Duminică, 05 Mai 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„A veni aici [la Cimitirul Săracilor] pentru a-i cinsti pe Fericiții Episcopi martiri este o datorie de suflet, este o datorie ce izvorăște din recunoștință, este o datorie care se naște din iubire și acolo unde este iubire și recunoștință, acolo nu sunt nici piedici, ci mergem să ne reînnoim din nou cu Harul care coboară de sus. Noi suntem cei care avem nevoie să fim sprijiniți pentru că drumul nostru încă continuă. Fericitul martir Iuliu Hossu spunea: „Lupta noastră s-a sfârșit, a voastră continuă!”, afirma Preasfințitul Vasile Bizău pe data de 8 mai 2021, la pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației.

„Noi avem încă de parcurs drumul vieții noastre și avem nevoie de har, a spus Ierarhul. Și a continuat: Aici, în acest loc, în mod deosebit, în fiecare an la pelerinaj primim această bucurie și confirmare a mormântului gol și a certitudinii că ei au învins moartea împreună cu Hristos”

În acest an, pelerinajul aduce o mare bucurie: va fi pusă piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. Evenimentul se desfășoară în săptămâna în care se împlinesc 59 de ani de la trecerea la Tatăl a primului Episcop de Maramureș, Fericitul Martir Alexandru Rusu (9 mai 1963) și la aproape 3 ani de când Papa Francisc i-a beatificat, pe Câmpia Libertății din Blaj, pe cei 7 episcopi greco-catolici martiri (2 iunie 2019).

Sâmbătă, 14 mai, 4 episcopi greco-catolici (PS Vasile Bizău, PS Virgil Bercea, PS Claudiu Pop și PS Cristian Crișan) vor participa la pelerinajul închinat episcopilor martiri, după următorul program:

  • ora  9:00  –  procesiune de la Memorialul Sighet spre Cimitirul Săracilor
  • ora 10:30 –  Sfânta Liturghie la Cimitirul Săracilor, cu ritualul sfințirii pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX

Sunt așteptați toți creștinii pentru a se ruga împreună cu Ierarhii Bisericii pe acest pământ sfânt și a pune fiecare propria cărămidă la zidirea sanctuarului închinat martirilor, făuritori ai libertății noastre de credință.

 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

       

Luni, 9 mai 2022, marcând 59 de ani de când Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu a trecut la Domnul, Școala Episcopiei Greco Catolice din Baia Mare, care-i poartă numele, și-a sărbătorit ziua.

„Atunci când celebrăm împreună Sfânta Liturghie este bucuria deplină a sărbătorii. Sărbătoarea are întotdeauna componenta memoriei, a actualizării și a trăirii în comuniune cu Dumnezeu și cu cei de lângă noi”, a afirmat PS Vasile în omilia rostită la Școala gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, în cadrul Jertfei Liturgice care a deschis ziua de activități dedicate sărbătoririi instituției de învățământ. Preasfințitul a vorbit despre elementele care caracterizează o sărbătoare: mulțumirea adusă lui Dumnezeu și celor care merită, bucuria ca „dar al gratuității, al recunoștinței, un dar care se împărtășește”, dar și despre importanța mărturiei de credință și a libertății de manifestare a valorilor.  

Ziua a cuprins activități dintre cele mai variate: pe lângă rugăciunea rostită împreună cu Preasfințitul Vasile, copiii din Corul Școlii (prof. Ioana Trifoi) au oferit participanților un frumos recital. Au urmat ateliere de creație, dar și un vernisaj cu operele copiilor școlii, realizat sub îngrijirea profesorilor Emil Barbu și Adriana Morari și lansarea cărții „Povești pentru copii amuzanți”, scrisă de elevul David Teodor Donciu (clasa a II-a), toate înainte de prânzul luat împreună în aer liber, la picnic.

Tot în mare bucurie s-a desfășurat și după-masa, care a cuprins momente de muzică și dans, dar și un creativ flashmob (prof. Daniela Blaj) și activități sportive: campionat de fotbal, badminton, trasee aplicative, ștafete. În realizarea tuturor activităților din ziua sărbătorii s-au implicat cu mult interes conducerea școlii, profesorii, dar și părinții copiilor care au pus la punct din timp cele necesare pentru ca activitățile să se poată realiza.

Doamna director Nicoleta Rozalia Petran a mulțumit tuturor celor prezenți la sărbătoare, tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a ei și a felicitat elevii școlii pentru modul în care lucrează, în special pe David Donciu care și-a publicat prima carte. 

Biroul eparhial de presă

 

 

       

CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
                              Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
                              Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

București, nr. 90/07.05.2022

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Episcopii catolici din România,
reuniți sub semnul rugăciunii pentru pace

Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România s-au reunit la Timișoara în perioada 5-7 mai 2022, pentru sesiunea plenară a Conferinței Episcopilor din România (CER), condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele CER.

La deschiderea lucrărilor au participat ÎPS Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul ortodox al Banatului, și PS László Német SVD, Episcop al Diecezei de Zrenjanin (Becicherecu Mare) din Serbia.

Pe ordinea de zi s-au regăsit probleme din societatea românească și aspecte ale contextului internațional. Asociindu-se apelului Papei Francisc pentru pacea din Ucraina, episcopii catolici din România au analizat, au apreciat și au încurajat activitățile pe care le desfășoară asociațiile Caritas catolice diecezane și celelalte instituții catolice de ajutor în susținerea refugiaților din calea războiului. O mărturie importantă a fost, în acest sens, cea a PS Anton Coșa de la Chișinău. Rugăciunea pentru pace a fost înălțată împreună cu credincioșii catolici de diferite naționalități la Sanctuarul Maria – Radna, loc de pelerinaj de referință pentru catolicii din regiunea Banatului. Celebrarea Sfintei Liturghii în rit oriental a fost de asemenea sub semnul păcii, în Parohia greco-catolică „Sfânta Maria, Regina Păcii” din Timișoara.

În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor cu tema sinodalității. Pe 17 octombrie 2021 a început prima etapă a parcursului sinodal: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în august 2022. Pornind de la documentele pregătitoare ale Sinodului și de la precizările ulterioare, episcopii au discutat despre modalitățile prin care au implementat acest parcurs în diecezele și eparhiile din România și au stabilit calendarul etapei următoare.

Un punct important în discuții a fost evoluția legislației în domeniul învățământului și pregătirea manualelor necesare pentru orele de religie și la cateheză. Chestiuni legate de Casa de Pensii și Asigurări Sociale a Bisericii Romano-Catolice și de viața liturgică și pastorală au fost pe masa de lucru a episcopilor romano-catolici. Pe lângă informările din eparhii și dieceze a fost și cea a Pr. Eugen Blaj, Directorul Național al Operelor Misionare Pontificale din România.

Conform statutului, președinția CER este preluată de Eminența Sa, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, pentru un mandat de 3 ani. De asemenea, a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureșan – Președinte CER, ÎPS Aurel Percă – Vicepreședinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea și PS Claudiu Pop – Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Următoarea sesiune a CER va avea loc la Oradea în intervalul 20-22 septembrie 2022, fiind găzduită de Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.

                                                       Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General

Înființat prin Decret Episcopal de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX deține personalitate juridică și are sediul în Municipiul Sighetu-Marmației, Strada Avram Iancu, nr. 229.  

Pe pământul pe care ne rugăm de mai bine de 20 de ani la pelerinajele anuale, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor de buna credință, va fi construită biserica sanctuarului și un întreg complex, care, prin arhitectura sa, va îmbrățișa întreg cimitirul ce găzduiește osemintele martirilor, îngropați aici pe ascuns, în gropi comune.

 

Piatra de temelie va fi sfințită cu ocazia pelerinajului de sâmbătă, 14 mai, care se va desfășura după următorul program:

  • ora  9:00  –  procesiune de la Memorialul Sighet spre Cimitirul Săracilor
  • ora 10:30 –  Sfânta Liturghie la Cimitirul Săracilor, cu ritualul sfințirii pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX

 

„Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței” (Statutul Sanctuarului).

Locul se vrea a fi un punct de reper pentru pelerinii din țară și străinătate, doritori să se apropie de ceea ce a însemnat istoria Bisericii Greco-Catolice din acea perioadă. Proiectul cuprinde o biserică, un generos spațiu exterior dedicat evenimentelor și celebrărilor în aer liber, dar și o sală interioară de activități și conferințe și un Muzeu care intenționează să prezinte clandestinitatea Bisericii Greco-Catolice.

Biroul Eparhial de presă

În perioada 5-7 mai 2022 Episcopia Romano-Catolică de Timișoara va găzdui întâlnirea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România. Întrunirea va începe joi, 5 mai a.c. la ora 16.00, Sf. Liturghie de deschidere se va celebra la ora 18.30 în biserica Millennium din Timișoara-Fabric. Vineri, 6 mai 2022 episcopii participanți vor celebra la ora 18.00 Sf. Liturghie în Bazilica Maria Radna, iar în data de 7 mai a.c. începând cu ora 8.00 vor celebra Sf. Liturghie în biserica greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara.

Sursa: Comunicat al Diecezei de Timișoara
Foto: Deschiderea sesiunii CER la Ciofliceni, 20.09.2021 ©ARCB

În ziua de 30 aprilie 2022 a avut loc la Iași, în Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Consiliul Național al Uniunii Asociațiilor Caritative „Sfântul Vincențiu de Paul” din România.  

Au participat președinți din Dieceza de Timișoara (Bocsa), de Oradea, de Iaşi (Adjudeni, Roman, Târgu Frumos, Bălțați, Iași, Tomești, Huși), Arhidieceza de Alba Iulia (Miercurea Ciuc), Eparhia de Maramureș (Familia părintelui Remus Ghiran - Turț) şi Arhidieceza de București (Drobeta Turnu Severin, București, Câmpulung Muscel).

În deschiderea întâlnirii, prin rugăciunea vincențianului, a fost invocat Duhul Sfânt ca să reverse darurile sale pentru a avea o întâlnire rodnică.

Salutul de bun venit al doamnei Maria Herciu, președinta asociației gazdă, a fost urmat de cuvintele pline de înțelepciune ale monseniorului Benone Farcaș, parohul comunității. Sfinția sa a comparat misiunea Bisericii, în general, și misiunea vincențianului, în special, cu o pasăre ale cărei aripi – spirituală și caritativă – trebuie să bată împreună și să se susțină reciproc.

Părintele Petru Păuleț, paroh de Câmpulung Muscel și spiritualul Uniunii, a ținut conferința „Vincențienii în practicarea umilinței”. Prin exemple și comparații bine alese, sfinția sa a arătat importanța practicării acestei virtuți, „sora mai mică a iubirii” care a „umplut cerul cu îngeri și oameni buni”. Uriașul și mândrul Goliat a fost învins pentru că David a mers în fața lui „în numele Domnului”. Este o provocare ce continuă și astăzi, iar vincențienii fac față uriașilor moderni atunci când văd în chipul celor aflați în nevoi, chipul lui Cristos: „tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut”(Mt 25,40).

Sfânta Liturghie celebrată de părintele Petru Păuleț – paroh Câmpulung Muscel şi concelebrată de părintele Iosif Iacob – director Caritas Iaşi, de părintele Remus Ghiran – paroh de Turț (parohie Greco-catolică), de părintele Ştefan Ciubotaru – paroh de Huşi şi de Monseniorul Benone Farcaș – paroh al Parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iași a fost centrul și încununarea primei părți a întâlnirii. La predică, părintele Păuleț a subliniat din nou necesitatea îmbinării rugăciunii cu slujirea, a spiritualității cu caritatea. Cântarea liturgică a fost susţinută de domnul organist Ciprian Huşanu.

După prânzul oferit cu multă dragoste de gazde a urmat partea a doua a întâlnirii.

Doamna Ana Doboș, președinta Uniunii, a prezentat situația statistică în care a amintit asociațiile ce activează în România, numărul membrilor, numărul persoanelor ajutate, precum și principalele activități desfășurate.

Doamna Marilena Bartic, responsabilă cu proiectele în zona Europa 2, a prezentat proiectele desfășurate sau aflate în curs de derulare din perioada 2019-2022, precum și diferite oportunități de accesare a unor fonduri externe.

Au urmat discuții referitoare la Statutul Uniunii, precum şi adaptarea la noile cerințe internationale. Președinții prezenți au pus accentul pe necesitatea revitalizării vocației de vincențian. Pentru aceasta președinta a propus o sesiune de formare în august, la Slănic Moldova, unde sunt invitați vincențieni din toată țara.

Întâlnirea s-a încheiat printr-o rugăciune de mulțumire cu multă speranță pentru activitatea de slujire a aproapelui.

Mulțumim vincențienilor din conferința gazdă pentru primirea călduroasă și tuturor vincențienilor pentru efortul făcut pentru a fi prezenți la această întâlnire. 

Prin mijlocirea Sfântului Vincențiu de Paul și a Fericitului Frederic Ozanam ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea putere și dorință în a face bine.

Angela Dumea,

Conferința „Coborârea Sfântului Duh” Adjudeni

Conform tradiției, în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, întreaga Biserică Catolică se reunește la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației spre a cinsti memoria Fericiților Episcopi Martiri, precum și a tuturor martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea.

În acest an, pelerinajul va avea loc sâmbătă, 14 mai 2022, după următorul program:

Ora 9:00 – Procesiune de la Memorialul Sighet spre Cimitirul Săracilor

Ora 10:30 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Sunt așteptați toți creștinii și toți oamenii de bună credință spre a se ruga împreună pentru a primi haruri de la Dumnezeu, prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri. 

Evenimentul este organizat anual de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, prin directa implicare a Protopopiatului Sighet.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 1 mai, grupul de elevi care a reprezentat Eparhia Greco-Catolică de Maramureș la Olimpiada Națională de Religie Catolică s-a întors acasă, după o experiență foarte frumoasă de 5 zile petrecute la Iași împreună cu elevi catolici din toată țara.

Concursul a avut loc joi, 28 aprilie și festivitatea de premiere, sâmbătă, 30 aprilie 2022.

Din Eparhia noastră au fost 13 participanți, dintre care au luat premii și mențiuni următorii elevi:

Premiul II: -  Antonia Maria Dan – Clasa a IX-a- Colegiul Național Ioan Slavici din Satu Mare.

Mențiune: Bougatef Yasmina -clasa a VII-a- Scoala Gimnazială nr.7 din Vișeul de Sus

Mențiune: Mureșan Răzvan –clasa a X-a - Colegiul National Vasile Lucaciu din Baia Mare.

Elevii din Maramureș și Satu Mare s-au deplasat la Iași însoțiți de profesorii de religie Rodica Gavrilaș și Andrei Ciaba, iar domnul profesor Adrian Roman din Satu Mare a făcut parte din comisia națională de corectare a testelor.

Elevii au fost cazați la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași și în zilele petrecute aici au avut parte fie de momente spirituale, fie de momente socio-culturale și recreative. Paleta de activități alese a fost pe placul participanților, care s-au întors de la Iași bucuroși, „îmbogățiți cu o experiență foarte frumoasă”, ne spune d-nul profesor Roman Adrian.

La festivitatea de premiere, pe lângă doamnele inspector Luciana Antoci și Denisa Elena Mănoiu, a participat și ES Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, aflăm din comunicatul final, semnat Marius Gherghel - student în anul IV.

Biroul eparhial de presă

 

Continuând tradiția marilor sărbători de peste an, luni, 25 aprilie – A Doua Zi de Paște, Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent în mijlocul comunității parohiale „Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil” din Satu Mare. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată începând cu ora 10:30 și împreună cu Eparhul de Maramureș au celebrat preoții slujitori ai parohiei (pr. Pop Adrian și pr. Eduard Fischer), precum și alți preoți din parohiile învecinate.

Cuvântul lui Dumnezeu, prin care și pentru care s-au făcut toate, „este prezent peste tot. Nu există niciun spațiu, niciun firicel de timp și spațiu în care El să nu fie prezent”, a spus PS Vasile în cuvântul de învățătură. Și a explicat cum, prin acest lucru, noi, oamenii, suntem chemați să cunoaștem mai bine taina Iubirii lui Dumnezeu, deoarece noi am fost Creați prin El și suntem însoțiți permanent de El. „Noi nu putem să existăm fără voința Lui... Tot ce vine la existență este însoțit de Dumnezeu... Iar atunci când omul conștientizează că este însoțit și iubit, el trăiește în pace”. Sfântul Augustin explică foarte frumos cum sufletul omului este nefericit, neliniștit până când se așază în Domnul.

„În a doua zi de Paște, din Sfânta Evanghelie aflăm cum pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, ci El s-a făcut cunoscut prin Cuvântul Său”. Tot așa cum și noi, ca să ne exprimăm ideile, ne ajutăm de cuvinte.

După ce Isus a Înviat, a spus primele cuvinte „Bucurați-vă” și „Pace vouă!”. Bucuria și pacea caracterizează omul care trăiește în Dumnezeu, a explicat Episcopul.

O mare bucurie a făcut Preasfințitul Vasile în aceeași zi de Paște parohiei Botiz, când, după celebrarea Sfintei Liturghii la Satu Mare s-a îndreptat spre centrul de refugiați de aici spre a lua prânzul împreună cu părintele paroh Huzău Nicolae și cele peste 50 de persoane refugiate din Ucraina care au sărbătorit Paștele aici. A fost o vizită încurajatoare și mângâietoare atât pentru mamele cu copii găzduite aici, cât și pentru părintele paroh și credincioșii din parohie, care, de peste 2 luni se pun zi de zi în slujba aproapelui și lucrează spre a oferi condiții cât mai confortabile celor care fug de război și găsesc aici un loc primitor spre a se adăposti.

A Treia Zi de Paște – vizită pastorală la Asuaju de Sus

În cea de-a Treia Zi a Sfintelor Paști, marți, 26 aprilie 2022, Preasfințitul Vasile s-a aflat în comunitatea parohială din Asuaju de Sus, unde a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Boloș Alexandru și cu alți preoți din parohiile învecinate.  

„Bucuria noastră se desăvârșește în rugăciunea comună, în celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la frângerea pâinii, acolo unde și noi îl vedem cu ochii credinței pe Mântuitorul Hristos cel Înviat din morți. Și noi cântăm: Hristos a Înviat din morți/ Cu moartea pe moarte calcând/ Si celor din morminte,/ Viață dăruindu-le. Și nouă ne-a dăruit viața veșnică”. Aceasta este esența credinței noastre și este darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a sădit în noi, a afirmat PS Vasile în cuvântul de învățătură. „Împreună cu darul credinței, noi vedem mai mult decât ceea ce vedem cu ochii, mai mult decât ceea ce constatăm... Cu darul credinței, noi în vedem pe Hristos cel Înviat care ne însoțește, vedem prezența lui Dumnezeu care se face aproape de fiecare om”. Acest mesaj este cel pe care Evanghelia de azi  (Lc 24,12-35) dorește să ni-l comunice, a explicat Ierarhul. Așa cum Isus a însoțit discipolii din Emaus, tot așa fiecare om poate simți apropierea lui Dumnezeu care lucrează prin oameni atunci când cineva îi spune o vorbă bună, o încurajare, un sfat menit să-l ajute să meargă mai departe, a explicat Preasfințitul Vasile. „Omul care trăiește în iubire, trăiește în Dumnezeu și cel care trăiește în Dumnezeu are bucuria de a trăi veșnic”.

Episcopul a încurajat comunitatea din Asuaj care este una mică, dar i-a explicat că face parte dintr-o Biserică mare, din Biserica Universală și a lăudat eforturile și perseverența cu care credincioșii continuă să se roage aici, de când Biserica Greco-Catolică a ieșit la lumină, acum 30 de ani: „Am venit să vă aduc cuvintele Mântuitorului: Pace vouă! Și harul lui Dumnezeu să fie cu dumneavoastră și cu familiile dumneavoastră!” a afirmat PS Vasile.

Cu multă bucurie, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului pentru această mult așteptată vizită în parohie. La final, s-au deplasat împreună la locul unde este în construcție biserica din Sălsig, parohie administrată tot de părintele Boloș Alexandru. 

Biroul eparhial de presă

Satu Mare

Centrul de refugiați - parohia Botiz

Parohia Asuajul de Sus 

La Centrul pentru Vârstnici „Sfânta Maria” din parohia Botiz, peste 500 de persoane refugiate din Ucraina au fost cazate de la începutul războiului și până în prezent.

Prin directa implicare a părintelui Huzău Nicolae, care împreună cu doamna preoteasă, Otilia, și întreaga parohie muncesc la primirea persoanelor care fug de război, în special mame cu copii, refugiații găsesc aici un loc sigur, cazare și mâncare pentru zilele în care se opresc la Botiz. Totul se desfășoară sub tutela Asociației Caritas Greco-Catolic Maramureș (director pr. Dunca Gheorghe), care se angajează să plătească dotarea si întreținerea tuturor centrelor eparhiale, precum și mâncarea oferită persoanelor găzduite aici. 

Urmează sărbătoarea Învierii Domnului și am discutat cu părintele Huzău, care ne-a povestit cum anume se pregătesc în acest an pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.

TT: Părinte Nicolae, în acest an sărbătoarea Paștelui va fi total diferită pentru familia și comunitatea dumneavoastră. O veți petrece alături de persoanele refugiate, cărora vă implicați activ să le oferiți o casă și de ce nu, o familie. 

Pr. N. Huzău: Într-adevăr, în acest an, sărbătoarea Pascală este una diferită avându-i în mijlocul nostru pe frații noștri din Ucraina. Încercăm să facem ca bucuria Învierii Domnului să fie prezentă și în sufletele persoanelor refugiate. Cunoaștem cu toții recomandarea Mântuitorului nostru Isus Cristos din Joia Mare: după ce a spălat picioarele ucenicilor săi, a adus în lumină recomandarea carității, a slujirii și apropierii de cei aflați în dificultate, cei străini, singuri și vulnerabili.  Această învățătură creștină este un testament pentru noi toți.

TT: Câte persoane rămân de sărbători în centru?

Pr. N. Huzău: Pe perioada sărbătorilor Pascale, centrul găzduiește 60 de persoane, îndeosebi mame si copii.

TT: Ce emoții v-au încercat în cele peste 50 de zile în contact cu persoanele vulnerabile care fug de război?

Pr. N. Huzău:  Încărcătura emoțională prin care trec aceste persoane vulnerabile este una imensă. Copii, mame, tineri cu traume, care au lăsat tot și au fugit cum au putut din calea războiului, încearcă să-și găsească un echilibru spiritual și emoțional. Poveștile lor de viață ne ambiționează pentru a merge mai departe pe acest drum care deseori este dificil pentru că tot acest necaz a fost neprevăzut, luându-ne prin surprindere și pe noi ca și pe toată lumea. Preocuparea noastră a fost și rămâne să le oferim protecția și siguranța de care au atâta nevoie și condiții cât mai generoase. Încercăm să încurajăm și să deschidem noi orizonturi pentru ei, implicându-i în diverse activități  socio-culturale și programe spirituale.

TT: Cum trăiți în acest an Săptămâna Patimilor?

Pr. N. Huzău: Săptămâna Patimilor este acea perioada a anului în care medităm profund la sacrificiul suprem pe care Cristos l-a făcut pentru noi. Trăirile și bucuria Învierii Domnului este cu atât mai mare cu cât rugăciunea noastră este acompaniata de rugăciunea lor pentru că, după cum ne învață Biblia, „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt 18:20). Am participat mereu împreună la Devoțiunea „Cale Sfintei Crucii”, la Sfânta Liturghie si încet ne pregătim de Sărbătoarea Învierii Domnului.

TT: Participați așadar cu toții la programul specific de Paști, credincioșii din parohie și frații ucraineni.

Pr. N. Huzău: Da, ne unim în rugăciune indiferent de naționalitate. Nevoia de unitate, pace și afecțiune este cea mai profunda și mai de preț nevoie pentru frații noștri din Ucraina. Aceștia răspund pozitiv programului liturgic pe care comunitatea noastră îl are. „Calea Crucii” a fost celebrată împreună pe perioada Postului Mare, iar cele 14 stări (stațiuni) s-au citit alternativ, în română și ucraineană.

TT: Cum veți face efectiv pregătirile de Paști? Doamnele găzduite în structură se implică în bunul mers al lucrurilor?

Pr. N. Huzău: Doamnele și tinerele găzduite și-au exprimat dorința de a da o mână de ajutor voluntarilor noștri. Prin urmare, acestea gătesc, fac curățenie,  amenajarea si plantarea florilor, ne sprijină în orice activitate avem de realizat. E un sentiment minunat de recunoștință pe care toți cei găzduiți și-l exprimă fiecare ajutând atât cat poate.

TT: Cum trăiesc copiii zilele petrecute la centru? Se vede multă voie bună printre ei. Par a fi sprijinul psihic al mamelor.

Pr. N. Huzău: Cu siguranță, copiii sunt cei care ridică moralul familiilor atât de greu încercate. Curtea centrului le permite să se joace în siguranță, aproape de mamele lor. Da, voia bună nu lipsește dintre ei. Împreună cu tinerii parohiei noastre încercăm să găsim activități de recreere pentru aceștia. Curtea bisericii e mereu plină iar zâmbetele, râsetele și buna dispoziție care se citește pe chipurile lor nu fac altceva decât sa ne bucure și să ne dea puterea de a-i sprijini pe mai departe.

TT: Ce poveste v-a rămas cel mai viu întipărită în minte de la începutul conflictului și până azi?

Pr. N. Huzău: Fiecare poveste auzită de-a lungul celor aproape două luni de când sunt în mijlocul nostru este o lecție de viață din care avem multe de învățat. Centrul nostru a găzduit inclusiv o mama cu un copil de câteva săptămâni. Durerea din ochii unei mame speriate aflate în vama, ținându-și copilul în brațe neștiind unde să se adăpostească este de nedescris, iar bucuria ca poți ajuta astfel de persoane este cu adevărat o hrană sufletească, la fel cum este și bucuria că putem să venim în întâmpinarea tuturor fraților și surorilor noștri din Ucraina. Știți cum se spune: „O pâine împărțită are gust mai dulce”... Și chiar are, și pe de-asupra și sporește!

TT: Vă mulțumim frumos pentru aceste relatări de suflet și să dorim multă sănătate și putere de muncă în parohie, precum și în acest demers caritabil în care v-ați implicat din primele momente. Sărbători binecuvântate, în pace și bucurie!

Pr. N. Huzău: Mulțumim frumos pentru gândurile transmise. Va dorim sărbători sfinte, binecuvântate, cu iubire si pace!

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

Foto: Parohia Greco-Catolică Botiz