Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Cumpărând de la noi, vei face un copil să zâmbească din nou”, se poate citi pe afișul de prezentare al magazinului caritabil deschis de către Asociația Vincențiană Maica Domnului Milostivă din comuna Turț, Țara Oașului. Magazinul a fost inaugurat în luna noiembrie a Anului Sfânt al Milostivirii -2016- și prin acesta, asociația își propune să strângă fonduri pentru familiile aflate în dificultate, precum și pentru copiii care trăiesc în centre maternale sau în case de tip familial din județul Satu Mare.

Parohia greco-catolică din Turț, alături de părintele Remus Ghiran și doamna preoteasă Iulia Ghiran, s-a ocupat de dezvoltarea sectorului caritativ încă de la instalarea părintelui în parohie, în sensul că strângeau haine și alimente de la cei mai înstăriți pentru a le împărți săracilor. „Ne-am dat însă seama că familiile nevoiașe aveau nevoie și de alte lucruri față de ceea ce primeam noi ca donație”, afirmă părintele Ghiran. Și așa s-a născut ideea de a deschide acest magazin caritabil, cu ajutorul căruia, asociația „Maica Domnului Milostivă”, prin directa implicare a președintei Iulia Ghiran, a părintelui paroh și a membrelor Reuniunii Mariane din Turț, strânge fonduri pentru a cumpăra lucrurile de care familiile aflate în dificultate au cea mai mare nevoie. Ultima lor acțiune caritabilă din această lună a prevăzut cumpărarea de rechizite școlare pentru Casa de tip familial „Maria” din Satu Mare, precum și donarea de plăpumi, paturi, fructe si martisoare la Centrul Maternal „Lorena" din acelaș oraș.

În ce privește magazinul, acesta se află în P.ța Eroilor din Turț și este deschis de luni până vineri între orele 9:00 și 14:00. El pune la dispoziția cumpărătorilor îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte uzate la preturi mici. „Lucrurile sunt donate [în scop caritabil] de către oameni cu suflet mare din Anglia, Germania, Franța si Romania”, citim pe site-ul asociației.

Asociația Vincențiană Maica Domnului Milostivă are ca scop principal acela de a răspândi carisma Societății Sfântului Vincențiu de Paul, „comunitate de laici însuflețiți de aceeași  slujire a săracilor prin contact direct cu cel aflat în nevoi, prin darul iubirii față de semeni”, citim pe acelaș site. Prezentă în peste 148 de țări, societatea cuprinde 780.000 de membri răspândiți, 1.3 milioane de voluntari și ajută peste 30 de milioane de săraci. 

Pentru cei care doresc să participe la actiunile caritabile pe care le desfășoară sau vor să facă o donație, Asociața Vincențiană din Turț pune la dispoziție date de contact pe site-ul http://asociatiavincentiana.ro/ro/.

 Biroul eparhial de presă

 

 

 

În semn de solidaritate față de victimele celei mai severe crize umanitare din Siria, Confederația Caritas România a propus o colectă care se va face în toate bisericile catolice din România duminică, 19 februarie 2017.

Situația din această țară este una foarte gravă,  ”6.5 milioane de persoane sunt strămutate intern în Siria, din cauza conflictului. După cinci ani de conflict amar, care a provocat distrugerea țării, Siria a cunoscut în 2016 o creștere de violență și confruntări sângeroase între forțele armate în toate provinciile și orașele, înainte considerate relativ mai sigure. Necesitățile umanitare continuă să crească, migrarea populației este în creștere și o întreagă generație de copii este expusă la război și violență, lipsită de serviciile de bază, educație și protecție”, citim pe site-ul Caritas România.

În aceste condiții, Caritas Siria cere ajutor extern pentru susținerea celor 43.000 de familii de refugiați interni, care și-au găsit un refugiu în Provincia Tartous. Toate aceste persoane au lipsuri mari: „cei mai mulți dintre ei au închiriat mici spații de locuit, dar plata chiriilor, asigurarea alimentelor, iar, în caz de nevoie, a medicamentelor și finanțarea educației copiilor depășesc cu mult posibilitățile financiare ale acestor familii” (citim pe acelaș site).

Astfel că, Asociația Caritas România s-a alăturat inițiativei de a ajuta persoanele care azi suferă în Siria. Invităm cu căldură credincioșii Eparhiei noastră să participe, după posibilități, la colecta care va avea loc duminică, 19 februarie, în toate bisericile catolice din țară.  

De asemenea, donații se pot face și la Sediul Caritas Greco-Catolic Baia Mare (str. Victoriei nr. 82/21), începând de luni, 20 februarie, zilnic între orele 10:00-14:00.

Pentru cei care doresc să facă o donație direct prin transfer bancar, asociația pune la dispoziție numărul de cont: RO85 RNCB 0182 0341 5422 0001 (Asoc. Diecezana Caritas Greco Catolica MM).

Biroul  eparhial de presă

 

Ziua Mondială a Bolnavului a fost marcata și în orașul Jibou, județul Sălaj, în ziua de sâmbătă, 11.02.2017. Parohia Romană Unită cu Roma, Greco-Catolică, "Neprihanita Zamislire" din oraș a organizat la Spitalul Orășenesc Jibou un moment de rugăciune. Începând cu ora 16.00, bolnavi internați în spital, personal medical și credincioși din localitate s-au rugat împreună pentru toți cei încercați de boli și suferințe. Cei șapte preoți participanți au celebrat Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi și s-au săvârșit rugăciuni de vindecare; pe parcursul slujbei cei prezenți au primit ungerile cu ulei sfințit, iar bolnavii care nu au putut părăsi saloanele, au fost vizitați pe secții de către preoți. Au răspuns invitației Parohiei și au făcut posibilă această celebrare prin participarea lor trei preoți din Eparhia de Cluj-Gherla (Pr. Nicolae Chira, Pr. Ionut Puie și Pr. Radu Puie) și trei preoți din Eparhia de Oradea (Pr. Iancu Neagota, Pr. Petru Pestean și Pr. Daniel Bertean). Întâlnirea de rugăciune s-a organizat cu acceptul și implicarea conducerii Spitalului. Tuturor Dumnezeu să le răsplătească și să dăruiască sănătate și harurile Sale sfinte celor aflați în nevoi!

Pr. Ioan Balea

 

Sâmbătă, 11 Februarie 2017 00:00

Ziua Mondială a Bolnavului - Ediția 2017

Ziua Mondială a Bolnavului, instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 și celebrată pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes (Franța), se sărbătorește an de an și la Baia Mare. Data este una fixă, 11 februarie și coincide cu prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. Cu acest prilej, în întreaga lume, creștinii organizează momente de rugăciune, precum și acțiuni caritabile prin spitale, cămine de bătrâni, dar și la domiciliul bolnavilor sau a persoanelor aflate în suferință. Tema sub care s-au desfăşurat activităţile cu ocazia celei de-a 25-a Zi mondială a bolnavului este însuşi motto-ul ales de Papa Francisc în mesajul său: Uimire pentru ceea ce face Dumnezeu: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic…” (Lc 1,49).

În acest an, la Spitalul Județean „Dr Constantin Opriș” din Baia Mare, programul de rugăciune a debutat la ora 10:30, prin celebrarea Sfântului Maslu de către Preasfințitul Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, împreună cu un sobor de 14 preoți din Eparhie. Timp de aproape 2 ore, peste 100 de persoane s-au unit în rugăciune și au cerut Bunului Dumnezeu alinare pentru suferința bolnavilor din spital, precum și a tuturor suferinzilor din lume. Pe parcursul şi după încheierea rugăciunii, a avut loc ungerea cu ulei binecuvântat a bolnavilor din spital şi din alte spitale din Baia Mare. De asemenea, preoţii au împărţit tuturor persoanelor internate cărţi de rugăciuni, rozare şi iconiţe. Şi toate acestea pentru că, aşa cum a afirmat Preasfinţitul Vasile în cuvântul său de învăţătură, „boala este şi o ocazie de a trece la un alt nivel de credinţă… momentele de încercare şi de suferinţă pot să fie o ocazie de apropiere mai mare faţă de Dumnezeu şi nu un moment de disperare, aşa cum suntem tentaţi să le trăim”. „Credinţa noastră se activează atunci când ne abandonăm în mâinile Lui, după modelul Sfintei Fecioare Maria, cea pe care astăzi o invocăm ca tămăduitoare a tuturor. Tămăduitoarea bolnavilor, tămăduitoarea noastră, a trupurilor şi a sufletelor, să rămână mijlocitoare pentru noi, să ne fie mereu model şi să ne facem şi noi slujitori, îngrijitori ai celor care au nevoie de noi!”, a mai spus Arhiereul.

În mesajul dat cu ocazia acestei zile, Papa Francisc transmite apropierea sa faţă de cei aflaţi în suferinţă, precum şi mulţumire tuturor celor care au grijă de ei: „Doresc să exprim apropierea mea de voi toți, frați și surori care trăiți experiența suferinței, de familiile voastre; precum și aprecierea mea pentru toți cei care, în diferitele roluri și în toate structurile sanitare răspândite în lume, lucrează cu competență, responsabilitate și dăruire pentru alinarea voastră, îngrijirea voastră și bunăstarea voastră zilnică. Doresc să vă încurajez pe toți, bolnavi, suferinzi, medici, infirmieri, rude, voluntari, să contemplați în Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, garanta duioșiei lui Dumnezeu față de fiecare ființă umană și modelul abandonării în voința sa; și să găsiți mereu în credință, hrănită de Cuvânt și de Sacramente, forța de a-l iubi pe Dumnezeu și pe frați și în experiența bolii”.

Evenimentul este organizat anual de către Asociaţia Medicilor Catolici din România, Filiala Maramureș- președinte, dr. Ilieș Alexandru şi Parohia Greco Catolică nr. IX - Spitale Baia Mare, administrator parohial, pr. Mihai Şimonca. Cu toţii lucrează deopotrivă ca manifestarea să se desfăşoare bine, pentru a putea păstra în inimă timp de un an spiritul acestei zile, deoarece „pentru ei, cei care lucrează în Sistemul Sanitar, ziua bolnavului este în fiecare zi, 365 de zile pe an”, după cum afirmă preşedintele AMC, dr. Ilieş.  

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 07 Februarie 2017 00:00

Programul Zilei Mondiale a Bolnavului 2017

În acest an, Ziua Mondială a Bolnavului -Ediția XXV- va fi sărbătorită sâmbătă, 11 februarie 2017, în holul mare al Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Tema care a fost aleasă de Papa Francisc pentru celebrarea din acest an este: Uimire pentru ceea ce face Dumnezeu: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic…” (Lc 1,49).

Program: 
- ora 10:30: Sfântul Maslu -celebrat de către Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu toți preoții prezenți
- vizitarea tuturor bolnavilor internati în spital.

Organizatori: 
Asociaţia Medicilor Catolici din România, Filiala Maramureș- Președinte, Dr. Ilieș Alexandru și Parohia Greco Catolică nr. IX - Spitale Baia Mare, Administrator parohial, Pr. Mihai Simonca.

Vă așteptăm să participați în număr cât mai mare!

Biroul eparhial de presă

 

Luni, 06 Februarie 2017 00:00

40 DE ZILE PENTRU VIAȚĂ

Episcopia Greco Catolică de Maramureș, prin reprezentanții ei, s-a alăturat inițiativei „40 DE ZILE PENTRU VIAȚĂ”, care va avea loc la Baia Mare în perioada 1 martie- 9 aprilie 2017. 
Pe parcursul acestor 40 de zile, în peste 30 de tări, creștinii de toate confesiunile se unesc în rugăciune, post și veghe în scopul promovării vieții și pentru a spune un NU ferm avortului!
Așadar, invităm credincioșii Eparhiei noastre să se alăture acțiunii ce se va desfășura în acestă perioadă (1 martie-9 aprilie) în fața Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
În linkul de mai jos, puteți să alegeți deja data și ora la care vreți să participați la manifestarea pro viață. Calendarul este conceput pentru a da siguranța că fiecare zi și oră a acțiunii va fi acoperită cu participanți, astfel încât veghea și rugăciunea în acest scop să nu fie întreruptă timp de 40 de zile.
http://40.proviata.ro/veghe/
În acest clip video găsiți o explicație a campaniei PROLIFE: https://www.youtube.com/watch?v=nChRfDWz0oQ&feature=youtu.be
Vă invităm, de asemenea, să urmăriți noutățile despre subiect direct pe pagina lor de Facebook:https://www.facebook.com/40zilebaiamare/
 

Biroul eparhial de presă

Abonamentele pentru Revista Eparhială trimestrială „Lumina Credinței” se pot face până pe data de 1 martie 2017. Prețul unei reviste este de 5 Ron, iar abonamentul anual costă 20 Ron. Abonamentele se fac la sediul Episcopiei (Str. Vasile Lucaciu 50 – Baia Mare), Biroul Contabilitate. Persoană de contact: Laura Ivaszuk. Revistele se ridică din parohii sau de la sediul Episcopiei.

Biroul eparhial de presă

 

În Eparhia de Maramureș, Anul Pastoral 2016/2017 se va desfășura la școala și în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Decizia Biroului Pastoral Eparhial a venit ca răspuns la constatarea faptului că „în actualul context cultural (circulația incontrolabilă și neverificabilă a informației de tip religios) și pluriconfesional, simpla ascultare a lecturilor și a predicii din cadrul liturghiilor pare a fi insuficientă pentru întărirea credincioșilor noștri în cunoașterea credinţei” (din schema de Implementare a Proiectului „La Școala Cuvântului”).

Astfel, Comisia Pastorală s-a ocupat de redactarea unui plan de implementare la nivel de protopopiate și parohii a propunerii ca în acest an (și probabil și în anii care vor urma), credincioșii să aibă posibilitatea de a intra mai mult în contact cu textele biblice, prin întâlniri catehetice sau alte acțiuni puse la dispoziție de către preoți și cateheți.

Redăm aici schema de implementare propusă de Biroul Pastoral, ca ajutor și suport pentru realizarea unei întâlniri catehetice, precum și textele propuse spre a fi meditate în acest an.  

De asemenea, redăm în continuare evenimentele care vor marca anul pastoral 2016/2017: 

- 18-25 ianuarie 2017 - Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor;

- Joi 2 februarie 2017 - Intrarea în Biserică - Ziua Mondială a Vieții Consacrate;

- Sâmbătă 11 februarie 2017 - Ziua Mondială a Bolnavilor – eveniment organizat în colaborare cu AMC. Maslu la Spitalul Județean din Baia Mare, ora 10:30 - cu participarea Preasfințitului Vasile Bizău;

- Martie 2017: reculegere spirituală și formare a preoților și tinerilor responsabili de grupurile din protopopiate;

- 1 martie - 10 aprilie: «40 de zile pentru viață» (AMC);

- Sâmbătă 25 martie 2017 -MARS pentru VIAȚĂ–  ora 16,00 Rugăciune Provita la Manastirea Sfânta Maria de pe Dealul Cruci din Baia Mare

- 30 martie - 1 aprilie: Reculegere pentru responsabilii cu grupurile de tineri; 

- Duminică, 2 aprilie 2017, ora 15,00 -Calea Crucii la Mănăstirea Sfânta Maria, Baia Mare, organizată în colaborare cu Reuniunea Mariană;

- Sâmbătă, 22 aprilie 2017: Întâlnirea Eparhială a Copiilor și Tinerilor, organizată de protopopiatul Seini, în localitatea Seini;

- 11-12 Mai: - Expoziție (de documente și imagini) și Conferință pe tema: „Începuturile Eparhiei de Maramureș”

- Sâmbătă, 13 mai 2016 - Pelerinajul anual dedicat marturisitorilor credintei, la Cimitirul Saracilor de la Sighet;

- Sâmbătă, 20 mai: Pelerinaj la cimitirul din Gherla - Comemorarea Ep. Dr. Alexandru Rusu; Pelerinaj național la Cărbunari.

- Sâmbătă, 10 iunie 2017 - Activități dedicate familiilor;

- Sâmbătă, 17 iunie 2017 - Seară de rugăciune organizată de Reuniunea Mariană Dănești și Negreia;

- Marti 25 iulie - Sâmbătă 29 iulie 2017 - Campus Eparhial cu tinerii;

- 11-12 august 2017 - Întâlnirea Anuală a Reuniunii Mariane pentru protopopiatele Satu Mare și Țara Oașului la Prilog;

- 15 august, „Adormirea Maicii Domnului” - Pelerinaj al Reuniunii Mariane BM la Șișești, cu depunere de voturi pentru cadidații din Baia Mare și Șișești;

- 21 August - 1 Septembrie 2017 - Pelerinajul tinerilor Don Orione la Sighet, Pelerinajul credintei; 

- 2 septembrie - Întâlnirea anuală a reuniunii Mariane din Baia Mare, Seini, Chioar și Copalnic la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare;

- Perioada 15-30 septembrie 2017 (o zi) Intalnire Anuala a Reuniunii Mariane pentru protopopiatele Sighet si Viseu-Iza: la Sighet;

- Sâmbătă, 7 octombrie, la Satu Mare - Sărbătoare la 20 de ani de la reluarea activității Reuniunii Mariane - Rugăciune și prelegeri. 

- Eveniment dedicat comemorării martirilor Bisericii noastre - Biserica „Sfântul Anton”, Baia Mare, 22-23 octombrie 2017;

- Acțiuni cu cadrele medicale: o data pe lună, în Baia Mare, prin Aociația Medicală Catolică Maramures, se recomandă să se facă întâlniri formative și catehetice cu cadrele medicale din fiecare oraș.

- Reuniunea Mariană Baia Mare se întrunește în următoarele parohii:  Sfânta Cruce (luna ianuarie), Sfântul Anton (luna mai), Sfânta Maria (luna august) și Bunavestire (luna octombrie).

- Biroul Pastoral Eparhial, sectiunea tineri, va propune ulterior două perioade de exercitii spirituale pentru tineri.

 Biroul eparhial de presă

Iubiți credincioși,

Urmând pilda și cuvântul Mântuitorului Isus, Cel care în ajunul pătimirii Sale S-a rugat Părintelui ceresc „ca toți să fie una” (In 17,21), ucenicii din toate timpurile și din întreaga creștinătate nu încetează să ceară de la Dumnezeu Păcii darul unității. Și această năzuință a celor care îl recunosc și îl adoră pe Isus Mesia Cel așteptat, devine mai intensă în timpul anualei Săptămâni de Rugăciune pentru unitate, în care creștinii se cunosc, meditează și mai ales se roagă împreună, pentru ca dorul Divinului lor Învățător să devină realitate.

Cu această fericită ocazie, se cuvine a medita la îndemnul adresat de Sfântul Apostol Pavel creștinilor din Efes: „Cristos să se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre” (Ef 3,17). Astfel și noi cu toții să ne plecăm „genunchii înaintea Tatălui” (Ef 3,14), spre a cere să fim „întăriți prin Spiritul lui” (Ef 3,16) și să cunoaștem „iubirea lui Cristos, cea mai presus de cunoştinţă” și a ne umple „de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Ef3,19). Repetăm adesea că darul iertării și al unității nu se vor îndeplini decât printr-o curățire a resentimentelor și o „purificare a memoriei”. Avem însă cu toții datoria de a cere și de a primi iertare pentru greșelile săvârșite. Așa cum ne rugăm în rugăciunea pe care Isus ne-o lasă ca pe un testament: „Tată, iartă-ne nouă, precum și noi iertăm”. Sau așa cum Bisericile de tradiție răsăriteană se roagă la Dumnezeiasca Liturghie: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Spirit cerând…”.

In cuvântul rostit în timpul Sfintei Liturghii în biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol pe 30 noiembrie 2014, Sfântul Părinte Papa Francisc sublinia: „faptul de a ne întâlni, de a privi chipul celuilalt, de a împărtăși îmbrăţişarea păcii, de a ne ruga unul pentru altul, acestea sunt dimensiuni esenţiale ale drumului spre restabilirea comuniunii depline la care tindem”. În aceste cuvinte, se pot recunoaşte dimensiunile fundamentale ale viziunii ecumenice ale Sfântului Părinte Papa Francisc.

Pe primul loc, este ecumenismul carităţii, al fraternităţii şi al prieteniei, fiindcă, așa cum afirmă Urmașul lui Petru, „adevărul este o întâlnire, este o întâlnire între persoane”. Fraternitatea dintre creștini nu este însă un sentiment vag, și nici nu se naște dintr-o formă de indiferență față de adevăr. Ea este zidită pe realitatea supranaturală a Sfântului Botez și este dăruită fiecărui membru al unicului Trup al lui Cristos. Împreună îl mărturisim pe Isus ca Dumnezeu și Domn; împreună îl recunoaștem ca Unicul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. De aceea, consider că cei chemați la a păstori Bisericile noastre trebuie să fie conștienți de faptul că mulți creștini din România așteaptă pași concreți de apropiere între noi. Fiindcă despărțirea și separarea este cu adevărat un prilej de sminteală.

Este porunca Domnului, și este, totodată, un imperativ al momentului în care trăim, acela de a continua dialogul. Însă nu un dialog superficial, ci unul sincer și realist, cu răbdare și perseverență, și mai ales în fidelitate față de adevăr. Precum spunea Papa Emerit Benedict al XVI-lea: „Nu poate exista un dialog ce sacrifică adevărul, dialogul trebuie să avanseze în iubire și în adevăr”. În acest sens, noi, creștinii greco-catolici, credem cu tărie că unitatea este posibilă. Prin jertfa și dăruirea lor, făuritorii Unirii de la 1700, revenind la deplina comuniune de credință cu Scaunul lui Petru, nu au făcut decât să revină la casa părintească.

Iar sângele martirilor și al mărturisitorilor noștri, al celor care au crezut cu adevărat în venirea Ceasului Domnului, ne confirmă că această jertfă a fost dorită și pregătită de Mântuitorul pentru Biserica Sa din România. Fiindcă, precum spunea Cardinalul Iuliu Hossu de sfântă pomenire, “Credința noastră este viața noastră”, este bunul nostru cel mai de preț, odorul pe care îl vom prezenta Domnului când ne va chema la Înfricoșătoarea Judecată. Suntem convinși cu toții că metoda cea mai eficientă de a face ecumenism este trăirea conformă cu Evanghelia.

De aceea, încrezători în mijlocirea Fecioarei Maria, Maica lui Cristos și Maica Bisericii, invocăm darul unirii creștinilor. Binecuvântăm prezenta lucrare și pe cei care au ostenit pentru realizarea acesteia, cerând Dumnezeului Cel Atotținător să înnoiască în noi minunea Rusaliilor și, luminați de Spiritul Sfânt, să ajungem a ne bucura împreună de unitatea deplină în Cristos.

+ LUCIAN CARDINAL MURESAN
ARHIEPISCOP MAJOR AL BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA,
GRECO-CATOLICA

Luni, 23 Ianuarie 2017 00:00

ISUS MEDIC ȘI PREOT

ISUS MEDIC

Afirmatia că Isus a fost medic și preot nu mai trebuie demonstrată, ea a fost dovedită prin însăși viața Sa. Noi nu avem decât să parcurgem și să medităm cele ce sunt consemnate în scriptură. El a fost medicul și preotul desăvârșit ca nimeni altul pe pământ iar noi suntem chemați să recunoaștem acest adevăr. Om-Dumnezeu a venit pe pământ ca să mântuiască lumea de păcatul strămoșesc și consecințele acestuia. În acest context și-a demonstrat vocația medicală, s-a pus în slujba celor suferinzi până la identificarea cu durerile lor, până la punctul de a deveni "omul durerilor". Practicarea medicinei și a Preoției lui Cristos o găsim consemnată atât de frecvent și amănunțit redată în Noul Testament.

Nu ne vom referi expres la descrierea vindecărilor, a împrejurărilor concrete în care ele au fost făcute. Vom căuta să redăm mai mult modul, felul de a-și exercita lucrarea, ne vom opri asupra rezultatelor de vindecare pentru a trage unele concluzii și recomandări pentru zilele noastre.

Isus vindeca mulți bolnavi suferinzi de boli fizice și psihice. A fost chemat la domiciliu acestora așa cum a făcut la casa sutașului roman, a soacrei lui Petru. I se aduc bolnavi spre vindecare așa cum au făcut cu slăbănogul coborât prin acoperișul casei. Ca un medic atinge ochii, limba, urechile, pielea, acționând astfel în mod fizic pentru vindecarea bolilor acestora. În unele situații indică în plus ce mai au de făcut pentru obținerea vindecării totale. EI recomandă pentru viață, pentru vindecare medicamentul miraculos al apei vii, care se află la El și se va afla deosebit în sacramentele Bisericii. Vindecă bolnavi singuri sau în colectivități, prezent sau la distanţă, ca în cazul  leproșilor, a hemoragiei unei femei. El caută și merge unde sunt bolnavi, aşa ca la scăldătoarea Vitezda. Vindecă nu numai în zilele de lucru dar și în zile de odihnă, sâmbăta.

A fost un medic universal "specializat” pentru orice suferinţă. Vindecările erau totale fără recidive. Relaţiile lui cu bolnavii nu s-au efectuat prin intermediari, prin dispensare, policlinici, cu bilete de trimitere, ci prin implicare directă. A fost un medic fără de arginţi; cerea și aştepta doar credință, încredere, recunoştinţă din partea celor care au cerut ajutor și s-au vindecat.

Isus a fost și un profesor-medic care a instruit pe studenţii săi apostoli-ucenici în tainele vindecarilor. Răspunde întrebărilor celor care au avut insuccese în vindecări, indicând și mijloacele necesare pentru reușită prin post și rugăciuni cum s-a întâmplat în cazul unui îndrăcit. Am putea continua cu alte exemple. Credem că  din aceste relatări se pot desprinde câteva observaţii, concluzii valabile pentru ceea ce s-a petrecut atunci dar și pentru zilele noastre.

Să încercăm să vedem cine a fost de fapt medicul și preotul Isus atunci și în zilele noastre. Ne întrebăm de unde izvorăște această vocaţie pe care nimeni altul nu a practicat-o nici înainte, nici după el. Tot ce a făcut și face și azi rezidă în milostivirea și iubirea pentru oameni, adevăruri susţinute atât de insistent de biserică în zilele noastre. Cunoscându-l mai bine, vom crede în EL, Îl vom iubi și ne vom strădui să fim și noi milostivi, să iubim pe aproapele nostru după exemplul lui. Vom căuta și noi să colaborăm cu toţi cei ce își exercită vocaţia de medic, cu toţi cei care în mod direct sau ocazional sunt încadraţi în alinarea suferinţelor, în vindecarea bolilor sufleteşti și trupeşti.

La baza activităților noastre caritative să fie excluse pretenţiile necuvenite pentru că și nouă, ca și ucenicilor săi, ne spune hotărât un adevăr: "în dar aţi luat, în dar să daţi!".

 

ISUS PREOT

Viaţa lui Cristos a fost o pastoraţie neîngrădită de granițe în afara oricăror considerente naţionale, sociale, culturale sau religioase. El cere doar credinţă, încredere, căinţă pentru păcate, adăugând adesea cuvintele "credinţa ta te-a mântuit mergi în pace". Arată cauzele unor suferinţe prin prizma credinţei și ca urmare a unei vieţi încărcate de pacate. El vindecă fără dojană sau umilire adresându-se părinteşte: „vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu îţi fie mai rău”(Evanghelia după Ioan, cap.5, pag. 280-281, Noul Testament al Domnului Nostru Isus Cristos, dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului, 1938 ). Apreciază atât de mult credinţa și umilinţa celui care-I cere ajutorul ca în cazul sutaşului roman care I s-a adresat spunând: "nu sunt vrednic să intri în casa mea, spune numai un cuvânt și sluga mea se va vindeca". Să luăm în seamă și aprecierea lui Isus:"nu am găsit atâta credinţă în Israel".

Isus condamnă păcatul și nu pe păcătos, nu aruncă cu pietre în păcătoasă aşa cum practicau cărturarii și fariseii.

Celor adunaţi în jurul său, ce curs de teologie este cuprins în Fericirile exprimate cu atâta înţelepciune și autoritate. Iubeşte sufletele curate, le aşteaptă și recomandă să nu se pună piedici în mersul lor spre El, aşa cum simbolic și cu gingășie a cerut: "lăsaţi copiii să vină la mine".

Pastoraţia Lui vizează nu numai viaţa individuală a omului, ci și viaţa socială, a familiei, a societăţii de atunci. Ia parte activă împreună cu mama sa la nunta din Cana Galilei, intră și se întreţine în casa vameşului Zaheu, în casa prietenilor lui Lazăr și a surorilor lui. lsus respectă autoritatea civilă-politică lăsată de Dumnezeu și stabileşte ca lege semnificativă: "daţi cezarului ce este a cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui". Pe de altă parte s-a împotrivit în mod deosebit făţărniciei, minciunii, mândriei, condamnând cu autoritate pe cărturarii zilei şi prin cuvinte și pilde cere celorlalţi de a nu se asemăna cu ei. Îndeamnă pe toţi să Îl asculte, să-I urmeze pilda vieții lui -singurul "în care nu este urmă de păcat".

Ca preot, el răspunde chemării tatălui său de a păstori turma, conducând-o la păşune, ferind-o de lupii răpitori. Referindu-se la Păstorul cel Bun, ce învăţătură deosebită oferă preoţilor de atunci și de astăzi când le prezintă pilda cu oaia pierdută! Câtă iubire și responsabilitate degajă Păstorul Bun, fără a neglija pe cele nouăzeci și nouă ascultătoare din staul!

Ca un bun pedagog, își alege studenţi-apostoli și îi instruiește în tainele Teologiei și în probleme de pastoraţie. Cu milă se îngrijeşte de cei flămânzi și cu concursul ucenicilor după înmulţirea pâinilor și a peştilor, satură mii de oameni. Isus era un predicator desăvârșit. Cuvintele lui simple pătrundeau adânc în mintea și inimile tuturor celor care îl ascultau. Învaţă, instruieşte, face minuni nu numai pentru cei din neamul său ci și pentru cei de alt neam și credinţă, samariteni sau chiar păgâni. El se afla adesea între străini, se aseamăna cu ei admirând uneori chiar și credinţa unora, aplicând și pentru ei învăţămintele adecvate.

Cu ocazia zilelor de Paști, El săvârșește un act nemaiîntâlnit: El, Domnul și Stăpânul, spală picioarele apostolilor, demonstrând umilinţa și poruncindu-le să facă și ei la fel. Culmea Preoției lui Cristos se manifestă înainte de patima Sa, la cina de pe urmă. Ca preot, săvârşeşte prima Liturghie din istoria mântuirii cu un ceremonial adecvat de rugăciuni. Transformând pâinea și vinul în trupul și sângele său, Cristos se dă pe sine însuși hrană sufletească pentu toţi care vor veni la masa sa. Mai mult, porunceşte apostolilor și celor care îi vor urma să celebreze aceeași taină a Euharistiei până la sfârșitul lumii.

Parcurgând pe scurt aceste refleţii asupra lui Isus medic și preot, putem desprinde câteva observaţii-concluzii generale. În Cristos, asocierea vocaţiei medicale cu cea preoţească a fost perfectă, fără nicio urmă de deosebire. Acestea au fost prezente în persoana sa și se vor exercita până la sfârșitul lumii. Preotul zilelor noastre să îl reprezinte prin existenţa lui umană și sacerdotală. Mare dar și mare responsabilitate în această demnitate. El este un om pe care l-a ales Dumnezeu spre a se folosi de el. Se cuvine ca și credincioșii care beneficiază de atâtea daruri prin biserică și prin preoţi să ţină cont că Dumnezeu este iubire și milostivire și să le aplice și ei față de semenii lor.

Pr. Vasile Raţiu-medic