Duminică, 06 Octombrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Miercuri, 03 Octombrie 2018 00:00

Instalarea noului preot în parohia Jibou

Duminica a XIX-a după Rusalii a reprezentat zi de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Neprihănita Zămislire” din Jibou. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Vasile Bizău, Episcop de Maramures, a avut loc instalarea noului paroh în persoana părintelui Matei Claudiu Chiriloaei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Emil Garboan, Protopop de Baia Mare, care a dat citire decretului de numire, acesta înmânând mai apoi, noului paroh, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, evidenţiind simbolismul acestora pentru cel căruia i se incredinţează şi urând noului paroh păstorire îndelungată. În cadrul Sfintei Liturghii au concelebrat atât părintele Ioan Balea cât și părintele Matei Chiriloaei.

La rândul său, Părintele Matei, cu vădită emoţie a adus mulţumiri, în mod deosebit Preasfinţitului Vasile Bizău, pentru încrederea și susținerea acordată, părintelui Protopop Emil Garboan pentru disponibilitate, părintelui Ioan Balea pentru dăruirea cu care a slujit comunitatea din Jibou, tuturor invitaţiilor, Consiliului Parohial pentru călduroasa primire, şi tuturor credincioşilor care s-au ostenit să participle la acest eveniment în număr atât de mare.

Părintele Chiriloaei Matei Claudiu s-a născut la data de 15 mai 1987, în perioada 2002-2006 urmează Liceul Teologic Romano Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, urmând apoi în perioada 2009-2013 studiile Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din cadrul Departamentului Oradea, urmate de cursurile de master în perioada 2013 - 2015 la Oradea şi o specializare în Drept Canonic Oriental la Institutul Pontifical Oriental din Roma în perioada 2013-2016. Este căsătorit din data de 30 iulie 2016. În data de 2 martie 2017 este ridicat la treapta diaconiei urmand ca mai apoi să fie hirotonit preot în data de 18 iunie 2017 în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea prin impunerea mâinilor Preasfințitului Virgil Bercea episcop de Oradea Mare. În prezent are o fetiță în vârstă de un an și trei luni iar în scurt timp i se va naște un alt copil.

Biroul eparhial de presă

jibou1

jibou2

jibou3

La împlinirea a 100 de ani de la marele ideal național – Marea Unire de la 1918 –, se împlineşte şi dezideratul credincioşilor din localitatea Săpânța, judeţul Maramureș, și anume acela de a avea un lăcaş de cult unde să îl poată preamări pe Dumnezeu.

În acest sens, duminică 30 septembrie 2018, credincioșii greco-catolici din această localitate, asemenea mlădițelor pe care viticultorul le curăță ca să aducă și mai mult rod, au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a-i primi cu multă căldură sufletească, după ani de trudă și multe încercări, pe Preasfințitul Părinte Vasile Bizău – Episcop de Maramureș și pe Preasfințitul Părinte Claudiu Pop, – Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore –, venit de la Blaj pentru a lua parte la bucuria credincioșilor din Săpânța. La intrarea în curtea bisericii, cei doi ierarhi au fost întâmpinați de domnul Gheorghe Stan – primar al localității Săpânța, de părintele dr. Vasile Iusco – protopop de Sighet, de părintele Mihai Grigor – parohul locului și de un mare număr de preoți și credincioși veniți la sărbătoarea parohiei Săpânța.

Ritualul sfințirii a început la ora 10:30 prin înconjurarea bisericii de trei ori, prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită. După aceea s-a făcut sfințirea mesei Altarului prin spălarea cu apă de trandafir, prin ungerea lui cu Sfântul și Marele Mir și așezarea în masa Altarului a moaștelor sfântului Pius al X-lea și ale sfântului Iozafat, primul episcop martir greco-catolic.

După rânduiala sfințirii bisericii a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată de cei doi ierarhi în fața bisericii, la care au luat parte 35 de preoți veniți la sărbătoare și o mulțime mare de credincioși din parohia Săpânța și din parohiile învecinate.

La momentul rânduit, după citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Claudiu Pop a ținut cuvântul de învățătură în care a asemănat ceremonia de consacrare a unei biserici cu viața creștinului, care prin botez se consacră lui Dumnezeu și devine templul lui Dumnezeu. De aceea fiecare creștin privește moartea ca pe o trecere spre împărăția lui Dumnezeu. Iar ceea ce este specific locului Săpânța prin Cimitirul Vesel, este tocmai acest fapt, de a privi moartea într-un mod creștin, într-un mod vesel. Cimitirul Vesel ne spune că moartea nu este un sfârșit, ci o trecere spre adevărata viață, spre viața în Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău – ierarhul locului, pomenindu-l pe sfântul apostol Pavel din a doua Scrisoare către Corinteni, a asemănat drumul de credință al comunității din Săpânța cu învățătura Apostolului: Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune (2Cor 12,9). Ceea ce s-a petrecut la Săpânța prin acest eveniment unic din istoria unei comunități, și anume sfințirea bisericii parohiale, este lucrarea lui Dumnezeu, este harul lui care se desăvârșește în sufletele celor care se încred în El. Suntem într-un an cu totul deosebit, un an festiv al Centenarului, și am dorit ca în acest an să ajungem la această sărbătoare, iar această biserică pe care am consacrat-o astăzi la Săpânța să i-o oferim lui Dumnezeu în acest an sărbătoresc. Oferim lui Dumnezeu această biserică cu acest altar din această frumoasă localitate istorică. În acest an în care sărbătorim Marea Unire ne aducem aminte că aici la Săpânța, acum 100 de ani, paroh era părintele Simion Balea; un preot dedicat comunitățiii și implicat în a organiza comunitatea și pe cei care urmau să plece la Alba Iulia.

La rândul său, părintele Mihai Grigor a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate harurile revărsate asupra comunității din Săpânța, Ierarhilor pentru prezență, tuturor preoților și credincioșilor, precum și celor care au contribuit și s-au implicat la ridicarea noului lăcaș de cult.

În semn de prețuire pentru meritele deosebite în edificarea lăcașului de cult și punerea în valoare a artei tradiționale maramureșene, dar mai ales ca recunoștință pentru perseverența, răbdarea și tactul pastoral de care a dat dovadă în păstorirea comunității greco-catolice greu încercate, părintelui paroh Mihai Grigor i s-a acordat Crucea pectorală.

Vechea biserică din localitate a fost construită în anul 1886 de credincioșii greco-catolici din Săpânța. În anul 1948 a fost confiscată de statul comunist ateu și dăruită Bisericii Ortodoxe în posesia căreia se află și astăzi.

Noua biserică parohială este construită în stil maramureșean, fiind proiectată de preotul arhitect dr. Ioan Costin. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată de părintele dr. Vasile Iusco în data de 16 noiembrie 2014. Lucurările s-a desfășurat între anii 2014-2018, fiind executate în totalitate de preotul Teodor Bârsan, alături de echipa dânsului. Pictura iconostasului a fost realizată de domnul Marcel Pop din Bușag.

Localitatea Săpânța este cunoscută în întreaga lume prin Cimitirului Vesel aflat în imediata apropiere a fostei biserici greco-catolice; acest cimitir este renumit pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor care se odihnesc acolo întru speranța Învierii. Pe unele cruci există versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca pe un eveniment trist. Promotorul acestui proiect a fost credinciosul greco-catolic Stan Ioan Pătraș, inspirat din cultura dacilor, care socoteau moartea ca pe un eveniment vesel, fiind încurajat și susținut de preotul greco-catolic Simon Balea, paroh în Săpânța și protop onorar. Primul epitaf datează din anul 1935, iar din anii ’60, întregul cimitir a fost populat cu aproximativ 800 de cruci sculptate din lemn de stejar, devenind astfel un muzeu în aer liber unicat în lume și de bună seamă o atracție turistică.

Biroul eparhial de presă

sapanta1

sapanta2

sapanta3

sapanta4

sapanta5

Cu ocazia deschiderii noului an universitar la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Preasfintitul Vasile a sustinut urmatorul discurs:

Domnule Prorector, onorați membri ai prezidiului, stimați universitari, dragi studenți,

Noul an universitar care se deschide astăzi, stă sub semnul speranței creștine și ne invită să privim viitorul cu încredere, așa cum se cuvine fiecărui nou început. Salut cu bucurie pe toți membrii corpului academic al Centrului Universitar Nord, care se pregătesc pentru un nou an universitar și pentru o nouă etapă a aprofundării științelor și disciplinelor pe care le împărtășesc tinerei generații.

Suntem într-un an cu totul special, sărbătorim Centenarul Marii Uniri și dincolo de situația socio-politică a prezentului care ne-ar oferi multe motive pentru a fi sceptici în privința proiectelor comune, suntem datori să privim la spiritul înaintașilor care în momentele esențiale ale istoriei au știut să treacă dincolo de interesele partizane și chiar de ei înșiși, pentru a făuri un viitor pentru generațiile viitoare.  Elitele intelectuale, politice și religioase ale Transilvaniei au știut să privească la ceea ce îi unea și la valorile în slujba cărora s-au pus, pentru a-și aduce contribuția chiar și prin jertfă la idealul comun. Dificultatea majoră pe care generația noastră o are, stă tocmai în lipsa perceperii noului ideal comun. Decepția și descurajarea, divizarea sufletească și abandonarea valorilor spirituale, duc la pierderea sensului valorilor comune și alimentează starea apatiei generalizate.

Spațiul universitar ca loc al formării, educării și cercetării este în bună măsură o oglindă a societății în mijlocul căreia menține flacăra științei. Știm că focul trebuie susținut și întreținut și de aceea aportul fiecăruia este deosebit de important.  A crede în valori și a le promova, este o datorie de suflet, în special atunci când privim în suflet și regăsim în el lumina credinței care călăuzește și motivează în ceea ce suntem și înfăptuim. Omul cel mai adesea nu își găsește motivația în cele dinafara lui, în structuri, foruri, instituții, ci mai degrabă în cele dinăuntrul lui, în valorile însușite, în crezul său și în aspirațiile sale, pe care punându-le în slujba binelui comun, restaurează și recreează structuri, foruri și instituții.

Dragi studenți, noul an universitar care astăzi se deschide vă oferă șansa de a continua formarea profesională și intelectuală, având ca instrumente studiul și cercetarea. Fără aceste instrumente prețioase care solicită seriozitatea și perseverența, nu se poate adăuga nimic substanțial valorilor voastre, indiferent de gradul lor de comparație.

În speranța că nu sunt excesiv de idealist și departe de mine gândul de a rămâne la simplul discurs, cred că o față realistă a patriotismului astăzi, este profesionalismul, competența, munca susținută de seriozitate și justa ierarhie a valorilor.

Permiteți-mi să vă urez tuturor un An universitar bun, rodnic, senin și împlinitor! Bunul Dumnezeu, izvorul luminii, înțelepciunii și al harului să vă însoțească și să vă binecuvânteze pe toți!

Vă mulțumesc!

Biroul eparhial de presă

deschidere an universitar resize resize1

deschidere an universitar resize resize2

deschidere an universitar resize resize3

biserica sapanta resizeParohia greco-catolică din Săpânța vă invită cu deosebită bucurie, duminică 30 septembrie 2018, la ora 10:30, la sfințirea bisericii cu hramul ,,Înălțarea Domnului”.

Ceremonia de sfințire a lăcașului de cult și sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfinția Sa Vasile Bizău – Episcop de Maramureș, împreună cu Preasfinția Sa Claudiu Pop – Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore.

Biserica va rămâne deschisă pentru închinare și trecere prin Sf. Altar pe tot parcursul zilei de duminică.

Vă așteptăm cu drag! 

Biroul eparhial de presă

ÎNDEMN

cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018

către preoții și credincioșii catolici din România și toți oamenii de bunăvoință

Noi, episcopii de ambele rituri ai Bisericii Catolice din România, reuniți la Șumuleu Ciuc în Sesiune plenară de toamnă a Conferinței Episcopale Române, salutăm plini de speranță decizia de declanșare a Referendumului ce va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 pentru revizuirea Constituției României.

Inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie din care fac parte și Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika și Acțiunea Catolică din România, de a înlocui actuala formulare a articolului 48, aliniatul 1, din Constituție: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”, cu formularea: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, își propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”, precizând că numai uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate constitui în căsătorie. Precizarea este în deplin acord cu învățătura Evangheliei, dar și în spiritul tradiției neamului românesc, motiv pentru care Biserica Catolică a susținut încă de la început inițiativa venită din partea laicatului și a unui mare număr de cetățeni.

Constituția are menirea de a sta la baza unei legislații adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia și să fie respectată natura lucrurilor în tradiția creștină; termenul căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile și deschise la viață dintre un bărbat și o femeie (cf. Scrisoare deschisă din 04.05.2017). De aceea, reafirmăm necesitatea acestei precizări în Constituția țării noastre, prin modificarea articolul 48, aliniatul 1. 

În documentul Amoris Laetitia, dedicat familiei din zilele noastre, Papa Francisc ne încurajează să apărăm căsătoria între un bărbat și o femeie ca temei al familiei naturale și să nu ne fie teamă în a o promova, cu riscul de a contrazice sensibilitatea actuală ori curentele de gândire la modă (cf. nr. 35). În acest sens, noi, toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, vă îndemnăm să susțineți modificarea articolului 48 din Constituție prin prezența la vot în ziua Referendumului. De asemenea vă îndemnăm călduros să faceți cunoscut acest eveniment acasă, la muncă, în grupurile de prieteni și cunoscuți, și, ca formă de apostolat, să promovați participarea la vot.

Episcopii Catolici din România

Șumuleu Ciuc, nr. 177/18.09.2018

Pusă sub ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria, având ca hram Nașterea Maicii Domnului, parohia greco-catolică Tisa și-a celebrat hramul duminică, 9 septembrie 2018.

Sfânta Liturhie a fost celebrată de la ora 11:00, celebrării liturgice alăturându-se un număr de 24 de preoți și o mulțime de credincioși din parohia Tisa și din parohiile învecinate. Răspunsurile la sfânta Liturghie au fost date de corul surorilor din Congregația Maicii Domnului din Sighetu Marmației.

 După sfanta Liturghie s-a făcut înconjurul bisericii și conform tradiției locului s-au citit patru evanghelii după care s-a făcut ungerea cu mir.

La sfârșitul celebrării, părintele paroh Gheorghe Dunca a mulțumit credincioșilor care au participat la sărbătoare, mai de aproape sau mai de departe. Multumiri aparte credinciosilor parohiei Greco-Catolice Tisa pentru o deosebita mobilizare si organizare in reusita evenimentului. Bunul Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria sa rasplateasca tuturor jertfa adusă a concluzionat părintele paroh.

Credincioșii prezenți au putut gusta din bucatele oferite de credincioșii parohiei Tisa.

Pr. Gheorghe Dunca - paroh

tisa1

tisa2

tisa3

Luni, 10 septembrie 2018, peste 120 de copii alături de părinți și bunici s-au adunat cu emoție în curtea școlii „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare pentru a participa la festivitatea de deschidere a anului școlar 2018/2019. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național al României de către toți cei prezenți, după care Preasfințitul Părinte Vasile a oficiat rugăciunea Te-Deum-ului, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an școlar. În cuvântul de bun venit, Preasfințitul Vasile a mulțumit părinților pentru încrederea pe care o acordă acestui proiect, care pune mult accent pe educație, pe transmiterea de valori și care își propune formarea integrală a omului pe cele trei coordonate: umană, intelectuală și spirituală.

La rândul său doamna director Nicoleta Rozalia Petran a asigurat părinții de toată implicarea cadrelor școlii pentru ca cei încredințați nouă să devină oameni valoroși, oameni frumoși și să ne mândrim cu ei și atunci când vor fi adulți pentru minunata viață pe care o vor avea.

La finalul festivității de deschidere, copiii împreună cu părinții s-au îndreptat spre clasele și grupele lor, unii pentru prima dată pentru a-și cunoaște învățătorii și educatorii alături de care pășesc cu emoții și cu încredere într-un nou an școlar.

Pentru cadrele didactice și pentru părinții doritori, de la ora 12:30, a fost celebrată sfânta Liturghie de Preasfințitul Vasile împreună cu pr. Angel Zareczki și pr. Emil Ember în capela din interiorul școlii. Răspunsurile la sfânta Liturghie au fost date de corul cadrelor didactice pregătiți și dirijați de domnișoara Ioana Trifoi, profesor de muzică în cadrul școlii. În cuvântul de învățătură, Eparhul de Maramureș a îndemnat pe fiecare în parte să considere capela amenajată din interiorul școlii, locul în care se pot retrage pentru a sta în fața lui Isus prezent în tabernacol deoarece doar în jurul altarului ne putem raporta la Isus și putem deveni o comunitate.

Înființată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Școala ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu” și-a deschis porțile pentru prima dată în anul 2015 pentru 12 copii, repartizaţi în două grupe de grădiniţă (mare şi mică) şi o clasă pregătitoare. Anul acesta este și un an festiv pentru Școala ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu” deoarece prima generație de copii, cu care școala și-a deschis porțile în anul 2015, au devenit școlari.

În prezent, după numai 3 ani de funcționare, sunt înscriși în total 126 de elevi, dintre care 78 preșcolari, iar 48 școlari. Cei înscriși la grădiniță participă la activități care urmăresc dezvoltarea atât senzorio-motorie, cât și intelectuală. De asemenea, ei pot participa şi la cursuri de limba germană şi limba engleză, incluse în oferta educaţională a grădiniţei. În plus, preşcolarii din grupa mare pot alege opţionale de şah şi dans. La nivelul ciclului primar sunt înscriși 48 de elevi, pentru patru clase (pregătitoare și I-III). La clasele primare, şcoala are program prelungit, prevăzut în intervalul orar 7,30-17. Cei care optează pentru acest program, beneficiază după orele de curs de ateliere de dezvoltare pe mai multe arii: arte, pian, ştiinţe, şah, dans prin care se încearcă trecerea de la teorie la practică, copiii având posibilitatea de a se dezvolta pe toate ariile.

Şcoala primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu” este deschisă oricărui copil indiferent de confesiune, etnie ori naţionalitate. În şcoală se promovează valorile umane și creştine, căutându-se formarea de adulţi valoroşi pentru societate.

Biroul eparhial de presă

deschidereanscolar4

deschidereanscolar3

deschidereanscolar1

deschidereanscolar2

După consacrarea catedralei episcopale Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare, la data de 15 August 1932 de către Preasfinția Sa Alexandru Rusu – Episcopul Maramureșului între anii 1931-1963, martirizat de comuniști în închisoarea din Gherla pentru unitatea Bisericii lui Hristos, în urma decretului din 1 Iunie 1933 Preasfințitul Alexandru stabilește că: Deodată am socotit a fi potrivit să participăm de acum înainte şi la unul din pelegrinajele obişnuite la biserica votivă de la Şişeştii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu, şi fiindcă această biserică este închinată tot Maicii Domnului, am fixat pentru acest peregrinaj ziua de 8 Septemvrie, Naşterea Preacuratei Fecioare. (Ep. Dr. Alexandru Rusu). Astfel ziua de 8 Septembrie, când Biserica sărbătorește Nașterea Preacuratei Fecioare Maria, devine zi de pelerinaj și mare sărbătoare atât pentru comunitatea parohială din Șișești cât și pentru credincioșii din împrejurimi care vin în pelerinaj la acest loc de închinare.

Continuând tradiția înaintașilor, și în acest an, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a găsit în mijlocul credincioșilor și a pelerinilor veniți la Șișești pentru a o cinsti pe Preacurata Fecioară Maria, ocrotitoare acestei biserici, votivă  pentru unirea tuturor românilor.

La intrarea în curtea bisericii, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de primarul comunei Șișești, Domnul Ioan Tentiș, de Pr. Augustin Butica – vicar general, de Pr. Gabriel Horț – paroh la Șișești și de ceilalți preoți veniți la sărbătoare. Tinerii parohiei îmbrăcați în frumoasele straie populare specifice zonei i-au urat arhiereului bun venit și i-au oferit flori.

În cuvântul său de învățătură, pornind de la importanța sărbătorii, Arhiereul a reliefat modul cum, Dumnezeu alege timpul și se manifestă în timp, nu alege momentul, alege timpul și în timp El lucrează. În Nașterea Preacuratei Fecioare Maria se vede alegerea lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea noastră a tuturor. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, la așteptare, la cerere, la năzuință se vede împlinit în această sărbătoare.

Astfel a răspuns Dumnezeu părinților prorocului Samuel, descris în cartea întâia a Regilor, Ioachim și Anei – părinții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – și se actualizează în sufletul fiecărui credincios care îl lasă pe Dumnezeu să intre și să locuiască în inima lui. Un element important a celor două familii din istoria mântuirii a constat în îndeplinirea promisiunii făcută lui Dumnezeu. Datori suntem și noi cei de astăzi, în acest an sărbătoresc al Centenarului, să legăm trecutul cu prezentul, iar prezentul să-l punem la picioarele Fecioarei Maria și împreună cu ea să rămânem atașați de biserică și să arătăm o mică lumină a Împărăției lui Dumnezeu.

După rugăciunea amvonului, Preasfințitul Părinte Vasile împreună cu preoții și credincioșii prezenți la sărbătoare au făcut înconjurul bisericii cu statuia Preacuratei, adusă de la Roma de către părintele Vasile Lucaciu.

Biroul eparhial de presă

sisesti1

sisesti2

sisesti3

sisesti4

Duminică, 02 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Mocira, protopopiatul Baia Mare.

După celebrarea liturgică, Preasfinția Sa a binecuvântat noul monument ridicat în memoria Corpului de Voluntari Ardeleni din Primul Război Mondial, și a oficiat parastasul pentru toți eroii care au luptat în armata română în timpul Războiului.

Monumentul, amplasat în curtea bisericii greco-catolice din localitatea Mocira, a fost ridicat prin grija și truda Domnului Gheorghe Brânzei, fiu al satului Mocira și nepotul soldatului Constantin Brânzei, care a făcut parte din Corpul Voluntarilor Ardeleni și care a fost decorat de Regele Carol al II-lea cu medalia ,,Ferdinand I”.

Ridicat în Anul Centenar în care ne găsim, monumentul este un omagiu și o recunoștință pentru toți eroii neamului românesc care au luptat pentru înfăptuirea României moderne.

Biroul eparhial de presă

mocira1 resize

mocira2 resize

mocira3 resize

Sărbătoare mare pentru credincioșii greco-catolici din localitatea Călinești Oaș, jud. Satu Mare, care, în data de 26 August 2018, au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia sfințirii noii biserici parohiale din localitate. Sărbătoarea a început duminică dimineața când mulțime mare de credincioși în frunte cu părintele paroh, Marian Rednic, părintele protopop de Țara Oașului, Pr. Iacob Feier, primarul localității, Domnul Vasile BIRTOC și un mare număr de preoți veniți la bucuria parohiei, l-au așteptat pe Preasfințitul Părinte Vasile Bizău la intrarea în curtea bisericii. După urarea de bun venit rostită de părintele protopop și de primarul localității, Preasfințitul Părinte Vasile a fost întâmpinat cu pâine și sare de tinerii și copiii parohiei îmbrăcați în frumoasele straie oșenești urându-i bun venit în localitatea Călinești Oaș.

Oficiul sfințirii bisericii, care precedă Sfânta Liturghie, a început din sfântul altar, când, după rugăciunile începătoare s-a făcut înconjurul bisericii cu Sfintele Moaște, care urmează a fi puse în Sfânta Masă, și s-a uns biserica  cu Sfântul și Marele Mir. După intrarea în biserică s-a dat citire documentului de însemnare, care cuprinde informații despre edificarea lăcașului de cult, după care Preasfințitul Vasile a consacrat Masa Sfântului Altar prin așezarea documentului și a Sfintelor Moaște în Sfânta Masă, pecetluirea lor cu ceară și spălarea Mesei cu apă de trandafir și cu Sfântul și Marele Mir. Înainte de îmbrăcarea Sfintei Mese s-au pus cei patru evangheliști în cele patru colțuri ale Mesei altarului.

Piatra de temelie a fost pusă de Preafericirea Sa Lucian Card. MUREȘAN în anul 1992, Episcop de Maramureș între anii 1990-1994, iar lucrările s-au desfăşurat între anii 1994 – 2005 în timpul păstoririi preotului Ioan Gavrilaș. Finisajele, interioare și exterioare, s-au desfășurat între anii 2007 – 2018 în timpul păstoririi preotului Marian Rednic. Iconostasul a fost realizat de către meșterul Nicolae Câmpean iar pictura din iconostas a fost realizată de doamna Rodica Cârcu.

Ceremonia de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie celebrată de Preasfinția Sa în interiorul bisericii, avându-i alături pe Pr. Marian Rednic, păstorul comunității din localitate, Pr. Iacob Feier protopop de Țara Oașului, și un mare  număr de preoți veniți la sărbătoare.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău a subliniat importanța sfințirii unei biserici în viața de credință a comunității, o ofertă adusă lui Dumnezeu cu totul particulară deoarece zidurile unei biserici înmagazinează credința, munca și dăruirea comunității, care își manifestă străduința de a trăi pe mai departe viața creștină. Sărbătoarea de astăzi stă sub acest semn al dăruirii interioare, a dăruirii sufletești pentru care îi aducem mulțumire lui Dumnezeu. În parohia Călinești Oaș a mai fost sfințită o biserică de un episcop greco-catolic, însă au venit vremurile de persecuție iar lăcașul de cult a fost înstrăinat. După anii 1990 credincioșii greco-catolici au fost nevoiți să-și construiască o altă biserică, mărturisind de fapt cuvintele Mântuitorului din Evanghelia care se citește la înconjurul bisericii  din timpul oficiului sfințirii: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Iadului nu o vor birui (Mt. 16, 18), pentru că stânca credinței este Mântuitorul și prin apostoli și în comuniune cu apostolul Petru, și Sfântul Părinte Papa de astăzi, Biserica merge mai departe pentru unitatea ei voită de Hristos. Toate acestea sunt semne concrete ale lucrării lui Dumnezeu în viața de credință a unei comunități.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei ,,Sfânta Treime” din Negrești Oaș dirijați de doamna Angela Cionca.

La sfârșitul celebrării, Preasfințitul Vasile i-a oferit părintelui paroh Marian Rednic o Diplomă de merit bisericesc „cu ocazia sfințirii bisericii, în semn de recunoștință pentru meritele deosebite în edificarea lăcașului de cult, prin dăruire, abnegație și devotament în slujirea preoțească”.

Sărbătoarea s-a încheiat în spirit de comuniune printr-o masă oferită de membrii parohiei pentru toți credincioșii care au participat la bucuria comunității din Călinești Oaș.

Biroul eparhial de presă

calinestioas1

calinestioas2

calinestioas3