În Sfintele Scripturi, Isus apare de mai multe ori ca tămăduitor. Catehismul Bisericii Catolice (1504) ne explică faptul că atunci când Isus decide să vindece vreun bolnav, acesta îi cere mai întâi să creadă că Dumnezeu îl poate vindeca, dar se folosește și de semne pentru a realiza acest lucru: salivă și impunerea mâinilor (Cf. Mc 7, 32-36; 8, 22-25), tină și spălare (Cf. In 9, 6s). Bolnavii caută să-l atingă, „căci o putere ieșea din El, care îi vindeca pe toți” (Lc 6, 19). Astfel, în sacramente, Hristos continuă să ne „atingă” pentru a ne vindeca.

Mișcat de atâta suferință, Hristos ia asupra Sa ”păcatul lumii„: „Prin pătimirea și moartea Sa pe Cruce, Mântuitorul a dat un sens nou suferinței: de acum, ea ne poate face asemenea chipului Său și ne poate uni cu pătimirea sa răscumpărătoare”, citim în CBC, 1505.

Astfel, Isus își cheamă ucenicii și-i îndeamnă să facă asemenea Lui: „În numele meu […] își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor vindeca”: Mc 16, 17-18.

Urmând acest sfat, Biserica crede și mărturisește că între cele șapte sacramente există unul destinat în mod special alinării celor încercați de boală: Ungerea bolnavilor.

Cine administrează sacramentul

Ungerea bolnavilor „nu este numai sacramentul acelora care se află în momentul critic al sfârșitului vieții. De aceea, timpul potrivit pentru a-l primi este cu siguranță atunci când credinciosul începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau a bătrâneții”. Constituţia apostolică Sacram unctionem infirmorum din 30 noiembrie 1972, mergând pe linia Conciliului Vatican II, a stabilit ca, sacramentul Ungerii bolnavilor să fie conferit persoanelor grav bolnave, prin ungerea pe frunte şi pe mâini cu untdelemn sfinţit (ulei de măslin sau alt ulei vegetal).

Oficianții Ungerii bolnavilor sunt numai preoții (episcopii și prezbiterii), ne spune Catehismul Bisericii la articolul 1516, iar acest Sacrament se conferă în cadrul unei celebrări liturgice și comunitare, fie că are loc în familie, la spital sau la biserică, pentru un singur bolnav sau pentru un grup de suferinzi.

În Catehism ne sunt astfel explicate roadele acestui sacrament:

„Harul fundamental al acestui sacrament este un har de mângâiere, de pace și de curaj pentru a învinge greutățile specifice stării de boală gravă sau neputinței bătrâneții. Acest har este un dar al Duhului Sfânt, ce reînnoiește încrederea și credința în Dumnezeu și întărește împotriva ispitelor celui rău, adică împotriva ispitei de descurajare și de angoasă în fața morții. Această asistență a Domnului prin puterea Duhului său vrea să-l ducă pe bolnav la vindecarea sufletului, dar și la aceea a trupului, dacă aceasta este voința lui Dumnezeu. Mai mult, „dacă a făcut păcate, acestea îi vor fi iertate” (Iac 5, 15).

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă