Celebrând la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, în sărbătoarea „Coborârea Sfântului Spirit” (7 iunie 2020), Preasfințitul Vasile Bizău a explicat, în cuvântul de învățătură, ce a însemnat coborârea Sfântului Spirit, sub formă de limbi de foc, asupra apostolilor, dar și modul în care acesta acționează și transformă inima și mintea celor care cred în El.  

„Sărbătoarea Rusaliilor aduce această noutate în lume, a darului Spiritului Sfânt. Este darul desăvârșit pe care Dumnezeu îl face despre El însuși, este darul Lui. Spiritul Sfânt este viața lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu manifestată prin creație și apoi prin răscumpărare, prin lucrarea lui Hristos; viața lui Dumnezeu manifestată în lume, pe care putem să o vedem și cu ochii trupești, dar mai ales cu ochii minții, cu ochii credinței. Este acest mare dar pe care Isus îl face apostolilor și prin apostoli, Bisericii și lumii întregi: Darul Spiritului Sfânt, Spirit dătător de viață, cel care împlinește, dă sens vieții, cel care duce la îndeplinire, cel care deschide noi orizonturi acolo unde inima și ochii omului nu mai pot să vadă. Este harul lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea noastră, a tuturor și de aceea, astăzi avem atât de mare nevoie ca în această sărbătoare să-L invocăm cu toată inima.  

El coboară peste cei care îl așteaptă și cred în Hristos, pentru că este Spiritul lui Hristos; El atinge inimile celor care îl așteaptă și îl doresc, nu a celor care sunt nepăsători, indiferenți și care nu au nicio tangență cu credința. Pentru ei, toate lucrurile sunt la fel. Nuanțele, sensul vieții, sensul existenței fiecăruia în parte este dat de credința pe care el o are și de la această lumină a Spiritului Sfânt, care îl însoțește pe fiecare credincios. De aceea, astăzi, împreună cu toată Biserica, invocăm harul Spiritului Sfânt, care să coboare peste noi și să ne întărească în credință, în iubire și în speranță. Aceste trei virtuți teologale sunt fundamentale pentru viața noastră de fiecare zi”.

Vorbind despre textul citit la Apostolul sărbătorii, preluat din Faptele Apostolilor (2, 1-11), în care ucenicii se aflau împreună în ziua Cincizecimii, a Rusaliilor, dar cu ușile încuiate, de frică, Preasfințitul a afirmat: „Odată cu coborârea Spiritului Sfânt peste ei, îi vedem că ies din casă și încep să vestească, cu putere, cuvântul lui Dumnezeu, puterea învierii lui Hristos...  O transformare completă, totală: aceiași oameni simpli, pescari, devin oameni vestitori învățători, oameni care nu se bazează atât de mult pe știința lor, pentru că nu aveau știință, dar se bazează pe convingerile lor. Și aceste convingeri ale lor, sunt de fapt, credința pe care ei o dobândesc în mod definitiv în sărbătoarea Rusaliilor. Pentru că Spiritul Sfânt, coborând asupra lor, le dă lumina înțelegerii definitive, le luminează mintea, intelectul, ca ei să poată să înțeleagă în mod profund scriptura și cuvintele lui Isus, ca ei să poată să înțeleagă pe deplin, apoi, sensul vieții lor și mântuirea lumii, ce înseamnă mântuirea omului și chemarea omului la mântuire”... „Limbile de foc sunt simbolul iubirii lui Dumnezeu. Focul încălzește și luminează. Adevărul și iubirea luminează și încălzesc și în felul acesta, prin iubirea revărsată în inima omului, omul se transformă”.  

Întrebându-se cum putem să ne înțelegem atunci când suntem multe neamuri, cu multe limbi și dacă uneori nu ne putem înțelege nici în limba noastră, fiecare interpretând un lucru diferit de semenul lui, Ierarhul a răspuns și a explicat că există o limbă comună, cea care i-a pus și pe apostoli împreună și anume, limba credinței: „Limba comună a credinței este cea care face ca toți oamenii și toată umanitatea să înțeleagă același mesaj, pentru că ea, credința, este cea care ne dă lumina de a înțelege că Isus este Lumina lumii, că lucrarea Lui, săvârșită în lume este semnul mântuirii, este dar pentru noi și pe acest dar se clădește. Pe acest dar se clădește totul: de la viața personală a fiecăruia dintre noi, la viața familială, la viața socială. Pe acest dar și pe tot ce înseamnă „dar”, se clădește viața. O viață fără dar este o viață foarte săracă și de aceea, darul trebuie mereu alimentat și oferit. Dumnezeu ne dă în permanență harul său și prezența sa în lume. Noi trebuie doar să o recunoaștem, să o acceptăm și să oferim la rândul nostru. Tot ceea ce noi punem în comun, faptul prezenței noastre în comunitate, în Biserică, este un dar și este lucrarea Spiritului Sfânt. Spiritul Sfânt ne adună împreună. Pentru că altfel, cum am sta noi împreună, având valori atât de diferite, având ierarhii atât de diverse. Cum am sta noi împreună fără acest har al Spiritului Sfânt?”.

O întrebare, iată, pe care Preasfințitul Vasile a lansat-o spre finalul omiliei și care ne deschide orizonturi spre meditare și spre aprofundare a credinței noastre, a prezenței noastre active și binevoitoare în familie, în comunitate, în biserică și oriunde ne desfășurăm activitatea de zi cu zi.

Biroul eparhial de presă