Duminică, 24 Noiembrie 2024

Ziua Mondială a Bolnavului la Spitalul din Jibou

Ziua Mondială a Bolnavului a fost marcata și în orașul Jibou, județul Sălaj, în ziua de sâmbătă, 11.02.2017. Parohia Romană Unită cu Roma, Greco-Catolică, "Neprihanita Zamislire" din oraș a organizat la Spitalul Orășenesc Jibou un moment de rugăciune. Începând cu ora 16.00, bolnavi internați în spital, personal medical și credincioși din localitate s-au rugat împreună pentru toți cei încercați de boli și suferințe. Cei șapte preoți participanți au celebrat Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi și s-au săvârșit rugăciuni de vindecare; pe parcursul slujbei cei prezenți au primit ungerile cu ulei sfințit, iar bolnavii care nu au putut părăsi saloanele, au fost vizitați pe secții de către preoți. Au răspuns invitației Parohiei și au făcut posibilă această celebrare prin participarea lor trei preoți din Eparhia de Cluj-Gherla (Pr. Nicolae Chira, Pr. Ionut Puie și Pr. Radu Puie) și trei preoți din Eparhia de Oradea (Pr. Iancu Neagota, Pr. Petru Pestean și Pr. Daniel Bertean). Întâlnirea de rugăciune s-a organizat cu acceptul și implicarea conducerii Spitalului. Tuturor Dumnezeu să le răsplătească și să dăruiască sănătate și harurile Sale sfinte celor aflați în nevoi!

Pr. Ioan Balea

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.