Sărbătorim Sfintele Paști, Învierea Domnului și biruința Lui asupra morții în acest an cu totul particular, Anul Sfânt Jubiliar, pus de Sfânta Biserică sub semnul, însemnătatea și puterea speranței creștine. Cu sentimente de gratitudine și mulțumire sufletească înălțăm cântarea de biruință Domnului, mulțumindu-i pentru darul credinței și pentru lucrarea Sa de mântuire în lume, în inimile și viața noastră. Cântăm din nou cu voce încrezătoare și plină de speranță: Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le, mărturisind astfel, crezul și speranța noastră.

     Cu fiecare an ce trece, omul însuși face pași în viața proprie înaintând nu doar în sens cronologic, ci și existențial spre un țel, ce îl apropie pe cel credincios de o destinație cunoscută, iar pe cel necredincios de una incertă și necunoscută. Cu toții suntem pe această cale a vieții ce trece, și ceea ce îi diferențiază pe oameni între ei, patrimoniul de valori și atitudinile lor, este tocmai raportarea diferită la darul credinței. Creștinul are certitudinea prezenței și însoțirii lui Dumnezeu și se situează definitiv și fără măsură de partea vieții veșnice, inaugurată de Învierea lui Isus și de biruința asupra morții. Pentru noi cei ce sărbătorim Paștele și mărturisim puterea vieții dumnezeiești și Învierea de apoi, destinația ultimă a pelerinajului nostru pământesc este una cunoscută și, de aceea, lumina Învierii ce vine înspre noi din mormântul gol ne luminează calea, mintea și inima. Trăim încă de pe acum cu speranța împlinirii promisiunii și cu atitudinea încrezătoare a vieții veșnice ce a prins deja rădăcini în noi, luminându-ne parcursul și însoțindu-ne pe cale într-un mod mereu nou. Lumina ce vine de Sus, lumina Învierii Domnului, atinge cele mai umbroase și întunecate zone ale sufletului uman, aducându-l la viață și regenerându-l mereu cu înnoitoarea viziune asupra vieții.

     Această înnoire interioară a vieții omului, a sufletului său, este susținută și de speranța creștină ce mărturisește în surdină că viața are un sens deplin și că drumul fiecăruia nu este hazard, ci parcurs cu Dumnezeu înspre plinătate și viață deplină. Fundamentul speranței creștine stă pe convingerea veridicității Cuvântului lui Dumnezeu împlinit în Mântuitorul Cristos.

     Încă de la începutul activității sale apostolice, sfântul apostol Pavel, după ce el însuși își schimbă convingerile și perspectiva asupra vieții, întâlnindu-l pe Isus Înviat pe drumul Damascului, poate să mărturisească cu hotărâre și convingere credința în viața veșnică și a Învierii de apoi. Are de înfruntat puterea ostilă a scepticismului dominant în mentalitatea contemporanilor lui, însă o face cu convingerea credinței și experienței sale de care nu se poate îndoi. El le spune corintenilor: dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților? Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. (…) Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. (1Cor. 15,12-14.19)

     Credința noastră mărturisită în această sărbătoare a Paștelui nu este zadarnică și nu privește doar viața aceasta trecătoare, ci și pe cea nepieritoare, veșnică. Înaintăm înspre ea odată cu trecerea timpului, dar mai cu seamă pe măsură ce devenim oameni noi, înnoiți și înnobilați de virtuți. Avem mereu de făcut un drum interior înspre noi înșine pentru a da măsură demnității și chemării noastre la desăvârșire și sfințenie.

     Într-o societate în care se accentuează mai puțin însemnătatea și valoarea credinței creștine, și în subsidiar viziunea despre lume ce se naște din ea, nu este de mirare că atenția multor oamenilor este îndreptată nu înspre transcendent, ci mai degrabă spre ocazional și pasager, înstrăinându-se astfel de ei înșiși și de așteptările profunde din ei. Omul poartă cu sine prin însăși firea sa dorințe mai adânci ce așteaptă să fie împlinite și cu care, mai devreme ori mai târziu, în mod conștient el intră în raport, întrucât acestea necesită un răspuns.

          Dragi frați și surori în Domnul,

     În acest An Jubiliar, ce marchează 2025 de ani de la venirea Domnului în trup în lumea aceasta, pe care tradiția creștină se sprijină ca pe un fundament stabil, Biserica întreagă este chemată să privească în urmă pentru a face o lectură a istoriei și a vedea semnele de speranță ce pot fi culese din trecut. Capacitatea de a vedea cum Domnul a însoțit Biserica și generațiile de creștini ce s-au succedat înaintea noastră, conferă generației de azi motivația reînsuflețirii pentru a deveni fiecare în parte, semne de speranță pentru familia și comunitatea lui.

     Privind la starea interioară și la trăirile sufletești ale apostolilor și a celor ce-i însoțeau în acele zile ale Paștelui, văzând ei cum Isus a fost pus în mormânt și apoi succesiunea de evenimente din zilele ce au urmat, înțelegem cum vestea Învierii mediată de îngeri în mormântul gol, primită și confirmată de fiecare în parte, este un proces vital și definitiv. Acea întâlnire de la mormânt a schimbat nu doar starea lor de spirit, ci însăși viața lor, aceasta luând o cu totul altă direcție și dinamică spirituală.

     Maria Magdalena, fiind în preajma mormântului și văzând piatra răsturnată, gândește că cineva l-a luat pe Isus de acolo și, de aceea, nu-l recunoaște atunci când Mântuitorul i se arată, confundându-l cu grădinarul. Între gânduri, plânsete și preocupări, doar vocea lui Isus care o cheamă pe nume o face să tresalte și să recunoască cine este de fapt lângă ea. Isus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea i-a zis evreiește: Rabbuni (adică Învățătorule). Isus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. (In 20,16-18).

     Înțelegem din textul biblic că întoarcerea privirii Mariei nu este doar una a ochilor trupului ce se rotește înspre înapoi, ci și a celei interioare, a memoriei ce păstrează cuvintele lui Isus. Memoria actualizată dă înțelesuri noi evenimentelor și deschide mereu sufletul spre o apropiere mai mare de Dumnezeu care vorbește în prezent.

     Maria Magdalena este trimisă să facă cale întoarsă și să meargă la apostoli, pe care Isus îi numește frații Săi, pentru a le spune ceea ce a văzut și a înțeles. Încredințarea de biruința lui Isus asupra morții și înălțarea Lui de-a dreapta Tatălui, în veșnica putere a vieții dumnezeiești, schimbă cursul istoriei și destinele multor oameni. Generații de creștini, una după alta, dau mărturie de acest adevăr și fiecare în parte își face tezaur din convingerea proprie că este chemat pe nume de către Isus Înviat.

     Pentru noi, a face cale întoarsă sau a privi la experiența sfinților care ne-au precedat, ne dă posibilitatea și puterea de a prinde curaj și de a vesti cu însuflețire că Isus a biruit răul, păcatul și moartea. Ascultând vocea Celui ce i-a chemat pe nume, vedem biruința lor nu numai din modul în care au trăit, ci și din experiența personală a celor ce trăiesc o intensă viață spirituală și au o familiaritate cu totul aparte cu Cristos și cuvântul Evangheliei Sale.

     În acest an particular, fiecare dintre noi este chemat să fie pelerin al speranței, purtător de vești bune și înfăptuitor de lucruri ziditoare pentru ceilalți. Dinamica însăși a vieții depline, pe care toți o dorim, cere atitudine pozitivă, vorbă ziditoare și faptă concretă. Ne gândim oare ce anume zidește și favorizează comuniunea? Care sunt așteptările proprii privitoare la cei de lângă noi, și dacă noi în primă persoană suntem cei dintâi care împlinesc ceea ce așteptăm de la alții? Șirul întrebărilor ar putea continua și fiecare dintre noi poate face o proprie lectură a vieții sale, pentru a conștientiza cum toți suntem chemați pe nume de Dumnezeu și suntem însărcinați a fi martorii biruinței vieții.

          Iubiți credincioși,

     Tot în anul acesta aniversăm 140 de ani de la nașterea Fericitului martir Iuliu Hossu, ocazie cu care avem legiferat la nivel național un an comemorativ: Anul Cardinal Iuliu Hossu. Pentru noi se împletesc armonios, precum firele mărțișorului de primăvară sau precum firul lumânării ce ține aprinsă flacăra, cele două evenimente majore ale Anului Jubiliar cu cel al anului comemorativ, întrucât invitația de a ne face pelerini ai speranței se întâlnește cu propunerea actualizării memoriei la nivel național a unuia dintre ierarhii de seamă ai Bisericii noastre, martir pentru credință, alături de ceilalți șase confrați ai săi episcopi.

     Cunoașterea personalității emblematice a Cardinalului Iuliu Hossu și propunerea lui ca model și reper, om de credință, vector de verticalitate și demnitate, far moral și exemplu de fidelitate și iubire jertfelnică pentru Biserică și națiune, într-un moment de confuzie generalizată și de profundă fărâmițare și diviziune socială, nu poate decât să inspire și să-i ajute pe toți cei ce au nevoie de exemplul eroilor și sfinților de lângă noi.

     Sărbătoarea Paștelui actualizează în fiecare an memoria Pătimirii și Învierii Domnului, făcându-ne pe fiecare dintre noi să participăm la Sfânta Liturghie cu deplină adeziune a inimii pentru a ne face părtași darurilor și luminii Învierii. Pe această credință a misterului jertfei și morții în speranța învierii și-au clădit viața de zi cu zi Fericiții episcopi martiri. Întunericul Vinerii Mari, ce a cuprins o întreagă comunitate de credință și o întreagă națiune, odată cu instaurarea regimului opresiv ateu din secolul trecut, nu a învins toate sufletele și nici nu a stins flacăra credinței și a speranței din sufletele lor. Anul comemorativ Iuliu Hossu este un prilej și o invitație la nivel național pentru toți compatrioții noștri să facă un drum de întoarcere în istoria recentă a țării noastre, pentru a descoperi figura luminoasă, tăria de caracter și fizionomia spirituală a unui om ce și-a purtat cu credință și demnitate crucea până la capăt. El, împreună cu ceilalți episcopi martiri, nu au ajuns în zorile libertății, deși le-au văzut de departe în aspirațiile și speranța nestinsă din inimile lor, chiar dacă erau pe cale spre mormânt. Ei nu s-au îndoit niciun moment de făgăduința Mântuitorului Cristos.

      În cinstea și pomenirea lor mergem an de an la mormintele necunoscute de la Sighetu Marmației, participând la tradiționalul pelerinaj de la Cimitirul săracilor pentru a ne ruga, a-i cinsti și a actualiza memoria lor, pentru a putea să ne întoarcem acasă înnoiți și îmbogățiți în har ca pelerini ai speranței. Întâlnirea din mormântul gol este mereu revelatoare și dătătoare de curaj și speranță.

     Vom merge, de asemenea, în pelerinaj eparhial și la mormintele sfinților apostoli Petru și Pavel la Roma, pentru a trece în acest An Jubiliar prin Poarta Sfântă, dar și pentru a ține unite în inimile noastre legăturile vii de comuniune ce unesc mormintele martirilor noștri: credința, comuniunea și jertfa lor cu sfântul apostol Petru și succesorii lui.

     Vă dorim tuturor să aveți parte de o Sărbătoare binecuvântată în pace și bucurie, iar Lumina Învierii lui Cristos să vă însoțească mereu!

† Vasile

episcop

Dată în 20 aprilie, la Baia Mare
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos,
Anul Domnului 2025