Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Sâmbătă, 23 Aprilie 2022 00:00

Pastorală Paști 2022

pasti 2022

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea
Învierii Domnului 2022

 

Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștele Domnului, Paștele!

Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,

Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi.

(Cântarea I din canonul Învierii)

         

Onorați părinți preoți,

Cuvioase persoane consacrate,

Dragi credincioși,

Joia Mare, 21 Aprilie, Parohia „Sfânta Maria”, Baia Mare

Ora 10:00 - Vecernia unită cu Sf. Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și Oficiul Spălării picioarelor

Ora 18:00 - Denia celor 12 Evanghelii ale Patimilor

 

Vinerea Mare, 22 Aprilie, Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

Ora 18:00 - Denia Prohodului Domnului

 

Sâmbăta Mare, 23 Aprilie, Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

Ora 08:00 - Vecernia unită cu Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare – transmisiune Radio Maria

Ora 23:50 - Utrenia Învierii Domnului – Transmisiune Radio Maria

 

Duminică, 24 Aprilie, Sfintele Paști – Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

Ora 09:00   - Sfânta Liturghie Arhierească

 

Luni, 25 Aprilie, A  Doua Zi de Paști – Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Satu Mare

Ora 10:30 - Sfânta Liturghie Arhierească

 

Marți, 26 Aprilie, A Treia Zi de Paști - Parohia Asuaju de Sus

Ora 10:30 - Sfânta Liturghie Arhierească

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

Sub directa implicare a Departamentului pentru Cultură din cadrul Episcopiei, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național Transilvania s-a desfășurat, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, Concertul Pascal de Pricesne „La Umbra Crucii Tale” – Ediția a II-a. Evenimentul a avut loc duminică, 10 aprilie 2022, de la ora 17:00.

Au rostit rugăciuni prin cânt, ode de închinare Crucii Mântuitorului nostru:  Ansamblul de copii „Coconii Maramureșului”, prof. coord. Monica Șandor; Grupul vocal – Țara Chioarului (Gabriela Ardusătan, Denis Cupșe, Mihaela Iacob, Vasile Pop, Vlad Avram și Catalin Stan), Grupul vocal – Țara Maramureșului Voievodal (Andreea Cozneac, Florentina Vlad, Georgiana Demian, Andreea Cozneac și George Ciocotișan; solist vocal Măriuca Verdeș); Grupul vocal – Ținutul Codrului (Monica Șandor,  Antonia Mitre, Ionuț Uivaroși și Ionuț Teudan); Grupul vocal – Țara Lăpușului (Andreea Ghițiu, Livia Neag Nistea, Bianca Latiș, Mariana Cușner, Florin Gherman, Cornel Cupșa și Denisa Petruț).

Invitatul de onoare al evenimentului a fost Sava Negrean Brudașcu, cunoscuta interpretă de muzică populară ardelenească.

Au fost interpretate cântece religioase atent alese, precum: „Pe Golgota”, „Blândul Păstor”, „Drumul Crucii”, „Doamne, ești a mea iubire”, toate cu un rol foarte profund de a purta creștinii prezenți în biserică în acea stare de spirit favorabilă meditației și dorinței de rugăciune, stare pe care întreaga perioadă a Postului Mare, prin rugăciunile specifice ei, ne îndeamnă să o trăim: „Acest tip de muzică ne ajută la regăsirea spirituală, ne ajută în acest parcurs în care ne aflăm astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus pr. George Nicoară, prezentatorul evenimentului.

„Ne regăsim întotdeauna în suferințele Mântuitorului și suferința este comună tuturor oamenilor”, a afirmat la finalul concertului PS Vasile Bizău. „În suferință ne întâlnim, oamenii s-au întâlnit în suferință, în timpurile grele de persecuție ale Regimului Comunist, precum și în timpurile actuale, în suferințele provocate de război ale vecinilor noștri. Împreună cu refugiații, cu cei care suferă, suferim cu toții pentru că suferința este un loc al întâlnirii”, a explicat PS Vasile. „Iar aceste pricesne, cântece religioase atât de frumos cântate din sufletele copiilor, ale tinerilor, nu fac decât să ne ghideze, în acest popas, spre Sărbătoarea Paștelui”, a afirmat Ierarhul, mulțumind din suflet tuturor interpreților, în special doamnei director al Ansamblului Transilvania, Iuliana Dragoș și interpretei Sava Negrean Brudașcu, care au primit din partea Preasfințitului câte un medalion cu chipul Fericitului Episcop Martir Alexandru Rusu.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

„Vasile Lucaciu a fost omul timpului său, și-a asumat riscuri, a fost un luptător... Mă bucur că astăzi este revendicat de toți. El este erou al națiunii române”, a afirmat PS Vasile Bizău în deschiderea simpozionului „Vasile Lucaciu – erou al națiunii române”, care s-a desfășurat sâmbătă, 9 aprilie 2022 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, prin directa implicare a conducerii bibliotecii, precum și a Asociației AGRU Maramureș.

Ziua s-a deschis cu Sfânta Liturghie și rugăciunea Parastasului în memoria lui Vasile Lucaciu, celebrate la biserica „Sfântu Anton” din Baia Mare. „Felicit Asociația Generală a Românilor Uniți din Maramureș, că a anticipat puțin, cu acest simpozion, evenimentele dedicate părintelui Vasile Lucaciu pe care Episcopia noastă le va desfășura în toamnă, mai aproape de aniversarea centenarului morții lui”, a afirmat PS Vasile.

„Am spus un Da categoric atunci când domnul Tătăran și domnul Costin mi-au propus organizarea acestui simpozion și nici nu se putea altfel pentru că un răspuns negativ l-aș fi simțit ca o ofensă adusă lui Vasile Lucaciu și Bisericii Greco-Catolice”, a afirmat doamna Janeta Ciocan.

Domnul Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, moderatorul simpozionului, a explicat cum astăzi dacă vorbim despre Vasile Lucaciu înseamnă a îndrepta lucruri și modul în care atât sătmărenii cât și maramureșenii își asumă figura Leului din Șișești, născut la Apa, în Satu Mare și care și-a lăsat opera mâinilor la Șișești, în Maramureș. „Este o concurență foarte loială între cine l-a iubit mai mult pe Lucaciu”, a afirmat dl. Ardelean.

La această afirmație, în cadrul evenimentului i-a răspuns foarte prompt Dr. Viorel Câmpean (Biblioteca Județeană Satu Mare), care a afirmat: „Cea care l-a iubit cel mai mult pe Vasile Lucaciu a fost soția lui, Paulina Şerbac, originară din Potău (Satu Mare)”. Pentru Paulina, care i-a dăruit 6 copii lui Vasile Lucaciu, întreaga viață alături de marele erou a fost presărată cu suferință și a încercat să-l ajute în drumul lui de a-și dedica viața națiunii până când o boala a pus-o la pat și i-a adus moartea, în 1911. „Fac această aducere în lumină a figurii soției lui Lucaciu pentru că prea am impresia că soțiile marilor personalități rămân în umbră”, a afirmat dr. Câmpean, citând apoi din discursurile rostite la dureroasa înmormântare a preotesei Paulina Lucaciu.

Doamna prof. Lucia Pop (Muzeul Județean de Arheologie și Istorie Baia Mare) a vorbit despre modul în care a fost perceput pr. Vasile Lucaciu în timpul vieții sale și despre nenumăratele încercări de a-i păstra memoria și a-i ridica o statuie încă din 1926 (la 4 ani de la moartea sa), încercări care s-au concretizat în 1936, când i-a fost închinată prima statuie la Satu Mare.

Jurnalistul Gheorghe Pârja a adus în lumină cartea „Constantin Lucaciu - o figură istorică necunoscută”, despre care istoriografia spune ca a fost fratele lui Vasile Lucaciu, un personaj extraordinar, preot greco-catolic de o inteligență asemănătoare cu a Leului din Șișești. Iar cartea scrisă de părintele Constantin Lucaciu, „Biserica, Școala și Armata”, după 100 de ani de la apariție, „este de o prospețime și de o documentare extraordinară, în propunerile pe care le face”, a afirmat jurnalistul.

Col. Voicu Șighet a vorbit despre parcursul pe care l-a făcut legea 77/2022,  pentru declararea lui Vasile Lucaciu "Erou al Națiunii Române", lege publicată în monitorul oficial pe 5 aprilie 2022. „A fost surprinzătoare rapiditatea cu care a trecut legea”, a afirmat col. Voicu Șighet.

Prof. Lucian Miclăuș a adus în lumină un aspect foarte important legat de localitatea sa natală, Pomi și momentul în care această localitate i-a dăruit lui Lucaciu, în 1903, Vestea Bună, Biblia. A explicat de asemenea modul în care a fost ales numele liceului „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, cu unanimitate de voturi, cu 32 de ani în urmă, la 60 de ani de la înființare. „Iar Vasile Lucaciu e contemporan cu noi, a afirmat dl Miclăuș, întrucât este serbat în fiecare an prin fel de fel de activități în școală, sesiuni de comunicări și lecții cu explicații la clasă”.

Discursul lui Vasile Lucaciu în Parlamentul de la Budapesta  este „cea mai bună lecție de oratorie care există în România. Vasile Lucaciu, prin modul în care își construiește toate argumentele în acea cuvântare de 4 ore și 15 minute, întrece orice în materie de retorică”, a afirmat domnul director Teodor Ardelean la finalul simpozionului, explicând cum acest erou al națiunii este printre puținii politicieni care au vorbit de la tribuna Parlamentului.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

A fost tipărit primul număr din anul 2022 al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.

Revista se deschide cu secțiunea „Cuvântul păstorului”, în care Preasfințitul Vasile Bizău îndeamnă credincioșii și preoții greco-catolici să participe activ la recensământul populației,  în care să se declare greco-catolici, întrucât viitoarele decizii politice si sociale vor fi elaborate pe baza recensământului. Este scrisoarea circulară trimisă în toate parohiile Eparhiei și citită în biserici duminică, 13 martie.

Părintele Emil Gîrboan ne prezintă „O viziune liturgică asupra psalmilor”, iar părintele drd. Florin Fodoruț scrie despre „Simțurile în Liturghie”. Părintele Vasile Trifoi tratează tema „Pacea pornește din propria inimă” iar pr. dr. Vasile Iusco semnează articolul „Prima vizită pastorală a Fericitului Alexandru Rusu în Maramureșul istoric (III)” În secțiunea dedicată artei, pr. Lucian Lechințan S.J. semnează textul „Vermeer, lumină din lumină”, iar pr. Emil-Marian Ember scrie articolul „Războiul – un atu moral sau un moft egoist?!”

Pr. Laurențiu Costin semnează textul „Sinodul Bisericii și darul ascultării”, iar pr. dr. Florin Marușciac „Ospățul mistic al sărbătorilor”.

Pr. dr. George Marius Nicoară scrie „Ultima libertate a suferinței”, iar Dna. Antoaneta Turda, „Enigmele unui itinerar spiritual”. În continuare apare articolul dl. Dorin Ștef „De la arta populară maramureșeană la opera universală a lui Constantin Brâncuși”. La „Prezentarea parohiilor”, părintele Vasile Daniel Pop expune date legate de parohia „Sfântul Anton de Padova” din Mireșu Mare. La final apare articolul „Împotriva triumfalismului și a mondenității spirituale”, de Diego Fares S.J. și „Vizita pastorală în parohia „Bunavestire” din Baia Mare, consemnată de Biroul eparhial de presă.

Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

Onorate oficialități,

Stimați membri ai corpului medical,

Distinși invitați,

Aniversarea a 50 de ani de existență și de viață în slujba sănătății oamenilor a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” îmi oferă plăcuta ocazie de a-mi manifesta aprecierea și respectul cuvenit tuturor medicilor, asistenților și întregului personal implicat în laborioasa muncă a tutelării, apărării și protejării vieții și sănătății publice.

Prezența noastră aici, alături de dumneavoastră, confirmă aprecierea și susținerea de care vă bucurați pentru nobila dumneavoastră profesie și de asemenea, pentru misiunea pe care o desfășurați în devotament și cu profesionalism.

Îmi place să mă raportez la această instituție a dumneavoastră și a noastră deopotrivă, ca la casa noastră comună și de aceea cred că ar trebui să fim cu toții mai atenți și să ne aducem contribuția după rolul, datoria și competența cuvenită fiecăruia, pentru ca spitalul public în general și corpul medical în special să se bucure de toată încrederea din partea opiniei publice, aceasta fiind prea condiționată de semnalarea și accentuarea  neajunsurilor instituționale.

În această casă comună, locul unde dumneavoastră vă desfășurați activitatea profesională cotidiană și unde noi fiecare ajungem, mai devreme sau mai târziu, în calitate de pacienți, trebuie să fie și să rămână un spațiu primitor, un loc al întâlnirii umanizatoare, în care limitele și sincopele naturii umane sunt sprijinite și tratate, iar persoanele sunt puse pe primul loc. Viața își are demnitatea sa, dăruită de Dumnezeu Creatorul nostru al tuturor și în întâlnirea dintre persoane se face acel schimb de daruri care îl înnobilează pe om. Medicul își aduce priceperea și dăruirea sa, iar omul suferind își dezvăluie nevoia de ajutor, vulnerabilitatea și încrederea, ca ancoră pentru recuperarea calității vieții.

În această casă comună vin toți oamenii, indiferent de apartenențe și convingerile lor religioase și se regăsesc în acea dimensiune a suferinței comune în care omul nu este diferențiat și nici discriminat, pentru că boala nu alege. Poate că ar trebui să pornim de aici, din acest spațiu și de la aceste experiențe comune pentru a da un impuls mai mare colaborării și însănătoșirii relațiilor din societate, afectate de resentimente și nedreptăți, de egoisme exacerbate și de indiferență față de celălalt, mai ales dacă este diferit de noi. Biserica este chemată cea dintâi la a da acest semnal al unității neamului omenesc și a favoriza buna colaborare și conviețuire dintre oameni, tratând preferențial pe cei nevoiași și bolnavi. O societate rănită de nedreptate și divizată de ideologii are nevoie de însănătoșire și de la această datorie nimeni nu se poate sustrage justificat.

Astăzi suntem prezenți aici alături de dumneavoastră cu rugăciunea și cu dorința de a vă asigura de însoțirea noastră permanentă pentru ca munca și activitatea dumneavoastră să fie împlinitoare și rodnică. Ne manifestăm, de asemenea, dorința de a ne aduce pe mai departe contribuția pentru creșterea umană și spirituală a tuturor celor care aici muncesc și se dăruiesc, precum și a tuturor persoanelor bolnave care așteaptă în speranță însănătoșire grabnică și reluarea activității firului vieții lor.

Doresc să exprim sentimentele mele de gratitudine conducerii Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” pentru buna colaborare pe care eparhia noastră a avut-o cu instituția dumneavoastră, încă din primii ani ai revenirii noastre după persecuția atroce din partea regimului comunist, când misiunea nobilă și deosebit de importantă de capelan în spital a fost deschisă de către părintele Vasile Rațiu, care era și medic al acestui spital.

Prezența capelei greco-catolice în această casă comună a spitalului județean, nu doar contribuie la asistența spirituală a credincioșilor catolici, care sunt fiii acestor ținuturi, ci este și semnul unei societăți sănătoase care respectă alteritatea și dreptul fiecăruia în a-și aduce contribuția la binele comun.

Vă doresc tuturor un parcurs rodnic personal, profesional și colectiv, pentru ca Spitalul Județean, casa noastră comună, să fie, din punct de vedere profesional, cel mai bun. 

Sărbătorile Sfintelor Paști care se apropie să ne aducă tuturor bucurie și comuniune, pace și binecuvântare! La mulți ani! 

† Vasile
Episcop de Maramureş

Logoul dorit pentru cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor reia forma eliptică a coloanelor lui Bernini din Piața Sfântului Petru, un loc indicativ pentru excelența Bisericii Catolice și trimite la semnificația sa originară, care este îmbrățișarea primitoare și incluzivă a Bisericii Mame, care este Roma și a episcopului său, față de toți bărbații și femeile de de-a lungul timpului.

Figurile umane care se regăsesc sub cupola, despre care spuneam, precum și crucea care se află deasupra îi reprezintă pe soți, soții, fii, bunici și nepoți. Vor să evidențieze imaginea Bisericii ca ”familie de familii” propusă de către Amoris laetitia (AL 87), în care ”Iubirea trăită în familie este o forță permanentă pentru viața Bisericii (AL 88). Crucea lui Cristos care se înalță către cer precum și zidurile pe care se sprijină par să izvorască din familii, care sunt pietrele autentice ale construcției ecleziale.

În partea dreaptă, deasupra liniei subțiri a coloanei este reprezentată o familie care se află în aceeași poziție cu statuile de pe coloanele din piață. Acestea ne amintesc că vocația la sfințenie este un ideal posibil pentru toți. Ele vor să sublinieze că sfințenia este posibil de trăit în esențialitatea vieții ordinare.

Familia care se află în partea stângă, care apare în spatele liniei coloanei vrea să arate că toate familiile care nu sunt catolice, care sunt departe de credință și în afara Bisericii, privesc din exterior ceea ce se întâmplă în Biserică. Spre acestea comunitatea eclezială privește mereu cu atenție.

Printre altele se observă un dinamism al figurilor care sunt în mișcare spre partea dreaptă. Se mișcă spre exterior. Sunt familii gata să iasă, să fie martore ale unei Bisericii care nu este îndreptată spre ea însăși. Acestea merg în căutarea altor familii cu intenția de a le apropia și de a împărți cu ele experiența milostivirii lui Dumnezeu.

Culorile predominante, galbenul și roșul sunt o trimitere evidentă la stema orașului Romei, printr-o legătură grafică care vrea să exprime o intensă legătură cu comunitatea locală.

Traducere: pr. Felician Tiba

 

 

 

 

 

Luni, 28 Martie 2022 00:00

Vizită pastorală în parohia Bercu

Duminică, 27 martie 2022, Preasfințitul Vasile Bizău a efectuat o vizită pastorală în parohia Bercu, unde a fost primit cu multă căldură de către părintele paroh și protopop Șimon Cornel, împreună cu comunitatea parohială de aici, dar și de preoții din parohiile învecinate și numeroși credincioși invitați la sărbătoare. A fost invitat și s-a alăturat sărbătorii Preasfințitul, Atanáz László Orosz episcop de Miskolc, Ungaria, care, împreună cu Eparhul de Maramureș, a oficiat binecuvântarea lucrărilor exterioare realizate la biserica din Bercu.

„De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede”, a afirmat PS Orosz, în cuvântul de învățătură, pornind de la Evanghelia Duminicii (Mc. 9,17-32) și explicând importanța faptului de a cere cu credință ceea ce ne dorim. Pornind de aici, a amintit de neputința ucenicilor, care nu s-au rugat și nu au postit suficient: „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”. Preasfințitul a explicat cum „acest fel de demoni” sunt de fapt puterea și domnia lumească, împotriva căreia trebuie să luptăm prin post și rugăciune, exemplificând cum, în contextul războiului actual, nu se poate ajunge la un acord de pace dacă nu se renunță la aceste tentații. A îndemnat credincioșii să vină frecvent în biserica frumoasă din Bercu, loc al păcii, în care nu se poate intra dacă nu ești împăcat.

Preasfințitul Vasile Bizău a mulțumit episcopului de Miskolc pentru cuvântul de învățătură și pentru prezența la un eveniment atât de frumos al Eparhiei de Maramureș, precum și părintelui protopop Șimon Cornel pentru implicarea în parohie și în buna desfășurare a lucrărilor care s-au realizat la biserică.

„A fost o onoare pentru mine să celebrez această liturghie de mulțumire alături de Preasfințitul nostru Vasile Bizău, alături de PS Atanáz László Orosz, precum și împreună cu colegii preoți și cu mulțimea de credincioși care s-a unit rugăciunii parohiei noastre. Mă cuprinde un sentiment de mare recunoștință și o bunăstare emoțională, știind că după o lungă perioadă de muncă și așteptare, lucrările la biserica noastră au putut fi realizate.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru această lucrare providențială!” a afirmat în urma evenimentului părintele paroh Șimon Cornel.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Luni, 28 Martie 2022 00:00

Pe Calea Crucii lui Isus…

Conform tradiției, și în acest an, mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare s-a făcut gazdă pentru preoții și credincioșii care s-au strâns la îndemnul Reuniunii Mariane spre a se ruga împreună Calea Crucii lui Isus. Astfel a fost cistită la Baia Mare Duminica Sfintei Cruci (27 martie 2022), prin rugăciune, meditație și contemplare a patimilor pe care Isus le-a îndurat pentru mântuirea noastră.

„Dumnezeu împarte harurile Sale peste toți oamenii, buni sau răi”, a afirmat pr. Fîrte Ioan, spiritualul Asociației Reuniune Mariană, în cuvântul rostit la finalul rugăciunii; și a explicat mai departe cum rolul Harului este ca „pe cei buni să-i întărească și pe cei răi să-i întoarcă”. Doar prin bunătate, a explicat părintele, omul poate să manifeste cât e de recunoscător înaintea lui Dumnezeu. L-a citat mai departe pe Sfântul Augustin care spunea „pentru ca să-i fie ușor omului să-și îndeplinească datoriile, să se gândească și la recompensa pe care Dumnezeu a pregătit-o, fiindcă recompensa ușurează munca… Știm că și muncitorii când sunt recompensați, parcă lucrează mai cu drag… Cu cât mai mult noi creștinii, când știm ce Stăpân milostiv avem?”, a afirmat părintele spiritual.

La final, doamna Coman Mirela, președinta eparhială a asociației, a mulțumit părintelui Fîrte și celorlalți preoți prezenți, precum si surorilor baziliene pentru găzduirea călduroasă. A aruncat de asemenea sămânța propunerii unei viitoare zile de rugăciune organizată de Reuniunea Mariană în următoarea perioadă a acestui Post Mare, rugăciune care să fie oferită la picioarele Preacuratei Fecioare pentru a invoca Pacea în Ucraina. Fiind încă la nivel de propunere, urmează să anunțăm data și ora de îndată de vor fi stabilite.

Devoțiunea s-a încheiat cu profunda priceasnă „Pe-a Golgotei culme dezgolită”, urmată de un moment de socializare al credincioșilor cu preoții și cu surorile gazde.

Biroul eparhial de presă

Sfântul Părinte a trimis o scrisoare tuturor episcopilor din lume cu ocazia apropiatului Act de Consfințire a Rusiei și Ucrainei la Inima Neprihănită a Mariei. Rugăciunea de Consfințire, al cărei text îl oferim aici în română, este prezidată de papa Francisc în bazilica San Pietro vineri, 25 martie 2022, sărbătoarea Bunei Vestiri.

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
23 martie 2022 - Vatican News
.  ”Dragă frate, a trecut aproape o lună de la începutul războiului în Ucraina, care zilnic provoacă suferințe din ce în ce mai înspăimântătoare acestei populații martirizate, amenințând chiar pacea mondială”: spune papa Francisc în scrisoarea trimisă episcopilor din lumea întreagă cu ocazia apropiatei consacrări, în 25 martie a.c., a Rusiei și Ucrainei la Inima Neprihănită a Mariei. Scrisoarea a fost trimisă în 21 martie.

”Biserica, în această oră întunecoasă”, afirmă Sfântul Părinte, ”este puternic chemată să mijlocească la Principele Păcii și să fie apropiată de cei care plătesc în propria persoană consecințele conflictului. Sunt recunoscător, în această privință, tuturor celor care, cu o mare generozitate, răspund la apelurile mele la rugăciune, post și caritate”.

”Acum, primind și numeroasele cereri din partea Poporului lui Dumnezeu, doresc să încredințez într-un mod special Fecioarei Maria națiunile aflate în conflict. După cum am spus ieri [20 martie – n.r.], la finalul rugăciunii Angelus, în 25 martie, solemnitatea Bunei Vestiri, intenționez să săvârșesc un solemn Act de Consfințire a omenirii, în particular a Rusiei și Ucrainei, la Inima Neprihănită a Mariei. Întrucât e bine a se dispune la invocare păcii fiind reînnoiți de iertarea lui Dumnezeu, acesta va avea loc în contextul unei Celebrări a Pocăinței, care se va desfășura în bazilica Sfântul Petru la ora Romei 17.00. Actul Consacrării este prevăzut către ora 18.30”.

Acesta, continuă papa Francisc în scrisoarea adresată episcopilor, ”vrea să fie un gest al Bisericii universale, care în acest moment dramatic, conduce la Dumnezeu, prin Mama sa și a noastră, strigătul de durere al celor care suferă și imploră sfârșitul violenței, și încredințează Reginei păcii viitorul omenirii. Vă invit, așadar, să vă uniți spiritual la acest Act, convocând, în ziua de vineri, 25 martie, preoții, persoanele consacrate și ceilalți credincioși la rugăciunea comunitară în lăcașurile sfinte, astfel încât Poporul Sfânt al lui Dumnezeu să înalțe cu o singură inimă și un singur suflet rugămintea către Maica sa”.

Scrisoarea Sfântului Părinte este însoțită de traducerea în diferite limbi a textului Rugăciunii de Consfințire.

Vă oferim aici traducerea în limba română publicată prin grija Conferinței Episcopilor din România.

Act de consfințire la Inima Neprihănită a Mariei

O Marie, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, la tine alergăm în acest ceas de încercare. Tu ești Mamă, ne iubești și ne cunoști: nimic din ceea ce avem pe suflet nu-ți este ascuns. Maica milostivirii, de atâtea ori am simțit gingășia ta plină de grijă, prezența ta ce readuce pacea, căci tu ne călăuzești mereu spre Isus, Principele păcii.

Noi am pierdut calea păcii. Am uitat ce ne-au învățat tragediile secolului trecut; am uitat jertfa milioanelor de oameni căzuți în războaiele mondiale. Ne-am abătut de la angajamentele luate de Comunitatea Națiunilor, iar acum suntem pe cale să trădăm visurile de pace ale popoarelor și speranțele celor tineri. Ne-am îmbolnăvit de lăcomie, ne-am închis în interese naționaliste, ne-am lăsat secătuiți de indiferență și paralizați de egoism. Am preferat să nu ținem seama de Dumnezeu, să conviețuim cu falsitățile noastre, să hrănim agresivitatea, să nimicim vieți și să acumulăm arme, uitând că suntem păzitori ai aproapelui nostru și purtători de grijă ai casei noastre comune. Am distrus, prin război, grădina Pământului, am rănit, prin păcat, inima Tatălui nostru, care ne vrea frați și surori. Am devenit indiferenți față de toți și de toate, în afară de noi înșine. De aceea spunem cu rușine: iartă-ne, Doamne!

Cufundați în mizeria păcatului, în ostenelile și slăbiciunile noastre, în misterul fărădelegii răului și al războiului, tu, Maică Sfântă, ne amintești că Dumnezeu nu ne părăsește, ci continuă să ne privească cu iubire, dornic să ne ierte și să ne ridice din nou. El ni te-a dăruit și a rânduit în Inima ta Neprihănită un refugiu pentru Biserică și pentru omenire. Din bunătate dumnezeiască tu ești cu noi și ne călăuzești cu gingășie, chiar și pe căile cele mai strâmte și mai întortocheate ale istoriei. 

La tine alergăm, așadar, bătând la ușa Inimii tale, noi, fiii tăi preaiubiți, pe care îi cercetezi neobosit în orice vreme și îi chemi necontenit la convertire. În acest ceas întunecat, vino în ajutorul nostru și ne mângâie! Spune-i fiecăruia dintre noi: „Oare nu sunt cu tine eu, Mama ta?” Tu știi cum să desfaci tot ce-i încâlcit în inimile noastre, să dezlegi nodurile vremurilor noastre. În tine ne punem din nou încrederea. Suntem încredințați că tu nu disprețuiești cererile noastre și ne vii în ajutor, mai ales în clipele de încercare.

Așa ai făcut la Cana Galileei, când ai grăbit momentul lucrării lui Isus și ai prilejuit prima sa minune în lume. Atunci când sărbătoarea se transformase în tristețe, tu i-ai spus: „Nu au vin”. Spune-i-o din nou lui Dumnezeu, o, Mamă, pentru că astăzi ni s-a sfârșit vinul speranței, s-a pierdut bucuria, s-a diluat fraternitatea. Am pierdut omenia, am distrus pacea. Am ajuns în stare de orice violență și distrugere. Avem nevoie îndată de intervenția ta de mamă.

Primește, așadar, o, Mamă, această rugăminte a noastră:
Tu, Steaua mării, nu ne lăsa să naufragiem în furtuna războiului;
Tu, Chivotul Noului Legământ, inspiră planuri și căi de împăcare;
Tu, „Pământ ceresc”, instaurează din nou armonia lui Dumnezeu în lume;
Stinge ura, potolește răzbunarea, învață-ne iertarea;
Eliberează-ne de război, apără lumea de amenințarea nucleară;
Regina Sfântului Rozariului, retrezește în noi nevoia de a ne ruga și de a iubi;
Regina familiei umane, arată popoarelor calea fraternității;
Regina păcii, dobândește lumii pacea!

Plânsul tău, o, Marie, să înmoaie inimile noastre împietrite. Lacrimile tale, vărsate pentru noi, să facă iarăși să înflorească această vale, pe care ura noastră a secătuit-o. Și, deși zgomotul armelor nu încetează, rugăciunea ta să ne predispună la pace. Mâinile tale de mamă să-i mângâie pe cei care suferă și fug alungați de bombe. Îmbrățișarea ta maternă să-i mângâie pe cei care sunt siliți să-și lase casa și patria. Inima ta îndurerată să trezească în noi compătimirea și să ne încurajeze să deschidem porțile și să ne îngrijim de omenirea rănită și alungată.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, pe când stăteai la poalele crucii, Isus, văzându-l pe ucenicul său alături de tine, ți-a spus: „Iată-l pe fiul tău!”: în acest fel ne-a încredințat pe fiecare dintre noi ție. Apoi i-a spus ucenicului și fiecăruia dintre noi: „Iat-o pe mama ta!” Maică, dorim acum să te primim în viața și în istoria noastră. În ceasul acesta, omenirea istovită și copleșită stă la picioarele crucii împreună cu tine. Și are nevoie să ți se încredințeze ție, să se consfințească lui Cristos prin tine.

Poporul ucrainean și poporul rus, care te venerează cu iubire, aleargă la tine, în timp ce inima ta bate pentru ele și pentru toate popoarele chinuite de război, de foamete, de nedreptate și de mizerie.

Noi, așadar, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, ne încredințăm și ne consfințim în mod solemn Inimii tale Neprihănite pe noi înșine, precum și Biserica și întreaga omenire, în mod deosebit Rusia și Ucraina. 

Primește această consfințire, pe care o săvârșim cu încredere și iubire, pune capăt războiului, dobândește lumii pacea. Acel „da” izvorât din inima ta i-a deschis Principelui păcii porțile istoriei; avem încredere că, prin mijlocirea Inimii tale, se va înfăptui și pacea. Ție, așadar, îți consacrăm viitorul întregii familii umane, nevoile și așteptările popoarelor, neliniștile și speranțele lumii.

Prin mijlocirea ta să se reverse asupra Pământului Milostivirea divină, iar minunatul ritm al păcii să orânduiască din nou zilele noastre. Tu, Femeia care ai rostit acel „Da”, Tu, asupra căreia s-a revărsat Duhul Sfânt, readu între noi armonia lui Dumnezeu. Adapă uscăciunea inimii noastre, tu care „îi ești speranței fântână pururi vie”. În tine, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc; fă din noi făuritori ai comuniunii. Tu, care ai umblat pe drumurile noastre, călăuzește-ne pe cărările păcii. Amin.

Foto: Papa Francisc venerând imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul Isus în timpul călătoriei apostolice în România.  (Vatican Media)