Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

În jur de 50 de copii s-au bucurat de activitățile taberei de vară organizate în zilele 4-8 iulie, de către Parohia greco-catolică Giulești, în colaborare cu Oratoriul „Sfântul Francisc” din Sighetu Marmației. „Această frumoasă colaborare cu frații minori capucini s-a născut în urmă cu 10 ani și de atunci, an de an, organizăm împreună tabăra de vară pentru copii, care în acest an s-a intitulat: Francisc, prietenul meu, având în centru Figura Sfântului Francisc de Assisi” a explicat pentru biroul nostru de presă părintele paroh de Giulești, Dunca Ștefan. 

„Fiecare zi a taberei a început cu o rugăciune, citire din Sfânta Evanghelie și meditații din viața Sfântului Francisc de Assisi”, ne-a spus părintele paroh de Giulești. S-a vorbit despre raportarea Sfântului Francisc la familia de origine, la natură, la modă și frumusețea exterioară și interioară. Teme foarte interesante pentru copiii de vârstă școlară, privite din perspectiva sfinților.  

Zilnic au răsunat din curtea școlii, unde s-au desfășurat activitățile, imnul „Francisc, fratele meu” și „Vara împreună”. „Cântecele au fost învățate foarte repede și au răsunat din inimile pline de bucurie ale copiilor”, ne-a spus pr. Dunca.

Programul de activități a cuprins multe jocuri, dansuri și mișcare. După-mesele au fost dedicate atelierelor de lucru manual, s-au făcut picturi, origami, concursuri și tombole. Din programul de tabără nu a lipsit excursia în natură, unde cu toții s-au simțit foarte bine.

„Au fost zile minunate petrecute împreună, binecuvântate de Dumnezeu”, a afirmat la finalul taberei pr. Dunca Ștefan, care i-a asigurat pe copii că se vor întâlni și anul viitor în vacanța de vară. Tabăra a fost organizată cu ajutorul Fraților Minori Capucini din Sighet și voluntarilor din grupul Speranța. De asemenea, a fost susținută de Organizația umanitară Grenlandsaksjonen.

Biroul eparhial de presă

 

Foto: FB – Oratoriul Sf Francisc Sighet

S-a încheiat tabăra de vară de la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, care s-a desfășurat în zilele 4-7 iulie, pe tema „Pământ, Apă, Aer și Credință”.

Sunt zile încărcate de bucurie și emoții pe care surorile baziliene din Baia Mare le oferă anual copiilor la final de an școlar. Cu multă dăruire și implicare, surorile își rup an de an timp din timpul lor prețios și încărcat de activități pentru a-i primi și a dărui copiilor de vârstă școlară tot ceea ce îți oferă o tabără: spațiu în natură, cazare în cabane de lemn, mâncare proaspăt gătită de surori, experiențe care stimulează autonomia, încrederea în sine, aventura și spiritul practic, învățarea de lucruri foarte utile pentru viață. Doar că taberele la mănăstire au o componentă care lipsește taberelor realizate de către alte entități: spiritualitatea, un element esențial al vieții copiilor, care-i liniștește foarte mult, într-o lume în care cu toții ne plângem de ritm alert și agitație continuă. Acest lucru îi face pe părinții care își lasă copilul aici cu mare încredere să afirme: „O tabără cum rar găsești!”, așa cum am auzit discutându-se prin curtea mănăstirii sau copii pe care atunci când îi întrebi ce le-a plăcut cel mai mult în tabără nu reușesc să aleagă un moment preferat și răspund: „Tot!”. Liniștea interioară pe care o simți în curtea mănăstirii nu o simți în alte tabere de vară.

„Bucurați-vă de soare…” a fost imnul taberei din acest an, ales de sora Bernadeta, organizatoarea taberei, care a lucrat la activități alături de cei 20 de voluntarii de la parohia Bunavestire din Baia Mare (coordonator Augustin Albu) și de la Asociația Somaschi Baia Mare.

Dacă în prima zi, copiii s-au familiarizat cu tema taberei și au participat la activități care i-a stimulat să se cunoască între ei, seara a fost dedicată rugăciunii împreună. Zilele următoare au fost adevărate descoperiri și aventuri, jocuri precum: căutarea comorii prin pădure, diferite jocuri și dansuri în curtea mănăstirii, origami, campionat de fotbal, desenarea copacului vieții de către fiecare copil. Momente frumoase de socializare au fost mesele luate împreună, gătite de către surorile din congregație, precum și rugăciunile care nu au lipsit seară de seară.

„Am avut 65 de copii înscriși. Copiii au fost minunați, receptivi și dornici să descopere cât mai multe lucruri. Pentru noi este o bucurie imensă faptul că toți s-au simțit bine. În acest fel, simțim că munca și efortul nostru au dat roade”, a afirmat la finalul taberei Sora Bernadeta, care nu s-a sfiit să mărturisească pentru biroul nostru faptul că acest an a fost unul foarte încărcat pentru congregație, încât organizează regulat transporturi de ajutoare către Ucraina, în contextul războiului și din această cauză, tabăra pentru copii a fost o provocare și mai mare decât în alți ani când totul era mai așezat. Provocare încheiată cu succes și cu multă bucurie pe fețe și în suflete!

Talida Trifoi – biroul eparhial de presă

Foto: Lumart

 

 

Duminică, 03 Iulie 2022 00:00

Sărbătoare în parohia Mocira

Duminică, 3 iulie 2022, parohia greco-catolică din Mocira a avut parte de o dublă sărbătoare: hramul bisericii și aniversarea a 25 de ani de preoție a părintelui paroh Cînța Mircea.

„Am venit azi aici pentru a sărbători împreună cu voi, comunitatea parohială din Mocira, hramul bisericii, dar și pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 25 de ani de slujire preoțească a părintelui Mircea. A cinsti taina preoției este o datorie a noastră a tuturor. Taina preoției este un dar și îi mulțumim Domnului pentru darurile pe care le împărtășește celor aleși, celor chemați, celor care sunt și celor care se pun în slujire”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești. Liturghia a fost celebrată de la ora 11:00, de către Preasfințitul Vasile și au concelebrat părintele paroh Mircea Cînța, împreună cu un sobor de preoți din parohiile învecinate.

Vorbind despre evanghelia duminicii (Mt. 6, 22-33 - Luminătorul trupului) Preasfințitul Vasile a explicat cum cuvintele acestui text biblic sunt „atât de simple și de profunde, încât nu ar avea nevoie de explicații”: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Episcopul a vorbit în cadrul omiliei despre cum mesajul evanghelic de azi repetă de mai multe ori faptul că nu trebuie să ne preocupăm: Nu vă preocupați. Textul face parte din seria de învățături care ajută creștinul să-și trăiască viața în pace, o pace profundă, o pace care se găsește în interior, în suflet și nu în exteriorul nostru. Evanghelia ne invită să lăsăm lumina interioară să se manifeste și în exterior, să nu căutăm pacea afară, unde suntem atrași de exteriorități și uităm de ceea ce este interior. Povața de azi este: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă. „Ea ne aduce aminte că fiecare dintre noi avem priorități, dar prioritatea creștinului este aceea de a-și aduce aminte și de a arăta faptul că este fiu al lui Dumnezeu, fiu răscumpărat”: „Căutați-l pe Dumnezeu în interiorul vostru”, a fost îndemnul Ierarhului către credincioșii prezenți la Mocira, amintind spusele Sfântului Augustin: „Dumnezeu este mai intim mie decât eu însumi”. „Iubirea lui Dumnezeu îi dă creștinului unicitate și autenticitate. Menirea creștinului este aceea de a face vizibilă iubirea lui Dumnezeu acolo unde este”, a afirmat PS Vasile.

Părintele paroh Mircea Cînța a mulțumit Episcopului pentru frumoasele cuvinte de încurajare rostite în parohia Mocira și a înmânat Preasfințitului, din partea parohiei, o icoană pe care să o păstreze ca amintire a acestui frumos eveniment. A mulțumit confraților preoți, surorilor călugărițe și credincioșilor din alte parohii care au răspuns pozitiv invitației de a se alătura sărbătorii parohiei. Nu în ultimul rând, a mulțumit frumos credincioșilor din Mocira, alături de care a parcurs 25 de ani de drum spiritual, o generație, explicând că își vede în această zi în biserică prima botezată din parohie, care are acum 25 de ani și care vine în fiecare duminică la biserică alături de familie și fiul ei. Mulțumiri au venit și din partea parohiei către păstorul lor, în acest fericit moment aniversar.

Din Partea Preasfințitului, părintele paroh a primit un medalion cu Fericitul Martir Alexandru Rusu, cel care ne învață că slujirea merge până la sfârșitul vieții și un album cu Biserica Română Unită, colecție de imagini cu biserici din toate Eparhiile din România.

Biroul eparhial de presă

Ne-am bucurat foarte mult să putem reprezenta Eparhia greco-catolică de Maramureș la Întâlnirea Mondială a familiilor, ediția a X-a, care s-a desfășurat la Roma în zilele 22-26 iunie 2022, pe tema "Iubirea în familie: vocație și cale spre sfințenie". Cu binecuvântarea Preasfințitului Vasile Bizău, am participat împreună cu cei trei copii ai noștri: Grațiana (12 ani), Mihai (10 ani) și Elena (4 ani).

Din România a fost prezentă la Întâlnire o delegație de 11 familii (câte una din fiecare Dieceză și Eparhie), însoțită de PS Iosif Csaba Pal, episcop romano-catolic de Timișoara și responsabil în cadrul CER cu Pastorația Familiilor.

Deschiderea a avut loc miercuri seara, 22 iunie, cu un festival al familiilor, în prezența Papei Francisc. După 5 frumoase și foarte profunde mărturii de viață ale familiilor din diferite țări, Papa i-a încurajat pe cei peste 2000 de delegați ajunși la Roma din toată lumea să continue cu încredere pe drumul iubirii și al sfințirii în familie, cu ochii ațintiți la familia Luigi e Maria Beltrame Quattrocchi, patronii Întâlnirii Mondiale. Papa a explicat că, așa cum am auzit în mărturiile familiilor din prima seară, nu există familii perfecte, ci doar familii care aleg să se iubească și să pășească împreună pe calea sfințeniei. Iubirea în cuplu și în familie nu este un sentiment, ci o decizie care se actualizează în fiecare zi.

Zilele de joi, vineri și sâmbătă au fost zile intense de împărtășire a experienței de viață de familie a multor cupluri de pe toate continentele. "Conferințele din ziua de azi nu mai pot fi științifice, ci doar bazate pe mărturii, pe experiența celor care nu au fost feriți de obstacole, dar care și-au pus speranța în Dumnezeu și au reusit să depășească dificultățile", ne-au explicat moderatorii. Lumea de azi e mult mai practică, are nevoie de exemple și de modele de urmat. Astfel că, toate conferințele și panelurile de la Roma au fost bazate pe împărtășiri ale experiențelor plăcute sau mai puțin plăcute ale vieții de cuplu și pe expunere de inițiative și practici religioase, de parcursuri spirituale pentru susținerea familiilor. Au fost prezentate eforturile depuse, în diferite țări, spre a fonda asociații sau fundații, comunități care se pun în slujba familiilor, spre a le susține permanent.

Reluând discursul Papei Francisc, s-a vorbit despre familie ca medicament moral al societății atât de rănite azi de diferitele tendințe care se extind alert: "Suntem în război, un act de distrugere a naturii umane" a afirmat Papa de mai multe ori în ultimii ani, referindu-se la ideologia de gen, "iar acest război poate fi câștigat doar lucrând mai mult ca niciodată la sănătatea familiei". Familia trebuie să fie fermentul care să împartă în Biserică și în societate sănătatea morală. Familia e biserica domestică, iar Biserica azi trebuie să fie văzută ca unitatea tuturor bisericilor domestice. "O ecleziologie nouă cu care trebuie să ne obișnuim și spre care trebuie să ne deschidem" a spus PS Csaba Pàl grupului de români după prima zi a conferințelor, la întâlnirea grupului național.

Iar pentru a reuși acest lucru, pentru ca familia să fie ajutor pentru Biserică și societate e nevoie ca familia însăși să fie o celulă foarte sănătoasă. În acest sens s-a vorbit despre liturgia familiei, liturgia domestică care trebuie practicată de către cupluri și familii zilnic pentru a nu lăsa focul iubirii să se stingă. Aceasta nu are o structură și un parcurs fix, precum liturgia din biserici, ci trebuie să fie creată de familie după propria sensibilitate. Este vorba despre gesturi concrete de afectivitate, timp dedicat fără a fi distrași de altceva, împărtășiri, ajutor oferit și rugăciune împreună. Un ritual care să fie bine stabilit si respectat de membrii familiei. Doar având familii sănătoase se poate avea o societate sănătoasă.

După ce familia e stabilă și a început propriul drum de sfințire, ea este chemată să devină misionară, să se deschidă către ceilalți, spre a-i ajuta să pornească pe acelaș drum.

Ne-a impresionat în mod deosebit mărturia laicei consacrate Danielle Bourgeois, care, divorțată fiind de la vârsta de 24 de ani, în 1981 s-a pus la dispoziția persoanelor divorțate din Quebec- Canada, spre a le oferi suport să depășească suferința și să-și recapete speranța, apropiindu-se de Dumnezeu, prin parcursuri spirituale create în acest scop. A fondat ulterior comunitatea 'Solitude Myriam', care ajută persoanele divorțate să dea un sens propriilor vieți atât de rănite, dar și cuplurile aflate pe punctul critic de a se despărți.

Emoționantă până la lacrimi a fost mărturia unui cuplu libanez din Australia care a explicat cum a reușit, cu ajutorul Spiritului Sfânt, pe care l-a simțit în mod aproape tangibil, să ierte șoferul beat al unui autoturism care le-a omorât trei din cei șase copii ai lor, aflați la plimbare prin oraș: "Iertarea oferită de noi a condus multe alte persoane din Australia pe drumul iertării. Presa, națională și internațională, nu a mai vorbit atât de mult despre accident, cât despre credință și iertare. Pe 1 februarie a fost ulterior stabilită Ziua națională a iertării", a explicat cuplul.

Momentul culminat al Întâlnirii a fost Sfânta Liturghie celebrată  pentru familii sâmbătă, 25 iunie, în Piața Sfântul Petru, în prezența Papei Francisc. Papa a reamintit faptul că a trăi în iubire înseamnă a acorda libertatea celui de lângă tine să se dezvolte și să zboare pe propriul drum, insistând asupra faptului că părinții ar trebui să-și îndemne mai mult copiii să-și urmeze fiecare propria stradă și vocație la căsătorie, renunțând la egoismul de a-i ține aproape de ei. Vocația la căsătorie nu e un drum ușor, dar e frumoasă, "cei căsătoriți, părinții, să împărtășească cu toți membrii familiei bucuria acestei chemări... Iubirea pe care o simțiți să fie deschisă, extrovertită, arătată lumii, să fie capabilă să-i atingă pe cei mai răniți, pe cei mai suferinzi pe care-i întâlniți în cale... fragili în trup și suflet. De fapt, iubirea, precum și iubirea din familie, se purifică și devine mai puternică atunci când este dăruită".

În ultima zi, 26 iunie, toate familiile delegate au participat la rugăciunea "Angelus" cu Papa Francisc, în cadrul căreia au primit mandatul misionar, familiile fiind chemate să fie misionare prin lume, să împătrășească "bucuria și frumusețea de a fi familie" și să fie exemplu de speranță pentru cei deznădăjduiți. "Familiile să fie ajutorul preoților în pastorație  și bunul mers al parohiilor", s-a repetat de mai multe ori în cadrul conferințelor.

"Familiile să fie reunite în jurul parohiilor, al preoților, spre a transmite credința și speranța" acesta a fost mesajul transmis în aproape toate mărturiile iar acest lucru este îmbucurător, "deoarece ne transmite faptul că toți putem să fim implicați, acolo unde trăim, să ne ajutăm parohia și comunitatea parohială să ne fie nouă reper și ghid", a afirmat PS Pàl în parohia Sfânta Tereza de Calcutta din Roma , unde grupul de români a fost prezent vineri seara.

Experiența petrecută la Roma a fost pentru noi una intensă și care, cu siguranță, nu ne lasă la fel ca înainte. Ne întoarcem îmbogățiți, cu mai multă speranță și mai conștienți că familia este un dar care trebuie protejat, împărtășit și oferit drept mărturie.

Fam. Trifoi Vasile și Talida

fam roma 2

fam roma 3

fam roma 4

fam roma 5

fam roma 6

fam roma 7

fam roma 8

fam roma c

Sub semnul Întâlnirii Mondiale a Familiilor, dorită de Papa Francisc ca în acest an să aibă o formă multicentrică, sâmbătă 25 iunie 2022, la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare, s-a desfășurat Sărbătoarea Eparhială a Familiilor din Eparhia de Maramureș.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, alături de un număr de preoți din Eparhie, la care au participat familiile prezente la sărbătoare.  

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a salutat familiile prezente din toate zonele eparhiei noastre. A subliniat faptul că între Biserică și familie este o strânsă legătură, spunând că „familia este marele dar al Tainei Sfintei Căsătorii, în care harul lui Dumnezeu se face lucrător în lume și în inimile noastre ale tuturor. O zi dedicată familiilor este o zi de sărbătoare, pentru că subliniază legătura profundă care există între Biserică și familie. Familia este o biserică domestică, biserica casei, biserica lăuntrică, biserica în miniatură. Și în aceeași măsură, Biserica este o familie lărgită, o familie a tuturor oamenilor care se găsesc ca frați sub harul și ocrotirea lui Dumnezeu”. Totodată Preasfințitul Vasile a subliniat faptul că familia este caracterizată de un cuvânt: „alianță”. O alianță care este asemenea celei dintre poporul evreu și Dumnezeu, prin care poporul lui Dumnezeu se pune la dispoziția Domnului, iar Domnul la rândul Său se angajează să îl protejeze, să îl ocrotească. Conceptul de alianță este cel care subliniază foarte bine și Taina Sfintei Căsătorii unde soții s-au pus la dispoziție unul pentru celălalt. Unde unitatea dintre Hristos și Biserică se reflectă în reciprocitatea iubirii dintre soți. Totodată, Preasfinția sa a mai evidențiat faptul că iubirea este taina Sfintei Căsătorii care se reînnoiește întotdeauna prin jertfă. Iar căsătoria care se bazează pe Sacramentul din Biserică, este o căsătorie care trece peste greutăți, pentru că în Sacrament Dumnezeu dă harul.

Apoi sărbătoarea a continuat cu un moment de comuniune oferit de Surorile Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, care au oferit cu generozitate masa de prânz.

Cateheza acestui eveniment a fost ținută de Pr. Daniel Piț, responsabil cu pastorația familiei în Eparhia de Maramureș. Tema catehezei a fost Familia Biserica domestică. Biserica din casa lor (1Cor 16. 19). Pentru început părintele a vorbit despre tema generală a întâlnirii mondiale „Iubirea în familie: vocație și cale spre sfințenie”. Apoi a explicat ce înseamnă termenul de familie Biserică domestică, și cum familia a fost un sprijin real predicatorilor Evangheliei în Biserica primară. Evidențiind exemplele familiilor lui Sila, Lidia, Acvila și Priscila sau a lui Ștefanas, familii care s-au pus la dispoziția apostolilor, au conlucrat la predicarea Evangheliei, au păstrat învățătura dreaptă, care au protejat și primit predicatorii în casa lor și care de multe ori „și-au pus grumazul lor pentru viața mea” (Rom. 16,5), după cum amintește Sf. Ap. Pavel. De asemenea a amintit și de cazul familiilor care s-au pus în slujba bisericii și a preoților greco-catolici, care în perioada regimului comunist au activat clandestin în casele oamenilor sprijiniți de familii de nădejde.

Pe urmă, părintele Daniel a evidențiat legătura strânsă între misiunea Bisericii care este aceea de a predica iubirea lui Dumnezeu, vocația familiei fiind iubirea. Familia creștină trăiește iubirea, caută binele membrilor săi, având ca scop mântuirea tuturor membrilor ei. La fel și Biserica predică și propune iubirea lui Dumnezeu, ajută și sprijină realizarea binelui comun și conduce Poporul lui Dumnezeu spre mântuire.

Apoi, la îndemnul Exortației Apostolice Amoris Laetitia (89), de „a încuraja și stimula, în mod concret, vocația familiei și a Bisericii”, părintele a explicat imnul iubirii din 1Cor. 13. 3-7 al Sfântului Pavel pentru a da un exemplu real al modului în care se trăiește iubirea în familie în gesturi și acțiuni concrete.

După cateheză familiile au avut un moment de discuții pe grupuri, discutându-se despre raportul pe care membrii ei îl au cu Biserica, despre modul în care se implică în viața Bisericii și așteptările pe care aceștia îl au de la Biserică.

În timpul catehezei și al discuțiilor pe grupuri, surorile din Congregația lui Isus Răscumpărătorul din Bârsana, au oferit un moment de jocuri și activități copiilor prezenți la sărbătoare.

În continuare a fost un moment cu împărtășirea concluziilor, unde s-a constatat că toți ne-am îmbogățit cu această experiență. Participanții au considerat oportune aceste întâlniri și au manifestat dorința de a participa la mai multe evenimente pentru familii.

Ziua s-a încheiat cu un moment în care Preasfințitul Vasile a înmânat diplome aniversare soților prezenți care au împlinit 25, respectiv 50 de ani de căsătorie.

Sărbătoarea s-a încheiat cu rostirea unei rugăciuni pentru familiile din lumea întreagă de către Preasfințitul Părinte Vasile Bizău.

Departamentul pentru Pastorația familiilor

 

sarb fam 1

sarb fam 2

sarb fam 3

Cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi și a Sfântului Anton de Padova, luni 13 iunie 2022 (a doua zi de Rusalii), Preasfințitul Vasile a fost prezent în comunitatea parohială „Sfântul Anton” din Satu Mare, care și-a sărbătorit hramul. La Sfânta Liturghie, celebrată de Eparhul de Maramureș, au concelebrat: părintele protopop Dumitru Roman, părintele paroh Bonea Daniel și un sobor de preoți din parohiile învecinate.

„Sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt ne aduce aminte de această moștenire: că Isus ne-a dăruit Spiritul Sfânt, Spiritul Său”, a afirmat PS Vasile, explicând că doar gândul de a fi mereu însoțiți de Spiritul lui Dumnezeu aduce confort celor care cred în Dumnezeu. „Acolo unde Spiritul lui Hristos este prezent, acolo este plinătate de viață, bucurie, pace, acolo este împlinirea vieții”. „Neliniștit este sufletul omului până când nu se va odihni în Tine” spunea Sfântul Augustin, citat în predică de către Episcop. Nu avem niciodată o odihnă profundă decât atunci când suntem în Dumnezeu, decât atunci când viața noastră urmează învățătura evangheliei și ne străduim să fim făuritori de pace și de comuniune. Doar atunci sufletul omului se regăsește în comuniune și în pace”, a spus PS Vasile. Rugăciunea continuă, a explicat Eparhul, este cea care zidește comunitatea de credință. Iar darul Spiritului Sfânt care se coboară peste comunitate, asemenea coborârii Lui peste apostolii adunați în cenacol, o face pe aceasta să scape de teamă și să-l mărturisească pe Hristos în fața lumii, asemenea apostolilor: „Cine-l iubește pe Hristos, acela este purtător de Spirit. Spiritul Sfânt trăiește în inima omului care-L iubește pe Hristos. Unde există iubire de Hristos este si iubire de semeni, pace, armonie și omul se lasă insuflat de tot ceea ce este lucrarea lui Dumnezeu”.

Părintele paroh Bonea Daniel a mulțumit la final Preasfințitului Vasile pentru cuvintele și îndrumările spirituale rostite în comunitatea parohială „Sfântul Anton” din Satu Mare, exprimându-și aprecierea că a răspuns pozitiv invitației de a fi prezent azi aici, chiar dacă multe alte parohii din Eparhie își sărbătoresc hramul și cu siguranță a fost invitate și în alte locuri. A mulțumit confrațitor preoți, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 25 iunie 2022, Departamentul pentru pastorația familiilor din cadrul episcopiei (responsabil - pr. Piț Daniel) invită toate familiile din Eparhie să ia parte la o zi dedicată familiilor. Evenimentul va avea loc la mănăstirea Sfânta Maria de pe Dealul Crucii din Baia Mare, după următorul program:

Ora   11:00 - Sfânta Liturghie Arhierească

  • 13:00 - Masa de prânz – oferită de Surorile OSBM
  • 14:00 - Cateheza
  • 15:00 - Ateliere de discuții
  • 15:30 - Împărtășirea concluziilor.
  • 16:00 – Încheierea

Cateheza va avea ca temă: „Familia biserică domestică și sinodalitatea – „Biserica din casa lor” (1Cor. 16,19), fiind susținută de Pr. Daniel Piț. Vor urma discuții pe grupuri legate de tema catehezei: rolul pe care îl are familia creștină în viața Bisericii – misiunea familiei.

La întâlnire sunt așteptate familiile împreună cu copii lor, pentru copii fiind prevăzut un program de activități potrivit vârstei lor (jocuri, dansuri etc).

Această zi dedicată familiilor se înscrie în seria de acțiuni desfășurate la nivel mondial cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor (Ediția a X-a, pe tema: ,,Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie”), pe care Sfântul Părinte Papa Francisc a dorit-o, în premieră, răspândită în toată lumea, în toate Eparhiile, multicentrică. La Roma va participa un număr prestabilit de delegați internaționali, trimiși de conferințele episcopale. În dieceze/eparhii, la inițiativele episcopilor/preoților și familiilor se vor organiza diferite evenimente pe această temă.

Astfel, centrul Întâlnirii se va desfășura la Roma și întregul program din Vatican poate fi urmărit în streaming pe: https://www.romefamily2022.com/it/.  

Materiale și informații suplimentare despre întâlnirea mondială pe site-ul oficial al Întâlnirii: https://www.romefamily2022.com/it/ și pe site-ul pastorației familiei la nivel național https://www.profamilia.ro/ –Pastorația familiilor catolice la nivel național.

Biroul eparhial de presă

COMUNICAT

Sesiunea ordinară de primăvară a

Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

Blaj, 4-6 iunie 2022

Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, reuniți în sesiune sinodală ordinară între 4-6 iunie 2022 la Blaj, au analizat diferite aspecte interne din viața Bisericii, chestiuni pastorale și administrative, canonice, precum și situația dramatică din Ucraina.

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, la deschiderea lucrărilor sinodale au participat Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova și Părintele Flavio Pace, Subsecretarul Dicasterului pentru Bisericile Orientale.

Sâmbătă, 4 iunie 2022, Episcopii au participat la binecuvântarea Centrului pentru refugiați „Casa Milostivirii – Papa Francisc” din Blaj. Duminică, 5 iunie 2022, s-a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, prezidată de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian. În după-amiaza aceleiași zile, membrii Sinodului, alături de Eminența Sa Card. Leonardo Sandri și de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, au participat la un moment de rugăciune în biserica „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Ioan Suciu” din Blaj.

Membrii Sinodului au reflectat asupra vieții consacrate, a parcursului sinodal propus de Sfântul Părinte Papa Francisc, asupra redactării Dreptului particular al Bisericii noastre și asupra situației preoților greco-catolici români din Ucraina.

Următoarea sesiune sinodală ordinară se va desfășura la Blaj în intervalul 27-28 octombrie 2022.

În aceste zile de comuniune, întregul Sinod s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru pace, pentru binele poporului ucrainean, al poporului și al țării noastre.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

În acest an, Fericiții Episcopi Martiri au fost sărbătoriți pe data de 5 iunie, data de 2 iunie fiind marcată în acest an de sărbătoarea „Înălțarea Domnului”. Cu această ocazie, Biserica Greco Catolică din România marchează 3 ani de la vizita Papei Francisc la Blaj și totodată 3 ani de la beatificarea Episcopilor Martiri Greco Catolici români. Fiind o aniversare atât de importantă, Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, a fost prezent în România, în zilele 2-5 iunie, făcându-se aproape de Biserica Unită, dar și pentru a aduce mesajul de speranță al Papei Francisc refugiaților de la frontiera României cu Ucraina.

Întreaga vizită a Cardinalului s-a desfășurat sub semnul speranței, o speranță care pătrunde orice situație de întuneric temporar trăită de națiuni. „Ceea ce ne dorim este pacea!” a repetat cardinalul cu multă forță și în repetate rânduri la Sighet, acolo unde a întâlnit refugiații, dar și asociațiile umanitare și reprezentanții centrelor Eparhiei de Maramureș care s-au pus în slujba lor, cu binecuvântarea Episcopului Eparhial, Preasfinția Sa Vasile Bizău.

Același mesaj de speranță a fost reluat în catedrala Blajului, cu ocazia sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri: „Să fim siguri că nici o furtună umană nu are puterea de a întuneca pentru totdeauna soarele speranței în Dumnezeu. De aceea, cu toții împreună, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maria Preacurata, a celor șapte Episcopi Fericiți și a tuturor sfinților, îi cerem Domnului să fim și să rămânem în viața noastră personală și comunitară, martiri – adică martori ai Învierii lui Isus – și pelerini plini de speranță pe drumurile istoriei”.

La rândul său, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, a mulțumit cu recunoștință Sfântului Părinte Papa Francisc, pentru mesajul de speranță transmis și Cardinalului Leonardo Sandri pentru că s-a făcut purtător al mesajului Papei: Îl însoțim cu cea mai profundă recunoștință pe Sfântul Părinte, în comuniune spirituală și în rugăciune, mulțumindu-i mai ales pentru faptul că ne-a reînsuflețit curajul de a privi spre viitor și de a visa o lume pe măsura demnității umane. Îndemnându-ne să fim ‘mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor’, Papa Francisc ne ajută să înțelegem că implicarea responsabilă în Biserică și în societate pretinde să mergem efectiv împreună, să nu lăsăm pe nimeni în urmă, să fim aproape de toți cei marginalizați sau aflați în suferință, îndeosebi în momentele de grea încercare prin care trece poporul ucrainean, căruia i-ați transmis mângâierea și binecuvântarea Sfântului Părinte, prin vizita efectuată la Sighetu Marmației zilele trecute…  Emineța voastră  Cardinal Leonardo Sandri, vă rog să primiți cele mai alese gânduri de prețuire, pe care le exprim în numele Bisericii noastre Unite cu Roma, pentru onoranta prezență și pentru devotamentul cu care îndepliniți nobila și dificila misiune de Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale.

„Voi transmite Sfântului Părinte toată devoțiunea și gratitudinea din partea Preafericirii Voastre și în numele Papei Francisc, vă încredințez medalia de argint a Pontificatului Sanctității Sale”, a afirmat la final Cardinalul Sadri.

La celebrarea de la Blaj au participat: Cardinalul Leonardo Sandri, Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace și întreg Episcopatul Bisericii Greco-Catolice din România, în frunte cu Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major.

Aflați în Sinod, din 4 iunie, Episcopii greco-catolici se opresc la Blaj si continuă lucrările până luni, 6 iunie 2022.

Biroul eparhial de presă

Foto: Biroul Arhieparhial de Presă

 

 

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, a participat, sâmbătă 4 iunie, la deschiderea lucrărilor sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care se desfășoară, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, la Blaj, în perioada 4-6 iunie 2022.

La sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, au fost prezentate volumele „Să mergem împreună: Universalitate și incluziune”, care conține lucrările prezentate la simpozionul internațional organizat la Blaj cu ocazia aniversării a doi ani de la vizita Papei Francisc în România, și „Convertire și spiritualitate ecologică – Nu stăpâni, ci ocrotitori au creației”, în care se regăsesc lucrările din cadrul simpozionului internațional cu același titlu, organizat la Blaj în anul 2021. Cele două volume, fac parte din colecția „Acta Blasiensia” și au apărut la Editura Presa Universitară Clujeană, sub coordonarea profesorilor universitari Cristian Barta și William Bleiziffer, din cadrul Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca.

Tot cu această ocazie, a fost vernisată o expoziție cu obiecte folosite de Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul vizitei istorice de la Blaj, din 2 iunie 2019.

Duminică, 5 iunie, de la ora 10:00, Cardinalul Leonardo Sandri va concelebra Sfânta Liturghie, alături de Episcopii Greco-Catolici din România, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, marcată în acest an în data de 5 iunie. Tot duminică, la ora 16.30, Cardinalul Leonardo Sandri va participa la un moment de rugăciune în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, lăcaș de cult dedicat comunității rome din oraș, care a fost vizitat de Sfântul Părinte în urmă cu trei ani, a cărei piatră de temelie a fost binecuvântată de Eminența Sa în toamna anului 2017.

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale se află la Blaj în zilele de 4-5 iunie 2022, la aniversarea a trei ani de la vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc, din 2 iunie 2019, în Mica Romă. Înaltul Prelat de la Vatican este însoțit la Blaj de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova și de Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace.

Biroul Arhieparhial de Presă