În urmă cu 10 ani, în aceste zile se organizau funeraliile Preasfințitului Ioan Șișeștean, trecut la Domnul în seara zilei de 12 aprilie 2011. Oficiul înmormântării a avut loc sâmbătă, 16 aprilie 2011.

În memoria Preasfințitului, duminică, 11 aprilie 2021, a fost oficiată Rânduiala Parastasului, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare. A participat Preasfințitul Vasile și preoții slujitori ai parohiei.

Biografie

Episcopul Ioan Şişeştean s-a născut la 11 iunie 1936 în comuna Şişeşti (judeţul Maramureş), fiind mezinul unei familii de ţărani binecuvântaţi cu opt copii. După terminarea şcolii primare din comuna natală, a urmat cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Şincai” din Baia Mare.

A lucrat pentru o perioadă ca profesor suplinitor, apoi ca laborant într-o uzină din Baia Mare. A studiat teologia în mod clandestin şi a fost hirotonit preot în secret, la 13 martie 1972, de către Episcopul dr. Ioan Dragomir. Odată cu redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic din Baia Mare a funcţionat ca profesor de teologie dogmatică. La începutul anului 1994 a fost numit de către PS Lucian Mureşan ca Vicar al Maramureşului istoric, la Sighetu-Marmaţiei. La 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Mureşan, numit Mitropolit la Blaj, a fost numit prin decretul nr. 104, de către Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, ca Episcop al Eparhiei greco-catolice a Maramureşului. Consacrarea a avut loc la 11 septembrie 1994 la Baia Mare, prin punerea mâinilor de către Mitropolitul Lucian Mureşan şi Episcopii Virgil Bercea şi Alexandru Mesian.

A activat ca episcop în perioada în care în Biserica Greco-Catolică a fost foarte activă în a se reorganiza din punct de vedere administrativ și pastoral, în a-și clădi din nou locașurile de cult confiscate de regimul comunist, dar și structurile care să activeze în interiorul său.    

Preasfințitul Ioan s-a stins din viață în seara zilei de 12 aprilie 2011, în al 40 - lea an de preoție și al 16- lea de episcopat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Biroul eparhial de presă

A fost tipărit, la Tipografia Surorilor Lauretane din Baia Mare, primul număr din acest an al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, ajunsă la numărul 38.  

Revista se deschide prin „Cuvântul păstorului”, în care Preasfințitul Vasile Bizău prezintă proiectul Sanctuarului Martirilor și mărturisitorilor secolului XX (din Sighetu Marmației), simbologia și implicațiile spirituale ale elementelor alese să facă parte din acest ansamblu.   

Părintele prot. can. Gîrboan Emil semnează în acest număr articolul cu titlul „Sfânta Liturghie în simbol, rit și împlinire spirituală”, iar pr. Simion Voicu, articolul „Învierea fiului văduvei din Nain”. Urmează articolul „Buna Vestire sau frumosul ca anticameră a tainei” scris de pr. Florin Ștefan Fodoruț și „Anul Sfântului Iosif” semnat de pr. Vasile Trifoi. Pr. dr. Vasile Iusco prezintă în acest număr ceremonia instalării primului Episcop al Eparhiei, în articolul „90 de ani de la instalarea Fericitului Alexandru Rusu”, iar Pr. Lucian Lechințan, s.j. scrie despre „Mozaicurile de la bazilica sfântul Marcu (din Veneția) – Un itinerariu spre Paște”. Pr. Emil-Marian Ember  tratează subiectul „Speranța înnoită a convertirii”, iar pr. Laurențiu Costin, la secțiunea „Apostolatul tinerilor”, a ales să trateze tema „Creștinul și corpul său”.  

Pr. dr. Florin Marușciac scrie despre „Goana după liniștire”, iar pr. dr. George Marius Nicoară semnează articolul „Aproximativ patru”. La secțiunea „Prezentare de carte”, dna. Antoaneta Turda prezintă  „Calea Blajului”, carte apărută în anul 2020 la Editura „Galaxia Gutenberg”.

Pr. Diacon Ioan-Paul Osoian expune „Preoția în teologia sfântului Ioan Gură de Aur”, iar dna.  Janeta Ciocan, în secțiunea „Cultura tradiției” vorbește despre „Oul pascal”.

La secțiunea „Prezentarea parohiilor” aflăm în acest număr informații despre Parohia Greco-Catolică din Bulgari – Sălaj, în textul semnat de pr. Vasile Daniel Pop, iar în încheierea revistei putem citi traducerea articolului „ Credința și spiritualitatea subiectivă” scris de Pr. Giandomenico Mucci S.J.

Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

„Astăzi am făcut procesiune cu crucea și ea este propusă spre venerare tuturor credincioșilor, în mijlocul bisericii, pentru că toată teologia și spiritualitatea pe care ne-o propune Biserica în cea de-a treia duminică a Postului Mare se concentrează și ne indică să mergem înspre centru, înspre esențial, înspre ceea ce este important și de unde izvorăsc toate celelalte virtuți”, a afirmat Preasfințitul Vasile în omilia rostită duminică, 4 aprilie, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

În această duminică, a Sfintei Cruci, Isus spune celor care vor să-l urmeze: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. (Mc. 8, 34-38).

„Sunt trei condiții, explică PS Vasile:

1. „Această lepădare de sine este forma cea mai dificilă pentru că ea este continuă, niciodată nu ajunge la un punct maxim, definitiv... toată viața suntem chemați să nu rămânem orientați doar înspre noi înșine, ci să fim orientați înspre Dumnezeu și înspre iubirea semenului nostru, înspre generozitate, să trăim viața cu generozitate și cu atenție la cel din jurul nostru. În măsura în care omul nu se gândește la sine, ci la semenul său, în acea măsură, Dumnezeu se gândește la el... ”.
2. Să-și ia crucea sa... „Luarea și purtarea crucii de către Mântuitorul ne învață că este semnul prin care își manifestă Dumnezeu Iubirea față de noi și El este primul care a purtat, a acceptat acest sfat al lui Dumnezeu: să ne mângâie în iubire, în iubire jertfelnică... iubirea care înnobilează totul, iubirea care lasă spațiu, iubirea care dă viață, dar care trece printr-o formă de despuiere de sine însuși. Isus a suferit patima și moartea pe cruce și o face pentru noi și pentru iubirea pe care ne-o poartă.
3. Și să-Mi urmeze Mie „este cea de-a treia condiție pe care Isus ne-o cere. Noi suntem chemați să-l urmăm pe Isus... Putem să avem și să punem toate întrebările posibile, important este să le și dăm un răspuns, un răspuns care să aibă un sens, acel sens care să ne ajute, să ne lumineze să vedem frumusețea vieții creștine, așa cum ne propune Mântuitorul Isus”.

„Duminica a treia din Postul Mare ne cheamă pe toți să revelăm iubirea lui Dumnezeu, care ne invită pe fiecare dintre noi să o urmăm cu încredere și cu generozitate”, a încheiat Preasfințitul.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de către Eparhul de Maramureș împreună cu preoții slujitori ai parohiei, pr. Mircea Indrea și pr. Iacob Talpoș, la care s-au alăturat pr. Ioan Costin și pr. diacon Paul Osoian. 

Biroul eparhial de presă

Duminică, 21 martie 2021, a fost sărbătorit anticipat hramul bisericii „Bunavestire” din Baia Mare. Sfânta Liturghie solemnă fost celebrată de PS Vasile Bizău, împreună cu preoții slujitori ai parohiei: pr. Ioan Cristinel Albu, pr. Angel Zareczki, pr. George Nicoară, și părintele diacon Paul Osoian.

„Se cuvine, în ziua hramului, să întărim comuniunea dintre noi, chiar dacă celebrăm în aceste condiții ale restricțiilor impuse de pandemie, rugăciunea noastră este vie și merge înainte împreună cu celebrarea Bisericii, care nu se oprește din a aduce laudă lui Dumnezeu, din a avea ochii ațintiți asupra lui Hristos și a fi o voce care îndeamnă”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău la începutul cuvântului de învățătură.

Vorbind despre evanghelia duminicii (In. 1,43-51), Ierarhul a invitat credincioșii prezenți în biserică să mediteze la modul în care ei se recunosc și își urmează vocația de a fi ucenici ai lui Hristos. La fel ca pe apostoli, Domnul ne caută și ne cheamă și pe noi să-L urmăm, „iar din partea noastră necesită mereu un răspuns, un răspuns ferm asupra identității credinței noastre în Isus, fiul lui Dumnezeu, Mesia lumii”. El este cel Mielul lui Dumnezeu, pregătit pentru jertfă și „odată cu venire Sa în lume începe și o nouă eră, o nouă lume… o lume a celui nevinovat, curat, a celui care nu se impune cu forța, a celui care săvârșește binele, iubește fără condiții și fără margini”.

La final, părintele paroh Albu Cristinel a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru prezența în parohie și a exprimat entuziasmul întregii comunități de a-l avea aproape. A mulțumit confraților preoți, corului, consiliului curatoral și întregii parohii pentru prezență și implicare în activitățile parohiei.

Biroul eparhial de presă

Astăzi, 19 martie 2021, zi în care Biserica Catolică îl sărbătorește pe Sfântul Iosif, patronul Bisericii Universale, se deschide anul pastoral special dedicat familiei, anunțat de Papa Francisc în 27 decembrie 2020. În aceeași lună, prin scrisoarea apostolică Patris corde din 8 decembrie 2020, Pontiful a dedicat întreg anul 2021 Sfântului Iosif.

Nu este întâmplătoare această suprapunere, deoarece Sfântul Iosif a fost cel care „cu inimă de tată s-a dăruit Sfintei Familii”, explică Cardinalul Kevin Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață din Roma, într-un articol din L’Osservatore Romano apărut în 8 ianuarie 2021 (tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro). „Cu aceeași duioșie, Biserica trebuie să primească de la această minunată oportunitate capacitatea de a deveni păzitoare a familiei, pentru a ști s-o protejeze cu atenție, pentru a o primi, conștientă de harul său intrinsec, cu luminile sale și umbrele sale, cu „curaj creativ” și entuziasm pastoral. Acel entuziasm care se naște dintr-o angajare serioasă, care se pune în slujire în manieră bucuroasă și responsabilă, acționând nu ca și cum totul ar depinde de noi, ci știind că în fond totul este în mâinile Tatălui”.

Pe timpul pandemiei, familia s-a dovedit a fi un colant fundamental și originar pentru fiecare

„În acest timp de pandemie și de dificultăți sociale, sanitare, relaționale și spirituale foarte grave, familia a arătat că este un colant fundamental și originar de care are nevoie fiecare dintre noi, de care trebuie să ne îngrijim cu iubire (Amoris laetitia 7), cu atenție și determinare. Aceste dificultăți au scos în evidență și slăbiciunile și necesitățile mai urgente ale familiilor, în fiecare regiune geografică a pământului. Necesități care știm că sunt de acum urgențele pastorale pentru Biserică: crize conjugale, violență relațională, dezorientare educativă față de copii, sentiment de singurătate, frica de a ajunge la căsătorie, înțelegere scăzută a semnificației mântuitoare a sacramentelor și, mai ales, o nepercepută fractură radicală între credință și viața practică, trăită ca și cum Domnul n-ar exista”, explică Mons. Farrell.

Joi, 18 martie, a avut loc, la Sala de presă a Vaticanului, o conferință de presă online, în ajunul deschiderii acestui an special, conferință în care Cardinalul Farrell și-a prezentat entuziasmul privitor la inițiativa Papei Francisc de a dedica anul familiei creștine, întrucât, spune cardinalul: „A prezenta lumii planul pe care Dumnezeu îl are cu familiile este izvor de bucurie și speranță, este într-adevăr o veste bună!”.  

Amoris Laetitia constituie un instrument extraordinar de bogat pentru a înțelege mai profund realitatea concretă a familiilor de astăzi și a găsi strategii pastorale noi, care să pornească de la ascultarea familiilor și mai ales de la o formare mai solidă a lucrătorilor pastorali și a preoților. 

Dicasterul pentru familie și laici din Roma va coordona, pe durata întregului an, implicarea întregii Biserici, la nivel local și central, în pastorația familiilor, asigurându-se că exortația apostolică, în primul rând, și materialele pe care le va pune la dispoziția lucrătorilor pastorali și familiilor vor fi distribuite și aprofundate, prin activități menite să faciliteze acest lucru.  

Talida Trifoi- Biroul eparhial de presă

Foto: https://www.osservatoreromano.va 

În zilele 16-17 martie 2021 a avut loc, online, pe platforma Zoom, întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din eparhiile și diecezele din România.

Întâlnirea a avut loc sub îndrumarea PS Iózsef Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara şi responsabil cu pastoraţia familiilor în cadrul Conferinţei Episcopilor din România. Au participat:  PS Cristian Dumitru Crişan, episcop greco-catolic auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş. PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea. Întâlnirea a fost adresată reprezentanților eparhiilor și diecezelor din țară, implicați în pastoraţia familiei, precum unor familii invitate.

Din Eparhia noastră au participat: familia pr. Piț Daniel și Nicoleta și familia pr. Trifoi Vasile și  Talida.

Părintele Piț Daniel a făcut o prezentare a modului în care se aplică pastorația familiilor în Eparhia de Maramureș, Eparhie în care, până în prezent, această muncă a fost realizată de preoții parohi, care se ocupă de pregătirea tinerilor pentru căsătorie și de însoțirea lor după căsătorie. Local, în unele parohii, tot sub îndrumarea preoților parohi, s-au făcut parcursuri de însoțire a cuplurilor și conferințe sau întâlniri pe teme specifice. 

În prima zi, după salutul Preasfințitului Iózsef Csaba Pál, părintele Felician Tiba a prezentat conferința cu titlul „Însoţirea pastorală a cuplurilor în primii ani de căsătorie”, inspirată din exortaţia apostolică Amoris Laetitia. Întreaga întâlnire a avut loc în jurul acestui document pontifical care împlinește 5 ani, fapt pentru care, papa Francisc a decis proclamarea unui an special pastoral „Familia Amoris Laetitia”, în perioada 19 martie 2021 – 26 iunie 2022.

Au urmat momente de împărtășire în grupuri mici, pe marginea unor întrebări adresate tuturor, privitoare la modul în care se reușește depășirea unor obstacole care inevitabil apar în relația de cuplu.

A doua zi dimineața, familia Fernea Teodora și Mircea (colaboratorii familiei pr. Călin și Cristina Sechelea, implicați pastorația familiilor în Eparhia de Cluj-Gherla) au prezentat parcursul Tandem, cei doi fiind coordonatori ai echipelor Tandem în Cluj. Familia Sechelea a prezentat întreaga paletă de activitate, faptul că momentan coordonează mai multe tipuri de parcursuri de însoțire a familiilor. Pr. Illyés Zsolt a prezentat prelegerea cu titlul „Despre întâlnirile matrimoniale”.

A urmat conferința profesorului Dr. Leornard Nepi, de la Dicasteriul pentru Laici, Familie şi Viaţă, de la Roma, cu titlul „Însoţirea cuplurilor tinere în lumina Amoris laetitia”. Dr. Leonardo Nepi a transmis salutul și entuziasmul întregului Dicaster tuturor celor care au participat la întâlnirea din România, pe care a numit-o „o binecuvântare care se desfășoară în ajunul debutului anului „Familia Amoris Laetitia”, an care începe vineri 19 martie, de sărbătoarea Sfântului Iosif”. Dr. Nepi a explicat că obiectivul acestui an este, după dorința Papei Francisc, aprofundarea documentului Amoris Laetitia, o mai mare distribuire a lui în bisericile locale și lansarea de noi inițiative în pastorația familiei.

Pe parcursul conferinței, dr. Nepi a invitat participanții să privească, în lumina exortației apostolice, relația de cuplu, cu ochii credinței și de asemenea să conștientizeze cu maturitate jurământul depus la căsătorie: „Acesta poartă în sine o responsabilitate din partea fiecăruia, are o implicare teologică, iar o înțelegere corectă a promisiunii realizate la căsătorie, luminează semnificația întregii relații conjugale… În fața dificultăților, atunci când cei doi sunt conștienți că au primit harul unei legături indisolubile, soții știu că se vor putea baza pe fidelitatea lui Dumnezeu și pe harul primit. Atunci când ne bazăm pe forțele proprii, lupta e mai dificilă și singurătatea își face loc, iar obstacolele par de nedepășit”. „Datoria noastră, a celor implicați în pastorația familiilor, este aceea de a oferi cuplurilor parcursuri de conștientizare că sunt parte din acest mare mister și să-i încurajăm să-l actualizeze zilnic în viața lor. Așa cum spune Papa Francisc, Dumnezeu Întreit este comuniune de Iubire și familia este reflecția vie a acestei comuniuni (Amoris Laetitia, 11)”, a afirmat dr. Leonardo Nepi.

După-masă au fost 3 ateliere în grupuri mici: Formarea formatorilor; Mărturie. Mediatizarea și Anul Familia Amoris Laetitia.

Pe parcursul întâlnirii, responsabilii din fiecare eparhie și dieceză din țară au avut câteva minute disponibile pentru a expune cum se desfășoară pastorația familiilor pe plan local, cu toții fiind foarte deschiși să învețe unii de la alții, să preia idei și modalități de lucru care s-ar potrivi în zona din care provin.  

În seara zilei de 17 martie, PS Iózsef Csaba Pál a prezentat concluziile întâlnirii și a făcut apel la o mai bună și strânsă colaborare de lucru între eparhiile și diecezele din țară, a încurajat lucrătorii în pastorația familiilor și i-a asigurat de susținerea totală în proiectele și propunerile care vor veni.

Talida Trifoi – Biroul de presă

Luni, 15 martie, este prima zi a Postului Paștelui. Preasfințitul Vasile Bizău, în profundă comuniune cu toți preoții și credincioșii Eparhiei, a dorit să transmită tuturor un mesaj de apropiere și îndrumare pentru a trăi cât mai bine această perioadă binecuvântată.  

Redăm mai jos mesajul Preasfințitului:

Dragii mei,

O perioadă liturgică importantă în viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte este Postul Mare. Ne apropiem cu pași așezați de începutul acestui timp de har ce ne cheamă la interiorizare și aprofundarea vieții de credință, la bucuria reînnoirii sufletești prin pocăință și convertire, și la generozitatea actelor de caritate care leagă și mai mult oamenii între ei.

Propus ca o perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, Postul Mare este înainte de toate un parcurs spiritual ce angajează creștinul în dobândirea demnității de care este învrednicit, ucenic al lui Isus, actualizând autenticitatea relațiilor sale cu Tatăl ceresc, cu oamenii, semenii săi și cu bunurile materiale de care este atât de legat.

În multitudinea activităților cotidiene și a ritmului alert al vieții sociale, se prea poate ca omul să resimtă înstrăinarea de sine și puținătatea vieții de credință, redusă adesea la câteva acte exterioare, sau la superficialitatea modului de a se interpreta pe sine însuși în raport cu sensul înalt al chemării sale. Astfel, timpul potrivit al regăsirii de sine și a sensului profund al vieții este tocmai perioada Postului Mare, ce se scurge lin pentru cei ce se angajează în acest parcurs pe durata celor șase săptămâni, la care se adaugă Săptămâna Mare, ca centru originar al participării creștinului alături de Isus la patimile Sale.

Pilonii principali ce susțin acest timp al Postului, care îl fac să fie altfel de timp, sunt rugăciunea, caritatea sau actele de binefacere și asceza, toate împreună contribuind la apropierea omului de Dumnezeu și la regăsirea măsurii juste a eului propriu.

Beneficiem de ajutorul tehnicii digitale ce ne permite să relaționăm ușor, repede și cu cât mai multe persoane, chiar și în același timp. Restricțiile impuse de pandemia de Covid-19 au fost resimțite mai acut și au afectat însăși dorința omului de a relaționa, de a fi aproape și împreună cu ceilalți în deplinătatea ființei sale.

Relația creștinului cu Dumnezeu este fundamentală pentru toate celelalte tipuri de relație, ea influențând modul de raportare la celălalt, la om în general, precum și relația cu bunurile materiale, atât de necesare susținerii vieții și calității ei.

Rugăciunea, personală și comunitară, întreține comuniunea omului cu Dumnezeu și îl pune pe acesta în relația firească a raportului dintre fiu și Tată. De aceea, un parcurs cu folos al Postului Mare presupune și cere practica rugăciunii care să-l facă pe om să guste bucuria întâlnirii cu milostivirea nemăsurată a iubirii lui Dumnezeu. A dedica timp rugăciunii personale presupune de asemenea, actul de voință prin care persoana să caute și să găsească acel moment privilegiat în care omul îi vorbește lui Dumnezeu și se lasă interpelat în intimitatea sufletului său. Împreună cu constanța acelui moment din zi dedicat rugăciunii și perseverenței de a nu renunța, se adaugă persoanei care se roagă și dobândirea virtuții fidelității, atât de necesară în viețuirea sa comunitară, în forma ei familială sau socială.

Parcursul cu folos al Postului Mare cere creștinului actele de binefacere sau caritatea, ca mijloc privilegiat de manifestare a dragostei față de aproapele. Indiferența și nepăsarea față de cel aflat în nevoi, sau într-o situație mai grea decât cea proprie, manifestă o lipsă de iubire față de omul suferind. Tot timpul anului este momentul potrivit pentru împlinirea actelor de caritate, însă perioada Postului ne cheamă la conștientizarea lor și la jertfa necesară pentru a renunța noi înșine la ceva, pentru a oferi și altora. Aceste fapte de milostenie sunt și mai valoroase atunci când oferta este din ceea ce ni se cuvine sau suntem obișnuiți să avem și nu doar din preaplinul avutului propriu sau a ceea ce nu ne mai folosește.

În felul acesta, renunțarea la noi înșine se transformă în asceza necesară regăsirii măsurii potrivite pentru ceea ce este necesar și esențial. Omul are tendința de a supralicita nevoile proprii și de a căuta în bunuri un remediu sau o asigurare a confortului și bunăstării sale, care de cele mai multe ori depășește cu mult nevoia reală. Practica cumpătării la mâncare și la băutură, împreună cu calitatea alimentelor de natură vegetală, se înscriu în această echilibrare a nevoilor omului, iar prin renunțare la anumite alimente, persoana își manifestă supremația libertății interioare care nu se lasă dominată de instincte și plăceri.

Toate aceste practici ale vieții religioase își au finalitatea imediată în dobândirea bunătății sufletești și a creșterii omului în dragoste. Fără acest parcurs spiritual, omul rămâne mai sărac și în cel mai bun caz își păstrează măsura necesară pentru a corespunde demnității sale, însă dinamica vieții obișnuite dovedește de cele mai multe ori, că omul regresează și devine robul propriilor deprinderi.

Postirea nu este doar abținerea de la unele alimente sau înlocuirea unora cu altele, așa cum percepția comună le revendică, ci și renunțarea voluntară la practicile comune, devenite obișnuințe, critici nefondate și judecăți facile, deprinderi care consumă timpul inutil, încercând prin aceste renunțări să se regăsească măsura adevărului și gustul lucrurilor mărunte. De aceea, chemarea specifică a Postului Mare la convertire își are începutul înnoirii în sfânta Taină a Mărturisirii, care îl pune pe om în posibilitatea de a-și schimba mentalitatea și prin urmare, viața.

Doar acela care parcurge un drum poate beneficia de experiența dobândită la capătul acestuia, precum pelerinul ce se minunează și se bucură de ceea ce a văzut și simțit, fără să-și fi închipuit dinainte că ar fi putut să aibă o asemenea experiență.

Isus ne cheamă la împărtășirea liberă a vieții Sale și împreună cu pacea și bucuria vieții promise și dobândite alături de El, resimțim și apăsarea Crucii Sale, fără de care nu se poate ajunge la Înviere.

Vă doresc tuturor un parcurs rodnic și senin al Postului Mare, în bucuria reînnoirii și a creșterii în iubirea Domnului!

+Vasile

episcop

După peste 20 de ani de pelerinaje și multe rugăciuni rostite la Cimitirul Săracilor pentru martirii Bisericii Greco-Catolice din România, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a înființat, prin Decret Episcopal, Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. Sanctuarul deține personalitate juridică și are sediul în Municipiul Sighetu-Marmației, Strada Avram Iancu, nr. 229.  

Acesta se vrea a fi „punct de referință pentru toate inițiativele de pe teritoriul Eparhiei prin care se aduce cult de cinstire Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici români și tuturor martirilor și mărturisitorilor din secolul XX, dorind să contribuie la cultivarea credinței și educarea generațiilor viitoare în spiritul valorilor creștine” citim în Statutul Sanctuarului.

„Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței”, citim în același Statut.

Încununarea martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste a avut loc pe data de 2 iunie 2019, când Papa Francisc a venit la Blaj și a dat citire decretului de beatificare a lor. „Rămâne ca noi să ne facem partea și să marcăm pământul sfințit de sângele și viața tuturor martirilor și mărturisitorilor credinței din secolul XX, care a fost un secol al prigoanei și suferinței pentru Biserica noastră”, ne spune PS Vasile Bizău, în prezentarea conceptului bisericii și ansamblului care se va construi pe terenul sanctuarului. „De aceea, la Sighet, vom ridica o biserică-sanctuar, care, prin arhitectura sa, va îmbrățișa întreg cimitirul ce găzduiește osemintele martirilor, îngropați aici pe ascuns, în gropi comune”. Locul se vrea a fi un punct de reper pentru pelerinii din țară și străinătate, doritori să se apropie de ceea ce a însemnat istoria Bisericii Greco-Catolice din acea perioadă. Proiectul cuprinde o biserică, un generos spațiu exterior dedicat evenimentelor și celebrărilor în aer liber, dar și o sală interioară de activități și conferințe și un Muzeu care intenționează să prezinte clandestinitatea Bisericii Greco-Catolice, „adică acea parte a perioadei comuniste despre care se vorbește mai puțin sau deloc”, ne spune PS Bizău: „Pe de o parte, la Sighet, avem Cimitirul Săracilor, care păstrează memoria istorică a suferinței martirilor și mărturisitorilor. În muzeul Sanctuarului intenționăm să expunem istoria Bisericii din clandestinitate, acea lumină care nu s-a stins sub frica de teroarea comunistă, nu a fost înăbușită de amenințări și dosare scrise pe la securitate, ci și-a urmat cursul până la punerea în legalitate a confesiunii noastre”, explică Preasfințitul.

„În prezent, am finalizat conceptul, urmează faza de proiectare propriu zisă și obținere de autorizații în vederea începerii construcției”, ne spune PS Vasile Bizău.

Responsabil al proiectului este părintele Grigor Mihai, paroh de Săpânța. 

Bunul Dumnezeu să ia sub protecția Sa acest proiect, noi încredințându-ne Lui și bunăvoinței dumneavoastră de a-l pune în inimă și în rugăciuni până la finalizarea sa!

Biroul eparhial de presă

În cea de-a doua duminică a Triodului, numită a Fiului risipitor, Preasfințitul Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie arhierească la biserica Sfânta Maria din Baia Mare.

După ce în duminica Vameșului și a Fariseului (prima duminică a Triodului), a vorbit despre umilința cu care trebuie să ne predispunem în fața lui Dumnezeu în a parcurge cu rod acest parcurs spiritual care ne conduce spre Învierea Domnului, în această duminică, a explicat modul greșit în care fiul risipitor a înțeles inițial libertatea:

„Un prim aspect pe care Evanghelia de azi ni-l descoperă este acela al libertății: o libertate în exprimare, o libertate pe care Dumnezeu o respectă fiecăruia dintre noi. El ne respectă alegerea, ne respectă libertatea de a ne propune și de a ne realiza, are încredere în noi și atunci când știe că avem mari șanse să greșim…”. Fiul cel mic are impresia că nu are libertate lângă tatăl său, care se comportă ca un stăpân și pentru el, libertate înseamnă a putea decide singur întru totul și nu în relație cu Tatăl, „libertatea înțeleasă unilateral. Doar că experiența care urmează îl face să înțeleagă că a greșit, că viața poate să-ți ofere multe plăceri atunci când sunt bani… Dar această viață se termină și situația în care el ajunge este cea a lipsei demnității, nu mai are respect din partea nimănui, este singur, ajunge să pască porcii și pentru evrei, porcul era un animal impur. Condiția lui era mai josnică decât cea a animalelor: animalele aveau ce să mănânce dar Evanghelia ne spune că lui nimeni nu-i dădea, nimeni nu-l băga în seamă. Experiența singurătății l-a făcut să reflecteze: Ce sens are viața ta? Ce sens au faptele pe care le-ai făcut tu, unde te-au dus ele, în ce direcție te-au purtate ele? Ești nemulțumit. În acest punct al căderii, conștiința de sine –venindu-și în fire-, harul care lucrează în suflet și care ne face să revedem ceea ce am fost și posibilitatea pe care o avem de a fi din nou, de a relua parcursul, îl face să se întoarcă la Tatăl său și-și propune să mărturisească: Tată, am greșit, nu sunt vrednic să mă numesc fiu al tău”. Tatăl îl primește și se bucură. 

Adeseori noi, asemenea fiului cel mare care se întristează, avem o percepție greșită despre relația dintre noi și Tatăl, considerându-ne slugi și nu fii, așteptăm ca El să facă dreptate, suntem nemulțumiți… „Evanghelia de azi surprinde și acest aspect: că Tatăl dorește să aibă fii, nu sluji, (și fiii au acces la toate bogățiile Tatălui). Condiția creștină este aceea de a fi fiu. Atâta timp cât în noi nu se fundamentează în mod trainic acest sentiment și această conștiință a faptului că suntem fii, aplicăm de multe ori judecăți greșite pe care i le atribuim lui Dumnezeu, dar suntem noi cei care le creăm”. „Pentru Tatăl, milostivirea și iubirea depășește cu mult dreptatea, dar fără s-o anuleze”, a afirmat Preasfințitul Vasile. Și a încheiat omilia îndemnându-i pe credincioși să ceară Domnului bucuria comuniunii de a fi în casa Tatălui, în biserică, în comuniune cu Tatăl și cu frații noștri.  

Biroul eparhial de presă

“Unul este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8).

Relaţia de încredere la baza îngrijirii bolnavilor

Iubiţi fraţi şi surori,

Celebrarea celei de-a XXIX-a Zile Mondială a Bolnavului, care este la 11 februarie 2021, comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, este moment propice pentru a rezerva o atenţie specială persoanelor bolnave şi celor care le asistă, fie în locurile destinate îngrijirii, fie în sânul familiilor şi comunităţilor. Gândul se îndreaptă îndeosebi spre cei care, în toată lumea, îndură efectele pandemiei de coronavirus. Tuturor, în special celor mai săraci şi marginalizaţi, exprim apropierea mea spirituală, asigurând atenţia şi afectul Bisericii.

1. Tema acestei zile se inspiră din textul evanghelic în care Isus critică ipocrizia celor care spun, dar nu fac (cf. Mt 23,1-12). Când credinţa se reduce la exerciţii verbale sterile, fără a se implica în istoria şi în necesităţile celuilalt, atunci dispare coerenţa între crezul practicat şi trăirea reală. Riscul este grav; pentru aceasta Isus foloseşte expresii puternice, pentru a avertiza cu privire la pericolul de a aluneca în idolatria de noi înşine, şi afirmă: “Unul este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (v. 8).

Critica pe care Isus o adresează celor care “spun şi nu fac” (v. 3) este salutară mereu şi pentru toţi, pentru că nimeni nu este imun faţă de răul ipocriziei, un rău foarte grav, care produce efectul de a ne împiedica să înflorim ca fii ai unicului Tată, chemaţi să trăim o fraternitate universală.

În faţa condiţiei de nevoie a fratelui şi surorii, Isus oferă un model de comportament complet opus ipocriziei. Propune să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relaţie directă şi personală cu celălalt, să simţim empatie şi înduioşare faţă de el sau faţă de ea, să ne lăsăm implicaţi de suferinţa sa până la a o lua asupra noastră în slujire (cf. Lc 10,30-35).

2. Experienţa bolii ne face să simţim vulnerabilitatea noastră şi, în acelaşi timp, nevoia înnăscută de celălalt. Condiţia de creatură devine şi mai clară şi experimentăm în manieră evidentă dependenţa noastră de Dumnezeu. De fapt, când suntem bolnavi, incertitudinea, teama, uneori tulburarea impregnează mintea şi inima; ne aflăm într-o situaţie de neputinţă, pentru că sănătatea noastră nu depinde capacităţile noastre sau de “străduinţa” noastră (cf. Mt 6,27).

Boala impune o întrebare de sens, care în credinţă se adresează lui Dumnezeu: în întrebare care caută o nouă semnificaţie şi o nouă direcţie pentru existenţă şi care uneori poate să nu găsească imediat un răspuns. Înşişi prietenii şi rudele nu sunt mereu în măsură să ne ajute în această căutare obositoare.

În această privinţă, este emblematică figura biblică a lui Iob. Soţia şi prietenii nu reuşesc să-l însoţească în aventura sa, dimpotrivă, îl acuză amplificând în el singurătate şi rătăcire. Iob se prăbuşeşte într-o stare de abandonare şi de neînţelegere. Însă tocmai prin această fragilitate extremă, respingând orice ipocrizie şi alegând calea sincerităţii faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi, el face să ajungă strigătul său insistent la Dumnezeu, care la sfârşit răspunde, deschizându-i un nou orizont. Îi confirmă că suferinţa sa nu este o pedepsire sau o pedeapsă, nu este nici o stare de îndepărtare de Dumnezeu sau un semn al indiferenţei sale. Astfel, din inima rănită şi vindecată a lui Iob izvorăşte acea declaraţie vibrantă şi emoţionată către Domnul: “Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut” (42,5).

3. Boala are mereu o faţă, şi nu una singură: are faţa fiecărui bolnav şi bolnave, chiar şi a celor care se simt ignoraţi, excluşi, victime ale nedreptăţilor sociale care le neagă drepturi esenţiale (cf. Enciclica Fratelli tutti, 22). Actuala pandemie a scos în evidenţă atâtea insuficienţe ale sistemelor sanitare şi lipsuri în asistenţa pentru persoanele bolnave. Bătrânilor, celor mai slabi şi vulnerabili nu le este garantat mereu accesul la îngrijiri şi nu întotdeauna este garantat în manieră egală. Asta depinde de alegerile politice, de modul de a administra resursele şi de angajarea celor care îmbracă roluri de responsabilitate. A investi resurse în îngrijirea şi în asistarea persoanelor bolnave este o prioritate legată de principiul că sănătatea este un bun comun primar. În acelaşi timp, pandemia a scos în evidenţă şi dăruirea şi generozitatea lucrătorilor sanitari, voluntari, muncitori şi muncitoare, preoţi, călugări şi călugăriţe, care cu profesionalism, abnegaţie, simţ de responsabilitate şi iubire faţă de aproapele au ajutat, îngrijit, întărit şi slujit atâţia bolnavi şi pe cei din familiile lor. O ceată tăcută de bărbaţi şi femei care au ales să privească acele feţe, luând asupra lor rănile pacienţilor pe care-i simţeau aproapele în virtutea apartenenţei comune la familia umană.

De fapt, apropierea este un balsam preţios, care dă sprijin şi mângâiere celui care suferă în boală. Fiind creştini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean, care cum compasiune s-a apropiat de fiecare fiinţă umană, rănită de păcat. Uniţi cu el prin acţiunea Duhului Sfânt, suntem chemaţi să fim milostivi precum Tatăl şi să iubim, îndeosebi, pe fraţii bolnavi, slabi şi suferinzi (cf. In 13,34-35). Şi trăim această apropiere, în afară de fiecare personal, în formă comunitară: de fapt, iubirea fraternă în Cristos generează o comunitate capabilă de vindecare, care nu abandonează pe nimeni, care include şi primeşte mai ales pe cei mai fragili.

În această privinţă, doresc să amintesc importanţa solidarităţii fraterne, care se exprimă concret în slujire şi poate să asume forme foarte diferite, orientate în întregime în sprijinirea aproapelui. “A sluji înseamnă a avea grijă de cei care sunt fragili în familiile noastre, în societatea noastră, în poporul nostru” (Omilie la La Habana, 20 septembrie 2015). În această angajare fiecare este capabil “să pună deoparte exigenţele şi aşteptările sale, dorinţele sale de atotputernicie în faţa privirii concrete a celor mai fragili. […] Slujirea priveşte mereu faţa fratelui, atinge trupul său, simte proximitatea sa, în anumite cazuri chiar o “suferă”, şi caută promovarea fratelui. Pentru acest motiv slujirea nu este niciodată ideologică, din moment ce nu slujeşte idei, ci persoane” (ibid.).

4. Pentru ca să fie o terapie bună, este decisiv aspectul relaţional, prin care se poate avea o apropiere holistă de persoana bolnavă. A valoriza acest aspect ajută şi medicii, asistenţii medicali, profesioniştii şi voluntarii să ia asupra lor pe cei care suferă pentru a-i însoţi într-un parcurs de vindecare, graţie unei relaţii interpersonale de încredere (cf. Noua Cartă a Lucrătorilor Sanitari [2016], 4). Aşadar, este vorba de a stabili un pact între cei care au nevoie de îngrijire şi cei care îi îngrijesc; un pact întemeiat pe încredere şi respect reciproc, pe sinceritate, pe disponibilitate, aşa încât să se depăşească orice barieră defensivă, să se pună în centru demnitatea bolnavului, să se tuteleze profesionalismul lucrătorilor sanitari şi să se întreţină un raport bun cu familiile pacienţilor.

Tocmai această relaţie cu persoana bolnavă are un izvor inepuizabil de motivaţie şi de forţă în caritatea lui Cristos, aşa cum demonstrează mărturia milenară a bărbaţilor şi femeilor care s-au sfinţi în slujirea bolnavilor. De fapt, din misterul morţii şi învierii lui Cristos izvorăşte acea iubire care este în măsură să dea sens deplin fie condiţiei pacientului fie condiţiei celui care se îngrijeşte de el. Atestă asta de multe ori evanghelia, arătând că vindecările realizate de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci sunt mereu rodul unei întâlniri, al unei relaţii interpersonale, în care darului lui Dumnezeu, oferit de Isus, îi corespunde credinţa celui care îl primeşte, aşa cum rezumă cuvântul pe care Isus îl repetă adesea: “Credinţa ta te-a salvat”.

5. Iubiţi fraţi şi surori, porunca iubirii, pe care Isus a lăsat-o discipolilor săi, are o realizare concretă şi în relaţia cu bolnavii. O societate este cu atât mai umană cu cât ştie să se îngrijească de membrii săi fragili şi suferinzi şi ştie să facă asta cu eficienţă însufleţită de iubire fraternă. Să tindem la această ţintă şi să facem în aşa fel încât nimeni să nu rămână singur, nimeni să nu se simtă exclus şi abandonat.

Încredinţez toate persoanele bolnave, lucrătorii sanitari şi cei care se dedică alături de suferinzi, Mariei, Mama milostivirii şi Tămăduitoarea bolnavilor. Din Grota de la Lourdes şi din nenumăratele sale sanctuare răspândite în lume, ea să susţină credinţa noastră şi speranţa noastră, şi să ne ajute să ne îngrijim unii de alţii cu iubire fraternă. Asupra tuturor şi a fiecăruia împart din inimă binecuvântarea mea.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 20 decembrie 2020, Duminica a IV-a din Advent

Franciscus

(Traducere de pr. Mihai Pătraşcu)