Miercuri, 13 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Joi, 1 decembrie 2016, după ce a participat la Ceremonia de la Statuia Ostașului Român din Baia Mare (ora 10:00), Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent la Șișești, în biserica ctitorită de către preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, susținător activ al Marii Uniri și luptător de seamă pentru drepturile românilor din Transilvania. În acest an se împlinesc 94 de ani de când „Leul din Șișești” a fost înmormântat în biserica de aici, pe data de 1 decembrie 1922, la 4 ani după unirea Transilvaniei cu România.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de la ora 12:00. Împreună cu Eparhul de Maramureș, au celebrat: părintele cancelar eparhial, Augustin Butica, pr. paroh Gabriel Horț, pr. Rațiu Vasile, pr. Indrea Mircea și pr. Mihai Șimonca.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a vorbit despre jertfă și ideal: „Acolo unde există jertfă, ea pornește din inimă, pornește din iubire. Cel care iubește, poate să se dăruiască. În acest moment al sărbătorii naționale îi amintim, îi pomenim și ne rugăm pentru înaintașii noștri; îi amintim pe toți cei care au murit pe câmpurile de luptă, pe toți cei care au murit în afara câmpurilor de luptă, dar au murit pentru acest ideal: unirea Transilvaniei cu patria mamă și pentru ca astăzi să ne putem bucura de o țară, de un pământ binecuvântat și de un popor ales, creștin”, a spus Ierarhul.

Vorbind despre biserica ridicată de părintele Vasile Lucaciu pe vremea în când era paroh al comunității greco-catolice din Șișești (1885-1914) și pe care ctitorul a voit-o ca semn de unire a tuturor românilor, Preasfințitul Vasile a afirmat: „Suntem într-una dintre bisericile cele mai cunoscute și în același timp cele mai importante din Ardeal. Este biserica dedicată unirii tuturor românilor, pe care părintele Vasile Lucaciu a dorit-o, a luptat pentru acest ideal și apoi l-a văzut împlinit, trecând la cele veșnice după anul 1918, fiind înmormântat chiar în ziua de 1 Decembrie. De aceea, astăzi suntem aici și pentru a ne ruga rugăciunea Parastasului la mormântul unde-și așteaptă învierea de apoi și în același timp aducem acest gând de recunoștință față de el și față de toți ceilalți părinți ai noștri care cu credință, cu crucea-n frunte, cu dăruirea de sine și cu modestie au realizat idealurile mari”.  

Astfel, Sfânta Liturghie s-a încheiat cu rugăciunea Parastasului și depunerea de coroane la mormântul ctitorului bisericii, pr. Vasile Lucaciu. Au urmat apoi discursuri ale oficialităților locale și centrale. În încheiere a avut loc un program artistic susținut de către grupuri de tineri din comuna Șișești. 

Evenimentul a fost organizat de către Parohia Greco-Catolică Șișești în colaborare cu Primăria Șișești.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Joi, 1 decembrie 2016, după ce va participa la Ceremonia de la Statuia Ostașului Român din Baia Mare (ora 10:00), Preasfințitul Vasile Bizău va fi prezent la Șișești, în biserica ctitorită de către preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, susținător activ al Marii Uniri. În acest an se împlinesc 94 de ani de când părintele Vasile Lucaciu a fost înmormântat în biserica de aici, pe data de 1 decembrie 1922, la 4 ani după unirea Transilvaniei cu România.

Sfânta Liturghie Arhierească va fi celebrată de la ora 12:00. Vor urma: rugăciunea Parastasului și depunere de coroane la mormântul ctitorului bisericii - pr. Vasile Lucaciu-, precum și discursuri ale oficialităților locale și centrale. În încheiere va avea loc un program artistic, care se va desfășura în pavilionul bisericii.

Evenimentul este organizat de către Parohia Greco-Catolică Șișești în colaborare cu Primăria Șișești.  

Biroul eparhial de presă

 

În acest an, tradiționalul concert de colinde al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș va avea loc pe data de 18 decembrie 2016, începând cu ora 17:00, la Biserica „Sfânta Cruce” (Bd. Independenței nr 14) din Baia Mare.

Vor participa coruri din următoarele Protopopiate:

  1. Protopopiatul Baia Mare: Grupul de tineri „Ioan Paul al II-lea” din Șișești și Grupul Coral al preoților din Protopopiat
  2. Protopopiatul Satu Mare: Corul parohiei greco-catolice „Sf. Apostoli Petru si Pavel” din Satu Mare
  3. Protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare: Corul parohiei Porumbești și Cidreag.
  4. Protopopiatul Sighet: Corul parohiei Breb
  5. Protopopiatul Iza-Vișeu: Corul parohiei Vișeu de Sus
  6. Protopopiatul Țara Oașului: Corul parohiei Târșolț; Grupul de copii și tineri „Țara Oașului”
  7. Protopiatul Ciscarpatin de Maramureș: Corul parohiei Coștiui
  8. Protopopiatul Mănăștur: Corul parohiei Copalnic Mănăștur. 

 Biroul eparhial de presă 

 

Duminică, 27 noiembrie 2016, Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent în parohia greco-catolică din Ciolt, pentru a se ruga împreună cu această comunitate „care se bucură de faima de a fi constituită în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că profilul creștinilor de aici din Ciolt este acela al oamenilor pacifici, al oamenilor care caută cu inima curată Cuvântul lui Dumnezeu”, potrivit afirmațiilor făcute de Ierarh la începutul cuvântului de învățătură rostit în cadrul celebrării liturgice. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Eparhul de Maramureș împreună cu un sobor de cinci preoți, în frunte cu părintele protopop Butean Vasile și părintele paroh Simion Voicu. Au participat, de asemenea, părintele ortodox din localitate, numeroși credincioși din comună și din parohiile învecinate, precum și primarul și viceprimarul orașului Șomcuta Mare, oraș de care localitatea Ciolt aparține din punct de vedere administrativ.

Doar cuvinte de laudă din partea Preasfinției Sale Vasile pentru parohul locului, pr. Simion Voicu, pe care l-a numit model de viață preoțească și de slujitor al Bisericii. „Ce frumoase sunt veșmintele creștine: bunătatea, îndelunga răbdare, cinstea, iertarea și peste toate, haina cea mai lungă care le acoperă, dragostea. Știm că în această comunitate din Ciolt aceste virtuți se pot vedea. Și ele se pot vedea pentru că păstorul acestei comunități este cel care s-a străduit să zidească, să semene sămânța, să o plivească și prin dăruire și răbdare, să aștepte să crească. De aceea, părintele paroh Simion Voicu este un model de viață preoțească, este un model de slujitor al Bisericii, este un model al celor care slujesc comunitatea în răbdare și care așteaptă, de asemenea, să se bucure de ceea ce a semănat, de roadele Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus Eparhul. 

Părintele paroh a mulțumit, la rândul său, Bunului Dumnezeu, care a învrednicit comunitatea din Ciolt să trăiască astfel de clipe de sărbătoare, dat fiind faptul că este prima vizită pastorală a unui episcop greco-catolic aici, după anul 1948. A mulțumit astfel Preasfințitului Vasile pentru toată susținerea pe care o arată parohiei, părintelui protopop, corului din Șomcuta Mare, autorităților locale și tuturor preoților și credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

 

Joi, 24 noiembrie 2016, la Muzeul de Istorie și Arheologie a avut loc inaugurarea expoziției de carte „Lumina Blajului”, precum și lansarea cărții „Școlile confesionale românești din Vicariatul Greco-Catolic al Maramureșului”, scrisă de dr. Marius Câmpeanu, muzeograf, şef interimar al secţiei istorie. Cartea a ieșit de sub tipar în acest an la editura Galaxia Gutenberg din Târgul Lăpuș, cu susținerea financiară a Preasfinției Sale Vasile Bizău. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, în ziua în care s-au împlinit 160 de ani de la (re)înființarea Vicariatului Greco-Catolic al Maramureșului.

Manifestarea culturală a reprezentat un „moment de tihnă” pentru participanți, așa cum a caracterizat-o Preasfințitul Vasile Bizău în salutul său inițial. Părintele dr. Tîmbuș Ioan, moderatorul întâlnirii a vorbit, în intervențiile sale despre diferitele aspecte surprinse în carte, a explicat modul în care aceasta vine să umple „un mare gol al istoriei privitor la învățământ” și faptul că învățământul în Maramureșul istoric [cel despre care se vorbește în publicația de față] a fost susținut aproape exclusiv de comunitățile, protopopiatele și preoții greco-catolici, în condițiile foarte dificile în care legislația privind învățământul era într-o continuă transformare și în condițiile în care s-a ajuns la legi care interziceau inclusiv limba română în școli: „dascălii erau formați în condiții foarte dificile și salariile pe care le primeau erau foarte mici, încăpățânarea unor părinți de a nu-și lăsa copiii să meargă la școală sau de a-i lăsa la cursuri doar pe timpul iernii; fetele erau oprite de la a urma cursurile școlare… Sunt toate probleme cu care s-a confruntat la vremea respectivă învățământul [vorbim despre sfârșitul secolului 19 – începutul secolului 20]… Însă dăruirea unor dascăli de vocație, clerici sau nu, dăruirea unor oameni politici care au știut să speculeze anumite vulnerabilități ale sistemului și să-și promoveze propria națiune trebuie recunoscute ca atare în istorie. Lucrarea domnului Marius Câmpeanu vine și realizează un asemenea demers. Este un început salutar, care merită susținut și continuat”, a spus pr. dr. Tîmbuș.  

Au intervenit și au prezentat un discurs: d-nul prof. Viorel Rusu (director al Muzeului de Istorie și Arheologie Maramureș), d-nul Doru Dăncuș (vicepreședinte CJMM), d-nul  conf. dr. Vișovan Ștefan și jurnalistul Dorin Ștef.

Autorul cărții, dr. Marius Câmpeanu a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit pe toată perioada redactării cărții: părinții, soția, copiii, directorul Muzeului, Viorel Rusu, tuturor colegilor și colaboratorilor, precum și Preasfinției Sale Vasile Bizău „pentru încrederea acordată și deschiderea arătată acestui proiect editorial și pentru faptul că a susținut financiar apariția lucrării. Îi mulțumesc pentru faptul că ne-a onorat prin prezența sa în cadrul acestui eveniment cultural. Pe această cale m-a făcut să înțeleg că preocuparea episcopilor greco-catolici din Transilvania din veacurile trecute, de a susține tipărirea cărților bisericești, a manualelor școlare, de a susține învățământul și cultura românească în general, nu este doar o tradiție veche, ci este o lucrare care continuă și în zilele noastre”, a spus autorul.

D-nul Câmpeanu a făcut, de asemenea, o scurtă prezentare a expoziției „Lumina Blajului”: „Este o expoziție de carte veche tipărită la Blaj, iar în cadrul acesteia sunt expuse 19 cărți de cult imprimate la Centrul Ecleziastic și Centrul Tipograf din Blaj, cel care a avut rolul de a furniza pentru comunitățile greco-catolice din Transilvania cărțile bisericești necesare oficierii cultului divin. Tipografia a început să funcționeze între anii 1747-1751 în Mănăstirea cu hramul Sfintei Treimi din Blaj, sub supravegherea călugărilor bazilitani și a vicarului Petru Pavel Aron, viitor episcop de Alba Iulia și Făgăraș între anii 1752-1764”. Expoziția mai cuprinde strastnice, liturghiere, octoihuri, un ceaslov, Evanghelia și două antimise, două prese de carte, cărți de rugăciuni sau predici, precum și Biblia tipărită la Blaj în anul 1795. Expoziția va rămâne deschisă publicului larg până pe data de 31 ianuarie 2017, la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie, de pe strada Monetăriei nr 1-3, Baia Mare.   

Biroul eparhial de presă 

 

 

Luni, 21 Noiembrie 2016 00:00

Misiuni poporale la Cetățele

Timp de trei zile, mai precis în perioada 18-20 noiembrie 2016, în biserica parohială cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, a Parohiei Greco-Catolice Cetăţele, tradiţia misiunilor poporale a continuat, după ce a fost reluată în anul 2009. Misiunile au fost conduse de pr. Laurențiu Costin, vicar parohial la Parohia „Sfinții Arhangheli” din Satu Mare.

Tema misiunilor poporale a fost: „Comunitatea creștină – poporul lui Dumnezeu în pelerinaj spre patria cerească”. Plecând de la această temă, pr. Laurențiu a adresat credincioşilor prezenţi, în cele patru meditații, îndemnul la reînnoire spirituală, atât de necesară pentru menţinerea vie a credinţei şi a unei vieţi creştineşti autentice.

În cele trei zile ale misiunilor, credincioşii au participat la Sfintele Liturghii, la celelalte momente de rugăciune (Paraclisul, Rozariul, Vecernia cea Mare, citirea Psaltirii), mulți dintre ei spovedindu-se și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului. La finalul Misiunilor, toţi credincioşii au primit binecuvântarea părintelui Laurențiu și ungerea cu ulei binecuvântat.

pr. paroh Augustin Butica 

 

 

Acțiunea caritabilă ,,Un milion de stele” s-a desfășurat și în acest an pe teritoriul Eparhiei noastre. Astfel, la Baia Mare, Asociația Eparhială Caritas Greco Catolic Maramureș a organizat acțiunea de solidaritate în incinta Bisericii ,,Sfânta Cruce”. La eveniment au participat aproximativ 200 de copii însoțiți de către părinți și de cadre didactice. Aceștia au susținut mici programe artistice, cântece și poezii, au aprins câte o lumânare și au făcut o donație care se va îndrepta către o familie (mamă singură cu 5 copii) care se confruntă cu mari greutăți.

Pr. Dunca Gheorghe (director Caritas): „Evenimentul a fost unul reușit, având sprijinul și ajutorul direct a mai multor instituții cărora le mulțumim. Au fost alături de noi preot Zareczki Angel Vicar cu laicii, tineretului catolic și grupului de la Cercetașii Munților, Școala Confesională ,,Dr. Ep. Alexandru Rusu”, doamnei director Anuța Gorzo, care ne-au susținut cu lumânari si pahare ornate de către copii. De asemenea, mulțumim doamnei director Ioana Măhălean de la grădinița cu program prelungit nr 10 din Baia Mare, doamnei director Ramona Tămâian de la grădinița Otilia Cazimir, doamnei profesoare Petronela Maria Mureșan de la Colegiul Național ,,Vasile Lucaciu”. Mulțumiri sponsorilor de la S.C.Faimar S.A. care ne-au ajutat în a oferi un mic cadou fiecărui copil participant. Mulțumiri de asemenea tuturor copiilor și părinților care s-au implicat în acest eveniment caritabil al asociației noastre. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această seară binecuvântată!”

Biroul eparhial de presă

Vineri, 18 noiembrie 2016, a avut loc, la biserica „Sfânta Maria din Baia Mare”,  întâlnirea anuală a preoților din Eparhie. Sfânta Liturghie a început la ora 11:00 și a fost celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu 130 de preoți de pe teritoriul Eparhiei. Au participat numeroși credincioși, care au avut ocazia să treacă pentru ultima dată prin Poarta Sfântă a Milostivirii de la această biserică, întrucât celebrarea a marcat și încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii în Eparhia noastră.

Cu toate că anul în care creștinii au fost îndemnați de Papa Francisc să sporească acțiunile de milostivire a luat sfârșit, Preasfințitul Vasile i-a îndemnat pe toți cei prezenți la celebrare „să rămână și pe mai departe milostivi precum este Tatăl”.  „Sfântul Părinte Papa Francisc, în Bula de convocare a Jubileului Milostivii ne îndemnă ca la sfârșitul acestui An Jubiliar să aducem mulțumire Preasfintei Treimi pentru toate harurile pe care le-am primit în acest an… Și noi am fost cu siguranță atinși de harul lui Dumnezeu, care ne îndemnă să fim milostivi precum este Tatăl, să avem acest curaj și forță interioară de a fi creștini ai lui Hristos, de a prelungi în timp și în spațiu misiunea lui…”, a spus Preasfințitul Vasile în cadrul omiliei.

Ierarhul a mulțumit Bunul Dumnezeu pentru toate manifestările care au avut loc în acest An al Milostivirii în Eparhia noastră, precum nopți de rugăciune, zile de reculegere, pelerinaje la Porta Sfântă: „Toate acestea sunt semne că ne înscriem în acest parcurs al dorinței de la întrupa ceea ce este esențial în Evanghelie: iubirea față de Dumnezeu și manifestarea ei între noi și între toți semenii noștri, pentru ca împărăția lui Dumnezeu să crească”, a afirmat Preasfințitul.

După Sfânta Liturghie deschisă publicului, preoții au participat la conferința dedicată Sfintei Scripturi, ținută de pr. Ioan Laurențiu Costin, iar pr. Angel Zareczki (vicar pentru laici) le-a prezentat anumite chestiuni organizatorice în ceea ce privește evenimentele care vor completa următorul an pastoral.

Biroul eparhial de presă 

 

Preasfințitul Vasile Bizău s-a aflat marți seara, 15 noiembrie, în mijlocul copiilor și cadrelor didactice de la școala confesională greco-catolică „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, pentru a binecuvânta școala și capela din incinta acesteia, amenajată de curând. Aflată la al doilea an de activitate, școala are șaizeci de copii înscriși, motiv pentru care s-a renovat și etajul unu al clădirii (până în prezent a funcționat doar parterul), pentru a-i putea primi pe doritorii din anul următor, care se speră să fie și mai numeroși decât acum. La sfârșitul slujbei de sfințire, Preasfințitul Vasile, împreună cu pr. Angel Zareczki, pr. Emil Ember și pr. Florin Marușciac au celebrat Sfânta Liturghie în capela proaspăt inaugurată și sfințită. În cuvântul său de învățătură, Ierarhul a vorbit despre speranță și împlinire: „Atunci când se întemeiază o familie, se așteaptă o împlinire mai mare și faptul că vin copiii în lume este o bucurie și o împlinire. După care, sperăm pentru copii să aibă parte de o viață senină și de o educație bună și după aceea din nou lansăm alte dorințe însoțite de speranțe, care ne acompaniază toată viața. Și speranța cea mai profundă pe care o avem în suflet este aceea de a-L întâlni pe Cel pururea veșnic, ca să ne bucurăm în veșnicie de prezența Lui iubitoare și pentru a dobândi în cele din urmă viața veșnică”. Arhiereul a mulțumit călduros tuturor celor implicați în proiectul școlii confesionale: „Aducem mulțumire lui Dumnezeu în seara aceasta pentru pașii pe care i-am făcut în a ajunge până în acest punct cu proiectul acesta al nostru, școala confesională, pentru toți pașii pe care i-am făcut ca și Biserică în acești 26 de ani care ne despart de perioada Regimului Comunist… Aducem, de asemenea, mulțumire lui Dumnezeu pentru cei prezenți, cei implicați în acest proiect al școlii: dumneavoastră, doamna director, cadrele, educatorii, tot personalul de aici și cei care ați binevoit să mai rămâneți aici la acest oficiu al Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii”, a spus Preasfințitul.

Școala Confesională „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare se află pe str. Gheorghe Marinescu, nr. 1 și oferă, deocamdată, învățământ primar și preșcolar, atât cu program prelungit, cât și cu program scurt.  Îi urăm ani lungi de activitate și la câți mai mulți copii formați în spirit creștinesc!

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 15 Noiembrie 2016 00:00

COMUNICAT: Un milion de Stele - Ediția 2016

Ajunsă la cea de-a șaptea ediție la nivel național, acțiunea de solidaritate „Un milion de stele” se va desfășura din nou și la Baia Mare, joi, 17 noiembrie 2016, ora 16:30, la biserica greco-catolică „Sfânta Cruce”, Bd. Independenței, nr 12, Baia Mare. Sunt invitați toți oamenii de bună credință pentru a aprinde o lumânare și a lăsa o mică donație care se va îndrepta, cu sprijinul Asociației Caritas Greco-Catolic înspre o familie nevoiașă care trăiește în condiții de mari lipsuri. „Am dori ca donația noastră să asigure cel puțin căldura pentru iarnă acestei familii, care vă putem spune doar că momentan trăiește fără lumină și fără căldură în casă”, ne-a spus pr. Dunca Gheorghe, director Caritas Greco-Catolic Maramureș.

În acest an, acțiunea se desfășoară în 34 de localități din România și este organizată de Asociațiile Caritas locale.

Vă așteptăm să participați în număr cât mai mare!   

Biroul eparhial de presă