Duminică, 22 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Vineri, 28 Iulie 2017 00:00

Tabără de Iconografie la Peleș

În zilele de 23-25 iulie, în parohia Peleș (Satu Mare), a avut loc Tabăra de Iconografie „Tineret și artă - La școala cuvântului”. „Am ales ca în cadrul taberei de pictură să dezbatem tema Anului Pastoral Eparhial, deoarece prin picturi obținem nu numai o imagine sacră, dar și învățături teologice importante și probabil, cu ajutorul imaginilor, acestea se mențin mai ușor în mintea noastră”, ne spune pr. Pallai Béla, paroh de Peleș.

La tabără au participat 73 de copii, care au fost împărțiți în două categorii de vârstă: 9-14 și 15-18 ani. În prima zi, cu toții au primit sfaturi de la d-na asistentă Oroian Adriana (DSP Satu Mare) despre care este comportamentul corespunzător în timpul taberei pentru a se feri de incidente.

Tabăra propriu-zisă a debutat cu Sfânta Liturghie duminicală, celebrată de către preotul comunității, pr. Béla, care, în cadrul omiliei, a salutat participanții veniți din Peleș și din alte parohii (Satu Mare, Micula, Bercu, Nisipeni, Lazuri, București dar și din Miskolc - Ungaria) pentru a învăța mici secrete ale picturii de icoane, elemente de artă și de liturghie. Le-a mulțumit, de asemenea pentru faptul că „în cea mai aglomerată perioadă a vacanței, au avut curajul să vină la Peleș pentru a petrece trei zile împreună cu copiii de aici”. În cuvântul de învățătură, pr. Béla, făcând legătura cu Evanghelia Duminicii (Vindecarea a doi orbi și un mut) a vorbit despre importanța sporită a ochilor și a minții în ceea ce privește observarea frumuseții și a valorilor din lumea care ne înconjoară: „În această tabără, a sosit timpul să vedem clar minunile lui Dumnezeu, prin culorile, forma și frumusețea icoanelor. Prin pictură, vom reuși să înțelegem mai bine ce înseamnă o icoană, obiectul de cult care ne ridică din cotidian și ne duce cu gândul la o altă dimensiune, ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, spiritul”.

După celebrarea liturgică, a urmat prezentarea participanților și masa de prânz. După o scurtă pauză, a început prima lecție de pictură, în care cei mici au început să picteze Icoana Maicii Domnului din Peleș (1700), care a fost descoperită recent și renovată la Budapesta. Cei mari au urmărit o prezentare teoretică despre tehnica iconografică și despre teologia sfintelor icoane, iar apoi au început să picteze forma pregătită pentru ei și însemnată cu coduri de culoare. Totodată, au învățat cum se pregătește lemnul sau tabla pentru o icoană ce urmează a fi pictată, cum se aleg și se prepară culorile, semnificația lor, ce fel de personaje apar pe o icoană, cum se desenează contururile, ce inscripții se pun pe icoană și alte detalii importante despre realizarea unei icoane.

Pe lângă aceste etape de curs, tabăra a cuprins momente de joacă, momente vesele în care s-a cerut participanților împărțiți pe echipe, rezolvarea unor teste cât mai complicate: folosirea picioroangelor, scrierea unei compuneri cu diferite cuvinte care nu au avut legătură unul cu celălalt, realizarea de selfi-uri cu cea mai în vârstă persoană din sat sau cel mai mic copil, aflarea plantelor de trifoi cu patru foi, recunoașterea condimentelor, dar și jocuri de cultură generală. De asemenea, copiii au realizat flori din hârtie colorată prin metoda origami. Nu în ultimul rând, au avut parte de o demonstrație de scrimă, susţinută de către echipa de sportivi de la clubul de floretă din Satu Mare, condusă de antrenorii: Dna Eva Lengyel, Dl. Attila File, Dl. Dan Suta și Dl. Arnold Izsaki.

După prezentarea detaliată, toți participanții taberei au putut să încerce nu numai armele, dar și modul în care se practică acest sport minunat, mai ales că majoritatea dintre ei n-au văzut niciodată o demonstrație în realitate, ci doar la televizor. „Sportul întotdeauna se face cu onoare, iar sportivii care doresc să facă performanță trebuie să lucreze cu drag și cu multă muncă. Scrima nu este ușoară, trebuie făcute și sacrificii, dar prin ea omul se dezvoltă fizic și psihic încă din copilărie”, a explicat antrenorul Suta părinților prezenți.

La sfârșitul taberei de iconografie, copiii au participat la evenimentul special al satului: sărbătoarea „Sfânta Ana, mama Maicii Domnului”, zi în care întreaga localitate comemorează evenimentul tragic din 1873. Atunci, mulți dintre enoriașii Bisericii Greco-Catolice din Peleș au murit loviți de o epidemie de holeră.

„Sunt mai multe motive care ne-au determinat să organizăm o astfel de tabără, în care am urmărit și căutarea de mici talente, pe care să le îndrumăm pe calea artei pentru a aduce renume satului”, ne spune pr. Béla. „Primul motiv este aniversarea în acest an a 110 ani de la realizarea iconostasului Bisericii monument istoric din Peleș. Al doilea motiv este faptul că mai mulți pictori recunoscuți în întreaga lume s-au născut în Peleș: Andrei Mikola (Peleș, 17 martie 1884 – Baia Mare, 4 iulie 1970), fost membru al mișcării artistice Școala de pictură de la Baia Mare; Mihai Zeller (Peleș, 13 august 1859 – Rákosliget, 14 august 1921), care printre altele a realizat o pictura imensă ce se poate vedea deasupra altarului bisericii din satul natal; Petru Rátz de Tagyosi (Császló, 27 octombrie 1879 – Peleș, 28 august 1945), membru al Coloniei Pictorilor din Baia Mare, care nu s-a născut la Peleș, însă a murit aici, după ce a fost obligat să părăsească locuința din Satu Mare și s-a retras pe moșia din Peleș”, afirmă părintele paroh Béla Pallai.

Biroul eparhial de presă

În fiecare an de sărbătoarea Sfintei Ana (25 iulie), comunitatea greco-catolică din Peleș se întrunește în biserică pentru a serba un eveniment trist, care a avut loc în 1873, când mulți dintre enoriași au decedat din cauza unei epidemii de holeră. Ultima epidemie de tip medieval cauzată de condiţiile precare de igienă în zone cu populaţie cu grad redus de urbanizare a pătruns în întreaga Europa de Est în luna august a anului 1872. Autorităţile austro-ungare au instituit carantine, ziarele însă au dat știri numai despre câteva cazuri. Multe treceau neobservate și au rămas semnalate în registrele parohiale. Epidemia de holeră din 1873 nu a fost singura epidemie care a lovit regiunile: Satu Mare, Bihor, Zalău, Chioar şi Bistriţa. S-au răspândit și alte epdemii locale de variolă, difterie, tuse convulsivă, care au afectat în special copiii, dar și bătrânii.

În zona noastră, primele cazuri au apărut în satele învecinate, Rozsály și Gacsály, de unde s-a extins și în Peleș. Prima victimă de aici a fost chiar fiul preotului de atunci, care abia a împlinit vârsta de 15 ani. După povestirile bătrânilor, s-a întâmplat că într-o zi 17-19 persoane au decedat, iar preotul nici nu intra în curtea credincioșilor, ci rostea slujba de înmormântare la poarta caselor unde erau așezate sicriele decedaților. Groaza însă a luat sfârșit într-o zi de sărbătoarea Sfintei Ana, Maica Născătoarei de Dumnezeu. Locuitorii satului s-au strâns în fața bisericii, s-au așezat în genunchi și împreună cu preotul, au înconjurat biserica de trei ori, rostind rugăciuni de mulțumire. În aceea zi au făgăduit că în fiecare an de ziua Sfintei Ana, se duc în cimitir pentru pomenirea celor decedați și pentru a mulțumi lui Dumnezeu că i-a ocrotit și i-a salvat de primejdie. Cunoscând și alte cazuri asemănătoare din mai multe localități și faptul că oamenii din zonă au preferat să o aleagă pe Sfânta Ana ca salvatoare de epidemii, am cercetat datele exacte din documente și am constatat că nu întotdeauna acestea coincid cu buna credința populară. Însă tradiția și promisiunile de acest gen par a fi mult mai puternice, acestea întărind viața religioasă a poporului creștin. Așadar, acestă tradiție a devenit și obiceiul nostru, comemorându-i an de an pe urmașii sătenilor. Registrele parohiale din timpul respectiv vorbesc despre 60 de persoane decedate în timpul holerei. Ca mai tânără persoană care a trecut la cele veșnice din cauza acestei boli catastrofale a fost un copil de 3 ani, căruia i-au murit și ambii părinți: mama înainte, iar tatăl lui după o lună de moartea fiului. Cea mai în vârstă, a fost o femeie de 80 de ani, care s-a numărat printre primele victime.

În acest an, pomenirea solemnă a fost inclusă în șirul sărbătorilor satului, organizate de sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, care atrag credicioși și din alte localități, oferindu-le posibilitatea de se ruga în fața icoanei din Peleș. De obicei, la aceste ocazii, avem un invitat special, un preot care prin predica rostită îmbogățește sufletește pe cei veniți la biserică. Așadar Sfânta Liturghie în sărbătoarea Sfintei Ana din 25 iulie 2017 a fost celebrată de Pr. István Kozsán, paroh al parohiei din Micula, judecător al Tribunalului Intereparhial de primă Instanță. El a încurajat credincioșii să păstreze credința și tradiția strămoșilor. În ciuda ploilor abundente și a timpului mohorât, mulți săteni au venit la biserică să respecte promisiunea predecesorilor. La sărbătoare au participat și membrii Uniunii „Sfânta Pyrisca (Eirene) a dinastiei Arpadiene” de la parohia Sf. Nicolae din Satu Mare și numeroși pelerini veniți pentru a comemora împreună cu credincioșii din Peleș. După Sf. Liturghie, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească, unde s-a servit gulaș și pepene pregătite de Uniunea Femeilor „Sf. Ana” din Peleș.

Pr. Pallai Bèla

 

Joi, 27 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco Catolică Lăpușel

 

 

sfanta cruce bm

 

 

Parohia Greco - Catolică Lăpușel

HRAMUL: Înălţarea Domnului

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Pop Dumitru

 

Adresă:   

Strada Unirii nr 55, Lapusel

Comuna Recea

Jud. Maramureș

                  

Liturghie Duminicală: 10:30

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Sf. Liturghie: ora 08:00

Duminici și Sărbători: ora 10:30 

Programul oficiilor de peste an

Joi inainte de duminica Floriilor: Seara de rugaciune - ora 17:00

Devotiuni la Sf Anton: în fiecare marți - ora 08:00

Maslu - a 2-a Duminică din lună, ora 17:00- 19:00

Sărbătorile Nașterii Domnului

Seara de Ajun: Litia ora 20:00

Sf Liturghie de Craciun la ora 10:30

Sărbătorile Învierii Domnului

Utrenia Invierii: ora 00:00

Sf Liturghie în zilele de Paști: ora 8:00

Activități care se desfășoară în parohie: Cateheze cu tineretul o data pe lună, duminica dupa-masă

Asociații și Grupuri care activează în parohie: AGRU si Reuniunea Mariană

 

Descriere

Parohia a fost reînființată în anul 1990. Construcția Bisericii a început în anul 1997.

 

Date despre parohie

Număr familii: 75

Număr credincioși: 226

Tineri sub 20 de ani: 45

 

Adresă biserică: Strada Unirii nr 55, Lapusel - comuna Recea

Adresă casă parohială: Strada Primaverii, nr. 1

Contact: E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Satu Mare 

HRAMUL:

Nasterea Sf. Ioan Botezatorul

PROTOPOPIATUL: Ciscarpatin de Satu Mare

 

Preot: Stan Zsolt-József

 

Adresă:   

B-dul Closca 1-3

Cod: 440149 

Satu Mare

 

                   

Liturghie Duminicală: 10.00 

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Sf. Liturghie:   Luni, Miercuri, Vineri ora 9:00

                                                   Marți și Joi ora 18:00 (orarul de iarna la 17:00)

                                                   Sâmbăta ora 8:00

Duminici și Sărbători:  Utrenia 9:00; Sfânta Liturghie - ora 10:00

În sărbătorile de peste săptămână: Sfânta Liturghie - ora 10:00 și 18:00 (17:00 - iarna)

Sâmbăta și Duminica: Vecernia - ora 18:00 - vara (17:00 - iarna)

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Liturghia Darurilor Înainte Sfințite - Miercuri și Vineri, ora 18:00

Luna Mai: Acatistul Maicii Domnului/ Rozariul după Sfintele Liturghii 

Luna Octombrie: Paraclisul Maicii Domnului - ora 18:00 

Înainte de Crăciun: Novena ”Sfânta Familie caută sălaș” 

Sărbătorile Nașterii Domnului

24 Decembrie - ora 20:00 Pavecernie, Litie, Binecuvantarea pâinilor, Utrenia, Sceneta copiilor - Viflaimul

25 Decembrie - ora 10:00 Sfânta Liturghie 

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare - 10:00 Sf. Liturghie; ora 18:00 Cele 12 Evanghelii

Vinerea Mare - 18:00 Prohodul Domnului

Sâmbăta Mare - 8:00 Utrenia; 9:00 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; 20:30 Miezonopterul; 21:00 Utrenia Învierii

Ziua de Paști - 10:00 Sf. Liturghie cu binecuvântarea coșurilor cu mâncare

A doua și a treia zi de Paști - 9:00 Utrenia; 10:00 Sf. Liturghie

 

Activități care se desfășoară în parohie

Ore de religie, sâmbăta, orele 10-12

Ocazional zile de evanghelizare pentru copii

„O oră cu Biblia” – marți dupa Sf. Liturghie de la ora 18:00

Luna iunie - Pelerinaj cu autobusul la Máriapócs  

Pelerinaj pe jos pentru tineri la Máriapócs - înainte de 15 august

Participare la tabăra pentru tineri GIFT (Görögkatolikus Ifjúsági Tábor)

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Grupul de rugăciune mariană Rosariul Viu

 

Descriere

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul s-a realizat prin transformarea clădirii unei foste centrale termice din cartierul Micro 14, Satu Mare. Clădirea a fost concesionată parohiei „Sfântul Nicolae” de Primăria Satu Mare în anul 2008. Construcția a început în anul 2010. Serviciile religioase se celebrează aici din anul 2012, cu participarea unei părți din credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae”. În urma cererii înaintate de credincioșii care frecventau acest locaș de cult, PS. Vasile Bizău a întemeiat Parohia Greco Catolică Sfântul Ioan Botezătorul, pe data de 26 octombrie 2012.

 

Date despre parohie

Număr familii: 297

Număr credincioși: 540

Tineri sub 20 de ani - număr: 69

 

Adresă biserică: 440149 Satu Mare, B-dul Closca 1-3.

Contact: E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

               Facebook: Keresztelő Szent János Születése

               Site web:  kereszteloszuletese.ro

Miercuri, 26 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Boinești

 

 

Parohia Greco-Catolică Boinești

HRAMUL: Adormirea Maicii Domnului

PROTOPOPIATUL: Țara Oașului

 

Preot: Gheorghe Lohan 

 

Adresă:   

Str. Principală nr. 2

Loc. Boineşti

Jud. Satu Mare 

 

                   

Liturghie Duminicală: 11.00 

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Sfânta Liturghie - ora 8:00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 11:00  

Vecernie în Sărbătorile Împărătești - ora 16:00

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - ora 7.00

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - ora 7:00 

Sărbătorile Nașterii Domnului  

Ajunul Crăciunului: Vecernie cu litie la ora 20:00

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 11:00

Sărbătorile Învierii Domnului

Utrenia Învierii Domnului, urmată de Sfânta Liturghi și binecuvântarea coșurilor cu mâncare: ora 5:00

A doua și a treia zi de Paști: Sfânta Liturghie - ora 11:00

 

Descriere

Parohia a fost reînfiițată în anul 1990. Biserica a fost construită în anul 1994. 

 

Date despre parohie

Număr familii: 30

Număr credincioși: 89

Tineri sub 20 de ani - număr: 24

 

Adresă biserică: Str. Principală nr. 2 Boineşti - Satu Mare

Casă parohială - în curs de finisare la adresa: Str. Principală nr. 179/A - Boinești - Satu Mare

Contact: - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Luni, 24 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Ferneziu

Parohia Greco-Catolică Ferneziu

HRAMUL: Schimbarea la Față a Domnului

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Vasile Trifoi

 

Adresă:  

Strada Hija, Nr 4A

Ferneziu, Baia Mare

Jud. Maramureș

                   

Liturghie Duminicală: 9.00 

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Luni/Marți/Miercuri/Vineri/Sâmbătă - ora 8:00 - Sfânta Liturghie;

                          Joi - ora 18:00 vara și ora 17:00 iarna - Sf. Liturghie 

Duminici și Sărbători: ora 9:00 - Sfânta Liturghie 

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Miercuri/Vineri - Calea Crucii - ora 16.00; Liturghia Darurilor Înaintesfințite - ora 17:00 

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - ora 19:00 

Sărbătorile Nașterii Domnului  

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 9:00

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii - ora 17:00

Vinerea Mare: ora 08:00 - Orele Împărătești; ora 17:00: -Prohodul Domnului

Sâmbăta Mare: ora 8:00 - Sfânta Liturghie

Utrenia Învierii Domnului: ora 00.00

În zilele de Paști: Sfânta Liturghie - ora 9:00

 

Activități care se desfășoară în parohie: Întâlnire lunară cu Reuniunea Mariană - prima joi din lună; Întâlnire cu copiii - a doua, a treia, a patra joi din lună (dupămasa, înainte de Sf. Liturghie). 

Asociații și grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană.

 

Descriere

Date despre parohia Ferneziu (de la înființare până în 1936), conform Șematismului din 1936:

Parohia greco-catolică Ferneziu a fost înființată în anul 1800. Biserica din piatră (care actualmente este folosită de către parohia ortodoxă) a fost construită în anul 1828. Casă parohială din piatră (ocupată de către parohia ortodoxă în timpul Regimului Comunist) a fost construită în 1875. În 1854 s-a construit o casă cantorală din lemn. Parohia deținea, înainte de 1948, un edificiu școlar de piatră, construit în anul 1908. În parohie erau înscriși 2355 credincioși.  

Biserica nouă a fost construită între anii 1995-1997, sub păstorirea părintelui Antoniu Șaitoș. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc pe data de 28 septembrie 1997, cu participarea ÎPS Lucian Mureșan, PS Ioan Șișeștean, PS Alexandru Mesian, împreună cu un sobor de preoți. Sfințirea altarului a avut loc pe 4 august 2013, în timp ce paroh al comunității era părintele Mihai Bogdan Șimonca. La eveniment au participat PS Vasile Bizău și PS Alexandru Mesian.

 

Date despre parohie

Număr familii: 72

Număr credincioși: 165

Tineri sub 20 de ani - număr: 35

 

Adresă: Strada Hija - Nr 4A - Ferneziu, Baia Mare - Maramureș. 

Contact: - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Facebook: Parohia greco-catolică Ferneziu

 

Parohia Greco-Catolică Nr. 1 - Capelă Episcopie

HRAMUL: Bunavestire

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Fârte Ioan

 

Adresă:  

Str. Vasile Lucaciu, nr.50

Cod 430341, loc Baia Mare

Jud Maramureş

                   

Liturghie Duminicală: 8.30 

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: ora 8:00 - Sfânta Liturghie; Joi ora 17:00 - Adorație la Preasfântul Sacrament

Duminici și Sărbători: ora 8:30 - Sfânta Liturghie; ora 17:00 - Vecernia 

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - Miercuri/Vineri, ora 17.00

Luna Martie: zilnic, ora 9:00 - Canon de rugăciune în cinstea Sf. Iosif

Sărbătorile Nașterii Domnului  

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 8:30

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii - ora 18:00

Vinerea Mare: Prohodul Domnului - ora 18:00

Utrenia Învierii Domnului: ora 00.00

În zilele de Paști: Sfânta Liturghie - ora 8:30

 

Activități care se desfășoară în parohie: Cateheză - Luni, ora 16:00

Asociații și grupuri care activează în parohie: Grupul de rugăciune montfortan

 

Descriere

Aceasta Parohie a fost constituită la 25 Aprilie 2002. A fost înfiinţată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș prin actul cu nr. 175 din 25.04.2002.

 

Date despre parohie

Număr familii: 69

Număr credincioși: 160

Tineri sub 20 de ani - număr: 5

 

Adresă: Str. Vasile Lucaciu, nr.50 - cod 430341 - Loc Baia Mare - Jud Maramureş.

Contact: - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Vineri, 21 iulie, a avut loc la Mănăstirea Ordinului Sfântul Vasile cel Mare (OSBM) din Prilog (Țara Oașului), cea de-a 101-a noapte de veghe la nivel național. Sute de credincioși veniți din eparhiile și diecezele tării s-au unit în cântări și rugăciune timp de 12 ore (de vineri, ora 18:00 până sâmbătă dimineața, ora 6:00) pentru apărarea copiilor nenăscuţi, pentru sfinţenia preoţilor, ispăşirea şi repararea păcatelor lumii întregi, pentru Sfântul Părinte, dar şi pentru intenţiile personale ale credincioşilor prezenți.

Nopțile de veghe la care participă în mod regulat reprezintă, pentru domnul Marius din Zalău, o „mică jertfă adusă lui Dumnezeu și Maicii Sfinte, jertfă care ne ajută foarte mult în viața spirituală pe care o avem fiecare…”, spune el. Domnul Marius a ajuns la Prilog împreună cu un grup de aproape șaptezeci de persoane din oraș și ne explică astfel motivul pentru care a ales să participe la aceste momente de rugăciune: „Eu, spre exemplu sunt diacon acum și de la nopțile de veghe aștept să primesc, în primul rând, liniște sufletească, acea hrană pentru drumul pe care am ales sa-l parcurg și bucuria de a fi în comuniune cu cât mai mulți oameni”, declară el. Pentru Doamna Maria din Satu Mare, noaptea petrecută în rugăciune la Prilog este prima experiență de acest gen, dar, ne mărturisește dânsa, „sigur nu va fi ultima”.

Programul serii de vineri a început cu un salut și un cuvânt de deschidere, rostit de către părintele egumen Alexandru Jurja. Dat fiind faptul că mănăstirea din Prilog găzduiește icoana originală a Maicii Domnului de la Bixad, păstrată și îngrijită de-a lungul anilor de către călugării OSBM, s-a cântat Imnul închinat Icoanei făcătoare de minuni. Pr. Jurja a făcut o prezentare a Ordinului Sf. Vasile cel Mare, care aniversează 400 de ani de la reformarea acestuia, precum și un scurt istoric al Icoanei, care în prezent se găsește în biserica mănăstirii de aici. Seara a continuat cu Vecernia, Sf. Liturghie în Rit Greco-Catolic, Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel, Prezentarea Fratelui Mihai Neamțu (OSBM) din Prilog, Sf. Rozariu rostit de către Reuniunea Mariană din Țara Oașului și Sf. Liturghie - Rit Romano-Catolic. După miezul nopții, a avut loc Adorația Euharistică, Procesiune cu Sf. Euharistie în jurul Bisericii Mănăstirii, urmată de o pauză de masă. De la ora 2:00 s-a recitat din nou Sf. Rozariu, urmat de Calea Crucii și Paraclisul Maicii Domnului. Programul s-a încheiat cu Sf. Liturghie în Rit Greco-Catolic, celebrată sâmbătă dimineața de la ora 5:00.

Nopțile de veghe se desfășoară cu frecvență bimestrială din anul 2000 și reunesc credincioşi şi preoţi greco-catolici, romano-catolici şi de alte confesiuni din toată țara. Următoarea noapte de veghe va avea loc pe data de 22 septembrie la catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Vineri, 21 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Săliște

 

Parohia Greco-Catolică Săliște

HRAMUL: Sfântul Padre Pio

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Papariga Mihai

 

Adresă biserică:  

Loc. Săliște 24/A

Jud. Maramureș

                   

Liturghie Duminicală: 11.00 

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Marți/Joi: 8:30 Utrenia; Miercuri/Vineri: 8:30 Sfânta Liturghie

Duminici și Sărbători: ora 11:00 - Sfânta Liturghie; ora 16:00 - Vecernia 

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - ora 18.00

Postul Sfintei Marii: Paraclisul Maicii Domnului -  ora 18.00

Sărbătorile Nașterii Domnului  

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 11:00; Vecernia, ora 16:00

Sărbătorile Învierii Domnului:

În zilele de Paști: Sfânta Liturghie, ora 11:00; Vecernia, ora 16:00

 

Activități care se desfășoară în parohie: Cateheze

Asociații și grupuri care activează în parohie: -

 

Descriere

Parohia a fost reînființată în anul 2002. Sfânta Liturghie s-a oficiat inițial în fața vechii biserici (folosită de parohia ortodoxă) și ulterior, într-o sală de clasă din cadrul școlii din localitate. Actuala biserică greco-catolică a fost construită în 155 de zile, fiind sfințită pe data de 3 august 2003.

 

Date despre parohie

Număr familii: 11

Număr credincioși: 23

Tineri sub 20 de ani - număr: 5

 

Adresă biserică: Săliște 24/A, Jud. Maramureș

Contact: -

Vineri, 21 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Bârsana

 

Parohia Greco-Catolică Bârsana

HRAMUL: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

PROTOPOPIATUL: Sighetu Marmației

 

Preot: Bersan Sebastian Ovidiu

 

Adresă biserică:  

Loc. Bârsana, nr 8

Jud. Maramureș

                  

 

Liturghie Duminicală: 11.00 

                                     

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: ora 7:30

Duminici și Sărbători: ora 11:00

 

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - zilnic, ora 18.00

Postul Sfintei Marii: Paraclisul Maicii Domnului - zilnic, ora 18.00

Sărbătorile Nașterii Domnului  

Ajunul Crăciunului: Litie, ora 18:00 

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, ora 11:00

Sărbătorile Învierii Domnului:

Utrenia Învierii Domnului: ora 4:30

 

Activități care se desfășoară în parohie: Cateheză pentru copii - Sâmbătă, ora 11:00; Întâlniri cu tinerii - Vineri, ora 19:00. 

 

Descriere

-       

Date despre parohie

Număr familii: 100

Număr credincioși: 240

Tineri sub 20 de ani - număr: 39

 

Adresă biserică: Bârsana, nr.8, Jud. Maramureș

Adresă casă parohială: Bârsana, nr. 518, Jud. Maramureș

Contact: - Tel. 0262/331 010

               - E-mail:

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------