Vineri, 29 Martie 2024

SINTEZA SINODULUI EPARHIEI GRECO-CATOLICE DE MARAMUREȘ

Introducere

Invitația Sfântului Părinte de a „merge împreună” a lansat întreaga Biserică într-un parcurs de conștientizare: de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm? Semnul bisericii lui Cristos este comuniunea care ne-a fost încredințată pentru a fi găzduită și fructificată.

Itinerarul sinodal, propus, a fost o provocare și o oportunitate pentru a face loc diversității, creativității și a uceniciei, indiferent de misiunea-rolul-locul care ne-a fost încredințat în Biserică.

Temele propuse rugăciunii, reflexiei și dialogului, sunt orizonturi care se deschid în fața ochilor minții și a inimii:  a fi însoțitori în călătorie, a asculta, a lua cuvântul, a celebra, a împărtăși responsabilitatea, a dialoga, ecumenismul, autoritate și participare, discernământul și formarea la sinodalitate. Fiecare temă este ca o sămânță pe care agricultorul/fiecare dintre noi este chemat să o cultive acolo unde trăiește, împreună cu .

În tradiția Bisericii noastre sinodalitatea este parte integrantă, privind colaborarea între păstorii Bisericii, episcopii. Chemarea universală, a tuturor -creștini și oameni de bunăvoință- este o noutate care a dat naștere la nenumărate și diverse reacții, întrebări și perplexități. În acest sens suntem la început de drum, conștienți de nevoia de implicare și dăruire.

Începem prin a mulțumi Spiritului Sfânt pentru faptul că a inspirat preoții, persoanele consacrate și laicii din fiecare protopopiat, încurajând pe fiecare să participe la acest început de mers împreună pe calea sinodului. Am primit multe pagini de reflecții, interogative și propuneri pe care vom încerca să le sintetizăm cât mai clar, structurat pe temele propuse de către Vademecum, în cele ce urmează.

  1. Însoțitori în călătorie

Fiecare dintre comunitățile bisericești care s-au reunit în sinod a ținut să spună cât sunt de conștiente de necesitatea de „a merge împreună”. Fiecare parohie depune eforturi în acest sens, luptând pentru unitatea întregii comunități. În ceea ce privește implicarea efectivă în mersul parohiilor, în mod natural, persoanele aflate în perioada de pensionare au mai mult timp disponibil pentru a-l oferi vieții și activităților din parohie. Alături de aceste persoane, s-a putut constata o impresionantă mobilizare a întregii comunități în acele parohii (nu puține), care s-au văzut nevoite să își construiască structurile de la zero, după 1990, atunci când au constatat că proprietățile bisericii de dinainte de 1948, nu vor fi retrocedate. Pe lângă fondurile primite în multe cazuri din partea Bisericii Catolice, oamenii s-au implicat în întreg procesul de construcție și de amenajare, alocând și fondurile necesare pentru completarea lucrărilor. În acest sens am putut primi multe exemple în care credincioșii, alături de preotul paroh, au mers ”umăr la umăr”, suportând împreună întreg procesul de reconstrucție al parohiei.

După această fază de reconstrucție a bazei materiale, încep să apară tot mai multe inițiative de grupuri de tineri, grupuri de rugăciune, organizații caritative, inspirate de inițiative ale preoților care sunt de asemenea conștienți de importanța re-zidirii continue a comunității prin inițiative pastorale. În toate aceste activități se urmărește implicarea tot mai extinsă a credincioșilor în aspectele organizatorice și de cateheză. În ceea ce privește această implicare, limitele decurg din lipsa de persoane bine pregătite, care să aibă competența și disponibilitatea de a se implica activ.

Unitatea în comunitate se trăiește ușor diferit în mediul rural față de comunitățile urbane. La sate, comunitățile tind să fie mai unite, iar fenomenul de marginalizare este mai puțin întâlnit. De obicei întreaga comunitate încearcă să fie alături de cei infirmi sau cu nevoi speciale, pentru limitarea în limita posibilului și a fenomenelor de sărăcie, sau de abandon a vieții sociale. La orașe pot să apară cu mai multă ușurință fenomene de marginalizare, unitatea și comuniunea între credincioși fiind mai greu de menținut. Există o tendință mai clară de auto-izolare față de biserică a membrilor care eșuează în viața de familie, trecând prin experiența divorțului.

  1. Ascultarea în Biserică

Realitatea ascultării în biserică este strâns legată de mersul împreună. În comunățile mai mici din mediul rural, este mai ușor ca glasul oamenilor să ajungă mai ușor la urechile preotului și invers, dorința preotului să găsească un răspuns din partea comunității. La oraș există o mai mare posibilitate de apariție a unor întreruperi în tot procesul de ascultare reciprocă. În multe cazuri oamenii așteaptă ca preotul să aibă inițiative în legătură cu diferitele necesități din viața parohiei, fiind mai puține cazurile în care credincioșii oferă soluții sau formulează inițiative concrete. Cu ocazia sinodului, s-a reluat tema ascultării, oamenii fiind din nou conștientizați de posibilitatea de a fi și vorbi liber în Casa Tatălui.

  1. A lua cuvântul

În context sinodal, preoții au încurajat credincioșii să preia cuvântul și să se exprime cât mai liber în manifestarea dorințelor, a grijilor, bucuriilor și propunerilor, menite să îmbunătățească mersul împreună al parohiilor. În tot acest demers, preoții s-au confruntat în general cu o anumită reticență venită din partea credincioșilor, care nu sunt în general obișnuiți să vorbească liber, poate din lipsă de pregătire, poate din dorința de a nu jigni sau supăra pe cineva, sau din teama de a spune ceva greșit. Poate va fi nevoie ca această poartă a dialogului să rămână deschisă pentru ca odată cu schimbul de generații fenomenul dialogului în biserică să devină o realitate comună.

  1. Celebrarea în Biserică

Cu ocazia Sinodului, preoții au subliniat importanța participării active a credincioșilor la celebrările liturgice, atât sub forma întregirii corului, cât și a implicării tinerilor în asistența preotului sau prin participarea la cateheze și meditații. Eforturile preoților în acest sens sunt mai intense în această perioadă post-pandemie, în care multe persoane s-au ”obișnuit” cu transmisiunile liturgice din mediul on-line, ajungând să neglijeze valoarea celebrărilor colective, în care comunitatea cu adevărat ajunge să simtă și să meargă împreună. S-a semnalat nevoia de persoane pregătite atât pe partea de liturgică, de teologie sacramentară și teologie biblică, care să ofere formare periodică atât preoților cât și credincioșilor. O mai bună catehizare în biserică ar duce la o implicare mai activă și mai conștientă a întregii comunități în diferitele celebrări liturgice.

Voci venite din partea parohiilor mai mici, sau mai îndepărtate de centrul eparhiei, și-au manifestat dorința de a fi vizitate, măcar o dată pe an fie de către protopop, fie de către vreun reprezentat al eparhiei. Această prezență ar sublinia în spirit sinodal, recunoașterea față de biserică și a importanței comunităților mai mici, aducând multă bucurie și încurajare.

O dorință manifestată în mod repetat de către credincioșii din majoritatea protopopiatelor din eparhia noastră este legată de calendarul liturgic: se dorește celebrarea Sărbătorii Învierii, a Paștelui, împreună cu întreaga biserică Catolică, în aceeași dată. Multă lume se simte separată în mod artificial față de Biserica Catolică și de valorile occidentului creștin, valori pentru care Biserica Greco-Catolică luptă în continuare, cu toată atenția cuvenită păstrării patrimoniului teologic și liturgic oriental. Cu toată bunăvoința, preoții se găsesc într-o situație stânjenitoare atunci când sunt întrebați: ”de ce nu putem sărbători Paștele împreună cu restul credincioșilor catolici?”. Argumentele istorice sau teologice întortocheate se lovesc de o reacție de mirare și neîncredere, care în mod sigur nu slujesc efortului sinodal.

De asemenea există mai multe voci care vorbesc despre necesitatea unei reforme liturgice, menite să actualizeze limbajul și celebrarea liturgică, făcându-le mai accesibile persoanelor care trăiesc în contextul cultural actual.

  1. Coresponsabili în misiune

Istoria bisericii noastre de după 1990 a rămas marcată de o tendință spre clericalism în care toate inițiativele legate de misiunea bisericii au fost inițiate, susținute și urmărite de către preoți, în timp ce credincioșii aveau rolul de ajutoare ale preotului în acest sens. În ultimii ani au început să apară inițiative menite să încurajeze o oarecare autonomie a credincioșilor în efortul misionar desigur în comuniune cu învățătura magisteriului bisericesc. Ne găsim de asemenea la început în trezirea conștiinței credincioșilor în conștientizarea rolului misionar al fiecăruia, în virtutea botezului și a apartenenței la Biserică.

Dacă în ceea ce privește zidirea unor structuri, a unor clădiri, oamenii au fost mai ușor de implicat, în ceea ce privește răspândirea evangheliei și a învățăturii lui Cristos în lume, credincioșii se arată mai reticenți, nefiind obișnuiți să își asume conștient un astfel de rol.

  1. Dialogul în Biserică și societate

Pentru favorizarea dialogului în Biserică și nu numai, Parohiile noastre organizează diferite evenimente, cum ar fi Hramuri, Seri de rugăciune, Pelerinaje, toate fiind ocazii în care membrii comunității să se întâlnească și să vorbească, întreținând relații vitale. De asemenea cu ocazia Hramurilor Bisericii, sunt invitate deseori și autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor statului, care iau astfel contact cu realitățile, dificultățile și bucuriile comunităților greco-catolice.

  1. Cu celelalte confesiuni creștine

În general, comunitățile greco-catolice, întrețin bune relații de colaborare cu celelalte confesiuni creștine, incluzând comunitățile de limbă maghiară și ucraineană. De asemenea se urmărește intrarea în relații de normalitate și cu frații ortodocși.

În ceea ce privește relația cu biserica ortodoxă, se observă că inițiativele de dialog pornesc în mod obișnuit din partea bisericii greco-catolice. Dialogul rămâne limitat de problema încă reală a patrimoniului bisericii greco-catolice, ce rămâne în bună parte în posesia bisericii ortodoxe deseori cu concursul autorităților statului ce tind să încline legea în direcția unei ”majorități” sau în fața altor presiuni politice. În dialogul cu biserica ortodoxă ne confruntăm în continuare cu încercări de ”modificare” sau ștergere a unor realități istorice, prin dezinformare și minciună. De asemenea s-au semnalat cazuri de distrugere a unor părți din lăcașele de cult greco-catolice aflate sub administrare ortodoxă, sub pretextul restaurării și renovării, în vederea re-sfințirii, cazuri în care obiective de patrimoniu arhitectural, ajung să fie alterate, fără ca autoritățile statului să intervină.

Atitudinea în general sfidătoare a bisericii ortodoxe îngreunează astfel inițiativele de dialog și de efort ecumenic, pornite din partea catolică.

Sinodul a reprezentat o ocazie prin care comunitățile greco-catolice și-au reînnoit angajamentul de a rămâne deschise spre dialog și comuniune în Cristos cu celelalte confesiuni creștine, urmărind ca prin rugăciune, toleranță, înțelegere, respect reciproc și perseverență să re-afirme principiile ecumenice.

  1. Autoritatea

Autoritatea în viața parohiilor a cunoscut de-a lungul timpului o evoluție. Imediat după 1990, deciziile se luau cu preponderență de către preot, în consultare cu un număr restrâns de credincioși, urmând ca odată cu trecerea anilor, în unele parohii, numărul persoanelor implicate în luarea de decizii să crească. S-a propus ca pe lângă consiliile parohiale deja existente în parohii, să fie întemeiate noi grupuri de laici în cadrul parohiilor, care să primească sarcini pastorale și formative, acolo unde acest lucru este posibil. Pe de altă parte se semnalează dificultățile prin care trec preoții parohi atunci când caută să găsească credincioși dispuși să își ofere din timpul și din competențele lor pentru viața parohiei. Ritmul și modul în care este organizată societatea face ca oamenii să gasească tot mai rar ferestre de timp și de disponibilitate pentru binele comun.

  1. Discernământ și decizie.

În ceea ce privește luarea deciziilor în biserică s-a subliniat importanța unui climat de rugăciune, lumina Spiritului Sfânt fiind cea care se imploră pentru călăuzirea comunității în fiecare pas. Climatul de rugăciune implică acel mers împreună, aspectul comunional garantând că deciziile se iau întotdeauna pentru binele întregii comunități bisericești. Apoi se dorește ca întregul proces decizional și de implementare a unor soluții sau lucrări ce se desfășoară în biserică, să fie însoțit de transparență.

  1. Formarea la sinodalitate

Zidirea în timp a unei mentalități sinodale în sânul comunităților noastre rezultă ca fiind necesară. Formarea la sinodalitate se speră că va fi susținută în continuare prin omilii, cateheze și perioade de formare, care să ritmeze procesul sinodal, aflat acum doar la început. Formarea la sinodalitate va implica și integrarea de soluții noi menite să favorizeze dialogul inter-generațional, care garantează transmiterea valorilor în biserică, păstrând toată bogăția tradiției, dar propunând forme întotdeauna noi care să o pună în lumină.

În tot acest parcurs de formare la sinodalitate, se speră că alături de preoți vor fi implicați tot mai mult din rândurile laicilor, femeile și tinerii, pentru ca vocea lor educată și orientată sinodal să poată susține tot mai mult și mai creativ binele comun al comunității, creșterea Bisericii în fidelitate față de Cuvântul întrupat, Domnul Nostru Isus Cristos.

Concluzie

Recunoscând că această experiență a fost un dar, ne dorim să continuăm în a cultiva această pedagogie sinodală în toate realitățile concrete unde suntem chemați să mărturisim credința, să devină un stil de viață în comunitățile din eparhia noastră.

Din fiecare întâlnire cu Domnul, și între noi, dorința de a fi misionari se reînnoiește și prinde contur și conținut nou, precum nou este Spiritul Sfânt.

Ținând cont de cultura locului, de condițiile de viață, de dificultățile de dialog cu Biserica ortodoxă, de vârsta credincioșilor, de mentalitatea noilor generații, de înstrăinarea identității, recunoaștem nevoia de a ne lăsa interpelați de către Spiritul Sfânt și de a găsi căi noi de dialog, serviciu și împărtășire. Doar împreună, vom răspunde provocărilor societății și istorie de azi, în care suntem chemați să mărturisim credința prin exemplu.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.