Duminică, 24 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Pe data de 1-3 Aprilie, pr. vicar Mihai Dubovici a condus misiunile populare dedicate Anului Jubiliar al Milostivirii la Bârsana (vineri, sâmbătă seara, duminică dimineața) și la Crăciunești (duminică după masa) pe tema Milostivire, Rugăciune și Cruce.

Legat de tema Milostivirii, au fost prezentate diferite exemple din Vechiul și Noul Testament. S-a pus accentul pe Mărturisire și pe importanța acestei taine: „Anul Jubiliar este un pas nou în călătoria Bisericii de a aduce Evanghelia milostivirii pentru fiecare persoană. Papa ne amintește: Întreaga Biserică are nevoie de milă, pentru că suntem păcătoși. Și tot Sfântul Părinte adaugă: Nu uitați că Dumnezeu ne iartă toate greșelile și Dumnezeu ne iartă întotdeauna. Și niciodată nu se obosește să ne ierte păcatele. Anul Jubiliar al Milostivirii este destinat să ne ajute să ne amintim aceste cuvinte ale lui Isus și să încercăm să-i iubim pe alții așa cum Dumnezeu ne iubește pe noi. El ne iubește nu pentru că noi suntem buni, ci pentru că El este bun și milostiv”, a afirmat pr. Dubovici.

Pe tema Rugăciunii, părintele a subliniat importanța rugăciunii în viața creștinului, folosind exemple din Sfânta scriptură și Sfinții Părinți: „Dumnezeu este creatorul nostru și noi suntem creația Lui. Orice am avea, avem de la Dumnezeu. Depindem de Dumnezeu pentru tot: viață, sănătate, alimente, toate lucrurile de care omul are nevoie. Întrucât depindem de Dumnezeu întru toate, apare nevoia de a ne ruga. Prin rugăciune, noi mărturisim că depindem de Dumnezeu.

Domnul Însuși a pus puterea rugăciunii în mâinile noastre. Isus ne asigură: Cereți și veți primi, căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Oricine cere primește, cel care caută găsește, și celui ce bate i se va deschide! (Mt.7, 7-8).

Sf. Ioan Gură de Aur a spus: limba celor care se roagă, aceasta este mâna cu care îmbrățișăm genunchii lui Dumnezeu … Dacă scapi de rugăciune, aceasta ar însemna să scoți peștele afară din apă, deoarece apa este viața pentru pește la fel ca și rugăciunea este viața pentru cei care se roagă. După spusele Sf. Augustin, Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. Sfântul Grigore Nazianz a spus: Când ne rugăm noi nu numai ridicăm sufletul nostru la Dumnezeu, și vorbim cu El, dar rămânem împreună cu El și ne bucurăm în prezența Lui”.

Crucea a fost explicată ca un semn plus și s-a vorbit despre importanța ei în Slujbele Liturgice: „Florile frumoase din jurul crucii semnifică mireasma, dulceaţa şi frumuseţea pe care ea le-a adus vieţii”, a afirmat pr. Mihai.

Și a continuat: „Crucea vorbeşte: iată cât de mult iubeşte Dumnezeu; îi pasă atât de mult încât îşi dă propriul Fiu să moară pentru păcatele noastre. Crucea ne spune din nou: nu există iubire mai mare decât aceasta. Ne vorbeşte despre iubirea fără limite a lui Dumnezeu, care nu a încetat să iubească nici când a fost răstignit”.

Vorbind despre importanța locului sfintei cruci, ca obiect liturgic, pr. Dubovici afirmă: „Este atât de important în viaţa creştină, încât toate slujbele se săvârşesc prin însemnarea şi binecuvântarea cu ea. Din locaşul de închinare, de pe Sfânta Masă şi din alte locuri liturgice, sfânta cruce trece în viaţa credincioşilor. Din baia botezului şi a ungerii cu Sfântul mir şi până la mormânt, sfânta cruce marchează etapă cu etapă creşterea noastră duhovnicească, apărându-ne de primejdii şi întărindu-ne în lupta cu ispitele şi păcatele”.

În încheiere, părintele Dubovici a vorbit despre sărbătoarea duminicii a treia din post: „Astăzi, în sărbătoarea adorării Sfintei Cruci, privind la marele semn plus al lui Dumnezeu, frumos împodobit cu flori, să ne amintim că: 1. Omul nu trebuie să fie singur în problemele şi necazurile lui. El poate avea marele plus al prezenţei lui Dumnezeu, al iubirii şi grijii Sale. 2. Omul păcătos plus Dumnezeu egal iertare. 3. Omul confuz plus Cristos egal nou scop, nou sens, o persoană total nouă. 4. Omul copleşit de vină plus Cristos egal pacea lui Dumnezeu care depăşeşte întreaga raţiune. 5. Omul pe moarte plus credinţa în Cristos egal viaţa eternă cu Dumnezeu în ceruri. 6. Omul slab plus Cristos egal putere. Toate le pot întru Cristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4,13). 7. Omul disperat plus Cristos egal speranţă, o speranţă ce spune: Nu trebuie să rămâi în starea în care eşti. Tu, aşa cum eşti, plus puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, egal persoana care doreşti să fii, persoana despre care Dumnezeu poate să spună într-o zi: Acesta este preaiubitul Meu fiu sau preaiubita Mea fiică, în care am binevoit”.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 3 aprilie, s-au încheiat misiunile populare ținute de pr. Dr. Florin Marusciac la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, pe perioada 1-3 aprilie 2016. Meditațiile se înscriu în seria celor stabilite de către Biroul Pastoral eparhial și inițiativa își propune o mai mare conștientizare a credincioșilor asupra temei milostivirii pe durata Anului Jubiliar. În acest sfârșit de săptămână, programul de rugăciune și meditație urmat la „Sfânta Cruce” (precum și în alte parohii, ca: Bârsana, Crăciunești) a coincis, ca dată, cu veghea de rugăciune condusă de Sf. Părinte Papa Francisc în Piața Sf. Petru din Roma, sâmbătă 2 aprilie. De douăzeci și cinci de ani, în „Sfântu Petru” se celebrează veghea de rugăciune cu ocazia sărbătorii „Îndurării Divine”, instituită de Sf. Ioan Paul al II-lea în anul 1992, pentru a fi celebrată anual, în prima duminică după Paști (în Ritul Latin, 3 aprilie).   

Astfel, Biroul Pastoral al Eparhiei de Maramureș a cerut încă de la începutul anului pastoral ca, acolo unde este posibil, să fie organizate zile de rugăciune și meditație pentru ca Eparhia noastră să se unească în rugăciune cu Sfântul Părinte și cu întreaga Biserică universală.

La „Sfânta Cruce”, în Baia Mare, programul a început vineri, 1 aprilie, ora  7.00 cu rugăciunea Rozarului și a continuat cu: Sfânta Liturghie (8.00); Adorație și rugăciune individuală (9.00); Vizită la Sfântul Sacrament (12.00); Rozarul (16.00); Sfânta Liturghie a Înainte Sfințitelor (17.00); Predica pentru Misiuni (pr. dr. Florin Marusciac); Calea Crucii (18.30) și încheiere.

Sâmbătă, 2 aprilie, programul a început la ora 7.00 cu Rugăciunea Rozarului, urmată, la 8.00, de Sfânta Liturghie și Pomenirea morților. La ora 16.00 s-a recita Rozarul; ora 17.00 – Sfânta Liturghie, urmată de Predica pentru Misiuni (pr. dr. Florin Marusciac), Vecernia și încheierea.

Duminică, 3 aprilie, începând cu ora 11.00 a fost celebrată Sfânta Liturghie de către pr. Protopop Gîrboan Emil, pr. Florin Marusciac și pr. Costin Emil. A urmat Predica pentru Misiuni (pr. dr. Florin Marusciac), Binecuvântarea Euharistică și încheierea oficială a zilelor de rugăciune și meditație.

Pr. Dr. Florin Marușciac a încercat în cele trei zile de misiuni să contureze un portret al Tatălui Milostiv, așa cum reiese el din Vechiul Testament (vineri), cum se revelează, prin Isus,  în Noul Testament (sâmbătă), iar duminică a explicat modul în care creștinii sunt chemați să mărturisească celor din jur milostivirea lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu milostiv si indurator revelat în Vechiul Testament 

Pr. dr. Marușciac a început acest punct prin explicarea unor termeni care ajută la a înțelege mai bine semnificația termenului îndurare: „în limbajul curent cuvântul milă (îndurare) se definește ca fiind un sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau nenorocirea cuiva, însă poate însemna și ajutor, binefacere, pomană, stare jalnică de compătimit în care se află cineva, bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere (DEX, 1998). Semnificația biblică însă este una mai profundă și mai amplă, și se află la confluența a două sfere de gândire: compasiunea și fidelitatea.

Primul termen ebraic care desemnează acest atribut este rahamim și exprimă atașamentul instinctiv față de cineva. În limbajul semitic acest sentiment își are locul în sânul matern (rehem; cfr. 1Reg 3,26), în viscere (rahamim), am spune noi în inimă (Ier 31,20; Sal 103,13); ar putea fi numit și duioșie.

Cel de-al doilea termen ebraic este hesed, tradus de obicei în greacă prin eleos (milă), și înseamnă în mod principal pietate, manifestând o relație între două persoane care implică fidelitate. Prin aceasta cuvântul milă primește o semnificație puternică, nu este doar ecoul unui instinct de bunătate, ci mai degrabă este vorba de o bunătate conștientă, voluntară, răspuns față de o datorie interioară, fidelitate față de sine. În afară de acest exemplu de traducere în limba greacă (eleos), limba în care a fost tradusă Biblia (LXX), a fost scris Noul Testament, precum și prima literatură creștină, mai sunt și alte multe cuvinte în limba greacă folosite pentru a traduce acești termeni semitici, pentru a exprima milostivirea și îndurarea lui Dumnezeu”.

 A continuat explicând faptul că Dumnezeu este îndurător: „Revelația este istorie, fapte, nu este idei, iar milostivirea lui Dumnezeu se revelează prin acestea, printr-o istorie a mântuirii. Când omul devine conștient ca este nefericit sau păcătos, i se revelează, mai mult sau mai puțin clar, chipul milei infinite” și că această afirmație poate fi argumentată dacă se studiază anumite pasaje din Vechiul Testament, cum ar fi: „eliberarea din sclavia Egiptului - act al milostivirii divine”; „pe Sinai, Moise îl aude pe Dumnezeu revelându-și profunzimea ființei. Poporul ales tocmai apostaziase. Însă Dumnezeu după ce afirmă că este liber să se arate în mod gratuit milostiv și îndurător cu cine vrea (Și voi avea milă de cine am milă și Mă voi indura de cine mă îndur), Ieșire 33,19, spune:

Domnul Dumnezeul îndurător (rahum) și binevoitor, încet la mânie și bogat în îndurare (hesed) și fidelitate (emet), Care șterge fărădelegile și nedreptățile, și păcatele, dar nu va socoti curat pe cel vinovat, aducând fărădelegile părinților peste copii și peste copiii lor, până la a treia și a patra spiță”.

„Profeții, de asemenea, revelează milostivirea lui Dumnezeu: Osea spune că deși Dumnezeu a hotărât să nu se mai îndure de Israel (Os 1,6) și să-i pedepsească păcatele, inima i se frânge, i se zvârcolesc măruntaiele (Os 11,8) și hotărăște să nu mai dea frâu iuțimii sale, și de aceea cea necredincioasă se va numi miluită (2,3). 

Dumnezeu vrea convertire … își duce Poporul în pustiul exilului Dumnezeu nu ține mânie pe veci (Ieremia 12,15).

Să-și părăsească cel nelegiuit calea și cel fărădelege cugetările sale; să se întoarcă la Domnul și se va îndura de el, la Dumnezeul nostru, căci e mult iertător (Isaia 55,7).

Israel este convins în adâncul inimii de existența unei mile și îndurări supraomenești:

Cine e Dumnezeu ca tine, care ridici fărădelegea, care treci cu vederea păcatul? Care nu-ți întețești de-a pururi mânia, ci îndrăgești milostivirea? Fie-ți iarăși milă de noi, calcă în picioare fărădelegile noastre! Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre (Mihea 7,18 ss.)”.

Sâmbătă 2 aprilie, pr. dr. Florin Marușciac a tratat tema milostivirii lui Dumnezeu așa cum reiese ea din Noul Testament:  „Isus este chipul palpabil al milostivirii divine; împlinirea cuvintelor scripturii”.

Luând ca exemplu pilda Samarineanului Milostiv (Lc 10, 25), acesta a explicat modul în care întrebarea corectă pe care fiecare dintre noi ar trebui să ne-o adresăm nu este: „Cine este aproapele meu, pe care eu ar trebui să-l ajut”, ci „Cum pot eu să fiu aproapele fratelui meu?”. În acest fel „răspunsul vine din interior și nu din exterior: eu trebuie să mă transform într-o persoană milostivă, care iubește”.

Vorbind despre Parabola celor doi fii și al Tatălui milostiv (Fiul risipitor, Lc 15,11), părintele sfârșește prin a explica dinamicile ce-și găsesc locul în interiorul relației dintre Tată și fii: „Fiul risipitor recunoaște sclavia; se întoarce la el însuși, unde găsește drumul spre tatăl său, spre adevărata libertate… Convertirea este deci un peregrinaj  interior; în milostivirea sa, tatăl recunoaște drumul interior al fiului… Și paradoxal, cel care era liber (fiul cel mare), se transformă în sclav… O falsă autonomie duce la sclavie…”.

Duminică, 3 aprilie, în încheierea celor trei zile de rugăciune și meditație, pr. Marușciac a explicat modul în care Isus Arhiereul Milostiv, s-a făcut asemănător nouă în toate, mai puțin in păcat: „Isus ajunge sa fie Arhiereu vrednic de credința, cu autoritate si putere prin suferință si cruce. Crucea este drumul omului la slava cerească, prin lepădarea de sine, luarea crucii si urmarea lui Hristos. Lepădarea de sine este lepădarea de omul cel vechi al păcatului. Prin moartea omului vechi, omul își câștigă viața veșnică. Creștinii sunt chemați să mărturisească celor din jur milostivirea lui Dumnezeu”.

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

Vineri, 01 Aprilie 2016 00:00

Ordinul fratilor minori Capucini

Conventul „Sf. Francisc de Assisi” (Sighetu Marmatiei)

Prezenţa fraţilor capucini la Sighetu Marmaţiei îşi află începutul odată cu sosirea pr. Filippo Aliani, un frate capucin din Provincia Emilia Romagna.

Având ca scop principal activitatea socială, pe lângă convent s-a dezvoltat şi Oratoriul "Sfântul Francisc", care îşi propune educarea tinerilor şi a copiilor din cadrul Grupului "Speranţa", şi implicarea lor în diferitele activităţi socio-caritative.

Activitatea socială rămâne obiectivul principal al fraternităţii din Sighetu Marmaţiei, în colaborare cu Surorile Benedictine din localitate. O frecvenţă destul de amplă se înregistrează în privinţa activităţilor de voluntariat pe lângă casele de copii de tip familial şi orfelinate, pentru circa 20 de astfel de centre oferindu-se lunar un ajutor constând în alimente. Oratoriul este frecventat zilnic de nenumăraţi copii şi tineri, fiind deschis tuturor celor care doresc să se destindă, să fraternizeze şi să se formeze în spirit franciscan, prin participarea la activităţile şi catehezele propuse.

Pe plan pastoral, fraternitatea colaborează cu Parohia Greco-Catolică din localitate, fiind implicată intim în animarea liturgică.

Demnă de amintit este şi activitatea de la Centrul de zi "Micul prinţ", care cuprinde program "after-school" în timpul anului şcolar şi un campus pentru copii în tot timpul verii. Centrul este frecventat de aproximativ 30 de copii care găsesc un spaţiu şi un ambient propice pentru efectuarea temelor dar şi pentru momente de socializare şi destindere.

De câţiva ani, din iniţiativa fraţilor, în oraş a fost amenajată şi o baie publică, destinată acelor persoane care nu au acasă posibilitatea unei igiene adecvate. Activitatea în acest spaţiu se desfăşoară după un program bine stabilit şi conform unor criterii sociale minime.

În anul 2012 a fost inaugurată şi "Casa Speranţei", un proiect care îşi propune să ofere o locuinţă persoanelor aflate în dificultate şi celor care, la împlinirea vîrstei de 18 ani, părăsind orfelinatul, caută un adăpost sigur.

Pe lângă acestea, în sânul acestei fraternităţi, o activitate rodnică o reprezintă aceea a voluntariatului estiv, prin organizarea de campusuri pe toată durata verii. Această activitate este pregătită prin organizarea "Zilei voluntariatului", în luna iunie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea tinerilor pentru a participa la aceste proiecte. În fiecare an sunt organizate patru campusuri de tip şcoală de vară, două în oraş şi două în satele din împrejurimi, la care participă nenumăraţi copii şi tineri; aceste campusuri reprezintă un prilej potrivit pentru a petrece timpul împreună, a învăţa lucruri noi, pentru cunoaştere reciprocă şi creştere umană şi spirituală.

Luni, 24 Decembrie 2012 00:00

Pastorală Crăciun 2012

SCRISOAREA PASTORALĂ

a Preasfinţitului părinte Vasile,

Episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar

La mărita Sărbătoare a Naşterii după trup

a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru

Isus Hristos

 

Vasile,

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări, călugăriţe şi persoane consacrate, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu Har, pace şi milă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos cel născut din veşnicie din Tatăl şi la plinirea vremii din Preasfânta Maică Fecioară!

Duminică, 15 Aprilie 2012 00:00

Pastorală Paști 2012

Scrisoarea pastorală a Preasfinţitului

părinte Vasile,

Episcop greco-catolic de Maramureş

La mărita Sărbătoare a Învierii Domnului nostru

Isus Hristos

 

Vasile,

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, episcop greco-catolic de Maramureş,
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări, călugăriţe şi persoane consacrate, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,
Har, pace şi îndurare de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos Cel Înviat din morţi!

Sâmbătă, 24 Decembrie 2011 00:00

Pastorală Crăciun 2011

SCRISOAREA PASTORALĂ

a Preasfinţitului părinte Vasile, 

Episcop greco-catolic de Maramureş

la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a

Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului

nostru Isus Hristos

 

Vasile,

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop greco-catolic de Maramureş, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări, călugăriţe şi persoane consacrate, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,

Har, pace şi milă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos cel născut din veşnicie din Tatăl şi la plinirea vremii din Preasfânta Maică Fecioară!

În zilele de 26 si 27 martie, credincioșii parohiei greco-catolice din Tăuții Măgherăuș au avut bucuria de a participa la  trei meditații care au fost ținute de către pr. dr. Simion Voicu. În prima zi a meditațiilor, alături de noi s-a aflat  și pr. Pop Daniel, administrator parohial al parohiilor Băsești și Oarța de Jos.

Tema meditațiilor ținute sâmbătă, 26 martie 2016, de către pr. dr. Simion Voicu a fost: „Maria, care acceptă misiunea Divină de a deveni Mamă a lui Hristos dar și a omenirii”; iar următoarea meditație a tratat întrebarea pe care au pus-o femeile mironosițe în dimineața învierii, referindu-se la locul îngropării Mantuitorului: "Unde l-au pus?". Meditatia a avut ca scop faptul de a ne face pe fiecare să reflectăm asupra vieții noastre, punându-ne întrebarea: "Unde l-am pus pe Hristos?".

Duminică 27 martie, după celebrarea Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură al părintelui Voicu s-a axat asupra exegezei textului evanghelic al zilei și anume: neputința sau boala paraliticului în care nu de puține ori ne regăsim și noi.

Mulțumim lui Dumnezeu și Fecioarei Maria pentru aceste timp plin de har si binecuvântare și sperăm ca și în viitorul apropiat, cuvântul lui Dumnezeu să poposească în parohiile noastre la fel de viu și lucrător cum a fost în aceste zile!

Pr. Jozsef Matiz

Luni, 28 Martie 2016 00:00

Suferința în viața omului

În viaţa oamenilor suferinţa apare ca o stare „anormală”, neplăcută, dar care ne însoţeşte sub diferite aspecte de manifestare. Ea se încadrează într-o vedere mai profundă, în un adevărat mister al credinţei noastre.

Providenţa divină a dispus ca mântuirea neamului omenesc să se rezolve prin suferinţele – moartea şi învierea Fiului Său Isus Cristos. Prin aceasta se arată că ea face parte şi reprezintă un atribut al lui Dumnezeu - acela de a fi milostiv – îndurător. Dar tot din providenţa Divină ne-a rezervat şi nouă oamenilor o contribuţie la planul său de mântuire. Participarea noastră constă în acceptarea şi suportarea suferinţelor mai uşoare sau mai grave pe tot parcursul vieţii pământene.

De altă parte avem posibilitatea de a oferi şi voluntar jertfe fizice sau sufleteşti. Să fim încrezători, pentru că în toate situaţiile, Dumnezeu intervine prin haruri speciale atunci când ajutorul său este cerut cu stăruinţă.

Pentru creştinii care fac parte din Trupul Mistic a lui Isus Cristos – Biserica – a instituit zile sau perioade în care contribuţia noastră fizică şi spirituală să fie trăită într-un mod aparte. Pentru noi, „Anul Milostivirii Divine” şi acest post special de pregătire pentru Învierea lui Isus, să se traducă prin acte de milostenie faţă de persoana noastră, dar mai ales faţă de aproapele nostru în suferinţă, ca nişte autentici Samariteni milostivi.

Pentru a înţelege mai bine aceste aspecte, reflecţia-meditaţia asupra suferinţelor umane din punct de vedere medical şi spiritual pe care o prezint, cred că este bine venită. 

 

SUFERINŢA PRIVITĂ DIN PUNCT DE VEDERE MEDICAL

Este suficient să privim în jurul nostru pentru a constata extinderea şi prezenţa permanentă a necazurilor, nenorocirilor, suferinţelor pe care le îndură indivizii şi colectivităţile umane. Suferinţa reprezintă o condiţie inevitabilă a omului. Se poate afirma că nu există om care să nu contracteze în cursul existentei sale unul sau mai multe suferinţe sau îmbolnăviri. Cu toate progresele medicinii contemporane, nu se întrevede posibilitatea eradicării ei definitive, boala aparând ca o stare normală. Problema suferinţei stă mereu în faţa noastră căutând dezlegare; ea este încercare pentru mulţi, raţiunea umană neputând-o soluţiona. Privită din punct de vedere medical, noţiunea de durere, de suferinţă se confundă adesea cu cea de boală. De fapt, trei aştrii de prima mărime şi stralucire apar de obicei pe cerul opac al omului bolnav: sănătatea, durerea şi moartea. Asediaţi de boală, ne simţim aproape incapabili de a ne conserva personalitatea, prezenţa de spirit, în faţa durerii şi a ameninţării cu moartea. Viaţa exterioară şi mai ales cea interioară a bolnavului se simplifică la maximum, gravitând în jurul acestor factori.

Boala reprezintă o stare de tensiune, acumulare de dezordini morfologice sau funcţionale, o rupere a echilibrului bilogic. În vorbirea medicală curentă, suntem tentaţi să considerăm durerea şi suferinţa ca fiind unul şi acelaşi lucru, să le suprapunem, să le confundăm. Din motive medicale şi terapeutice, aceste două noţiuni trebuie clarificate. Prin durere trebuie înţelese numai reacţiile organismului la agresiune. Din punct de vedere medical, ea se identifică cu un semnal de alarmă plecat dintr-un teritoriu determinat, unde s-a produs agresiunea, reprezentată prin noxe mecanice, chimice, ischemice, inflamatorii etc. Ea are un caracter polimorf şi individual, fiind condiţionate de densitatea receptorilor, de pragul de sensibilitate dureroase diferit, de la un ţesut la altul şi de la un organism la altul. Fiecare elaborează şi consumă durerea în felul său.

Prin suferinţă trebuie să întelegem cunoaşterea, conştiinţa luptei cu agresiunea, ea reprezentând nu numai un număr, un mănunchi de reacţii fiziologice dar şi psihologice.

Substratul morfofuncţional al durerii este bine studiat şi cunoscut de specialităţile în componenţa cărora intră şi în special al neurologiei şi psihopatologiei. Mecanismele de producere, modificările produse în structurile anatomice şi histologice, căile de transmisie şi localizările durerii reprezintă la ora actuală studii de înaltă competenţă ştiinţifică. Mulţi medici practicieni, privesc durerea ca pe un simptom supărător, care însoteşte o serie de boli a cărui precizare ca sediu, intensitate, mod de apariţie şi de iradiere, ajută la precizarea unui diagnostic. Am greşi profund dacă am considera durerea şi suferinţa ca elemente pur negative cu rol exclusiv distructiv. Să nu uităm că aceste simptome sensibilizează organisrnul aducâdu-l în stare de alerta, de apărare. Durerea şi mai ales suferinţa produc mutaţii fundamentale, complexe, care eliberează energii nebănuite ale organismului. Din punct de vedere al practicii medicale ea poate fi privită ca prietenă, cu rol de apărare atunci când prezenţa ei avertizează asupra existenţei unei boli, contribuind la diagnosticarea acesteia sau la existenţa şi prevenirea unor complicaţii. Absenţa durerii poate fi înţeleasă uneori ca un duşman perfid, care prin tăcere, maschează prezenţa şi evoluţia unei boli, cel puţin într-o anumită fază a acesteia, ca de exemplu în primele faze de cancer, TBC, boli cardiace şi altele. La ora actuală, există o inechitate referitor la faptul că medicii au îngenunchiat mai mult durerea decât suferinţa. Datorită unor optici deformate, s-a orientat actul medical în mod preferenţial asupra durerii, neglijâdu-se aspectul global a suferinţei. De altă parte, considerând durerea ca inamicul principal şi identificându-se uneori nu fără temei, cu însăşi boala, progresele medicinii au fost influenţate de această optică.

Procedeele medico-chirurgicale, arsenalul medicamentos de-a lungul secolelor s-a perfecţionat treptat, azi ajungându-se la realizarea unor intervenţii medico-chirurgicale deosebite, în afara oricăror senzaţii dezagreabile sau dureroase. Cercetătorii investighează şi alte căi înafara medicamentelor care să ducă la atenuarea sau anihilarea durerii. Între aceste procedee fizioterapeutice, utilizarea frigului (crioterapia) şi electricităţii (electroterapia), tehnici paramedicale noi izvorâte din practici medicale vechi, tradiţionale, psihoterapia, etc., se întâlnesc din ce în ce mai des, tinzând la înlăturarea adesea a mijloacelor medicamentoase. Terapia durerii ocupă un loc prioritar în practica medicală. Aproximativ a cincea parte din totalitatea produselor medicamentoase se adreasează durerii. Utilizarea acestor produse şi procedee terapeutice au dus la ameliorarea, la înlăturarea durerii, dar nu şi la desfiinţarea ei. Pentru a vindeca însă pe bolnav, nu este suficient a-l elibera de durerea sa care îl chinuie, trebuie absolvit şi de răsunetul psihic pe care boala l-a produs.

Activitatea medicală în plin progres stiinţific teoretic şi practic, desigur va descoperi noi faţete şi posibilităţi de înţelegere în combaterea durerii, rezultate pe care cei suferinzi le aşteaptă cu nerăbdare.

 

SUFERINŢA DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL

Privită din punct de vedere spiritual înţelegerea şi suportarea suferinţei, capată valenţe deosebite. Suferinţa este o componentă de nedespărţit din viaţa omuluii. Ea este definită ca o stare a sufletului pe care o provoacă lipsa binelui necesar sau cel puţin dorit. Ea este durerea pricinuită de un rău fizic sau spiritual, moral. Viaţa este luptă continuă, cri lupta fără suferinţă, nu există. Este natural ca ea să ne însoţească pe tot parcursu! vieţii pământeşti, pentru că:

- omul este fiinţă socială, trăieşte în societate unde spre acelaşi bine tinde mai mulţi inşi, îl doresc, dar nu toţi pot să-l obţină, ci numai unul sau puţini, ceilalţi care nu-l obţin sau îl pierd vor avea parte de suferinţă

- omul este compus din trup şi suftet, dar cele doua părţi au tendinţe contrare şi de acea se luptă între ele. „Simt în mine două legi - spune Sf. Pavel - legea trupului luptând împotriva minţii mele”. Cel învins fie trupul, fie sufletul, vor avea parte de suferinţă.

- în concepţia creştină suferinţa este urmarea păcatului strămoşesc, săvârşit şi de noi prin protopărinţii noştri Adam şi Eva

- suferinţa este inseparabilă de viaţa creştinilor, pentru că ei fac parte din corpul mistic a lui Isus, din corpul Aceluia, al cărui cap a fost încoronat cu spini, spatele plin cu răni şi membrele străpunse de piroane.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi fericit şi de acea el tinde spre fericire, care de fapt va urma cu adevărat după viaţa pământească. Dar pentru a ajunge acolo et trebuie să suporte suferinţa, ca plata pentru ofensele aduse lui Dumnezeu prin păcate. Ea este mijlocul de mântuire şi calea sigură spre fericire, este semnul neîndoielnic al iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl pedepseşte şi îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte.”( Ev.12-6).

Din iubire, Dumnezeu revarsă asupra noastră ploaia harurilor sale dar dreptatea cere să dăm un semn, că suntem vrednici de aceasta. Prin suferinţă El ne dă ocazia de a dovedi această vrednicie, răspunzând iubirii cu iubire. Ori tocmai prin suferinţă, omul poate, în modul cel mai clar, să-şi arate iubirea, pentru că în suferinţă el nu se caută pe sine, voinţa sau mărirea sa. Lui Dumnezeu nu-i este indiferent, dacă îl iubim sau nu, şi de acea suferinţa este o încercare şi un semn că El nu ne-a părăsit. Prin suferinţă omul poate câştiga merite pentru viaţa vesnică, iar dacă a greşit i se dă ocazia de a se întoarce şi prilejul de a ispăşi. Mai mult decât atât, în doctrina creştină, suferinţa se consideră ca parte a celor aleşi, ca un semn al predestinării la fericire.

Cristos alegându-şi apostolii, i-a făcut prieteni, dar le-a făcut cunoscut că suferinţa, prigonirea şi moartea va fi partea lor. Suferinţa nu este un scop al vieţii, ci numai un mijloc de a obţine unele beneficii spirituale. Ea nu trebuie căutată cu temeritate - „cine iubeste primejdia, va cadea in ea”. În acest sens noi putem lupta împotriva ei şi a cauzei care o produce. În unele cazuri chiar, avem obligaţia de a preveni o suferinţă şi a o trata atunci când ea aduce prejudicii fizice sau morale familiei sau unei colectivităţi. Suferinţa este mijlocul şi calea sigură pentru a ajunge la fericire. Să adâncim puţin concepţia creştină referitor la acest subject, pentru a înţelege mai bine motivele echilibrului a liniştei şi chiar a bucuriei unui creştin cu adevărat, în timpul suferinţei. Durerea deslipeşte omul de acele lucruri care nu-i sunt folositoare. Bolnavul creştin vede în durere; nu numai aspectul echităţii în raport cu Dumnezeu, dar şi aspectul unei iubiri cereşti la care este chemat să-i răspundă, nădăjduind ajutorul, pentru a-i face faţă. În faţa ochilor lui mereu apare imaginea vieţii şi al calvarului de pe cruce a lui Cristos, exemplu de suferinţă şi resemnare pentru toţi cei care cred în El şi îl urmează. Bolnavul cu adevarat creştin este convins că în starea în care se află nu este singur; în mod tainic el se găseăte în prezenţa şi sub scutul lui Dumnezeu, a Maicii Sfinte şi al sfinţilor. Convingerea aceasta îi dă speranţe şi tărie, ori ce poate fi mai potrivit şi necesar pentru un bolnav decât acestea. Pentru a verifica mai bine această realitate să constatăm ce se întâmplă cu cei ce nu posedă sau resping acest suport spiritual. Durerea lor este un chin, amplificat de deznădejde şi de panica unei dispariţii mai lente sau rapide. Părăsit de posibilităţile anterioare în faţa neputinţei mijloacelor de salvare sau ameliorare, el este ca un naufragiat fără busolă şi fără de ajutor. Aceste situaţii sunt confirmate de mulţi medici, care remarcă echilibrul şi liniştea celor ce cred cu adevărat în Dumnezeu şi neliniştea celor care sub diferite forme îl resping. În timpul suferinţelor în locul tânguirilor exagerate este mai folositor să ne rugăm şi să oferim lui Dumnezeu crucea vieţii noastre, transformând în merite durerile pe care oricum suntem nevoiţi să le suportăm.

Să căutăm, să suferim în tăcere, acceptând durerea, să rostim cu resemnare cuvintele dreptului lov: „Fie numele Domnului benecuvântat” şi să ne amintim de promisiunea lui Cristos: „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia”(Mt. 5-4).

Pr. medic Vasile Raţiu

Credincioșii parohiei „Bunavestire” din Baia Mare l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Vasile ieri, 27 martie 2016, cu ocazia sărbătorii hramului bisericii. Astfel, începând cu orele 10:30, Episcopul eparhiei împreună cu un sobor de preoți a celebrat Sfânta Liturghie. Celebrarea a avut loc într-un climat de fast și sărbătoare, biserica dovedindu-se a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioși veniți pentru a se ruga împreună Sfintei Fecioare, mama Domnului nostru.

„Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face și Gavriil binevestește harul”. Cu aceste cuvinte Arhiereul și-a început omilia și a continuat explicând cât este de important pentru o comunitate să știe să primească Vestea cea Bună: „Orice comunitate care caută să trăiască vestea Evangheliei, este o comunitate care se lasă transformată de har”.  

La sfârșit pr. paroh Albu Cristinel și-a îndreptat mulțumirile către Preasfințitul Vasile, care acceptă an de an invitația de a lua parte la sărbătoarea hramului bisericii „Bunavestire”. A mulțumit, de asemenea, domnului primar Cătălin Cherecheș, colegilor preoți, reprezentanților congregațiilor religioase și tuturor credincioșilor veniți din alte parohii pentru a se ruga și a se bucura împreună de această mare sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

 

 

Sâmbătă, 19 martie 2016, în Parohia Greco Catolică Cicârlău s-a desfășurat prima zi a misiunilor organizate cu ocazia Anului Milostivirii, misiuni ce au debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii de către pr. Protopop Ioan Salagean, pr. dr. Simion Voicu, pr. Daniel Pop si Pr. Anton Dobrican, administratorul parohiei.

În deschidere pr. prot. Sălăgean Ioan a adresat câteva cuvinte credincioșilor, încurajându-i să participe activ la aceste zile de cateheză, îndemnându-i totodată la Sacaramentul Spovedaniei. După celebrarea Sfintei Liturghii, pr. Daniel Pop a ținut primul punct de meditație, invitându-i pe credinciosi să descopere iubirea lui Dumnezeu în viața lor. 

În cea de-a doua parte a zilei, întreaga Biserică a participat la rugăciunea "Calea Crucii", iar după aceea pr. dr. Simion Voicu a ținut cel de-al doilea punct de meditatie, făcându-i pe credincioși să guste din dulceața trăirii în harul lui Dumnezeu, a credinței și a milostivirii divine.

Duminică, a doua zi a misiunilor, pr. Voicu împreună cu pr. Anton au celebrat Sf. Liturghie, în cadrul căreia pr. Voicu a prezentat cel de-al treilea punct de meditație pe tema Sacramentului Preoției și a explicat importanța sacramentului spovedaniei, făcând referință la perioada de post în care ne aflăm.

pr. Anton Dobrican