Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Ziua națională a României sărbătorită la Șișești, Maramureș

Ziua națională a României sărbătorită la Șișești, Maramureș

Marea Unire a fost sărbătorită, așa cum însăși tradiția o cere, cu mult fast, la Șișești.

Ieri s-au împlinit 93 de ani de când preotul Vasile Lucaciu a fost înmormântat aici, în biserica construită de el însuși pe vremea când era paroh al comunității greco-catolice din Șișești. Lucaciu a fost înmormântat pe data de 1 decembrie 1922, la 4 ani după unirea Transilvaniei cu România, cauză pe care el a susținut-o cu tărie.

Începând cu orele 12.00, Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu un sobor de preoți, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În cuvântul său de învățătură, Episcopul i-a îndemnat pe toți cei prezenți la oficiu ca azi, de Sărbătoarea Națională a României să-și îndrepte atenția spre ceea ce este esențial: „esențială este, în primul rând, recunoștința.

Recunoștința pentru cei ce ne-au precedat și care au înfăptuit unirea… și datorită lor noi suntem acum un popor între popoarele lumii cu identitatea sa”. Referindu-se la jertfa adusă de eroii tării, printre care și ctitorul bisericii în care sărbătorim, Preasfinția Sa amintește că „însăși învățătura creștină ne spune că fără jertfă nu putem să facem progrese mari. Să ne angajăm deci și noi în a lucra împreună cu Mântuitorul pentru neamul nostru, pentru Biserică și pentru întreg poporul pentru că lucrând, înfăptuind, săvârșind nu facem altceva decât să practicăm patriotismul. Patriotismul este un act de încredere, este mărturie, este ceea ce creează comuniune, ceea ce dă sens, ceea ce rămâne peste ani”. „În acest context și în acest loc se cuvine azi să-l onorăm pe părintele Vasile Lucaciu, care se bucura în ceruri de sărbătoarea noastră”, a afirmat Ierarhul.

Au urmat momentul de comemorare a părintelui Vasile Lucaciu prin oficierea Parastasului de pomenire și depunere de corone la mormântul său, aflat în interiorul bisericii.

Programul s-a încheiat cu o prezentare artistică, organizată de către Primăria Șișești. Au participat: Ansamblul „Vasile Lucaciu”, tinerii din asociația „Ioan Paul al II-lea, precum și elevi ai școlii din Șurdești”.

Motiv deosebit de bucurie a fost prezența oficialităților județene: Tentiș Ioan Mircea, primar al Primăriei Șișești, Anton Rohian, Prefectul județului Maramureș, Marius Sorin Ovidiu Bota, senator, Cerneștean Felician, consilier județean precum și Rezerviști din Poliția Română și Armata Română.

„Considerăm această prezență un bun augur pentru pregătirea sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. Este pentru prima dată după perioada post decembristă când sunt prezente oficialitățile județene la sărbătoare… Aceasta este singura biserică din țară simbol al unității tuturor românilor și de aceea se cuvine ca tocmai aici să sărbătorim cu fast Ziua Națională a României”, declară pr. Gabriel Horț, paroh greco-catolic de Șișești.

În ce privește prezența participanților de toate confesiunile la eveniment, părintele Horț se declară optimist, observând că numărul lor crește de la an la an și aici la Șișești se strâng oameni din toate colțurile tării și nu doar maramureșeni. „Cei care au venit pentru prima dată s-au arătat de-a dreptul încântați și m-au asigurat ca de acum încolo vor veni anual la Șișești de 1 Decembrie”, a afirmat parohul.

Biroul Eparhial de presa