În anii următori Conciliului Vatican II, Magisteriul a subliniat în repetate rânduri imperioasa necesitate ca instituțiile catolice de învățământ să fie nu numai niște „tonomate de competențe”, ci locuri de întâlnire și de dialog, în spiritul educației pentru viață și al eforturilor pentru binele comun. Instrumentumlaboris „Educația astăzi și mâine. O pasiune care se reînnoiește” oferă o platformă ideală pentru înțelegerea și analizarea provocărilor unei societăți foarte fragmentate, aflate într-o continuă căutare a unor puncte ferme de referință.

În centrul misiunii învățământului catolic este nevoie de crearea unui climat bazat pe valori, astfel încât actul educativ să devină o mărturie vie a apostolatului în folosul semenilor. În ciuda pluralismului cultural, demnitatea și unicitatea fiecărei persoane trebuie să se regăsească în miezul proiectului educațional inspirat de valorile Evangheliei.Se prezintă așadar provocarea de a recrea o școală catolică primitoare și fraternă, unde fiecare să se simtă binevenit, acceptat și iubit, unde nimeni să nu ajungă marginalizat sau exclus, iar școala să-i contamineze pe toți – în egală măsură pe cei dinăuntru și pe cei dinafară – de această bunătate și fraternitate, generând astfel pace, dreptate, milă și caritate.

Sunt evidențiate valorile creștine, care constituie fundamentul oricărei instituții catolice de învățământ, încurajând un tip de cunoaștere deschis transcendenței. Este vital ca educatorii să-și păstreze intacte speranța și curajul de a da mărturie, de a fi mărturisitori ai valorilor Evangheliei, ca rezultat direct al unei pasiuni mereu reînnoite pentru Cristos și pentru educație: „Cea mai mare criză a educației, din perspectivă creștină, este această închidere față de transcendență. Este esențial să pregătim inimile pentru ca Domnul să se arate, dar în totalitate; adică în totalitatea umanității, care conține și această dimensiune a transcendenței. A educa uman, dar păstrând deschise orizonturile. Orice tip de închidere este în detrimentul educației.”În contextul actual, Congregația pentru Educația Catolică vede în educație o sarcină complexă, vastă și urgentă. Scopul principal al acesteia este formarea persoanei umane în integralitatea sa, cu accent pe dimensiunea religioasă și spirituală. Este  imperativ ca educatorul catolic să-și asume o misiune specifică școlii creștine: aceea de a transmite copiilor și tinerilor, dincolo de cunoștințe și de competențe, valorile Evangheliei.

Înainte de toate, predarea, învățarea, studiul și cercetarea trebuie să fie caracterizate printr-un angajament ferm și riguros față de Adevăr. Dincolo de necesitatea unei investiții în competențe, accentul trebuie pus pe calitățile umane, astfel încât învățarea să nu se limiteze la o simplă asimilare de conținut informațional, ci să ofere accesul la dimensiunea spirituală a existenței.

Toate aceste aspecte au fost dezbătute în cadrul Congresului Mondial „Educația astăzi și mâine. O pasiune care se reînnoiește”, organizat la Roma,în intervalul 18-21 noiembrie 2015de Congregația pentru Educația Catolică de la Vatican. Evenimentul, care s-a bucurat de participarea a peste 2 000 de invitați din toată lumea, s-a înscris în contextul aniversării a 50 de ani de la Declarația conciliară „Gravissimuseducationis” şi a 25 de ani de la publicarea Constituției apostolice „Ex cordeEcclesiae”.

În cadrul Congresului au fost dezbătute teme numeroase, între care centralitatea și diversitatea elevilor/studenților, formarea profesorilor, pluralismul instituțiilor educative și educația integrală a persoanei într-o societate tot mai pronunțat multiculturală și multireligioasă. Intervențiile s-au concentrat pe patru mari teme: identitatea și misiunea instituțiilor catolice, subiectele pe care se axează în prezent educația, formarea formatorilor și perspectivele actuale în educație.Unul dintre principalele obiective ale Congresului a fost acela de a le oferi școlilor catolice un spațiu de dialog și dezbatere pe tema provocărilor create de criza contemporană a educației și de impactul acesteia asupra Bisericii. Au fost explicit încurajate gândirea critică și accesul educatorilor la modalități de formare continuă și tehnici de predare inovatoare.

Congresul și-a asigurat eficiența prin rapoarte, mese rotunde, conferințe, mărturii și exemple de bună practică, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar și legal-administrativ. Sesiunea inaugurală a început cu salutul oficial al Eminenței Sale Cardinalul Giuseppe Versaldi, prefectul Congregației pentru Educația Catolică, și a fost urmat de multiple intervenții pe tema celor două importante documente ale Magisteriului. În ultima zi a Congresului, participanților li s-au alăturat reprezentanții școlilor și ai universităților catolice din Roma, cu toții interesați de mesajul pe care Sfântul Părinte Francisc l-a adresat instituțiilor catolice de învățământ din lumea întreagă. Sfântul Părinte Papa Francisc a marcat prin discursul său un pas important al noii evanghelizări, îndemnându-ne să ieșim în lume fără teamă și mereu disponibili.

Discursul Suveranului Pontif m-a înălțat spiritualși mi-a întărit speranța că, în ciuda unei lumi contemporane dominatede sărăcie spirituală, de mizerie morală și de brutalitate, mai există – cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor ce cred cu adevărat în puterea Sa – posibilitatea formării semenilor în sensul veritabilei demnitățiumane. Înconjurată de colegii mei, educatori catolici veniți din toate colțurile lumii, mi-a fost reconfirmată convingerea că, împreună cu Cristos și împărtășind idealurile Evangheliei, nu vom rămâne singurinicicând. Prin propriile fapte șiprin intermediul exemplului personal dat în viața de fiecare zi, educatorul catolic este un punct de reper pentru atâtea suflete aflate în formare.

Am reținut câteva idei subliniate de Sfântul Părinte: să părăsim tot ceea ce înseamnă confort personal, să luptăm pentru eradicarea dezordinii morale, să le demonstrăm tinerilor pe care-i formăm că un suflet care-L urmează pe Cristos va fi fericit și nu va cunoaște boala, depresia, tristețea. Indiferent dacă școala catolică se află într-o metropolă impunătoare sau într-un sat neînsemnat, educatorii catolici sunt chemați să semene în inimile elevilor germenii păcii, ai dreptății și ai milostivirii, ai iertării și ai speranței: „Lăsați locurile unde se află mulți educatori și mergeți la periferie. Căutați acolo. Sau cel puțin părăsiți zona de mijloc! Căutați-i acolo pe cei nevoiași, pe cei săraci. Iar ei au ceva ce tinerii din cartierele mai bogate nu au – nu din vina lor, ci pentru că este o realitate sociologică: ei au experiența supraviețuirii, dar și a cruzimii, a foamei, a nedreptăților. Ei au o umanitate rănită. Iar eu cred că mântuirea noastră vine din rănile unui om rănit pe cruce. Din aceste răni, ei extrag înțelepciune, în cazul în care există un profesor bun care să-i călăuzească.” Sfântul Părinte insistă asupra nevoii de a ne găsi centrul în Cristos, de a ieși din propria zonă de confort, având curajul de a ne îndrepta spre periferie, de a lupta împotriva marginalizării și a excluziunii, îndemnându-ne să facem ceea ce a făcut Don Bosco într-o perioadă în care copiii străzii erau extrem de numeroși: „Educație de urgență. Educație multicoloră.” Școala catolică trebuie să își concentreze atenția asupra unei noi evanghelizări, purtând mesajul divin cu pasiune, devotament și deschidere. Se caută o „educație de urgență” prin intermediul unor căi noi:

-  educația informală; Sfântul Părinte subliniază: Este necesar să ne deschidem unor noi orizonturi, să creăm noi modele [...] există trei limbaje: limbajul capului, limbajul inimii, limbajul mâinilor. Educația trebuie să se desfășoare pe aceste trei direcții”;

-  educația incluzivă: „O educație devine incluzivă pentru că toată lumea are un loc al său; este incluzivă și din punct de vedere uman. [...] Adevărata Școală trebuie să predea concepte, obiceiuri și valori”;

-  educația riscului: „Un educator care nu știe să-și asume riscuri, nu este potrivit pentru a educa. […] Adevăratul educator trebuie să fie un maestru al riscului, dar al unui risc rezonabil”.

Sfântul Părinte a deplâns întreruperea pactului educațional astăzi, în urma căreia „și educația a devenit prea selectivă și elitistă”: „Pactul educațional dintre familie și școală s-a rupt! E nevoie de un nou început. Pactul educațional dintre familie și stat s-a rupt de asemenea. Educatorii se află printre cei mai prost plătiți lucrători: ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că statul pur și simplu nu are niciun fel de interes. Dacă ar fi avut, lucrurile nu ar fi stat astfel. Pactul educațional s-a rupt. Și aici trebuie să intervenim noi, să căutăm noi modalități.”

Suveranul Pontifne invită să ne mobilizăm mai mult pentru a „recrea educația”, în ideea în care „nu vom putea schimba lumea, dacă nu schimbăm educația”. Suntem chemați de Sfântul Părinte să semănăm în rândul copiilor și al tinerilor virtuți, fără a ne lăsa învinși de îngrijorări inutile, pentru că „Cine seamănă larg, larg culege! Cine seamănă puțin, puțin culege!”. Să ne abandonăm ființa în mâinile lui Isus, pe care să-L invocăm cu încredere totală; El ne va susține în efortul constant de a semăna și ne va garanta șansa unei recolte bogate.

Congresul a confirmat convingerea că există o legătură strânsă între identitatea și misiunea instituțiilor de învățământ (școli și universități catolice). Misiunea învățământului catolic derivă, astăzi ca și în trecut, din însăși identitatea Bisericii, încorporată în mandatul de evanghelizare: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Marcu 3:16,15). Prin urmare, în loc de afișarea unor atitudini reactive de izolare defensivă față de societatea secularizată care alimentează valorile individualismului competitiv și care legitimează și chiar încurajează inegalitatea și pare să sfideze educația în valorile sale cele mai profunde (primatul persoanei, valoarea comunității, binele comun, preocuparea pentru cei nevoiași, cooperarea și solidaritatea), școlile și universitățile catolice sunt chemate să ia o atitudine proactivă care să vizeze reafirmarea valoarea persoanei umane: „Acolo unde există rigiditate, nu poate exista umanism, iar acolo unde nu există umanism, nu poate intra Cristos! Ușile îi sunt închise! Drama închiderii în sine își are rădăcinile în rigiditate. Iar oamenii își doresc altceva […], își doresc un dialog. Dar atunci când pactul educațional este încălcat și apare rigiditatea, nu mai există loc pentru dialog.”

Citând documentul Conciliului, Sfântul Părinte Francisc ne reamintește: „Biserica recunoaște faptul că extraordinara importanță a educației în viața umană și incidența sa din ce în ce mai semnificativă în progresul social contemporan sunt profund legate de îndeplinirea mandatului primit de la divinul său Fondator, și anume acela de a transmite tuturor oamenilor misterul mântuirii.” Educația va fi lipsită de eficiență dacă nu își propune, înainte de toate, să creeze o nouă paradigmă. Cu cât ne asumăm mai profund misiunea de educatori creștini, cu atât vom simți mai acut nevoia de a fi uniți cu Cristos. Elevii noștri, semințe ale transformării în societate, caută nu doar nișteprofesori, ci niște adevărațimărturisitori.

O altă provocare pentru educația catolică a prezentului este aceea de a dărâma zidurile: „Cel mai mare eșec pe care îl poate avea un educator este acela de a face educație «în interiorul zidurilor». Educația în interiorul zidurilor: zidurile unei culturi selective, zidurile unei culturi de siguranță, zidurile unui sector social afluent și care se rezumă la atât.”

Instrumentumlaboris s-a încheiat cu un chestionar, care a fost trimis unui număr semnificativ de instituții catolice de învățământ (conferințe episcopale, congregații religioase, școli și universități, asociații, grupuri de părinți și alte părți interesate), care s-a materializat în cartea 233 Testimonios. Educarhoy y mañana. Una pasiónque se renueva. (233 de mărturii. Educația astăzi și mâine. O pasiune care se reînnoiește), lansată în cadrul Congresului. Fratele salezian Juan Antonio OjedaOrtiz, doctor în educație, directorul academic al OIEC, organizator principal al Congresului și coordonator al cărții, ne-a adresat un cuvânt de mulțumire specialiștilor care am contribuit cu materiale proprii la această apariție editorială. Cu aprobarea Excelenței Sale Aurel Percă, responsabil cu educația în Conferința Episcopilor Catolici din România, următorii reprezentanți ai învățământului catolic din țara noastră au trimis materiale spre publicare în cartea Testimonios: Preasfințitul Episcop Aurel Percă, Preasfințitul Episcop Virgil Bercea, prof. dr. Miorița Baciu Got, sr. dr. GiovannaMuha, sr. dr. Rodica Miron și prof. dr. Gál László. Pe parcursul lucrărilor, România a beneficiat de un important sprijin logistic din partea doamnei YolandaSobrinoPoves, secretara Congresului Mondial „Educația astăzi și mâine.O pasiune care se reînnoiește”.

În același interval de timp, s-a desfășurat la Roma cea de-a XIX-a Adunare Generală a OIEC, în cadrul căreia domnul Philippe Richard din Franța (directorul Centrului Universitar Catolic din Burgogne, anterior reprezentantul OIEC la ONU) a fost ales în funcția de secretar general al Oficiului Internațional al Educației Catolice (OIEC), cu sediul la Bruxelles – organizație ce reprezintă învățământul catolic la UNESCO, ONU și Consiliul Europei, promovând proiectul educativ creștin bazat pe valorile Evangheliei.

După Congresul OIEC, am participat la Adunarea Generală a Comitetului European al Educației Catolice (CEEC-Bruxelles), în cadrul căreia ne-am bucurat de intervenția în plen a Excelenței Sale AngeloVincenzoZani, secretarul Congregației pentru Educația Catolică, care ne-a vorbit despre proiectele instituției pe care o reprezintă, dar și despre misiunea educatorului catolic în modernitate.

Pentru o mai bună diseminare a problematicii Congresului, vă semnalez cele două interviuri pe care le-am acordat posturilor Radio Vatican și Radio Mariaîn timpul lucrărilor, primul dintre acestea regăsindu-se în mediul online la adresa: http://ro.radiovaticana.va/news/2015/11/21/educa%C5%A3ia_catolic%C4%83,_la_50_de_ani_de_la_conciliul_vatican_ii/1188479.

În concluzie, pentru a fi buni educatori catolici, trebuie să-i urmăm sfatul Papei Francisc, care ne îndeamnă să nu ne temem de nou, căci suntem chemați spre schimbare și spre nobila datorie de a-i educa zi de zi pe copii și pe tineri. Îl rugăm pe Domnul să reverse harul Său asupra noastră, pentru a putea fi o mărturie a dragostei Lui acolo unde ne poartă Providența, dar mai ales la catedră. Să dăm mereu mărturie despre credința curată, semănată în sufletele noastre de părinții și de profesorii noștri. Domnul este alături de noi și ne sprijină cu harul său. Ajutându-ne unii pe alții, suntem datori să lucrăm împreună și să ne dăruim întreaga pasiune unei veritabile relansări a educației catolice.

Iar în momentele de cumpănă ori de îndoială, să nu uităm cuvintele de încurajare ale Sfântului Părinte, care ne reamintește că răsplata educatorului creștin nu poate fi cuantificată, depășind cu mult sfera materialului: „Și vă mulțumesc, vă mulțumesc foarte mult vouă, educatorilor – prost plătiți cum sunteți –, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. Trebuie să reeducăm multe civilizații. Trebuie să reeducăm Europa. Îmi spunea rectorul iezuit al unui colegiu cât efort trebuie depus pentru schimbarea mentalităților, pentru o reeducare pe calea pe care Biserica și-o dorește astăzi. Și astfel se poate ajunge chiar și la inimile acelora care nu cred. […] De ce? Pentru că aceasta este consecința pasiunii față de educație: «umanizarea» oamenilor.”

Prof. dr. Miorița Got,

președinta SNEC-România