Sfântul Părinte Papa Francisc îi invită pe toți credincioșii greco-catolici să se roage pentru noii episcopi
„Sfântul părinte Papa Francisc este în comuniune cu Preafericirea voastră, cu Preasfinția sa Alexandru Mesian și cu întreg poporul lui Dumnezeu din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Lugoj, cu prilejul hirotonirii episcopale a preacucernicilor părinți Cristian Dumitru Crișan și Călin Ioan Bot, în catedrala Arhiepiscopală Sfânta Treime, în duminica în care Biserica bizantină amintește de chemarea primilor patru ucenici ai Domnului: Petru, Andrei, Iacob și Ioan. Amintind memorabila vizită apostolică în România, de anul trecut, și îndeosebi la Blaj, pentru beatificarea celor 7 episcopi martiri greco-catolici, Sfântul Părinte îi îndeamnă pe noii episcopi să se angajeze în Sequela Christi după pilda înaintașilor lor, dăruindu-și viața pentru Cristos și pentru vestirea Sfintei Evanghelii, mereu în comuniune cu Biserica Universală. Totodată, Sfântul Părinte Papa Francisc îi invită pe toți credincioșii greco-catolici să se roage pentru noii episcopi, încredințând slujirea lor în mod deosebit în aceste vremuri de pandemie, grijii materne a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu”. Este mesajul transmis astăzi de către Papa Francisc Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, prin intermediul Nunțiului Apostolic la București, Miguel Maury Buendía. Mesajul a fost citit de către părintele Vicar general Cristian Barta.
De astăzi, 21 iunie 2020, Biserica Greco-Catolică din România are doi noi episcopi, doi noi păstori: Preasfințitul Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Episcop titular de Abritto și Preasfințitul Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, Episcop titular de Abula.
Celebrarea consacrării s-a desfășurat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră Sfânta Treime din Blaj, prin punerea mâinilor Preafericitului Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfințitului Alexandru Mesian, Episcop al Eparhiei de Lugoj, Preasfințitului Claudiu-Lucian Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore.
Respectând normele în vigoare privind distanțarea socială și măsurile igienico-sanitare stabilite de autorități pentru desfășurarea celebrărilor religioase, la eveniment a participat un număr restrâns de persoane, iar celebrarea a fost transmisă în direct prin Radio Blaj TV, Maria TV, TVR3 și Radio Maria.
În deschiderea cuvântului de învățătură, Preafericitul Lucian Mureșan a vorbit despre bucuria vizitei Papei Francisc la Blaj, în urmă cu un an, al cărei ecou se simte și azi: „Această bucurie continuă și astăzi, când celebrăm în condiții cu totul deosebite consacarea episcopală a doi noi episcopi ai Bisericii noastre”, a afirmat Arhiepiscopul Major. Vorbind despre evanghelia duminicii (Chemarea Apostolilor), în care frații Simon și Andrei, împreună cu Iacob și Ioan, chemați de Isus la apostolat, au lăsat îndată corabia și pe tatăl lor (Mt. 4,18-23), Preafericitul a explicat cum acest răspuns imediat al lor, acest cuvânt „îndată”, „cuprinde întreaga taină a vocației creștine, cuprinde curajul, încrederea și entuziasmul acelor pescari. În ei, Isus a plămădit pescari de suflete pentru împărăția lui Dumnezeu. I-a chemat, i-a pregătit și mai apoi, i-a trimis: Mergând, învățați toate neamurile!. Din pescari anonimi pe malul unui lac, Isus îi face propovăduitori ai Evangheliei... Domnul cheamă oameni cu sufletul curat spre a fi mărturisitori și împreună-lucrători la înnoirea lumii. Și noi, precum ei, într-un moment precis al existenței noastre, auzim glasul care ne cheamă”, a afirmat Preafericitul. Și a continuat: „Celebrarea de astăzi este o celebrare a speranței pentru Biserica noastră Română Unită cu Roma. Doi noi episcopi sunt chemați la slujire precum odinioară pescarii de pe malul lacului: -Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!- Aceste cuvinte vi le adresează astăzi Domnul, Preasfințite Cristian și Preasfințite Ioan: -Veniți după mine, urmați calea Domnului, Calea Crucii Domnului!- Biserica noastră se bucură de entuziasmul și de tinerețea voastră și vă cheamă să fiți păstori și învățători după Cuvântul Evangheliei. Înțelepțiți-vă, urmând voia lui Dumnezeu și poruncile Lui!... Misiunea voastră de astăzi înainte va fi aceea de a ne ajuta în a păstori și îngriji poporul Domnului, Biserica Lui Sfântă, pe bunii noștri credincioși, născuți în Cristos prin Botez și hraniți cu El în Dumnezeiasca Euharistie”... „Pe marea vieții, care este lumea, Cel care ne-a chemat, ne și ocrotește. Să ascultăm glasul Lui și sub ocrotirea Maicii Preacurate și a celor 7 Fericiți Episcopi Martiri, să mergem cu încredere pe urmele pașilor Săi”, a încheiat Cardinalul Lucian Mureșan.
Un mesaj de apropiere a venit din partea Cardinalului Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale: „Preafericirea voastră, mă alătur cu mare bucurie hirotonirii episcopale a celor doi noi episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România... Mi-aș fi dorit atât de mult să mă unesc bucuriei voastre și să mă întâlnesc cu Preafericirea voastră, dar circumstanțele actuale, pe care toți le cunoaștem, m-au împiedicat să fiu prezent lângă dumneavoastră și lângă episcopii Sinodului Bisericii voastre și să îmbrățișez cu afecțiune fraternă cei doi noi membri ai Colegiului Episcopilor. Chiar dacă sunt absent fizic, vă asigur de rugăciunile și urările mele pentru noii episcopi”, a transmis Cardinalul Sandri.
Un alt mesaj de felicitare a fost transmis de către Asociația AGRU.
În numele Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Preasfințitul Claudiu Pop a transmis mulțumiri partenerilor media, corului din Brașov care „a transformat rugăciunea într-un cânt bineplăcut Domnului”, părintelui Cristian Barta pentru toată munca depusă în funcția de Vicar general și care predă acum toate atribuțiile de Vicar general noului Episcop Auxiliar, domnului Claudiu Nicușan, președinte Radio Blaj, pentru parteneriatul din acest an.
„În fața unei asemenea responsabilități la care Biserica mă cheamă, sunt mângâiat de Cuvântul Domnului și de comuniunea în rugăciune, cu care multe persoane mă însoțesc în aceste clipe. Voi merge să transmit oamenilor binecuvântarea lui Dumnezeu!... Sunt încrezător și mă pun în mâinile milostive ale Domnului și la dispoziția Preafericitului Lucian, părinte și cap al Arhieparhiei și al Bisericii noastre”, a afirmat Preasfințitul Cristian Crișan, care, la începutul discursului s-a prezentat drept „fiu al Blajului, fiu al Bisericii Române Unită cu Roma”.
„Aduc slavă lui Dumnezeu în Treime pentru chemare și pentru tot harul primit în 25 de ani de preoție și de misiune, dar și pentru ziua de astăzi. Ce har și ce noroc să trăim într-un context în care lucrarea aceasta, totuși mare ca semnificație, să se desfășoare într-o atmosferă de neașteptată simplitate evanghelică! ... Azi trăim o împrospătare a Rusaliilor, promise de Isus și cu toate acestea, năvălite neașteptat peste noi doi, dar și peste Biserică: un eveniment de o bogăție ce nu este lumească, ci Dumnezeiască... Ceea ce s-a întâmplat aici, azi, se numește Tradiție. Preasfințiile voastre ați primit harul Arhieriei de la Mărturisitorii Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, iar aceștia de la martiri. Și martirii n-au putut să-l primească decât de la Isus. Azi ni l-ați transmis nouă, pentru ca noi să-l transmitem mai departe poporului. Aceasta se numește Tradiție”, a afirmat Preasfințitul Călin Bot.
Biroul eparhial de presă
Mai multe fotografii, găsiți în albumul creat de pagina Facebook E-communio.ro.
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.