Marți, 03 Februarie 2026

Ziua Mondială a Vieții Consacrate. PS Vasile: „La fiecare pas pe care noi îl facem înspre Dumnezeu, El face mai mulți pași înspre noi”

Ziua Mondială a Vieții Consacrate a fost celebrată luni, 2 februarie 2026, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, prin celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu preoții din Eparhie prezenți la sărbătoare. Au participat persoanele consacrate din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș și cele din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare.

„Bine ați venit la biserica Sfânta Maria din orașul nostru, pentru a ne ruga împreună și a duce jertfa noastră de laudă lui Dumnezeu în această zi de sărbătoare, Întâmpinarea Domnului, ocazie cu care Biserica sărbătorește și Ziua Vieții Consacrate. Avem acest motiv de celebrare, de bucurie și de înălțare spirituală, care ne propune să actualizăm misterul sărbătorii în viața noastră, cu încrederea că la fiecare pas pe care noi îl facem înspre Dumnezeu, El face mai mulți pași înspre noi”. Sunt cuvintele cu care Preasfinția Sa Vasile a salutat prezența numeroasă a călugărilor și călugărițelor care s-au unit în rugăciune în sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, zi în care Biserica Universală sărbătorește cea de-a 30-a Zi Mondială a Vieții Consacrate.  

„În această sărbătoare Isus apare în mijlocul nostru ca Lumină a lumii, Lumină a oamenilor... În referință la Simeon se spune că era drept, dar și că Spiritul Sfânt era asupra lui, și că la îndemnul Spiritului s-a dus la templu în acea zi când pruncul Isus a fost adus acolo. Înțelegem în această dimensiune a descrierii textului biblic (Lc 2,25-32) că lucrarea aceasta de recunoaștere și de mărturisire a lui Isus ca Lumină a lumii este împletirea luminii dumnezeiești cu lumina interioară a credinței. În felul acesta poate să fie și recunoscut, și mărturisit”, a afirmat Ierarhul, amintind faptul că „sărbătoarea de astăzi este și o sărbătoare a întâlnirii, a întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul său, a noastră cu El, a noastră în Biserică, recunoscând carismele pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare dintre noi, în fiecare suflet, în fiecare ordin religios, congregație, mănăstire, și în felul acesta reînnoim astăzi dorința noastră de a rămâne pe cale și a lua lumină de la El pentru ca să fim și noi purtători de lumină”.

„Sărbătoarea de astăzi ne vorbește, de asemenea, despre promisiune și împlinire, despre vechi și despre nou, despre profeție și actualizarea profeției. Totodată, fiecare dintre noi suntem în acest parcurs al promisiunii împlinite și al deschiderii noii perspective pentru timpul ce a rămas. Suntem sub acest semn al chemării la Împărăția lui Dumnezeu, care pornește mai întâi din inima omului, după ce omul primește cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Episcopul, asemuind Împărăția lui Dumnezeu cu o plantă mică sădită în inima omului, care crește și dă rod, iar roadele sunt faptele bune: „în fapta împlinită se simte autenticitatea persoanei care îl caută pe Dumnezeu”.

Vedem astăzi împlinită promisiunea Domnului „ca un sens al vieții împlinite pentru dreptul Simeon și pentru Ana, care de mulți ani așteptau ca Mesia să vină... Isus este proclamat Lumina lumii și Isus însuși spune apoi despre El că este Lumina lumii”, a punctat PS Vasile, vorbind despre vocația noastră permanentă, „de a rămâne în acest statut al nostru de fii ai lui Dumnezeu”, primind Lumină sus asemenea mlădiței care primește seva din vița de vie.

Preasfinția Sa a invocat, de asemenea, harul Spiritului Sfânt peste toți credincioșii, în mod deosebit peste persoanele consacrate din biserică: „Îi cerem astăzi Domnului să ne dea fiecăruia dintre noi, în special persoanelor consacrate care sunt prezente aici în biserica noastră, harul înțelepciunii și al căutării misterului iubirii lui Dumnezeu și de a fi purtător de lumină în lumea de azi. Pentru că viața consacrată știm că are și această proprietate de a fi un semn de speranță în lume”.

La finalul celebrării, persoanele consacrate prezente la întâlnire i-au dăruit Arhiereului un buchet de flori în semn de apreciere și mulțumire pentru susținere și ajutor, acestea fiind felicitate de către Preasfinția Sa cu urarea La mulți ani binecuvântați!, urându-le multă putere de muncă în pastorația din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș și din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare.

În lumina acestei Sărbători a întâlnirii cu Domnul, persoanele consacrate sunt chemate să rămână semn viu al speranței și mărturie a prezenței lui Dumnezeu în lume, lăsând ca lumina primită de la Hristos să se reverse, prin viața și slujirea lor, asupra tuturor.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.