Joi, 14 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Sărbătoarea Bunei Vestiri este singura solemnitate pe care o permite sobrietatea Postului Mare. Pentru românii greco-catolici care locuiesc în Marea Britanie, această dată este una deosebită, întrucât 25 Martie este şi hramul bisericii Misiunii Române Unite din Londra.

Anul acesta, în duminica imediat după Bunavestire, pe 26 martie, românii din Londra s-au adunat să-şi cinstească sărbătoarea patronală în biserica din Canning Town care a devenit un reper pentru ei. Întreaga zi s-a transformat într-o manifestare de solidaritate în rugăciune cu victimele sângerosului atentat de pe Podul Westminster, cu familiile acestora şi cu toţi locuitorii Marii Britanii care au fost puternic afectaţi de violentul eveniment. Alături de cântările Maicii Domnului de Bunavestire au răsunat rugăciuni pentru pace, pentru linişte, pentru mângâierea celor îndureraţi şi pentru odihna celor adormiţi.

Pe 22 martie 2017, cu numai câteva zile în urmă, a avut loc un violent atac terorist pe Podul Westminster şi în curtea Parlamentului Britanic. În urma agresiunii, cinci persoane au murit şi mai mult de cincizeci au fost rănite. Două dintre victime sunt cetăţeni români, una dintre ele continuând să se afle sub îngrijiri medicale, în stare gravă.

Alături de noi s-a aflat Preasfinţitul Părinte Hlib Lonchyna, episcopul ucrainean din Londra, un ales prieten al comunităţii noastre care a şi prezidat Dumnezeiasca Liturghie. In cuvântul de învăţătură, Episcopul a subliniat cum Dumnezeu întotdeauna invită pe om la colaborarea şi la unirea cu El şi aşteaptă răspunsul de iubire al omului. „Dumnezeu nu foloseşte niciodată violenţa” a spus înaltul prelat.

Părintele Eduard-William Fărtan, Rectorul Misiunii Române Unite din Londra, a invocat-o pe Preacurata Fecioară Maria ca Maică a lui Christos şi Maică a Vieţii şi a arătat cum timpul Postului Mare pe care îl traversăm ne învaţă puterea de nestăvilit a Vieţii şi cum aceasta triumfă asupra pătimirilor şi a morţii.

Biserica, de altfel foarte spaţioasă, a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit cu dragoste în număr foarte mare în această zi aleasă de cinstire. Copiii Şcolii de Duminică de pe lângă Misiune au întâmpinat procesiunea religioasă la porţile bisericii şi au animat întreaga zi cu bucuria şi vioiciunea lor. Rugăciunile s-au înălţat în limba română dar şi în engleză, ucraineană şi greacă, într-un spirit de armonie şi de deosebită înălţare sufletească. Costumele populare tradiționale – cele mai multe din Maramureş şi din Ţara Oaşului – au adus culoare si specific naţional sărbătorii. Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească în grădina înflorită a bisericii.

Mulţumirile noastre se îndreaptă către toţi cei care au contribuit ca acest eveniment să atingă această cotă de vibraţie şi de înălțare în mărturisirea credinţei noastre creştine.

Dr. Sergiu Barna

 

 

Miercuri, 29 Martie 2017 00:00

Ajută-mă să cresc!

,,Ajută-mă să cresc!” se intitulează proiectul educațional inaugurat în această săptămână de către Asociația Eparhială Caritas Greco-Catolic Maramureș, cu sprijinul finanțatorului Kinder Missionwerk die Sternsinger (din Germania), în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca - Facultatea de Litere, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș.

Proiectul se va desfășura pe o durată de doisprezece luni și se adresează copiilor şi adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între și 8-18 ani, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Își propune să  ofere un sistem de servicii integrate acestor copii, având următoarele obiective: dezvoltarea unor competenţe psiho-sociale și relaționale ale copiilor, prevenirea şi combaterea efectelor neglijării, îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora și gestionarea eficientă a consecințelor generate de privarea de atașament parental.

Toate aceste obiective vor fi atinse prin contact direct și constant (activități săptămânale și tabere de vară) între copiii- adolescenții vizați și voluntarii, asistenții, psihologii și cadrele didactice implicate în derularea proiectului. Copiii care se pot înscrie, cu acordul părinților, în proiect, „au fost selectați cu ajutorul directorilor și diriginților din școlile partenere”, ne spune pr. Dunca.

Dimensiunile de interes ale proiectului:

  • dimensiunea psihologică: Cunoaștere și autocunoaștere personală. Dezvoltare personală. Managementul emoțiilor. Consiliere și orientare vocațională.
  • dimensiunea pedagogică: Transdisciplinaritatea. Strategii în dezvoltarea competențelor cognitive și socio-emoționale.
  • dimensiunea practică: ART-TERAPIA ,,Esteticul emoției”- Tabăra de vară, Locația: Școala Primară ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu”.

Unitățile de învățământ implicate:

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Baia Mare, director prof. Ioan POP; Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Baia Mare, director prof. Amalia ARDELEAN; Școala Gimnazială ,, Nichita Stănescu” Baia Mare, director prof. Maria ZETE, Școala Primară ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu”, director prof. Anuța GORZO.

Activitățile vor fi coordonate de psihologii școlari Antoaneta BOLCHIȘ, Liana COVACIU, în colaborare cu asistentul social, lector dr. Adriana CĂLĂUZ,  care va îndruma cei 20 de studenți voluntari implicați.

„Acest proiect reprezintă o ancoră în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”, consideră managerul proiectului, președintele Asociației Eparhiale Caritas Greco-Catolic Maramureș, pr. Gheorghe Dunca. „Avem în plan extinderea parteneriatului și spre alte școli și de aceea rugăm doritorii, fie ei cadre didactice sau părinți, să ne contacteze la numărul de telefon 0749461697 (pr. Dunca) sau prin e-mail la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.”, ne spune pr. Gheorghe Dunca. De asemenea, cei care doriți să direcționați 2% din impozitul pe venit pentru susținerea acestui proiect, puteți descărca formularul de aici

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă 25 martie 2017, de sărbătoarea ,,Bunei Vestiri”, una din cele mai vechi sărbători dedicată cinstirii Maicii Domnului, a fost o zi emoționantă pentru credincioșii parohiei greco-catolice din Oncești. După celebrarea Sfintei Liturghii, au avut loc primiri de noi membre în cadrul Reuniunii Mariane. Trei tinere au răspuns invitației de a o cinsti într-un mod deosebit pe Preacurata Fecioare Maria și de a se dedica rugăciunii de mijlocire către Maica Domnului. Cele trei tinere sunt eleve și credincioase practicante ale parohiei, ele participând la aproape toate serviciile liturgice sau devoționale din cadrul comunității: Iusco Crina-Maria (15 ani) Godja Ionița-Liliana (17 ani) și Godja Maria-Alexandra (18 ani). De pregătirea și primirea lor în cadrul Reuniunii ,,Inima Neprihănită a Mariei” s-a ocupat diriginta reuniunii, doamna preoteasă Iusco Adina-Maria.

După celebrarea Sfintei Liturghii, preotul paroh Iusco Vasile a invitat credincioșii să participe la acest moment înălțător. Ceremonia de primire a fost condusă de către doamna preoteasă, care a adresat cuvinte de felicitare, mulțumire și încurajare noilor membre. După sfințirea medaliilor și a diplomelor, candidatele au rostit solemn că vor să fie membre ,,până la ultima suflare a vieții lor”. Au primit fiecare însemnele de apartenență la reuniune: medalia miraculoasă cu  panglica albastră, diploma de membru, un rozariu și o iconiță cu Inima Neprihănită a Mariei. Doamna preoteasă a oferit câte un trandafir alb, semn al purității și tinereții. Credincioșii prezenți au fost emoționați până la lacrimi de curajul și angajamentul celor trei tinere.

Reuniunea Mariană din cadrul parohiei Oncești a sărbătorit și ziua aniversară, deoarece în anul 2004, la aceeași dată, a fost redeschisă de către preotul Iusco Vasile.  Reuniunea a numărat 19 membrii, mare parte dintre ei fiind prezenți la ceremonia de primire.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile și momentele de bucurie sufletească oferite în această sărbătoare a Preacuratei Fecioarei Maria. Fiecare da rostit cu credință și iubire este un răspuns asemănător cu cel al Mariei, în ascultarea și urmarea voinței lui Dumnezeu”, a spus părintele dr. Vasile Iusco.

Secretariatul protopopiatului Sighet

 

Marți, 28 Martie 2017 00:00

Celebrarea Sfântului Maslu la Sighet

În Duminica a patra din Postul Mare, la Capela Martirilor și Mărturisitorilor din cadrul Protopopiatului Sighet, începând cu ora 18:00 s-au unit în rugăciune preoți și credincioși pentru a celebra Taina Sfântului Maslu. Într-o atmosferă de liniște și reculegere, părintele protopop Iusco Vasile a adresat invitația tuturor celor prezenți de a fi participanți la celebrare, de a oferi acest timp pentru ascultarea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, propus de cele șapte Sfinte Evanghelii care se vor citi, precum și intenția de a cere de la Domnul vindecare sufletului și trupului.

După începerea oficiului, credincioșii au avut ocazia să se mărturisească, un preot fiind la dispoziția lor pe toată durată celebrării. După citirea Evangheliilor a urmat un cuvânt de învățătură referitor la însemnătatea Tainei Sfântului Maslu. Preotul Corneștean Bogdan, paroh în localitatea Biserica Albă din dreapta Tisei a rostit acest cuvânt și a argumentat cu citate din Sfânta Scriptură, celebrarea acestui sacrament de către apostoli și necesitatea primirii lui pentru vindecare. La finalul celebrării, credincioșii au primit ungerea cu uleiul binecuvântat și au rămas în reculegere până la terminarea ungerii. Alături de credincioși, au fost prezente la rugăciune câteva surori din Congregația Maicii Domnului de la Sighetu Marmației. La final credincioșii au primit binecuvântarea din partea tuturor preoților, iar părintele protopop a mulțumit lui Dumnezeu pentru harurile primite, preoților participanți, precum și tuturor credincioșilor.

Seara de rugăciune s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți, având ocazia de a socializa și a schimba impresii, exprimând bucuria și dorința de a participa mai des la astfel de evenimente.

                                                                   Secretariatul Protopopiatului Sighet

 

Luni, 27 martie 2017, Protopopiatul Greco-Catolic Chioar a primit în vizită, cu ocazia  acţiunii „Şcoala Altfel”, elevii de clasele a II-a de la Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare, împreună cu Doamnele profesoare Buciuman Livia şi Maxim Veronica. În cele două ore petrecute aici, elevii au avut o frumoasă acţiune de decorare a ouălor roşii cu mărgeluţe în culori tradiţionale.

Părintele protopop Vasile Butean, împreună cu doamna profesoară Veronica, le-a prezentat istoria clădirii și sala cu micul muzeu, care cuprinde obiecte populare din Chioar. A urmat o discuție despre semnificația Sărbătorii Paştelui, spre care ne îndreptăm.  

Vizita s-a terminat cu poza de grup și un moment de socializare, servind împreună un suc și fursecuri. Mulţumindu-le pentru bucuria de a fi oaspeţi ai acestui loc, părintele a primit în dar două felicitări realizate de către copii în tehnica quilling.

Secretariatul Protopopiatului Chioar

 

Corul Cappella Giulia din Bazilica Sfântul Petru din Vatican a fost prezent duminică, 26 martie, în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș pentru a susține concertul pascal cu tema Polifonia Romană, piatră prețioasă a muzicii liturgice, la Satu Mare (biserica „Sfinții Arhangheli”) și respectiv Baia Mare (biserica „Sfânta Cruce”).

Au fost clipe încărcate de emoție și spiritualitate, întrucât momentul muzical a reușit într-adevăr, să „aducă un ecou al muzicii sacre ce răsună de secole în Bazilica Sfântul Petru”, așa cum a afirmat Monseniorul Tarcisio Cola, prefect al Capelei muzicale Giulia în discursul adresat publicului la sfârșitul concertului. „În seara aceasta ne-am înălțat mintea și sufletul către Dumnezeu prin armonia cântului care vine din trăirea de-a lungul secolelor a credinței proclamată de Biserică” a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău.

Mons. Tarcisio a oferit în dar Preasfințitului Vasile două volume privind istoria originii Capelei Giulia, precum și un mesaj de salut și un cadou din partea Cardinalului Angelo Comastri (Decanul Bazilici Papale Sfântul Petru): o cărămidă din seria celor care au fost folosite de Sfântul Ioan Paul al II-lea pentru a închide Poarta Sfântă la sfârșitul marelui Jubileu din anul 2000. Papa Francisc a dispus ca aceste cărămizi să fie extrase la începutul Jubileului Milostivirii (decembrie 2015) și să fie trimise în marile catedrale ale lumii. „Mulțumesc din suflet Eminenței Sale Cardinalul Angelo Comastri pentru cuvântul de salut și pentru cadoul simbolic pe care mi l-a trimis. Cărămida care vine de la Sfântul Petru, îmi spunea Monseniorul că se trimite marilor catedrale. Catedrala noastră din Baia Mare sunt sufletele dumneavoastră [a celor prezenți în biserică], pentru că cea de zid încă nu o avem. Poate că suntem singura Eparhie din lume care nu are catedrală [catedrala „Adormirea Maicii Domnului” nu a fost încă retrocedată Eparhiei noastre de către Biserica Ortodoxă]. Și de aceea, această cărămidă, în mod simbolic, ne amintește și mai mult să construim catedrala sufletului uman, catedrala credincioșilor vii, a celor care poartă memoria a ceea ce a fost și în acelaș timp, trăiesc cu dorința de îndreptare a istoriei, de corectare a ei și de construire a păcii”, a spus Ierarhul Eparhiei de Maramureș.

A fost un moment muzical care a înălțat sufletul; pe fundalul cânturilor gregoriene pe care le auzim de obicei la celebrările din Vatican, mintea și sufletul participanților a zburat spre inima Bisericii și spre oficiile religioase pe care, în timpurile negre ale comunismului, credincioșii catolici români visau să le audă si să le vadă. „În perioada regimului comunist, credincioșii catolici ascultau, pe ascuns, Radio Vatican și era un moment de comuniune cu Biserica Romei… Iar astăzi, corul Cappella Giulia cântă în biserica noastră și ne dă atâtea motive să sperăm în darurile pe care Dumnezeu dorește să ni le facă pe viitor”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău. Acesta a oferit, la sfârșit, Monseniorului Tarcisio o cruce și un album cu Maramureșul, pentru ca acesta „să fie prezent și la Roma”, iar membrilor corului, câte o diplomă de recunoștință pentru susținerea acestui concert pascal.

Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș - responsabil pr. dr. George Nicoară.   

 

Corul Cappella Giulia - Scurt istoric 

Corul Cappella Giulia acompaniază celebrările liturgice în Bazilica Papală Sfântul Petru, oficiate de Capitlul din Vatican, prin cântări gregoriene și polifonice, oferind serviciilor religioase splendoare și solemnitate deosebită.

Corul a fost reorganizat de Papa Iuliu al II-lea (de unde provine și numele Capelei) în anul 1513. De-a lungul istoriei, în timpul procesiunilor solemne sau la serviciile religioase cu ocazia Paștelui și a Crăciunului pontificate de Sfântul Părinte, Corul Cappella Giulia și Corul Cappella Sistina asistau împreună și interveneau în momente diferite. Componența corului de atunci era de 4 bași, 4 tenori, 4 contratenori (12) și 6 soprane pueri cantores.

În zilele noastre, menirea Corului rămâne aceea de a acompania celebrările solemne din Bazilica Papală Sfântul Petru ale Capitlului din Vatican (corpul canonicilor din Bazilică).  

  • Dirijor: Jafet Ramon Ortega Trillo.
  • Pianist titular al Bazilicii Sfântul Petru: Goettsche James Edward.
  • Prefect al Canonicilor Capitlului din Vatican și Responsabil al Corului: Rev. Mons. Tarcisio Cola.

Biroul eparhial de presă

 

 

Sămbătă, 25 martie, sărbătoarea „Bunavestire”, a avut loc rugăciunea pentru viață la mănăstirea surorilor baziliene de pe „Dealul Crucii” din Baia Mare.

Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat de către Reuniune Mariană în colaborare cu filiala AGRU Maramureș. Cele două asociații au decis cu ani în urmă ca, de sărbătoarea ce semnează Vestea că Mântuitorul a fost conceput în pântecele Fecioarei Maria, să invite credincioșii pe Dealul Crucii pentru a se ruga împreună pentru copilașii nenăscuți, mai ales pentru cei a căror viață este în pericol și pentru cei care și-au pierdut viața înainte de naștere. În memoria acestor copii, curtea mănăstirii găzduiește și un monument, o cruce din marmură la picioarele căreia se poate citi mesajul: „DA VIEȚII! În memoria copiilor nenăscuți”.

Programul de rugăciune a debutat la ora 16:00 cu Rozarul de mărire, urmat de rugăciuni pentru viață, cuvânt de învățătură al Preasfințitului Vasile și binecuvântarea finală. În cuvântul său de învățătură, Ierarhul a vorbit despre faptul că limita pe care omul o are este limita pe care i-o pune Dumnezeu: „Să nu mănânci din pomul cunoștinței binelui și răului”. Aici Dumnezeu vorbește, de fapt, despre a „nu-L substitui pe El cu tine, a nu-ți da singur legile morale, ci a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, autorul vieții, promotorul vieții…”. „Omul nu poate să creeze viața, el este doar procreator împreună cu Dumnezeu. De aceea, rugăciunile noastre pentru viață însoțesc pe de o parte pe cei care n-au văzut lumina zilei, nu din vina lor, ci dintr-o decizie unilaterală motivată în multe feluri de părinți și pe de altă parte, pe cei care au văzut lumina zilei, să spună mereu DA lui Dumnezeu, pentru ca viața să crească armonios, să fie susținută, să fie educată și mai ales, să primească cuvântul credinței, care ne învață cum să apreciem tot ce este frumos și tot ce vine de la Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Vasile.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, moment propice pentru socializare și împărtășire a trăirilor participanților la rugăciune.  

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 25 martie, parohia „Bunavestire” din Baia Mare și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost celebrată, de la ora 10:30, de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu preoții parohiei și alți preoți din oraș invitați la sărbătoare.

„Sărbătoarea Bunei Vestiri ne invită la contemplație, la adorație, la mulțumire și apoi la mărturisire; o mărturisire care să izvorască din ființa noastră, din libertatea interioară a celor care știu că Dumnezeu este cu ei. În fiecare an în această sărbătoare, la începutul primăverii,  ascultăm aceleași cuvinte ale Evangheliei în care vedem milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu care își caută un sălaș, își caută loc și vine în întâmpinarea omului. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu ne ridică pe toți într-un plan superior al gândirii, care este planul mântuirii. Și acest plan al mântuirii al lui Dumnezeu este o Taină care s-a descoperit în timp: Taina cea de veac astăzi se face cunoscută, Fiul lui Dumnezeu fiu al Fecioarei se face și Gavril bine vestește harul. Inițiativa este a lui Dumnezeu Tatăl, Cel care a creat toate. Și ceea ce se petrece în camera Sfintei Fecioare Maria, în acest dialog profund dintre înger și ea este un început al strălucirii luminii lui Dumnezeu peste lume”, a spus Ierarhul în cuvântul său de învățătură.

Un moment solemn al evenimentului a fost momentul înmânării diplomelor de recunoștință curatorilor și binefăcătorilor parohiei, în semn de prețuire pentru efortul depus în cei 18 ani de la debutul construcției bisericii.

La sfârșit, părintele paroh și vicar general Albu Cristinel a mulțumit tuturor pentru prezența la sărbătoare și a invitat oaspeții să servească din bucatele dăruite de parohia gazdă.

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 21 Martie 2017 00:00

Mărturii din campania PRO VIAȚĂ

Luni, 20 martie, a avut loc, la Casa Tineretului din Baia Mare, Evenimentul 20 de zile al campaniei ”40 de zile pentru viață”. Moderată de către domnul Emanuel Ardelean, întâlnirea și-a propus să fie un rezumat al primelor 20 de zile ce s-au scurs de la debutul celei mai mari mișcări PRO VIAȚĂ din lume, care se desfășoară în această perioadă pentru prima dată și la Baia Mare. Totul s-a desfășurat prin împletirea momentelor de mărturie cu cele artistice și proiectarea de filmulețe care au surprins clipele cele mai frumoase ale acestei campanii.

„Veghea în stradă m-a transformat în bine… Am devenit un om mai bun”, a spus o tânără pe nume Maria, în mărturia sa. Daniela Ardelean (organizator) a vorbit despre cum acțiunea are un impact deosebit în comunitatea băimăreană și a rezumat și unele rezultate concrete ale campaniei: „Într-o zi, în stradă, am reușit să consiliem o tânără de 17 ani care tocmai ieșea de la ecograf, să nu avorteze… și copilul ei trăiește azi”, a spus d-na Ardelean. Ceea ce ea declară că a impresionat-o cel mai mult, a fost prezența atât de numeroasă a bărbaților în stradă (peste 50%), bărbați care, spune ea, „și-au luat în serios rolul lor de a proteja”. Pentru Laura, voluntar al campaniei, „Dragostea pentru aproapele însemnă să te rogi împreună cu cei care simt pentru aceeași cauză ca tine, dincolo de diferența de confesiune”, având în vedere că acestei campanii s-au alăturat mai multe confesiuni religioase prezente în oraș. D-na Livia a explicat ce înseamnă să fii voluntar al campaniei: „Noi, voluntarii, suntem în stradă  pentru a transmite că nouă ne pasă de viață și o apărăm. Exemplul meu a fost urmat și de alții și acest lucru mă bucură… Eu voi fi prezentă până la capăt în stradă …” a spus ea. Domnul Matei, unul dintre organizatori, a explicat că ceea ce l-a determinat să se implice în desfășurarea acestei acțiuni, a fost faptul că a înțeles că „alternativa la moarte este viața și alternativa la disperare este speranța”.

La sfârșit, d-na Adriana Gîrboan, organizator delegat al Episcopiei Greco-Catolice, a explicat printr-o pildă faptul că „fiecare viață este neprețuită” și a invitat publicul să participe activ și de acum înainte la veghea pașnică în favoarea vieții, care se încheie pe data de 9 aprilie.  

Biroul eparhial de presă

 

Peste 100 de elevi de clasele V-XII din Maramureș și Satu Mare au participat sâmbătă, 18 martie, la Olimpiada de religie Greco Catolică, etapa județeană. Concursul s-a desfășurat la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, respectiv Școala Gimnazială „ Lucian Blaga” din Satu Mare. Festivitatea de deschidere a avut loc la ora 9:30, iar de la ora 10:00 a fost susținută proba de olimpiadă, urmată de prânzul luat împreună și un moment de socializare.

După corectarea lucrărilor, de la ora 16:00 a avut loc, la Baia Mare, festivitatea de premiere, prezidată de către Preasfințitul Vasile Bizău. În urma rezultatelor obținute, 5 elevi din Baia Mare și 6 din Satu Mare vor participa, în perioada 25-28 aprilie, la Olimpiada Națională de Religie Catolică, la Timișoara. La etapa națională participă doar câștigători din clasele VII-XII. 

Concursul a fost organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea si prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare  și conducerea școlilor gazdă. 

Biroul eparhial de presă