discriminați datorită faptului că suntem minoritari, nu am avut parte de un proces echitabil și ne-a fost încălcat dreptul de restabilire a proprietății de care am fost fraudulos deposedați de către regimul comunist în anul 1948.

Prin decizia dată,  statul de drept din România anului 2016 consfințește abuzurile asupra bisericii greco-catolice făcute de statul comunist în 1948.

În anul 1999 când am celebrat prima Sf. Liturghie în biserica veche, bătrânii noștri au sărutat podeaua și au plâns. În  2016 la ultima noastră Sf. Liturghie în biserică din nou au curs multe lacrimi… lacrimi ale unor oameni simpli care nu doreau altceva decât să se roage in liniște în biserica lor în care se simțeau acasă și nu niște umili chiriași ai unora pe care comuniștii i-au făcut proprietari. Au fost lacrimi care la un moment dat, undeva, se vor contabiliza. Cine le va deconta? Ultima Sf. Liturghie am celebrat-o în biserica veche în 22 mai 2016. Ne-am amenajat o Capelă provizorie la școală unde în momentul de față celebrăm Sfânta Liturghie.

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să dea liniște și pace comunității noastre și, dacă este voia lui, să ne învrednicească să îi construim un locaș de închinare despre care să nu spună omul ,,este al meu” ci să se spună ,, Cu adevărat este casa Domnului”. 

                                                                                      Pr. Hosu Călin,

 paroh de Breb

                                                                                      

 

 

 

 

 

 

 

 

Avem bucuria de a vă informa că joi, 8 septembrie 2016, la sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului” și a hramului bisericii parohiale din Călinești Oaș, un număr de 5 copii (3 fete și 2 băieți) vor avea Prima Împărtășanie Solemnă cu Trupul și Sângele Domnului. La acest eveniment va participa părintele protopop Iacob Feier împreună cu alți preoți invitați.

În data de 18 septembrie 2016, duminica după „Înălțarea Sfintei Cruci”, în parohia „Sfinții Arhangheli” din localitatea Turț va avea loc Prima Împărtășanie Solemnă cu Trupul și Sângele Domnului a unui număr de 10 copii (6 fete și 4 băieți), eveniment la care vor participa părintele protopop Iacob Feier cu un grup de preoți invitați.

Tot în data de 18 septembrie 2016, duminica după „Înălțarea Sfintei Cruci”, la Negrești Oaș, biserica „Sfânta Treime”, va fi prezentată în mod solemn noua soră călugăriță a Ordinului „Sfântul Iosif al Apariției”, Ramona Cordoș, fiica părintelui Dumitru Cordoș,  care în data de 27 august 2016, în biserica Sf. Maria Primerana din Fiesole (Italia) a depus voturile finale, prin care și-a consacrat întreaga viață slujirii Domnului Isus Cristos și Bisericii Sale. Liturghia a fost celebrată de Preasfinția Sa Mario Meini împreună cu pr. Dumitru Cordoș și pr. Remus Ghiran.

Secretariatul protopopial Țara Oașului

 

 

 

 

 

 

 

 

Grupul de credincioși din Eparhia greco-catolică de Maramureș care va participa la pelerinajul național al Bisericii Catolice la Roma, a pornit ieri seară în jurul orei 23:00 din spatele bisericii Sfânta Maria, strada Școlii, Baia Mare. Pelerinajul, organizat cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii, a fost orânduit de către Arhiepiscopia Majoră Română Unită cu Roma Greco-Catolică, la îndemnul Conferinţei Episcopilor Catolici din România (aici comunicatul CER). Din Eparhia de Maramureș, organizator și însoțitor de grup este d-nul Șimon Mihai, econom eparhial.

Astfel, pelerinii (25 la număr) ajung azi, 7 septembrie, la Veneția, unde vor vizita mai multe atracții turistice: piața și catedrala San Marco, Podul Rialto, Puntea Suspinelor. Joi, 8 septembrie, programul prevede vizitarea localității Loretto și a Sactuarului de aici. La Roma, pelerinii vor sta două zile (vineri și sâmbătă), timp în care vor vizita orașul și vor participa la programul comun al tuturor diecezelor și eparhiilor catolice din țară. Duminică va fi plecarea spre Siena, se va vizita orașul și se va porni spre lacul Garda. De aici se va porni luni dimineața spre Padova, unde se va vizita orașul și Sanctuarul Sfântului Anton și în aceeași zi va avea loc întoarcerea spre casă. Pelerinajul va dura astfel șase zile, șapte nopți (6-13 septembrie), timp în care participanții vor avea ocazia să viziteze, să se roage, să mediteze și să treacă prin Poarta Sfântă de la Bazilica „Sfântu Petru” din Roma.

Le urăm drum bun și un pelerinaj binecuvântat și rodnic!

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INVITAȚIE

 

        Reuniunea Mariană organizează în data de 9 septembrie 2016 la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, un program de rugăciune şi meditaţie.

        Programul se va desfăşura între orele 8,30 şi 17,00 şi va cuprinde celebrarea Sfintei Liturghii, trei meditații, reflecții personale, rugăciuni şi asistenţă spirituală. 

        Prelegerile vor fi susţinute de părintele protopop Emil Gîrboan.

        Hrana pentru această zi va fi asigurată de fiecare participant în mod individual.

        Sunt invitaţi să participe toţi credincioşii care doresc să cunoască mai bine spiritualitatea mariană și să întâmpine cu o trăire mai profundă Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Acest timp de reculegere se organizează  anual pentru Protopopiatele Baia Mare, Seini, Chioar și Mănăștur.

Programul zilei este următorul: 

08,30

Sfânta Liturghie

10,00

Meditaţia 1

10,30

Reflecție personală

Asistenţă spirituală

Spovezi

11,00

Rugăciunea Sfântului Rozariu

12,00

Meditaţia 2

12,30

Reflecție personală

Asistenţă spirituală

Spovezi

13,00

Pauză pentru prânz

14,00

Acatistul Maicii Domnului

15,00

Meditaţia 3

15,30

Reflecție personală

Asistenţă spirituală

Spovezi

16,00

Paraclisul Maicii Domnului

16,40

Împărtășirea experiențelor

   

        Baia Mare,  

Responsabil,

            Lucia Maria Ghişa

                                        Preşedinte eparhial al Reuniunii Mariane 

Duminica a zecea după Rusalii (28 august 2016) a reunit la Hrip –localitate învecinată orașului Satu Mare- numeroși credincioși greco-catolici, precum și un sobor de șase preoți, care s-au rugat împreună cu Episcopul Eparhiei de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău, în această biserică istorică, la aniversarea a 120 de ani de la construirea ei.

„Cuprindem în rugăciunile noastre și în această celebrare a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii toate mulțumirile noastre pentru generațiile care ne-au precedat, pentru cei care au ctitorit această biserică, pentru cei care nu mai sunt astăzi printre noi, părinți, bunici, străbunici, dar care și-au adus contribuția și împreună cu zidirea bisericii, au mai zidit ceva: credința pe care noi o moștenim. Pentru că fiecare generație lasă generațiilor viitoare ceea ce are mai scump  și împreună cu toate valorile pe care le învățăm în familie, credința este darul cel mai prețios pe care-l moștenim și pe care-l învățăm încă din pruncie și acesta este darul de care ne bucurăm și astăzi”, a spus Ierarhul în deschiderea cuvântului de învățătură rostit în cadrul celebrării de duminică. Pentru a cinsti memoria înaintașilor, la sfârșitul Sfintei Liturghii s-a celebrat Parastasul pentru preoții adormiți întru Domnul, care au fost păstori ai acestei parohii înainte de anul 1948 (pr Gheorghe Mureșan, pr. Dumitru Muntean, pr. Iuliu Rogojan).

Biserica din Hrip a fost construită într-o perioadă în care nu erau prea multe biserici de piatră, de zid. Construcția a început în anul 1896 și s-a încheiat în anul 1912. Este una de tip romanic, navă, cu un singur turn. Lucrările nu au fost lipsite de greutăți, întrucât, în timpul construcției, primul turn s-a dărâmat și prăbușirea lui a făcut și victime. Biserica, împreună cu pictura de pe iconostas, a fost definitivată în anul 1912 și sfințită în anul 1937. „O istorie nici prea lungă și nici prea scurtă, dar suficientă încât să însumeze în ea niște valori, valori pe care noi astăzi le manifestăm și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate acestea”, a spus Preasfințitul Vasile. La final, pr. Glodan Nicușor, paroh al parohiei greco-catolice din Hrip și administrator parohial al parohiei Ruşeni, a mulțumit călduros Preasfințitului pentru prezență, deoarece „ultimul episcop, aici, a fost în anul 1937 și de aceea, este o onoare pentru noi să vă primim”; a spus părintele, în timp ce i-a oferit Arhiereului un buchet de flori din partea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 23 august 2016, Preasfințitul Vasile a oferit treapta diaconatului tânărului Ursuleac Ionuț. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată la biserica „Sfânta Maria”, începând cu ora 18:00. Au concelebrat, pr. Nicolae Nicolaișen (paroh al noului diacon), pr. Florin Marușciac, pr. Emil Ember, pr. Mihai Marina, pr. Olivian Filip.

„Este un moment festiv ori de câte ori invocăm lucrarea Spiritului Sfânt peste cei care își asumă slujirea în Biserică și trăirea în Hristos. De aceea, rugăciunea noastră din seara aceasta este, pe de o parte, o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vocației, pentru faptul că trezește în sufletele tinerilor dorința de a-L urma pe Isus, de a sluji Biserica și de a se face servitori ai credincioșilor, ai creștinilor. Și împreună cu mulțumirea noastră aducem cererea de invocare a Spiritului Sfânt să îl abiliteze pe cel care se pune în slujba lui Dumnezeu să fie perseverent, să își ducă misiunea înspre drumul preoției și apoi înspre slujirea cu fidelitate până la moarte”, a spus Preasfințitul Vasile în deschiderea cuvântului de învățătură. 

Parcurs academic

Tânărul Ursuleac Ionuț s-a născut pe 31 ianuarie 1989 în localitatea Cacica (Suceava). A urmat Școala primară și gimnazială din localitatea natală între anii 1996-2004 și în perioada 2004-2008 a urmat Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea. Între anii 2008-2012, a studiat Teologie Greco-Catolică – Pastorală la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, departamentul Oradea. A urmat apoi cursurile de Masterat la Institutul Pontifical Oriental din Roma (2012-2015).

Biroul eparhial de presă

 

Și în acest an de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, călugării bazilieni împreună cu Protopopiatul Greco-catolic din Țara Oașului au organizat procesiunea cu Sfânta Icoană Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad, care a pornit de la Boinești, din intersecția cu drumul spre Târșolț până la biserica Greco-catolică din Trip-Bixad. Au participat credincioși din Târșolț, Trip, Boinești, Turț, Gherța, Călinești, Satu Mare, etc, călugări și preoți. În timpul procesiunii s-au cântat cântările Versului Icoanei de la Bixad, cântece mariane și noul Imn al Icoanei de la Bixad. Procesiunea  a pornit la ora 17:00 și la sosirea la biserica din Trip-Bixad s-a făcut înconjurul bisericii cu crucea, prapori și Icoana, după care s-a intrat în biserică. De la ora 19:00 a început un program de rugăciune specific ajunului de sărbătoare. La ora 22:00 s-a celebrat Sfânta Liturghie (pr. Ioan Zbona din Târșolț împreună cu preoții prezenți). La sfârșitul Liturghiei, pr. Zbona a ținut o predică despre Fecioara Maria în Vechiul și Noul Testament, amintind neascultarea Evei, prima femeie și rolul „noii Eve” în Mântuirea neamului omenesc – Fecioara Maria. Noaptea de la ora 1:00 până dimineața, cei rămași în biserică s-au întreținut cu Isus Euharisticul și au vegheat la Icoană. În ziua de 15 August, Sfânta Liturghie celebrată pr. Protopop Feier Iacob a început la ora 10:00. Au concelebrat preoții din Protopopiat, dar și oaspeți de la Seminarul din Oradea și un părinte paroh din Florența venit acasă pentru sărbătoare. Toți cei prezenți la Sf. Liturghie și la celelalte servicii religioase s-au bucurat în fața icoanei, au plâns, l-au lăudat pe Dumnezeu, i-au mulțumit și i-au cerut cele de trebuință sufletului și  trupului. Fiecare a trăit o experiență plăcută înaintea lui Dumnezeu în aceste zile.

Pr. Ioan Albu,

călugăr OSBM