Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
Preasfințitul Vasile Bizău a devenit cetățean de onoare al comunei Giulești
Duminica, 14 august, Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent parohia greco-catolică din comuna Giulesti, unde a celebrat Sfanta Liturghie. Vizita Preasfinției Sale a fost ocazionată de sărbătoarea hramului acestei biserici, Adormirea Maicii Domnului. Alături de Preasfinția Sa au concelebrat: părintele Iusco Vasile – protopop de Sighet, părintele Dunca Ștefan – preotul paroh și numeroși preoți din parohiile învecinate.
Biserica din Giulești este situată pe o colină din centrul satului, iar lângă aceasta se pot vedea temeliile vechii biserici, cea mai veche biserică cnezială din Maramureș după cum atestă cercetările arheologice desfășurate la Giulești, pe Valea Marei între anii 1967-1968. Actuala biserică este din piatră și a fost construită spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Comuna Giulești a dat neamului românesc și bisericii o seamă de oameni politici și de cultură. Este locul natal al episcopului greco-catolic Atanasie Rednic, al cincilea episcop după Sfânta Unire de la 1700. Ilie Lazăr, cel care a convocat delegația maramureșeană pentru Unirea din 1918 este fiu al comunei Giulești. Crescut în tradițiile românești și în ideile românismului, Ilie Lazăr descindea dintr-o familie de preoți, bunicul său, Vasile Lazăr a fost preot, protopop al Sighetului, care la rându-i descindea din șapte generații de preoți. Deoarece făcea parte dintre fruntașii Partidului Național Țărănesc, fiind un apropiat a lui Iuliu Maniu, a fost răsplătit de comuniști cu ani grei de temniță fiind torturat în închisorile din Sighet, Râmnicu Sărat și coloniile de muncă de la Culmea și Periprava. A rămas în tradiție afirmația lui Ilie Lazăr pe cânde era în închisoarea din Sighet: „de-ar şti maramureşenii mei unde mă aflu, ar dărâma zidurile închisorii din Sighet pentru a mă elibera”. Un al fiu al satului cu care se mândrește comuna Giulești este și Ioan Bârlea, primul arhiavar român din Ardeal.
Parohia Giulești este una dintre primele parohii care a revenit la Biserica greco-catolică imediat după căderea comunismului, păstorită fiind atunci de către părintele Filip Onisim. Tot în această parohie au avut loc numeroase depuneri de voturi călugărești, hirotoniri de preoți iar în urmă cu 20 de ani, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Vasile Bizău a primit Taina Diaconatului prin punerea mâinilor episcopului Ioan Șișeștean.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a subliniat importanța parohiei Giulești un loc încărcat de istorie și ce a însemnat el pentru fiii Bisericii greco-catolice. Referindu-se la Evanghelia Duminicii, a Înmulțirii pâinilor, Ierarhul a accentuat importanța mulțumirii care se cuvine să i se aducă întotdeauna lui Dumnezeu, nu doar în momentele de glorie care le trăiește fiecare om în parte. Isus înmulțind pâinile, nu face decât să repete ceea ce s-a întâmplat în timpul lui Moise când poporul era pelerin înspre țara Canaanului și Dumnezeu le trimite hrană venindu-le în ajutor. Suntem chemați să dăm mărturie despre credința care o avem în suflet și despre speranța pe care o avem în noi. Cardinalul Iuliu Hossu aflat în detenție, scriindu-și memoriile își sintetizează întreaga existență prin cuvintele Credința noastră este viața noastră. O viață care nu se alimentează din comuniunea cu Dumnezeu rămâne o viață săracă, rămâne o viață care nu își atinge scopul și nu este trăită ca și dar.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, noul primar al comunei, Dr. Batin Laurențiu i-a înmânat Preasfințitului Vasile diploma de Cetățean de onoare al comunei Giulești pentru cultivarea și păstrarea legăturii spiritual – culturale cu credincioșii comunei Giulești, județul Maramureș.
La rându-i, Preasfințitul Vasile i-a mulțumit primarului și Consiliului local atât pentru distincția acordată cât mai ales pentru buna colaborare cu parohia greco-catolică.
Părintele paroh Ștefan Dunca a adus mulțumiri Preasfințitului Vasile, primarului Dr. Batin Laurențiu, Doamnei deputat Cornelia Negruț prezentă la Sfânta Liturghie și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoare, atât din parohia Giulești și din parohiile învecinate. A urmat un moment de comuniune și degustare din bunurile pregătite de către credincioșii din parohia Giulești.
Biroul Eparhial de presă
PS Vasile la Șișești: „Iubirea de mamă nimeni nu o înțelege, decât mama însăși”
„Iubirea de mamă nimeni nu o înțelege, decât mama însăși; nici fiii, nici tații”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la Șișești, în biserica ctitorită de preotul greco-catolic Vasile Lucaciu în anul 1890. Aici la Șișești s-au adunat, de sărbătoarea închinată Fecioarei Maria (15 august), peste 1500 de credincioși greco-catolici veniți din multe parohii pentru a se ruga împreună în acest loc încărcat de istorie și har: „Este sărbătoarea și bucuria anticipării a ceea ce va veni, pentru că știm că întotdeauna ceea ce urmează este mai bun decât ceea ce avem acum și experiența ne demonstrează că atunci când ne așteptăm ca în viitor să fie mai bine, ajungem și momentul să gustăm din acel bine… Prezentul îl avem la îndemână și viitorul începe întotdeauna azi. Și pentru ca viitorul să fie luminos, e bine ca astăzi sufletul nostru să fie luminos”, a spus Ierarhul.
„O cinstim pe Maica Domnului aici la Șișești, împreună cu mulți credincioși veniți din multe localități, dar și împreună cu toți credincioșii care astăzi sunt în pelerinaj pe la mănăstiri sau pe la multele biserici dedicate Preacuratei Fecioare Maria; în mod deosebit, în părțile noastre, în zona Maramureșului, dar și în întreg Ardealul, unde Biserica noastră Greco Catolică a fost prezentă și a sporit cultul adus Preacuratei Născătoare de Dumnezeu”. Și dovadă a acestui cult deosebit adus Mamei noastre Cerești sunt șapte parohii și două mănăstiri maramureșene ce-și sărbătoresc hramul în sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”.
„Ceva în sufletul nostru se înnoadă atunci când avem amintirea mamei, atunci când vorbim cu mama noastră care ne-a dat viață sau atunci când o purtăm în suflet dacă ea este mutată la cer… Iubirea de mamă este o iubire profundă, este o iubire care-i însoțește pe fii și pe fiice. Așa este iubirea Maicii Domnului față de fiii ei, față de noi, creștinii. Este o iubire de mamă. Și atunci când putem să spunem „mamă”, avem un confort sufletesc… Relația noastră cu Maica Domnului este una de la suflet la suflet. Toți cei care o iubesc pe Ea, nu fac altceva decât să-și regăsească deplina umanitate în sensibilitate, nu fac altceva decât să se descopere pe ei înșiși în profunzimea sufletului chemat la sfințenie”, a spus Preasfințitul Vasile.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a avut loc procesiunea în jurul bisericii, moment căruia i-a urmat rugăciunea de consfințire a întregii Eparhii Preacuratei Fecioare Maria.
Hramul parohiei „Sfânta Maria” din Baia Mare
În aceeași zi de 15 august, începând cu ora 18:00, Preasfințitul Vasile s-a aflat în mijlocul comunității parohiale de la Biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare. Aici s-au adunat câteva sute de credincioși din oraș și nu numai pentru a o cinsti așa cum se cuvine pe Preasfânta Fecioară Maria. Astfel că la Sfânta Liturghie Arhierească au participat un sobor de preoți din protopopiat, iar cântecele mariane s-au putut auzi în ceas de seară pe bulevardul central din oraș, atunci când s-a înconjurat biserica în procesiunea ce a avut în frunte icoana Fecioarei Maria.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Vasile a explicat semnificația imnului „Magnificat”, precizând faptul că acesta este un „imn de bucurie, care izvorăște, se naște dintr-un suflet bucuros”. Vorbind despre educația creștină, Ierarhul a le-a mulțumit mamelor și bunicelor care-și cresc și educă copiii cu multă dragoste, în spirit creștin.
Seara s-a încheiat cu aceeași rugăciune de consfințire a Eparhiei Mamei Noastre Cerești, Preacurata Fecioară Maria.
Biroul Eparhial de presă
Tabără de vară la Mănăstirea ”Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației
Vara este anotimpul vacanței școlare, dar este și timpul în care se desfășoară taberele de vară. În perioada 2-11 august 2016, Surorile din Congregația Maicii Domnului din Sighet au organizat și găzduit o tabără de vară pentru copii. Având experiența anilor anteriori și dispunând de spațiul necesar desfășurării unei astfel de activități, surorile au propus un program de tabără potrivit pentru copii în funcție de vârstă. Activitățile propuse au inclus ateliere de creație, atelier de pictură, muzică și dans, jocuri competitive, lecții de limba italiană, cateheză pe categorii de vârstă și posibilitatea de a participa zilnic la Sfânta Liturghie. Progamului propus i-au răspuns un număr de 120 de participanți, copii și tineri începând de la copii preșcolari până la elevi de liceu. Pe lângă copiii care frecventează Centrul de zi pentru copii ”Emanuel”, coordonat de surori, cu activitate zilnică pe parcursul anului școlar, au participat și alți copii și tineri din Sighet, dar și un grup de copii și tineri din Parohia Tisa și un frumos și numeros grup de copii și tineri din Blaj. De buna desfășurare a programului s-au îngrijit surorile împreună cu un grup de tineri italieni însoțiți de don Fabio (dieceza de Brescia), cărora li s-au alăturat și tineri animatori care frecventează activităţile catehetice şi formative din cadrul Centrului.
Conform mărturiei participanților experiența taberei a fost una minunată, activitățiile propuse potrivindu-se cu vitalitatea și exuberanța specifică vârstei lor. Tabăra s-a dorit a fi un ajutor pentru a vedea cum se manifestă credința în acțiune, pentru a experimenta caritatea, pentru a menține vie speranța și a descoperii frumusețea lui Dumnezeu și bucuria întâlnirii. Aflându-ne în Anul Jubiliar al Milostivirii, catehezele au încercat să aprofundeze milostivirea divină și să îi inspire pe tineri și copii să fie martorii acestei milostiviri, practicând-o în viața de zi cu zi.
Mulţumim participanților, colaboratorilor, voluntarilor, animatorilor și în primul rând lui Dumnezeu pentru această experiență și sperăm ca sămânța bună a taberei să aducă roadă deplină în sufletele pure și luminoase ale celor care au ales să-și petreacă aceste zile împreună!
Pr. Vasile Florea
MEDIEȘUL AURIT - Primiri în Reuniunea Mariană în sărbătoarea „Schimbarea la Față a Domnului”
Sâmbătă, 6 august a.c., Parohia Greco-catolica din Medieșul Aurit s-a bucurat de un moment de sărbătoare prilejuit de primirea în Asociația „Reuniunea Mariană” a patru noi membre. Astfel, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către părintele Angel Zareczki (vicar episcopal pentru laici) și părintele paroh Nicolae Coroian, credincioasele Cădar Elena, Balog Veronica, Sălăjan Aurica și Robaș Maria au promis solemn că vor respecta regulile impuse de asociație, că vor fi membre active ale comunității Bisericii și că își vor însuși toate virtuțile necesare perfecțiunii vieții creștinești pentru a fi pildă celor din jurul lor.
În cuvântul său de învățătură, părintele Angel a vorbit despre modul în care Reuniunea Mariană și comunitatea parohială pot colabora și despre ajutorul reciproc pe care și-l acordă și a încheiat afirmând: ”Lumina Taborului sa lumineze sufletele tuturor membrilor Reuniunii Mariane si a tuturor credincioșilor acestei parohii, iar credința voastră să fie aluatul care dospește toată frământătura acestei comunității…”.
La ceremonie a participat și d-na Ghișa Lucia (președinta eparhială și vicepreședintă națională a asociației), care, împreună cu părintele vicar, a oferit diplomele, medaliile miraculoase, câte o cărticică și un rozar noilor membre.
Reuniunea Mariana Regina Păcii din parohia Medieșu Aurit are în prezent 9 membri și este cu porțile larg deschise celor care doresc să se roage alături de noi.
Biroul eparhial de presă
Mărturii ale tinerilor maramureșeni de la Ziua Mondială a Tineretului - CRACOVIA 2016
După 5 ani, am pornit din nou spre Ziua Mondială a Tineretului cu alți oameni, într-un alt loc și acolo ne aștepta un alt Papă. Când m-am înscris, mă așteptam să fie o experiență diferită față de cea din 2011, de la Madrid, pentru că aceasta avea să fie mai scurtă și mai intensă.
Experiența a fost plină de provocări și de încercări de cum am ajuns, dar toate au avut rolul lor. Am trăit acolo câteva momente mai intense din punct de vedere spiritual care mi-au rămas bine întipărite în minte. Primul a fost momentul în care am intrat în Sanctuarul închinat Sfintei Faustina. Oamenii intrau, se închinau, unii se rugau, alții cântau, apoi ieșeau pe rând. Chiar dacă totul se întâmpla rapid, pentru că era un val continuu de oameni, ceva parcă te ținea în loc. Într-un loc cu atâta lume găseai totuși liniștea de care aveai nevoie pentru a înălța un gând spre Dumnezeu. Al doilea moment a fost cel de după procesiunea Căii Crucii când papa Francisc ne-a vorbit despre problemele umanității, despre întrebările pe care ni le punem, întrebări care nu au un răspuns uman și care se joacă cu credința noastră. Ne-a îndemnat să nu trăim viața doar pe jumătate și să ne punem la dispoziția aproapelui. A mai vorbit despre problema din Siria, unde e atâta suferință și atâta violență. Era frumos să vezi în jurul tău tineri purtând tricouri pe care scria mare: ”Syria, peace is possible”. Un alt lucru care m-a impresionat a fost încrederea pe care Papa o are față de noi, tinerii, spunând că noi suntem cei care pot spune ”nu” și care pot schimba lumea.
În a doua zi, întâmplarea a făcut să fim pe stradă chiar în timp ce Papa se îndrepta spre liturghia cu persoanele consacrate și să-l vedem de aproape. Cred că a fost momentul în care am fost cel mai fericit. M-am bucurat să văd că un om atât de simplu, de umil și de zâmbitor, care inspiră pace și credință conduce Biserica și ne-a condus pe noi acolo. Prin cuvintele lui ne-a învățat despre Dumnezeu, despre iubire, despre pace, despre milostivire, la fel cum o făceau apostolii și însuși Isus. Apoi noaptea de veghe a fost un alt moment important. După un drum lung și obositor prin soare și căldură, toți tinerii veniți la Cracovia ne-am unit în rugăciune cu lumânări aprinse în mâini și cântând impreună. În acele momente se vedea frumusețea creației lui Dumnezeu: oameni diferiți, din tări diferite, vorbind limbi diferite, trăind diferit, cu propriile obiceiuri și tradiții, adunați într-un singur loc pentru același scop. Asta s-a văzut și mai bine a doua zi la sfânta liturghie.
În ultima zi, înainte de a porni spre casă, ne-am oprit la Auschwitz, un loc pe care cuvintele greu îl descriu și pe care mi-ar plăcea să-l revăd, la fel cum mi-ar plăcea să mă întorc în Polonia. (Chindriș Gavrilă, 22 ani, Sighetu Marmației - Eparhia Greco-Catolică de Maramureș)
Exerciții spirituale pentru surorile baziliene
În perioada 3-9 august, surorile din Ordinul Bazilian de la Mănăstirea Sfânta Maria din Baia Mare s-au retras în Exerciții Spirituale, practică propusă anual persoanelor consacrate. Meditațiile pe tema „Milostivirea Tatălui” au fost ținute de Maica Provincială Valentina Hădărău.
„Pregătindu-ne pentru marea Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, în contextul Anului Milostivirii, medităm și reflectăm asupra milostivirii Tatălui cu care întâmpină pe fiecare păcătos care se întoarce la El. Reflectăm asupra unor texte biblice în care este evidentă milostivirea lui Dumnezeu și cum a intervenit El în viața multor persoane de-a lungul istoriei mântuirii (Pilda Tatălui milostiv – Lc. 15, 11-32; Pilda femeii păcătoase - Lc. 7, 36-50; Isaia 63, 7; convertirile lui Matei (cf Mt 9,9-13) și Zaheu (cf Lc 19,1-10), etc), a afirmat sora Valentina.
Unele dintre ideile care au ghidat meditațiile au fost: Dumnezeu intervine. Mereu, și în viața noastră. În iubirea Sa infinită și milostivă, Tatăl ne așteaptă cu brațele deschise și își revarsă milostivirea Sa asupra păcătoșilor care se întorc la El cu inimă căită. Pe parcursul zilelor de reculegere s-au folosit texte din omiliile Papei Francisc din acest an: ”Fiecare dintre noi este foarte drag lui Dumnezeu, iubit și ales de El, și e chemat să slujească, dar are nevoie mai întâi de toate să fie vindecat lăuntric. Pentru a fi capabili de slujire, avem nevoie de sănătatea inimii: o inimă vindecată de Dumnezeu, care să se simtă iertată, care să nu fie nici închisă, nici împietrită” (Papa Francisc, la predica Sfintei Liturghii pentru Jubileul diaconilor permanenți, duminică, 29 mai 2016).
În continuare, surorile au meditat asupra faptului că recunoașterea păcatului și întoarcerea cu inima căită la Dumnezeu reface acea relație pierdută prin păcat și deschide inima umană spre revărsarea milostivirii iubitoare a lui Dumnezeu. Fiecare creștin, fiecare om are o sete arzătoare de iubire, de iertare și de milostivirea lui Dumnezeu și a semenilor săi. Viața trăită la umbra crucii, precum și suferințele zilnice, recheamă acea iubire milostivă a lui Dumnezeu fără de care nu putem face nimic. Faptele concrete de iertare, de iubire, de milostivire sufletească și trupească le putem înfăptui doar simțindu-ne iubiți și iertați de Tatăl ceresc. Iubirea Sa nemărginită și milostivirea Sa regeneratoare ne va ajuta, la rândul nostru, să ducem și celorlalți o rază de speranță și să facem cunoscută această milostivire maternă a Tatălui pentru fiecare om, pentru fiecare ființă umană.
Într-adevăr, o lume reconciliată, o lume a păcii și a fericirii este posibilă, nu pentru că Dumnezeu poruncește, ci pentru că Dumnezeu iubește și se milostivește de fiecare fiu. „Credem că, din darul lui Dumnezeu și angajamentul omului, trăim într-o relație de iubire cu Dumnezeu. Dumnezeu îi face pe oameni fericiți și le dă puterea de a atinge fericirea, dacă omul se angajează să lucreze în aceasta... Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne deschidem milostivirii divine, să ne simțim iubiți și iertați de Tatăl milostiv, pentru ca la rândul nostru să putem răspândi în jur iubirea arzătoare și milostivă a lui Dumnezeu, tuturor oamenilor pe care îi întâlnim pe calea vieții!” (Sora Valentina Hădărău, OSBM).
COMUNICAT: Membrii Reuniunii Mariane din Oaș și Satu Mare se întâlnesc la Prilog
În fiecare an, marianiștii din protopopiatele Satu Mare și Oaș se întâlnesc pentru reculegeri, activități organizatorice și rugăciune la Mănăstirea călugărilor bazilieni din Prilog.
În acest an, întâlnirea Reuniunii Mariane pe tema: „Maria – mama noastră milostivă” va avea loc în data de 12-13 august, după următorul program:
VINERI, 12 august 2016
Ora: 10:00 - Sosirea membrilor Reuniunii Mariane din protopopiatele Satu Mare și Tara Oașului
10:30 - Sfânta Liturghie - celebrată de preoții prezenți, urmată de predica și cuvântul de deschidere al întâlnirii - pr. Iacob Feier, protopop de Oaș
12:00 - Prima meditație - Pr. Emil Gârboan, protopop de Baia Mare
12:30 - Reflexie. Meditație individuală asupra cuvântului de învățătură (silențiu)
13:00 - Rugăciune comună în biserică la icoana Maicii Domnului. Prima și a doua rugăciune a unchiului Mihai
13:30 - Gustare individuală, odihnă, relaxare.
15:00 - Recitarea Sf. Rozariu (misterele de bucurie), intonarea unui cântec marian, prezentarea grupurilor parohiale.
16:00 - A doua meditație (pr. Florin Fodoruț)
16:30 - Reflexie. Meditație individuală asupra cuvântului de învățătură (silențiu)
17:00 - Paraclisul Maicii Domnului – RM Satu Mare
18:00 - Discuții de grup. Tema: activitatea Reuniunii Mariane în parohii și recomandări care se impun pentru activizarea membrilor RM. Rugăciunea consecventă a RM în parohii menține flacăra credinței și o transmite generației tinere prin viu exemplu
18:30 - Recitarea Sf. Rozariu (misterele de lumină), intonarea unui cântec marian.
19:00 - Colocvii cu părinții prezenți, meditație individuală, mărturisiri
19:30 - Acatistul Maicii Domnului – oficiat de pr. Vasile Trifoi și surorile baziliene din Baia Mare
20:30 - Gustare individuală, odihnă, relaxare
22:00 - Intonarea Imnului marian „Sub steagul tău Marie”
Citirea textului: „Maria este Mamă a lui Dumnezeu, este Mamă a lui Dumnezeu care iartă, care dă iertarea și pentru aceasta putem spune că este Mama iertării. Acest cuvânt – „iertare” – indică rodul propriu, original al credinței creștine. Cine nu știe să ierte, încă nu a cunoscut plinătatea iubirii. Și numai cine iubește cu adevărat este în măsură să ajungă până la iertare, uitând ofensa primită”. (Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia celebrată în Bazilica Santa Maria Maggiore de după deschiderea Porții Sfinte vineri, 1 ianuarie 2016) -Zbona Ana Maria-RM Tarsolt; Meditație individuală
Ora: 22:30 - Recitarea Sf. Rozariu (misterele de mărire), Intonarea unui cântec marian
23:00 - A treia meditație (pr. Protoegumen OSBM Laurian Daboc)
23:30 - Reflexie. Meditație individuală asupra cuvântului de învățătură (silențiu)
24:00 - Adorație Euharistică - Citirea unor texte meditative de către preoții prezenți sau persoane prezente în biserică.
Sâmbătă, 13 august 2016
01:00 - Rugăciune la icoana făcătoare de minuni de la Bixad – pr. egumen Ermil Jurja. Meditație personală, convorbire cu Isus Euharisticul
02:00 - Calea Sfintei Cruci (în curtea mănăstirii)
03:00 - A patra meditație (pr. egumen Ermil Jurja)
03:30 - Reflexie. Meditație individuală asupra cuvântului de învățătură (silențiu)
04,00 - Canonul de rugăciune către Domnul nostru Isus Cristos (pr. Nicolae Huzău)
04:30 - Meditații personale, rugăciuni la icoana Maicii Domnului
05:00 - Canon de rugăciune către Îngerul păzitor al vieții omului (pr. Ioan Abu)
05:30 - Meditații personale, rugăciuni la icoana Maicii Domnului
06:00 - Rugăciuni de dimineață: Utrenia
07:00 - Sfânta Liturghie
09:00 - Concluzii prezentate de Ana Maria Zbona - RM Tarsolt si Vida Maria RM Satu Mare - membre în comitetul de organizare al întâlnirii “R.M. -Prilog 2016”; Impresii ale participanților la întâlnire; Cântec Marian.
Rugăciune de mulțumire la Icoana Maicii Domnului și la mormântul Unchiului Mihai
10:00 Plecarea acasă
Textul de meditat: “Sub acoperământul tău este loc pentru toți, pentru că tu ești Maica milostivirii. Inima ta este plină de blândețe pentru toți fiii tăi: blândețea lui Dumnezeu, care din tine a luat trup și a devenit fratele nostru, Isus, Mântuitorul fiecărui om și al fiecărei femei” (Sfântul Părinte Papa Francisc la rugăciunea recitată în 8 decembrie 2015 în fața monumentului dedicat Fecioarei Maria în centrul istoric al Romei, Piazza di Spagna).
Activitățile se vor desfășura sub îndrumarea: pr. Jurje Ermil, egumen la Mănăstirea Prilog, pr. Cardoș Dumitru, spiritual al RM Tara Oașului, pr. Zbona Ioan, paroh de Târșolț și membru în comitetul de organizare al întâlnirii, Vida Maria- președintă RM Satu Mare, Zbona Ana Maria- RM Târșolt.
„Întâlnirea este deschisă și persoanelor care nu fac parte din Reuniunea Mariană; tuturor celor care doresc să se roage și să se reculeagă la icoana Maicii Domnului de la Bixad și la mormântul unchiului Mihai”, ne spune Ana Maria Zbona, organizator al evenimentului.
Biroul eparhial de presă
Programul Mănăstirilor și al Parohiilor care-și sărbătoresc hramul pe data de 15 August, sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”
MĂNĂSTIREA „SFÂNTA MARIA”, Baia Mare
Duminică – 14 august
17:30 – Procesiune cu icoana Maicii Domnului
18:00 – Slujba Vecerniei
19:00 – Paraclisul Maicii Domnului
20:00 – Rozarul
21:00 – Acatistul Maicii Domnului
22:00 – Prohodul Maicii Domnului
23:00 – Rugăciune pentru bolnavi
Luni – 15 august
9:00 – Utrenia
10:30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
Biserica "SF. MARIA", Baia Mare
Luni - 15 august
18.00 - Sf. LITURGHIE celebrată de către PS VASILE BIZĂU
PAROHIA ȘIȘEȘTI
Duminică, 14 august
18.00 - Sfântul Rozariu
19.00 - Rânduiala Vecerniei
19.45 - Paraclisul Maicii Domnului
Luni, 15 august
9.00 - Utrenia
9.45 - Sfântul Rozariu
10.15 - Primirea PS Vasile
10.30 - Sfânta Liturghie Arhierească
Parohia TRIP- BIXAD
Duminică - 14 august
19:00 - Primirea pelerinilor cu Icoana Maicii Domnului și Vecernie ( pr. prot. Iacob Feier, pr. Vasile Tămaş, pr. Vraja Vasile)
20:00 - Paraclisul Maicii Domnului (pr. Ioan Zbona, pr. Dumitru Cordoș)
21:00 - Rozarul de Mărire (Societatea Mariană)
22:00 - Sfânta Liturghie (pr. Ioan Zbona, pr. Ovidiu Brînduşe, pr. Dumitru Cordoș, pr Alexandru Jurja)
24:00 - Calea Crucii (pr. Ștefan Rednic)
Luni 15 august
7:00 - Brâul Maicii Domnului (pr. Dumitru Cordoş)
8:00 Paraclisul Maicii Domnului (Pr. Remus Ghiran)9:00 - Rozarul (Reuniunea Mariană)
10:00 - Sfânta Liturghie
Mănăstirea BĂSEȘTI
Duminică, 14 august
20:00 – Slujba Vecerniei
21:00 – Paraclisul Maicii Domnului
22:00 – Prohodul Maicii Domnului
23:00 – Rugăciuni de vindecare
Luni, 15 august
10:30 – Sfânta Liturghie
Mănăstirea Prislop
Duminică, 14 august
19.00 - Rânduiala Vecerniei şi Maslul cel Mare cu cele șapte ungeri
Luni, 15 august
09.00 - Utrenia
11.00 - Sfânta Liturghie a hramului cu procesiune în jurul bisericii
Parohia Giulești
Duminică, 14 august
10:00 - Utrenie
10:50 - Primirea Preasfințitului Vasile Bizău
11:00 - Sfânta Liturghie Arhierească
Preasfințitul Vasile Bizău va fi prezent și va celebra Sfânta Liturghie pe data de 14 august, ora 11:00 la Giulești, iar pe data de 15 august, ora 10:30 la Șișești și ora 18:00 la Biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.
BÂRSANA – Hramul parohiei „Schimbarea la față a Domnului”
Sâmbătă, 6 august 2016, parohia „Schimbarea la Față a Domnului” (parohia II) din Bârsana și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a adunat preoți și credincioși veniți din întreaga Eparhie pentru a se ruga împreună cu Episcopul locului, preasfințitul Vasile Bizău. Astfel, începând cu ora 10:00, toți cei prezenți au participat la procesiunea care a pornit din fața bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (biserica greco-catolică din centru, parohia nr. I) și i-a purtat până la bisericuța din deal, pe Valea Caselor, la Chiliuță, așa cum este ea cunoscută de către locuitorii zonei. Începând cu ora 11:00, Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu un sobor de preoți, a celebrat aici Sfânta Liturghie. Au participat sute de credincioși din Eparhie și autorități locale, precum și un grup de copii veniți din parohia maghiară Micula, însoțiți de părintele István Kozsán. În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Vasile a explicat cum cei veniți în pelerinaj la Bârsana, pe Valea Caselor, pe acest deal retras, departe de freamătul lumii, au ocazia „să dea curs invitației lui Isus, care îi ia pe apostolii săi deoparte, îi duce pe un munte (Taborul este de fapt o colină, un deal mai mare, nefiind mulți înalți în Israel) și se schimbă la față înaintea lor, dezvăluindu-și identitatea sa”. Omul este chemat la a-L descoperi în mod constant pe Isus: „Dacă în inima omului nu există această dorință de a-L cunoaște mai profund pe Dumnezeu, omul nu rămâne niciodată pe loc, ci el sărăcește, devine mai sărac. De aceea, dorința din inimă este aceea care îl motivează pe om să facă orice în viață. Acolo unde există în inimă o dorință puternică și profundă, acolo unde există în inimă iubirea față de Dumnezeu, omul este capabil să facă lucruri neobișnuit de frumoase, de importante și de mărețe”, a spus Ierarhul. Vorbind despre anul Sfânt al Milostivirii în care ne aflăm, Preasfințitul a afirmat: „În milostivirea lui Dumnezeu găsim măsura pentru noi de a trăi, de a iubi, de a fi buni. În milostivirea lui Dumnezeu găsim fiecare dintre noi măsura noastră ca și oameni. Și în măsura în care descoperim că milostivirea lui Dumnezeu este și dreptate și iubire și iertare, în acea măsură ne descoperim pe noi cu limitele și păcatele noastre. Milostivirea lui Dumnezeu ne oferă astăzi, în această sărbătoare, ocazia de a vedea frumusețea lui Dumnezeu (fiind în acest loc) prin ceea ce El a creat. Ea ne invită să contemplăm această frumoasă creație și să vedem cât de măreț, cât de bun și cât de iubitor este Dumnezeu”, a spus Ierarhul.
La sfârșitul celebrării părintele paroh a mulțumit tuturor celor prezenți la acest frumos eveniment: Preasfințitului Vasile, preoților și credincioșilor veniți în număr mare la sărbătoare.
Biroul eparhial de presă
STRÂMTURA – Douăzeci de ani de la instalarea în parohie a părintelui Vasile Codrea
A fost sărbătoare mare duminică, 7 august 2016, la Strâmtura, parohie păstorită de douăzeci de ani de părintele Vasile Codrea. Aici s-au adunat sute de credincioși și preoți pentru se uni în rugăciune și cântări cu Eparhul de Maramureș, PS Vasile Bizău, în cinstea aniversării a douăzeci de ani de la instalarea în parohie a părintelui paroh.
„Se cuvine ca în această sărbătoare să aducem lauda noastră lui Dumnezeu cu toată inima. Pentru că în această zi se cuvine să privim și noi cu ochii inimii tot ceea ce s-a întâmplat în viața acestei comunități, în viața Bisericii noastre, în viața fiecăruia dintre noi. Atunci când avem un eveniment, se cuvine să avem ochii deschiși și să vedem lucrurile cele frumoase și importante pe care le-am parcurs”, a afirmat Preasfințitul Vasile la începutul cuvântului de învățătură, rostit în cadrul Sfintei Liturghii. „Este foarte important pentru noi, credincioșii, să îi cerem lui Dumnezeu harul de a vedea cu ochii Lui… În ochii lui Dumnezeu, realitățile sunt mult mai mari, mult mai profunde și mult mai frumoase”, a spus Ierarhul. Și a continuat făcând un excurs în istoricul parohiei și îndemnând comunitatea parohială de aici să păstreze vii în memorie pe toate acele persoane și momente care au marcat-o de-a lungul timpului și i-au dat încredere, au întărit-o în credință. După primii ani de libertate (începutul anilor `90) în care s-a celebrat Sfânta Liturghie prin case și la care credincioșii participau cu mult zel, în anul 1996 a fost numit paroh părintele Codrea. De atunci, „O perioadă deosebit de rodnică! Aici, în parohia dumneavoastră, s-au construit atât de multe lucruri frumoase: biserica, casa parohială, centru pentru tineret; s-a închegat și mai bine comunitatea, care să rămână ca o familie, o familie în Hristos… Pentru toate acestea se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu, se cuvine să fim bucuroși, se cuvine să creștem și mai mult în speranță pentru ceea ce urmează pentru că, urmându-L îndeaproape pe Mântuitorul Hristos, de fiecare dată vom avea acelaș răspuns: După credința voastră fie vouă!”, a spus Preasfințitul.
„Diplomă aniversară – Se acordă părintelui Codrea Vasile, la 20 de ani de la instalarea în parohia Adormirea Maicii Domnului, Strâmtura, pentru rodnica activitate în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii”, putem citi pe diploma semnată †Vasile, Episcop de Maramureș, pe care Ierarhul i-a oferit-o părintelui la sfârșitul celebrării.
Părintele Vasile Codrea s-a născut la 26 septembrie 1972, în localitatea Sighetu Marmaţiei (MM). A fost hirotonit diacon la 4 decembrie 1995, în localitatea Baia Mare (MM), de către PS Ioan Şişeştean. Pe data de 6 decembrie 1995, a fost hirotonit preot în localitatea Bârsana (MM) de către PS Ioan Şişeştean. Este paroh al parohiei Strâmtura din anul 1996 și protopop de Iza-Vișeu din anul 2012.
Îi urăm ani lungi de păstorire în Via Domnului!
Biroul eparhial de presă
Episcopul
Episcopi precedenti
Activitati
Ne manifestam credinta
Viata consacrata
News Letter
Vreti sa primiti pe Email ultimele noutati?