Marți, 03 Decembrie 2024

PS Vasile: „Anul școlar pe care îl deschidem azi să fie pentru noi o binecuvântare”

„Anul școlar pe care îl deschidem azi să fie pentru noi o binecuvântare, o binecuvântare pentru profesorii și toți cei implicați în școala noastră Episcop Dr. Alexandru Rusu, pentru a putea să se dăruiască, pentru a putea să performeze, pentru a putea să educe în spiritul valorilor școlilor noastre. O binecuvântare pentru părinții, bunicii și toți cei care își însoțesc astăzi copiii, pentru ca în speranța pe care o au de a-i vedea crescând, să aibă și garanția aceasta a creșterii împreună, a creșterii în valori, a bucuriei de a primi o educație bună”, a afirmat PS Vasile luni, 5 septembrie 2022, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2022/2023, la Școala Episcop Dr. Alexandru Rusu din Baia Mare. Preasfințitul a mulțumit părinților pentru că au ales să-și dea copiii la școala fondată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș: „Vă mulțumim, dragi părinți, pentru că vă reînnoiți acordul cu noi, să vă aduceți copiii la această școală, care își propune să fie, în adevăratul sens al cuvântului, o mamă care își educă copiii spre valorile cele mai profunde”. Ierarhul a salutat copilașii adunați în curtea școlii și le-a urat un an roditor, îndemnându-i să se simtă acasă în școala unde vor veni zi de zi spre a crește uman, intelectual și spiritual.

Doamna Director Daniela Barbul a salutat cu drag copiii care azi pornesc în aventura educației pentru încă un an și a prezentat cadrele didactice care vor însoți fiecare grupă și clasă, invitându-i pe elevi să intre în săli, alături de părinți, pentru a participa la activitatea pregătită de învățătoare și educatoare.  

Prezente la eveniment au fost: Doamna inspector Dorca Onorica  - Inspector școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale și doamna Vida Noémi Erika – City manager al Primăriei Baia Mare. Ambele au urat copiilor, în numele Inspectoratului Școlar și al Primăriei, un an bun, plin de rezultate frumoase și un parcurs cât mai satisfăcător în noul an.

Ca în fiecare an, programul a cuprins Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinția Sa Vasile în capela școlii, ocazie cu care Ierarhul a invitat cadrele didactice să intre în logica propusă de Mântuitorul Hristos și a respecta ordinea valorilor propuse de El, spre a avea rezultate bune ale muncii: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mt. 6,34)”. „A da întâietate Împărăției lui Dumnezeu înseamnă a porni de la partea spirituală, de la căutarea personală a misterului lui Dumnezeu, care ne însoțește, dar care se lasă descoperit”, a explicat PS Vasile, îndemnând personalul școlii să caute întotdeauna creșterea în valori, în special în valorile spirituale, iar promisiunea lui Dumnezeu e o garanție a bunului mers al celorlalte lucruri.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.