Miercuri, 24 Iulie 2024
 craciun 2023

SCRISOARE PASTORALĂ

a Preasfințitului părinte Vasile

Naşterea Domnului 2023

 

Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta,

că ce s-a zămislit într-însa este din Spiritul Sfânt.

Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Isus,

căci El va mântui poporul Său de păcate. (Mt. 1,20-21)

         

     Onorați părinți preoți,

     Cuvioși călugări și călugărițe,

     Dragi frați și surori în Hristos,

 

Sărbătorim din nou Nașterea Domnului, cu bucurie sfântă și vie recunoștință pentru marele dar al nașterii lui Isus. Înspre El ne îndreptăm cugetele și privirile inimii, în orice timp, dar mai ales în aceste vremuri încețoșate și îngreunate de războaie și de lipsa păcii în lume. 

Sensul profund și autentic al sărbătorii ni-l dau textele Sfintei Scripturi, care ne ajută să înțelegem mai clar mesajul adevărat al darului lui Dumnezeu pentru noi. Sărbătoarea darurilor, atât de așteptată și dorită, atât de copii cât și de adulți, ne poartă înspre esențial și simplitate, în acea chemare a creștinului de a sta în fața lui Dumnezeu în admirație și adorație. În interiorizarea privirii și cercetarea inimii, omul își regăsește echilibrul și măsura potrivită pentru aprofundarea vocației sale și a trăirii vieții în lumina darului și a recunoștinței.

Salutându-vă cu drag și părintească dragoste pe fiecare dintre dumneavoastră, doresc a vă propune în această frumoasă sărbătoare, un itinerar spiritual, pe care să îl parcurgem împreună cu Familia sfântă din Nazaret. Suntem și noi membri ai marii familii a Bisericii, și știm cum parcursul fiecăruia se împletește sinuos cu încercări și bucurii, cu așteptări și speranțe, cu dezamăgiri și reînnoiri ale voinței, pentru a căuta mai presus de toate Împărăția lui Dumnezeu.

Timpul nașterii lui Isus nu era cu mult diferit de al nostru, din perspectiva așteptărilor oamenilor și a modului în care fiecare își căuta drumul său în viață, însă a adus ceva nou și surprinzător. Dumnezeu îl surprinde mereu pe om cu planul, cuvântul, chemarea și intervenția Sa. Nu totul este linear în proiectul și  planul de viață al omului, așa cum el și-ar dori, sau s-ar aștepta, ci sunt momente în care Domnul intervine, pentru a-l orienta și conduce spre mai mult, spre plinătatea vieții, schimbându-i măsura inițială a așteptărilor sale.

Pentru a se naște în această lume, Isus are nevoie să fie primit de către oameni, mai întâi de mama Sa, Preacurata Fecioară Maria și de logodnicul ei, Sfântul Iosif. Și pentru ei, începutul itinerariului spiritual pornește din profunzimea inimii și dispoziția acesteia de a recunoaște Cuvântul lui Dumnezeu. Primit mai întâi în inimă, Cuvântul lui Dumnezeu crește și devine trup, urmând să se nască și să fie recunoscut și acceptat de către oameni. Acestei noutăți absolute de întrupare a Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Iosif trebuie să-i facă față într-un mod cu totul aparte, unul personal, fiind și el protagonist ales al Providenței divine. Între planuri și frământări, cu dorința de a găsi soluția cea mai bună pentru el, dar și pentru mamă și copil, hotărăște să o lase în ascuns, urmând mai apoi să-și schimbe decizia și să înțeleagă adevărul integral, doar în urma intervenției lui Dumnezeu.

Noaptea în vis, Domnul i se adresează lui în mod direct cu aceste cuvinte: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este din Spiritul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Isus, căci El va mântui poporul Său de păcate. (Mt.1,20-21).

Planul ceresc i se descoperă lui Iosif într-o lumină nouă, făcându-l să înțeleagă nu doar care este menirea și misiunea lui, aceea de a-l primi pe copil și a-i fi tată crescător, ci și originea și misiunea Pruncului dumnezeiesc, de a mântui poporul de păcate.

În acest punct, textul biblic ne conduce și pe noi cei de azi înspre un adevăr esențial, făcându-ne să înțelegem că intervenția lui Dumnezeu și nașterea lui Isus este pentru noi și pentru a noastră mântuire. Nevoia de a ierta și a fi iertați de păcate, restaurează omul în profunzimea ființei sale, activând și însănătoșind în inima lui, relația fundamentală cu Dumnezeu și cu semenii. Oricât s-ar strădui omul să se afirme în lume și să fie protagonist al vieții sale în raport cu semenii și societatea, nu va putea să se regăsească cu adevărat pe sine, fără un profund raport cu Dumnezeu. Poate și de aceea, Isus a ales în Capernaum să-i ierte paraliticului mai întâi păcatele sale, în fața tuturor celor prezenți, deși cu toții se așteptau la altceva. Însoțitorii l-au adus pentru vindecare și toți cei prezenți, autorități și învățați, aud mai întâi că i se iartă păcatele și se scandalizează. Relațiile cu oamenii sunt mai oneste, drepte și adevărate, atunci când persoana este onestă și dreaptă în inima sa. Din acel spațiu interior al ființei pornește orice raport uman și itinerar spiritual al omului, ce îl va zidi după măsura credinței și a valorilor sale.

Dragi frați și surori în Hristos,

Suntem și noi pelerini și călători în sensul cel mai comun al termenilor, parcurgând fiecare etapă a vieții în succesiunea anilor, cu dorința de creștere personală și împlinire. Orice realizare familială și profesională aduce o mulțumire și satisfacție sufletească, însă orice nivel atins în dobândirea de bunuri materiale și spirituale, împinge spre noi destinații și alte măsuri, ce confirmă starea firească a omului călător. Starea generală de nemulțumire din societate, poate fi un simptom și un indicator al drumului și direcției înspre care oamenii se îndreaptă, deși fiecare în parte caută pentru sine ce este mai bun. Un drum personal de căutare a valorilor și apoi, de dobândire a păcii sufletești și a sentimentului de împlinire, este posibil pentru fiecare om, deși în parte este influențat de mentalitatea predominantă și nu poate trăi izolat și fără o comunitate, însă pentru ca drumul să-i fie cu folos, omul va începe de la sine însuși, de la disponibilitatea și onestitatea de a-și asculta inima. Dumnezeu vorbește inimii.

Creștinul este chemat să parcurgă drumul vieții sale împreună cu Dumnezeu și să trăiască mereu cu speranță. Aceasta îl ancorează pe om în Dumnezeu și îi deschide perspectiva și dorința spre o lume nouă. Omul care speră nu evadează din prezent și nu neglijează realitatea locului și ambientului în care trăiește, nu abandonează realismul așteptărilor vieții sale, ci se lasă purtat de încrederea în Dumnezeu.

La Sărbătorea Nașterii Domnului privim la Pruncul Isus, născut în peștera din Betleem și la parcursul Său prin lume, însoțit fiind încă de la început de Preacurata Sa Mamă și de Sfântul Iosif, trebuind să înfrunte adversitatea, invidia și răutatea celorlalți, alimentată de egoismul și dorința de putere a regelui Irod. O lume clădită atunci și acum, pe avere, putere și dorință de mărire.

Abia născut, viața Pruncului este în pericol și pentru a o apăra, sfânta Familie se pune în mișcare, trebuind să fugă în alt loc și în altă țară. Sunt săraci și fără sprijin, nu pot influența structurile de putere ale vremii, ci se încred în Cel ce le conduce pașii și viața. De fiecare dată, Sfântul Iosif ascultă ceea ce Domnul îi spune și în onestitatea inimii și libertatea alegerii, decide să-l urmeze: sculându-se, a luat noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. (Mt.2,14). Fiecărei etape a parcursului lui îi corespunde o atitudine concretă. Odată ce situația din țara lui se schimbă, el ascultă cu atenție și urmează cu fidelitate aceleași indicații, apoi ca un pelerin, pornește din nou la drum spre destinațiile arătate. Fără ca să știe, împlinește de fapt, profețiile din vechime și actualizează în viața lor, a Familiei sfinte, drumul poporului evreu chemat din Egipt să meargă spre țara promisă. Este drumul fiecărui om, chemat de Dumnezeu la libertate, împlinire și mântuire, urmând acel parcurs ce trece prin deciziile inimii sale. Și pentru noi, drumul este adesea sinuos și necunoscut, avem de înfruntat adversitatea viciilor și a atracțiilor seducătoare, a influenței mentalității predominante centrate pe succes și putere, toate alimentate de egoismul nestăvilit. Omul trăiește în lume și trebuie să-și găsească singur drumul spre viața care i se potrivește și care îl împlinește, iar creștinul nu uită că patria lui este Cerul.

Există un fir roșu ce poate fi văzut în tot acest drum și parcurs al Familiei Sfinte, emigrată în Egipt și apoi reîntoarsă în patrie; Providența, sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de ei, le conduce pașii și îi însoțește în tot acest timp, deschizându-le la momentul potrivit, oportunitatea înaintării în noua etapă a vieții.

Iubiți credincioși,

Itinerarul nostru spiritual inspirat din exemplaritatea sfintei Familii din Nazaret, continuă pentru fiecare dintre noi. Având convingerea fermă că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire, putem actualiza alegerile noastre libere orientându-le spre binele propriu și al aproapelui. Orice faptă bună săvârșită în folosul celorlalți contrazice egoismul omului centrat pe el însuși și îl orientează și mai mult înspre caritate și comunitate.

Atitudinea care îi corespunde cel mai bine creștinului în acest climat social de pesimism și incertitudine, care de altfel, apoi îl definește și diferențiază de ceilalți, este speranța. Creștinul trăiește într-o societate care îi influențează în parte alegerile și îl condiționează într-o oarecare măsură cu mentalitatea predominantă, însă nu-i poate anula, sau fura speranța. Știm că adevăratul motor care mișcă și transformă lumea este iubirea, dăruirea de sine și generozitatea, ce îl fac pe om să fie mai bun și mai demn, după chipul Celui ce l-a creat. Creștinul este conștient pe deplin că trăiește în lumea acesta, însă nu-și îndepărtează privirea de la lumea viitoare pe care o așteaptă și pentru care se pregătește. El știe că aparține lui Dumnezeu și astfel poate să-și aparțină sieși, căutând mereu sensul lucrurilor și al existenței în sferele de înțelegere ale minții și inimii sale. O inimă iubitoare va fi cu siguranță și una văzătoare a realităților cerești, și astfel, va recunoaște mereu calea care să-l apropie de lumea cealaltă, de lumea lui Dumnezeu.

Fundamentul ce susține în stabilitate speranța creștină, care nu se identifică cu orice formă de dorință, este promisiunea lui Dumnezeu. Istoria mântuirii, așa cum o povestește Sfânta Scriptură, se desfășoară între cadrele ferme ale promisiunii lui Dumnezeu și a împlinirii acestor promisiuni. Cuvântul Domnului este cuvânt de promisiune, este vocație, pune omul în mișcare, îl pune pe cale, îl desparte de prezent, trezind în el așteptarea, îl face să spere. O așteptare încrezătoare la care își aduce și el aportul prin adeziunea proprie, este tocmai speranța care nu-l înșală și nu este iluzorie.

Orice realitate concretă se schimbă și are nevoie de schimbare, mai ales atunci când structurile de orice natură făurite de către om, sunt incomplete și injuste, însă nevoia permanentă de schimbare o are inima omului.

Experiența de viață a comunității noastre de credință, confirmată de parcursul și încercările prin care a trecut Biserica noastră de-a lungul istoriei, amintindu-ne aici pe scurt de cei 75 de ani scurși de la suprimarea ei, ne cheamă pe noi fiii ei de azi, la reînnoirea speranței, ca ancoră de mântuire și cheie de deschidere a viitorului, dând precedență cuvântului Scripturii: De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Isus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. (Evrei 12,1-2)

Vă doresc tuturor, să aveți parte împreună cu toți cei dragi din familiile dumneavoastră, de Sărbători fericite și împlinitoare, în pace și bucurie!

 

 

+Vasile

episcop

 

 

          Dată în 25 Decembrie, la Baia Mare,

          Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2023.