Luni, 15 martie, este prima zi a Postului Paștelui. Preasfințitul Vasile Bizău, în profundă comuniune cu toți preoții și credincioșii Eparhiei, a dorit să transmită tuturor un mesaj de apropiere și îndrumare pentru a trăi cât mai bine această perioadă binecuvântată.  

Redăm mai jos mesajul Preasfințitului:

Dragii mei,

O perioadă liturgică importantă în viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte este Postul Mare. Ne apropiem cu pași așezați de începutul acestui timp de har ce ne cheamă la interiorizare și aprofundarea vieții de credință, la bucuria reînnoirii sufletești prin pocăință și convertire, și la generozitatea actelor de caritate care leagă și mai mult oamenii între ei.

Propus ca o perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, Postul Mare este înainte de toate un parcurs spiritual ce angajează creștinul în dobândirea demnității de care este învrednicit, ucenic al lui Isus, actualizând autenticitatea relațiilor sale cu Tatăl ceresc, cu oamenii, semenii săi și cu bunurile materiale de care este atât de legat.

În multitudinea activităților cotidiene și a ritmului alert al vieții sociale, se prea poate ca omul să resimtă înstrăinarea de sine și puținătatea vieții de credință, redusă adesea la câteva acte exterioare, sau la superficialitatea modului de a se interpreta pe sine însuși în raport cu sensul înalt al chemării sale. Astfel, timpul potrivit al regăsirii de sine și a sensului profund al vieții este tocmai perioada Postului Mare, ce se scurge lin pentru cei ce se angajează în acest parcurs pe durata celor șase săptămâni, la care se adaugă Săptămâna Mare, ca centru originar al participării creștinului alături de Isus la patimile Sale.

Pilonii principali ce susțin acest timp al Postului, care îl fac să fie altfel de timp, sunt rugăciunea, caritatea sau actele de binefacere și asceza, toate împreună contribuind la apropierea omului de Dumnezeu și la regăsirea măsurii juste a eului propriu.

Beneficiem de ajutorul tehnicii digitale ce ne permite să relaționăm ușor, repede și cu cât mai multe persoane, chiar și în același timp. Restricțiile impuse de pandemia de Covid-19 au fost resimțite mai acut și au afectat însăși dorința omului de a relaționa, de a fi aproape și împreună cu ceilalți în deplinătatea ființei sale.

Relația creștinului cu Dumnezeu este fundamentală pentru toate celelalte tipuri de relație, ea influențând modul de raportare la celălalt, la om în general, precum și relația cu bunurile materiale, atât de necesare susținerii vieții și calității ei.

Rugăciunea, personală și comunitară, întreține comuniunea omului cu Dumnezeu și îl pune pe acesta în relația firească a raportului dintre fiu și Tată. De aceea, un parcurs cu folos al Postului Mare presupune și cere practica rugăciunii care să-l facă pe om să guste bucuria întâlnirii cu milostivirea nemăsurată a iubirii lui Dumnezeu. A dedica timp rugăciunii personale presupune de asemenea, actul de voință prin care persoana să caute și să găsească acel moment privilegiat în care omul îi vorbește lui Dumnezeu și se lasă interpelat în intimitatea sufletului său. Împreună cu constanța acelui moment din zi dedicat rugăciunii și perseverenței de a nu renunța, se adaugă persoanei care se roagă și dobândirea virtuții fidelității, atât de necesară în viețuirea sa comunitară, în forma ei familială sau socială.

Parcursul cu folos al Postului Mare cere creștinului actele de binefacere sau caritatea, ca mijloc privilegiat de manifestare a dragostei față de aproapele. Indiferența și nepăsarea față de cel aflat în nevoi, sau într-o situație mai grea decât cea proprie, manifestă o lipsă de iubire față de omul suferind. Tot timpul anului este momentul potrivit pentru împlinirea actelor de caritate, însă perioada Postului ne cheamă la conștientizarea lor și la jertfa necesară pentru a renunța noi înșine la ceva, pentru a oferi și altora. Aceste fapte de milostenie sunt și mai valoroase atunci când oferta este din ceea ce ni se cuvine sau suntem obișnuiți să avem și nu doar din preaplinul avutului propriu sau a ceea ce nu ne mai folosește.

În felul acesta, renunțarea la noi înșine se transformă în asceza necesară regăsirii măsurii potrivite pentru ceea ce este necesar și esențial. Omul are tendința de a supralicita nevoile proprii și de a căuta în bunuri un remediu sau o asigurare a confortului și bunăstării sale, care de cele mai multe ori depășește cu mult nevoia reală. Practica cumpătării la mâncare și la băutură, împreună cu calitatea alimentelor de natură vegetală, se înscriu în această echilibrare a nevoilor omului, iar prin renunțare la anumite alimente, persoana își manifestă supremația libertății interioare care nu se lasă dominată de instincte și plăceri.

Toate aceste practici ale vieții religioase își au finalitatea imediată în dobândirea bunătății sufletești și a creșterii omului în dragoste. Fără acest parcurs spiritual, omul rămâne mai sărac și în cel mai bun caz își păstrează măsura necesară pentru a corespunde demnității sale, însă dinamica vieții obișnuite dovedește de cele mai multe ori, că omul regresează și devine robul propriilor deprinderi.

Postirea nu este doar abținerea de la unele alimente sau înlocuirea unora cu altele, așa cum percepția comună le revendică, ci și renunțarea voluntară la practicile comune, devenite obișnuințe, critici nefondate și judecăți facile, deprinderi care consumă timpul inutil, încercând prin aceste renunțări să se regăsească măsura adevărului și gustul lucrurilor mărunte. De aceea, chemarea specifică a Postului Mare la convertire își are începutul înnoirii în sfânta Taină a Mărturisirii, care îl pune pe om în posibilitatea de a-și schimba mentalitatea și prin urmare, viața.

Doar acela care parcurge un drum poate beneficia de experiența dobândită la capătul acestuia, precum pelerinul ce se minunează și se bucură de ceea ce a văzut și simțit, fără să-și fi închipuit dinainte că ar fi putut să aibă o asemenea experiență.

Isus ne cheamă la împărtășirea liberă a vieții Sale și împreună cu pacea și bucuria vieții promise și dobândite alături de El, resimțim și apăsarea Crucii Sale, fără de care nu se poate ajunge la Înviere.

Vă doresc tuturor un parcurs rodnic și senin al Postului Mare, în bucuria reînnoirii și a creșterii în iubirea Domnului!

+Vasile

episcop

După peste 20 de ani de pelerinaje și multe rugăciuni rostite la Cimitirul Săracilor pentru martirii Bisericii Greco-Catolice din România, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a înființat, prin Decret Episcopal, Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. Sanctuarul deține personalitate juridică și are sediul în Municipiul Sighetu-Marmației, Strada Avram Iancu, nr. 229.  

Acesta se vrea a fi „punct de referință pentru toate inițiativele de pe teritoriul Eparhiei prin care se aduce cult de cinstire Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici români și tuturor martirilor și mărturisitorilor din secolul XX, dorind să contribuie la cultivarea credinței și educarea generațiilor viitoare în spiritul valorilor creștine” citim în Statutul Sanctuarului.

„Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței”, citim în același Statut.

Încununarea martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste a avut loc pe data de 2 iunie 2019, când Papa Francisc a venit la Blaj și a dat citire decretului de beatificare a lor. „Rămâne ca noi să ne facem partea și să marcăm pământul sfințit de sângele și viața tuturor martirilor și mărturisitorilor credinței din secolul XX, care a fost un secol al prigoanei și suferinței pentru Biserica noastră”, ne spune PS Vasile Bizău, în prezentarea conceptului bisericii și ansamblului care se va construi pe terenul sanctuarului. „De aceea, la Sighet, vom ridica o biserică-sanctuar, care, prin arhitectura sa, va îmbrățișa întreg cimitirul ce găzduiește osemintele martirilor, îngropați aici pe ascuns, în gropi comune”. Locul se vrea a fi un punct de reper pentru pelerinii din țară și străinătate, doritori să se apropie de ceea ce a însemnat istoria Bisericii Greco-Catolice din acea perioadă. Proiectul cuprinde o biserică, un generos spațiu exterior dedicat evenimentelor și celebrărilor în aer liber, dar și o sală interioară de activități și conferințe și un Muzeu care intenționează să prezinte clandestinitatea Bisericii Greco-Catolice, „adică acea parte a perioadei comuniste despre care se vorbește mai puțin sau deloc”, ne spune PS Bizău: „Pe de o parte, la Sighet, avem Cimitirul Săracilor, care păstrează memoria istorică a suferinței martirilor și mărturisitorilor. În muzeul Sanctuarului intenționăm să expunem istoria Bisericii din clandestinitate, acea lumină care nu s-a stins sub frica de teroarea comunistă, nu a fost înăbușită de amenințări și dosare scrise pe la securitate, ci și-a urmat cursul până la punerea în legalitate a confesiunii noastre”, explică Preasfințitul.

„În prezent, am finalizat conceptul, urmează faza de proiectare propriu zisă și obținere de autorizații în vederea începerii construcției”, ne spune PS Vasile Bizău.

Responsabil al proiectului este părintele Grigor Mihai, paroh de Săpânța. 

Bunul Dumnezeu să ia sub protecția Sa acest proiect, noi încredințându-ne Lui și bunăvoinței dumneavoastră de a-l pune în inimă și în rugăciuni până la finalizarea sa!

Biroul eparhial de presă

În cea de-a doua duminică a Triodului, numită a Fiului risipitor, Preasfințitul Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie arhierească la biserica Sfânta Maria din Baia Mare.

După ce în duminica Vameșului și a Fariseului (prima duminică a Triodului), a vorbit despre umilința cu care trebuie să ne predispunem în fața lui Dumnezeu în a parcurge cu rod acest parcurs spiritual care ne conduce spre Învierea Domnului, în această duminică, a explicat modul greșit în care fiul risipitor a înțeles inițial libertatea:

„Un prim aspect pe care Evanghelia de azi ni-l descoperă este acela al libertății: o libertate în exprimare, o libertate pe care Dumnezeu o respectă fiecăruia dintre noi. El ne respectă alegerea, ne respectă libertatea de a ne propune și de a ne realiza, are încredere în noi și atunci când știe că avem mari șanse să greșim…”. Fiul cel mic are impresia că nu are libertate lângă tatăl său, care se comportă ca un stăpân și pentru el, libertate înseamnă a putea decide singur întru totul și nu în relație cu Tatăl, „libertatea înțeleasă unilateral. Doar că experiența care urmează îl face să înțeleagă că a greșit, că viața poate să-ți ofere multe plăceri atunci când sunt bani… Dar această viață se termină și situația în care el ajunge este cea a lipsei demnității, nu mai are respect din partea nimănui, este singur, ajunge să pască porcii și pentru evrei, porcul era un animal impur. Condiția lui era mai josnică decât cea a animalelor: animalele aveau ce să mănânce dar Evanghelia ne spune că lui nimeni nu-i dădea, nimeni nu-l băga în seamă. Experiența singurătății l-a făcut să reflecteze: Ce sens are viața ta? Ce sens au faptele pe care le-ai făcut tu, unde te-au dus ele, în ce direcție te-au purtate ele? Ești nemulțumit. În acest punct al căderii, conștiința de sine –venindu-și în fire-, harul care lucrează în suflet și care ne face să revedem ceea ce am fost și posibilitatea pe care o avem de a fi din nou, de a relua parcursul, îl face să se întoarcă la Tatăl său și-și propune să mărturisească: Tată, am greșit, nu sunt vrednic să mă numesc fiu al tău”. Tatăl îl primește și se bucură. 

Adeseori noi, asemenea fiului cel mare care se întristează, avem o percepție greșită despre relația dintre noi și Tatăl, considerându-ne slugi și nu fii, așteptăm ca El să facă dreptate, suntem nemulțumiți… „Evanghelia de azi surprinde și acest aspect: că Tatăl dorește să aibă fii, nu sluji, (și fiii au acces la toate bogățiile Tatălui). Condiția creștină este aceea de a fi fiu. Atâta timp cât în noi nu se fundamentează în mod trainic acest sentiment și această conștiință a faptului că suntem fii, aplicăm de multe ori judecăți greșite pe care i le atribuim lui Dumnezeu, dar suntem noi cei care le creăm”. „Pentru Tatăl, milostivirea și iubirea depășește cu mult dreptatea, dar fără s-o anuleze”, a afirmat Preasfințitul Vasile. Și a încheiat omilia îndemnându-i pe credincioși să ceară Domnului bucuria comuniunii de a fi în casa Tatălui, în biserică, în comuniune cu Tatăl și cu frații noștri.  

Biroul eparhial de presă

“Unul este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8).

Relaţia de încredere la baza îngrijirii bolnavilor

Iubiţi fraţi şi surori,

Celebrarea celei de-a XXIX-a Zile Mondială a Bolnavului, care este la 11 februarie 2021, comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, este moment propice pentru a rezerva o atenţie specială persoanelor bolnave şi celor care le asistă, fie în locurile destinate îngrijirii, fie în sânul familiilor şi comunităţilor. Gândul se îndreaptă îndeosebi spre cei care, în toată lumea, îndură efectele pandemiei de coronavirus. Tuturor, în special celor mai săraci şi marginalizaţi, exprim apropierea mea spirituală, asigurând atenţia şi afectul Bisericii.

1. Tema acestei zile se inspiră din textul evanghelic în care Isus critică ipocrizia celor care spun, dar nu fac (cf. Mt 23,1-12). Când credinţa se reduce la exerciţii verbale sterile, fără a se implica în istoria şi în necesităţile celuilalt, atunci dispare coerenţa între crezul practicat şi trăirea reală. Riscul este grav; pentru aceasta Isus foloseşte expresii puternice, pentru a avertiza cu privire la pericolul de a aluneca în idolatria de noi înşine, şi afirmă: “Unul este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (v. 8).

Critica pe care Isus o adresează celor care “spun şi nu fac” (v. 3) este salutară mereu şi pentru toţi, pentru că nimeni nu este imun faţă de răul ipocriziei, un rău foarte grav, care produce efectul de a ne împiedica să înflorim ca fii ai unicului Tată, chemaţi să trăim o fraternitate universală.

În faţa condiţiei de nevoie a fratelui şi surorii, Isus oferă un model de comportament complet opus ipocriziei. Propune să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relaţie directă şi personală cu celălalt, să simţim empatie şi înduioşare faţă de el sau faţă de ea, să ne lăsăm implicaţi de suferinţa sa până la a o lua asupra noastră în slujire (cf. Lc 10,30-35).

2. Experienţa bolii ne face să simţim vulnerabilitatea noastră şi, în acelaşi timp, nevoia înnăscută de celălalt. Condiţia de creatură devine şi mai clară şi experimentăm în manieră evidentă dependenţa noastră de Dumnezeu. De fapt, când suntem bolnavi, incertitudinea, teama, uneori tulburarea impregnează mintea şi inima; ne aflăm într-o situaţie de neputinţă, pentru că sănătatea noastră nu depinde capacităţile noastre sau de “străduinţa” noastră (cf. Mt 6,27).

Boala impune o întrebare de sens, care în credinţă se adresează lui Dumnezeu: în întrebare care caută o nouă semnificaţie şi o nouă direcţie pentru existenţă şi care uneori poate să nu găsească imediat un răspuns. Înşişi prietenii şi rudele nu sunt mereu în măsură să ne ajute în această căutare obositoare.

În această privinţă, este emblematică figura biblică a lui Iob. Soţia şi prietenii nu reuşesc să-l însoţească în aventura sa, dimpotrivă, îl acuză amplificând în el singurătate şi rătăcire. Iob se prăbuşeşte într-o stare de abandonare şi de neînţelegere. Însă tocmai prin această fragilitate extremă, respingând orice ipocrizie şi alegând calea sincerităţii faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi, el face să ajungă strigătul său insistent la Dumnezeu, care la sfârşit răspunde, deschizându-i un nou orizont. Îi confirmă că suferinţa sa nu este o pedepsire sau o pedeapsă, nu este nici o stare de îndepărtare de Dumnezeu sau un semn al indiferenţei sale. Astfel, din inima rănită şi vindecată a lui Iob izvorăşte acea declaraţie vibrantă şi emoţionată către Domnul: “Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut” (42,5).

3. Boala are mereu o faţă, şi nu una singură: are faţa fiecărui bolnav şi bolnave, chiar şi a celor care se simt ignoraţi, excluşi, victime ale nedreptăţilor sociale care le neagă drepturi esenţiale (cf. Enciclica Fratelli tutti, 22). Actuala pandemie a scos în evidenţă atâtea insuficienţe ale sistemelor sanitare şi lipsuri în asistenţa pentru persoanele bolnave. Bătrânilor, celor mai slabi şi vulnerabili nu le este garantat mereu accesul la îngrijiri şi nu întotdeauna este garantat în manieră egală. Asta depinde de alegerile politice, de modul de a administra resursele şi de angajarea celor care îmbracă roluri de responsabilitate. A investi resurse în îngrijirea şi în asistarea persoanelor bolnave este o prioritate legată de principiul că sănătatea este un bun comun primar. În acelaşi timp, pandemia a scos în evidenţă şi dăruirea şi generozitatea lucrătorilor sanitari, voluntari, muncitori şi muncitoare, preoţi, călugări şi călugăriţe, care cu profesionalism, abnegaţie, simţ de responsabilitate şi iubire faţă de aproapele au ajutat, îngrijit, întărit şi slujit atâţia bolnavi şi pe cei din familiile lor. O ceată tăcută de bărbaţi şi femei care au ales să privească acele feţe, luând asupra lor rănile pacienţilor pe care-i simţeau aproapele în virtutea apartenenţei comune la familia umană.

De fapt, apropierea este un balsam preţios, care dă sprijin şi mângâiere celui care suferă în boală. Fiind creştini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean, care cum compasiune s-a apropiat de fiecare fiinţă umană, rănită de păcat. Uniţi cu el prin acţiunea Duhului Sfânt, suntem chemaţi să fim milostivi precum Tatăl şi să iubim, îndeosebi, pe fraţii bolnavi, slabi şi suferinzi (cf. In 13,34-35). Şi trăim această apropiere, în afară de fiecare personal, în formă comunitară: de fapt, iubirea fraternă în Cristos generează o comunitate capabilă de vindecare, care nu abandonează pe nimeni, care include şi primeşte mai ales pe cei mai fragili.

În această privinţă, doresc să amintesc importanţa solidarităţii fraterne, care se exprimă concret în slujire şi poate să asume forme foarte diferite, orientate în întregime în sprijinirea aproapelui. “A sluji înseamnă a avea grijă de cei care sunt fragili în familiile noastre, în societatea noastră, în poporul nostru” (Omilie la La Habana, 20 septembrie 2015). În această angajare fiecare este capabil “să pună deoparte exigenţele şi aşteptările sale, dorinţele sale de atotputernicie în faţa privirii concrete a celor mai fragili. […] Slujirea priveşte mereu faţa fratelui, atinge trupul său, simte proximitatea sa, în anumite cazuri chiar o “suferă”, şi caută promovarea fratelui. Pentru acest motiv slujirea nu este niciodată ideologică, din moment ce nu slujeşte idei, ci persoane” (ibid.).

4. Pentru ca să fie o terapie bună, este decisiv aspectul relaţional, prin care se poate avea o apropiere holistă de persoana bolnavă. A valoriza acest aspect ajută şi medicii, asistenţii medicali, profesioniştii şi voluntarii să ia asupra lor pe cei care suferă pentru a-i însoţi într-un parcurs de vindecare, graţie unei relaţii interpersonale de încredere (cf. Noua Cartă a Lucrătorilor Sanitari [2016], 4). Aşadar, este vorba de a stabili un pact între cei care au nevoie de îngrijire şi cei care îi îngrijesc; un pact întemeiat pe încredere şi respect reciproc, pe sinceritate, pe disponibilitate, aşa încât să se depăşească orice barieră defensivă, să se pună în centru demnitatea bolnavului, să se tuteleze profesionalismul lucrătorilor sanitari şi să se întreţină un raport bun cu familiile pacienţilor.

Tocmai această relaţie cu persoana bolnavă are un izvor inepuizabil de motivaţie şi de forţă în caritatea lui Cristos, aşa cum demonstrează mărturia milenară a bărbaţilor şi femeilor care s-au sfinţi în slujirea bolnavilor. De fapt, din misterul morţii şi învierii lui Cristos izvorăşte acea iubire care este în măsură să dea sens deplin fie condiţiei pacientului fie condiţiei celui care se îngrijeşte de el. Atestă asta de multe ori evanghelia, arătând că vindecările realizate de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci sunt mereu rodul unei întâlniri, al unei relaţii interpersonale, în care darului lui Dumnezeu, oferit de Isus, îi corespunde credinţa celui care îl primeşte, aşa cum rezumă cuvântul pe care Isus îl repetă adesea: “Credinţa ta te-a salvat”.

5. Iubiţi fraţi şi surori, porunca iubirii, pe care Isus a lăsat-o discipolilor săi, are o realizare concretă şi în relaţia cu bolnavii. O societate este cu atât mai umană cu cât ştie să se îngrijească de membrii săi fragili şi suferinzi şi ştie să facă asta cu eficienţă însufleţită de iubire fraternă. Să tindem la această ţintă şi să facem în aşa fel încât nimeni să nu rămână singur, nimeni să nu se simtă exclus şi abandonat.

Încredinţez toate persoanele bolnave, lucrătorii sanitari şi cei care se dedică alături de suferinzi, Mariei, Mama milostivirii şi Tămăduitoarea bolnavilor. Din Grota de la Lourdes şi din nenumăratele sale sanctuare răspândite în lume, ea să susţină credinţa noastră şi speranţa noastră, şi să ne ajute să ne îngrijim unii de alţii cu iubire fraternă. Asupra tuturor şi a fiecăruia împart din inimă binecuvântarea mea.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 20 decembrie 2020, Duminica a IV-a din Advent

Franciscus

(Traducere de pr. Mihai Pătraşcu)                                                                                                                                                                                        

Confederația Caritas România anunță că începând cu luna ianuraie 2021 pînă în decembrie 2025, noua conducere este reprezentată în funcția de Președinte de Pr. Gheorghe Dunca, preot grec-catolic, director al Asociației Caritas Greco-Catolic Maramureș (www.caritasmm.ro ) și în funcția de Vicepreședinte de Dl Herbert Grun, director al Federației Caritas a Diecezei de Timișoara (www.federatia-caritas.ro ). Noua conducere a fost hotărâtă și votată în unanimitate de Adunarea Generală în data de 7 octombrie 2020.

Confederația Caritas România reunește într-o rețea națională cele 10 organizații Caritas active în România și a fost creată în 1994 cu binecuvântarea Conferinței Episcopilor din România.

Inspirată din Învățătura Socială a Bisericii Catolice, misiunea organizațiilor Caritas este de a a-i sprijini pe cei săraci și marginalizați social să se exprime și să recâștige dreptul la o viață decentă și demnă prin programe complexe de asistență socială și prin acțiuni caritabile și umanitare. Viziunea Caritas se bazeaza pe crearea unei civilizații a iubirii și a solidarității între oameni.

Toate organizaţiile Caritas din România au parteneriate cu autorităţile locale şi furnizează servicii copiilor aflaţi în risc din medii defavorizate, bătrânilor, persoanelor cu nevoi speciale, familiilor care se confruntă cu sărăcia.

Creată cu scopul de a promova proiectele sociale ale membrilor săi și de a-i reprezenta în relația cu autoritățile centrale, Caritas România este implicată în acțiuni de lobby și de influențare a politicilor sociale atât la nivel național cât și european prin intermediul Caritas Europa, partener strategic al Comisiei Europene în probleme sociale.

Mai multe puteti afla accesând site-ul www.caritasromania.ro

Caritas România: Începând cu luna ianuarie 2021, ați preluat pentru o perioadă de 5 ani mandatul de Președinte al Confederației Caritas România. Spuneți-ne cine este Pr. Gheorghe Dunca și cum ați început activitatea în Caritas?

Pr. Gheorghe Dunca: M-am născut în 1970, luna aprilie, pe data de 25 și am urmat clasele elementare și gimnaziale în comuna natală Șieu din județul Maramureș, respectiv liceul la Sighetu Marmației. Revoluția din 1989 m-a găsit în armată, efectuând stagiul militar obligatoriu, iar în anul 1990 am simțit chemarea spre preoție.

În anul 1994 am absolvit Institutul Teologic Greco-Catolic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, obținând o diplomă de licență în “Teologie greco-catolică pastorală” de la Universitatea din București. Am obținut titlul de Master în specializarea “Fundamente ale identității europene” în anul 2008 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În prezent, urmez cursuri de licență în domeniul “Asistență Socială” în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca – extensia Baia Mare, fiind în an terminal de studii.

Am fost hirotonit Preot în ziua de 15 ianuarie a anului 1995 și, imediat după, am fost trimis în parohia din satul Tisa, județul Maramureș. Aici am început activitatea pastorală pe care o continui și acum, după 26 de ani. Aici am construit și dezvoltat comunitatea greco-catolică concomitent cu biserica și întreaga ei infrastructură. Este vorba despre o Biserică de lemn în stil maramureșean, ce are ca hram “Nașterea Maicii Domnului” și care este inspirată de biserica copilăriei mele, pe care o port mereu în suflet. Așadar, anul acesta am împlinit, din Bunăvoința Domnului, 26 de ani binecuvântați de preoție și pastorație în Parohia Greco-Catolică din Tisa.

Despre Caritas, organizație care coordonează și desfășoară activitatea socio-caritativă a Bisericii Catolice pe a cărui învățătură socială își fundamentează toate acțiunile, știam câte ceva încă de la începutul anilor 90.

În concret însă, misiunea mea în cadrul Caritas a început mai profund în urmă cu cinci ani când PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, mi-a încredințat provocarea de a lucra în domeniul social și responsabilitatea de a deveni director general al Asociației Diecezane Caritas Greco Catolic Maramureș.

 Caritas România: Cum vedeți următorii 5 ani pentru rețeaua Caritas in România?

 Pr. Gheorghe Dunca:  Anticipez un real potențial de dezvoltare a capacității organizațiilor Caritas din România de a elabora proiecte viabile în domeniul social și de a crea parteneriate cu autoritățile locale, pentru a furniza servicii copiilor din medii defavorizate aflați în risc de exclusiune socială, persoanelor cu nevoi speciale, familiilor numeroase şi cu venituri mici, bătrânilor, prin programe complexe în domeniul asistenței sociale.

Totodată, în următorii 5 ani ne propunem pentru rețeaua Caritas din România continuarea și întărirea activității noastre de lobby și advocacy și de influențare a politicilor sociale, atât la nivel național cât și european, prin intermediul Caritas Europa, pentru  a asigura, de asemenea, sustenabilitatea financiară a serviciilor sociale din surse multiple, private și publice.

Caritas România: Care credeți că vor fi provocările majore în următoarea perioadă?

 Pr. Gheorghe Dunca: În ceea ce privește Confederația Caritas România și organizațiile membre, provocările majore în următoarea perioadă vor fi legate de situația pandemică, dar și de accesarea fondurilor europene.

În anii următori, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, la capitolul „Măsuri pentru incluziune și demnitate socială”, prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS) se vor aloca peste 3,6 miliarde de euro, atât din surse de finanțare europeană, cât și națională, în scopul dezvoltării serviciilor sociale la nivelul întregii țări și a locuințelor sociale, sprijinind întreaga populație afectată de sărăcie, însă concentrându-se pe copii, persoanele în vârstă și populația din mediul rural.

 Caritas România: Se spune că forța unei rețele stă în unitatea ei, în coeziune și solidaritate între membrii, iar Caritas România este una dintre cele mai longevive rețele și de impact, în România. Ce alte puncte tari, considerați că are rețeaua Caritas din România pe care să-și construiască strategiile?

Pr. Gheorghe Dunca: Sprijinindu-și activitățile pe Doctrina Socială a Bisericii Catolice, respectiv pe o experiență acumulată în cei 26 de ani de funcționare, rețeaua Caritas din România are reprezentativitatea și forța de negociere necesare în relația cu autoritățile publice locale și centrale, pentru a oferi, sprijini și dezvolta servicii și programe sociale în aproape toate regiunile țării.

De asemenea, Caritas România colaborează și se coalizează cu alte rețele și federații cu obiective similare. Această abordare ajută ONG-urile să devină o voce comună în influențarea politicilor publice, în diseminarea, promovarea şi transferul de bune practici.

Nu în ultimul rând și cel mai important, rețeaua Caritas împărtășește misiunea Bisericii, inspirată de valorile Evangheliei și de învățătura socială catolică. Astfel, Caritas răspunde dezastrelor, promovează dezvoltarea umană integrală și pledează pentru cauzele sărăciei și conflictelor.

Cel mai tare punct al rețelei Caritas îl reprezintă de fapt…caritatea! Caritatea care este, așa cum afirmă Papa Francisc, dorința de a trăi cu inima lui Dumnezeu care nu ne cere să avem o iubire și o solidaritate generică pentru săraci, ci să îl întâlnim pe El în ei.

„Având în vedere misiunea pe care organizația Caritas este chemată să o aducă în Biserică, este important să ne întoarcem mereu să reflectăm împreună la semnificația cuvântului caritate. Caritatea nu este o prestație sterilă sau o simplă donație pentru a ne liniști conștiința. De aceea trebuie să evităm să asimilăm lucrarea de caritate cu eficacitatea filantropică sau cu eficacitatea în planificare…Caritatea nu este o idee sau un sentiment pios, ci o întâlnire experiențială cu Cristos; este dorința de a trăi cu inima lui Dumnezeu care nu ne cere să avem o iubire și o solidaritate generică pentru săraci, ci să îl întâlnim pe El în ei.”

(29.05.2019, Vatican (Catholica) – Papa Francisc adresându-se membrilor Caritas Internationalis)

Caritas România: Vă mulțumim pentru împărtășirea viziunii Dvs la început de mandat ca Președinte si mult succes în următorii 5 ani!

Preasfințitul Vasile Bizău și câțiva preoți din Eparhia greco-catolică de Maramureș au fost prezenți sâmbătă, 16 ianuarie 2021 la slujba de înmormântare a Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla. 

Ceremonia a avut loc pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu din Cluj-Napoca, catedrală în interiorul căreia a fost depus corpul regretatului episcop.

Au participat aproape toți episcopii catolici din țară. Un mesaj de condoleanțe a fost trimis de către Papa Francisc, mesaj care a fost citit de PS Claudiu Pop. De asemenea, un mesaj a fost trimis de  Preafericitul Cardinal Lucian și citit publicului tot de PS Claudiu Pop.

Funeraliile au fost transmise integral la TVR Cluj și TVR 3, precum și la Radio Maria și Maria TV.

„În aceste momente de despărțire vremelnică și de doliu, împreună cu clerul, persoanele consacrate și credincioșii Eparhiei noastre de Maramureș, ne alăturăm tuturor preoților, călugărilor, călugărițelor și credincioșilor din Eparhia de Cluj-Gherla, însoțindu-i cu frățeasca unire în rugăciune, transmițându-le totodată sincere condoleanțe.

Însuflețiți de speranța Învierii, înălțăm rugăciunile noastre către Tatăl ceresc, pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire arhiereu Florentin, pentru a-i face parte cu Drepții în Împărăția Sa.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Preasfințitul Vasile în mesajul de condoleanțe adresat părintelui vicar Marius Cerghizan și întregii Eparhii de Cluj-Gherla.

Biroul eparhial de presă

Foto:  Eparhia de Cluj Gherla și Nicu Cherciu.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,

de Maramureş – Baia Mare

Nr. 27/13.01.2021

Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui. (Ps.115,6)

Onorate părinte vicar,

Vestea plecării dintre noi a Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a îndoliat întreaga eparhie a cărui păstor și părinte a fost și a întristat pe toți acei care l-au cunoscut: preoți, persoane consacrate și credincioși.

Precum un fulger pe cerul senin, vestea trecerii la casa Tatălui ceresc a cunoscutului ierarh, ne-a surprins pe toți și lasă în sufletele noastre amintirea nestatorniciei vieții pământești.

Chipul Bunului Păstor care își pune viața pentru oile Sale, s-a reflectat în misiunea și pe chipul Preasfințitului Florentin în cei 24 ani de episcopat, dintre care 19 în slujirea istoricei eparhii de Cluj-Gherla. 

Ierarh devotat slujirii Evangheliei și misiunii încredințate de a învăța, sfinți și călăuzi poporul credincios, s-a evidențiat prin zelul rugăciunii și al apostolatului, precum și prin dragostea față de studiul Sfintei Scripturi, din care s-a hrănit el însuși și pe ceilalți, prin cuvântul proclamat cu timp și fără timp, după spusele sfântului apostol Pavel.

Devotamentul slujirii arhierești a putut fi remarcat din multele vizite pastorale pe care le-a efectuat, vizitând comunitățile de pe întreg teritoriul eparhiei, atât cu ocazia hramurilor, cât și a sfințirii bisericilor, îndemnând la rugăciune prin însăși statornicia lui față de ea.

Lasă în urmă zelul său arzător față de înaintașii noștri arhiereii martiri, în special față de Fericitul martir Iuliu Hossu, în a cărui tron i-a succedat peste timp.

În aceste momente de despărțire vremelnică și de doliu, împreună cu clerul, persoanele consacrate și credincioșii Eparhiei noastre de Maramureș, ne alăturăm tuturor preoților, călugărilor, călugărițelor și credincioșilor din Eparhia de Cluj-Gherla, însoțindu-i cu frățeasca unire în rugăciune, transmițându-le totodată sincere condoleanțe.

Însuflețiți de speranța Învierii, înălțăm rugăciunile noastre către Tatăl ceresc, pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire arhiereu Florentin, pentru a-i face parte cu Drepții în Împărăția Sa.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!

† Vasile

Episcop de  Maramures

________________________________

On. Părinte Marius Cerghizan

Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla

Într-un mesaj adresat preoților azi, 13 ianuarie 2021, Preasfințitul Vasile Bizău îndeamnă pe fiecare preot al Eparhiei de Maramureș să celebreze câte o Sfântă Liturghie pentru sufletul Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, trecut la Domnul pe data de 12 ianuarie 2021, la vârsta de 61 de ani. De asemenea, îndeamnă toți credincioșii Eparhiei să înalțe rugăciuni către Dumnezeu, cu aceeași intenție.   

Redăm mai jos textul mesajului:

 Onorați părinți preoți, 

Așa cum fiecare dintre Dumnevoastră a aflat, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, fratele nostru, a trecut la cele veșnice în după-amiaza zilei de 12 ianuarie 2021, în al 62-lea an de viață și al 25-lea de episcopat. 

Ne alăturăm și noi, în aceste zile de doliu, tuturor credincioșilor, preoților și persoanelor consacrate din Eparhia de Cluj-Gherla la întristarea cauzată de pierderea ierarhului și păstorului lor și ne încredem în Cuvântul Domnului: Cel ce crede în Mine are viață veșnică (Ioan. 6.47).

Vă rugăm așadar să celebrați o Sfântă Liturghie pentru odihna sufletului adormitului întru Domnul, Arhiereu Florentin Crihălmeanu și totodată să îndemnați credincioșii pe care îi păstoriți să înalțe rugăciuni pentru sufletul Preasfințitului Florentin.

Bunul Dumnezeu să-i facă parte cu drepții în Împărăția Sa și să-i dăruiască viață veșnică!

              † Vasile

Episcop de Maramures

Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, Președintele Conferinței Episcopilor din România (CER), împreună cu toți ierarhii catolici din România, au aflat de trecerea la Domnul a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, motiv de durere din cauza despărțirii de un confrate și de speranță în spiritul învierii promise de Mântuitorul.

„Am primit cu mare surprindere și tristețe vestea că PS Florentin Crihălmeanu a plecat dintre noi. PS Florentin Crihălmeanu a fost un om al rugăciunii, un ierarh care a fost apropiat de oameni, un păstrător fidel al depozitului credinței catolice, care a cunoscut și experiența Bisericii Greco-Catolice din clandestinitate. Este o mare pierdere pentru Biserica Catolică din România și în special pentru Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, al cărei păstor a fost timp de aproape 19 ani. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i dea odihna veșnică, iar pe fiii săi sufletești și pe credincioșii pe care i-a păstorit cu atâta dăruire să-i întărească în speranță și credință”, afirmă ÎPS Aurel Percă.

Conform Biroului de Presă al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, „în ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu Covid-19 și se apropia de sfârșitul perioadei de carantinare, s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie”. Deși s-au aplicat toate procedurile de resuscitare, PS Florentin Crihălmeanu s-a stins subit din viață pe 12 ianuarie, la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

Episcopii de ambele rituri din România vor înălța rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna veșnică a iubitului ierarh clujean și pentru pacea sufletească a credincioșilor din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

PS Florentin CRIHĂLMEANU s-a născut în Iaşi, la 17 septembrie 1959. Între 1979-1984, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic, Cluj-Napoca. După ce în 1986 a început în clandestinitate studiile pentru preoție, a fost hirotonit preot la data de 9 septembrie 1990 de către PS George Guţiu.  A studiat la Roma în perioada 1990-1994, iar pe 7 iulie 2005 a susţinut Teza de Doctorat la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Pontificale Urbaniana din Roma.

La 9 noiembrie 1996 a fost numit Episcop auxiliar al Eparhiei de Cluj-Gherla, fiind consacrat Episcop la 6 ianuarie 1997, la Roma, de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

În data de 18 iulie 2002, a fost numit al optulea Episcop eparhial de Cluj-Gherla, iar la 6 august 2002 a fost înscăunat în Catedrala Schimbarea la Față.

PS Florentin Crihălmeanu a fost Președintele Comisiei pentru Viața Consacrată a CER.

A trecut la cele veșnice pe 12 ianuarie 2021.