Liturghie de mulțumire lui Dumnezeu în parohia Agriș
Duminică, 10 Decembrie a.c., credincioșii parohiei Agriș, împreună cu părintele paroh István Kozsán au adus rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ajutorul primit în această perioadă de renovare a bisericii greco-catolice din comună. Sărbătoarea a marcat încheierea lucrărilor începute în luna august și finalizate în luna noiembrie a acestui an și a cuprins Sfânta Liturghie de mulțumire și o masă luată cu toții împreună.
Întrucât ne aflăm în vecinătatea sărbătorii Conceperii Preasfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana (9 decembrie), părintele paroh consideră că a fost ascultată rugăciunea credincioșilor parohiei, „la fel cum a fost ascultată și cea a Sfinților Ioachim și Ana”,. „Preotul este cel mai fericit atunci când știe că trăiește din mila Domnului, într-o comunitate creștină foarte mică”, a afirmat pr. István.
Biserica din Agriș a fost construită în anul 1977 și astfel, sărbătoarea de finalizare a lucrărilor de renovare a coincis și cu aniversarea a 40 de ani de existență a edificiului. În acest an a fost renovat acoperișul, turnul, dar și interiorul și exteriorul bisericii.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.