Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
S-a desfășurat Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Pastorația Familiei
În zilele 10–11 martie 2026 a avut loc, la Centrul Spiritual Manresa din Cluj- Napoca Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Pastorația Familiei din diecezele și eparhiile din România.
Gazda întâlnirii a fost în acest an Arhiepiscopia romano-catolică de Alba Iulia, organizată la inițiativa Preasfinției Sale József Csaba Pál, episcop de Timișoara și președinte al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Au participat 72 de persoane, Eparhia noastră fiind reprezentată de către părintele Daniel Piț, responsabil eparhial cu pastorația familiilor și de familia Cătălin și Adriana Mihale.
Tema întâlnirii a fost „Întâlnirea cu Hristos și urmarea Lui în viața matrimonială”, invitatul special fiind doamna prof. dr. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață.
Au participat ÎPS Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia, PS László BÖCSKEI, președintele Conferinței Episcopilor din România și PF Claudiu POP, arhiepiscop major.
În conferința sa, prof. dr. Gabriella Gambino a subliniat importanța unei pastorale transversale pentru familie, deoarece familia cuprinde toate etapele vieții, de la copilărie la bătrânețe, vorbind astfel despre sacramentul căsătoriei: „Căsătoria trebuie prezentată și anunțată ca o vocație care, la fel ca vocația la viața consacrată, trebuie să fie înrădăcinată în credință și supusă unui discernământ personal atent, merită să fie însoțită cu atenție de Biserică… „deoarece taina cununiei este o vocație baptismală – și statistic este vocația majorității persoanelor botezate din lume – este sarcina Bisericii să propună plinătatea harului sacramentului, astfel încât soții, alături de slujitorii hirotoniți, să poată contribui și ei la zidirea Bisericii și la Noua Evanghelizare. Familia creștină în sensul deplin, adică cea în care se caută să se `respire` credința – este spațiul uman pentru întâlnirea cu Hristos”.
Zilele petrecute la centrul spiritual au cuprins momente de formare, dar și de spiritualitate, prin celebrarea Sfintei Liturghii zilnice și a rugăciunilor rostite împreună.
În cea de-a doua zi, doamna prof. dr. Gabriella Gambino a susținut prelegerea cu tema „Biserica domestică și misiunea”, în care a subliniat faptul că „Pastorația vieții conjugale și familiale trebuie să fie de natură permanentă”, întrucât „este important să ajutăm familiile să descopere că viața creștină începe acasă, acolo unde familia trăiește și crește, unde activitățile zilnice normale ale familiei pot constitui o adevărată `liturghie` a vieții de familie, marcată de anumite momente capabile să reveleze valoarea sacra a anumitor dinamici naturale, în care se manifestă rolul regal, preoțesc și profetic al fiecărui membru al familiei”. Doamna profesor a vorbit despre „o dimensiune profund spirituală vieții cotidiene, conducând atenția asupra dimensiunii interioare pentru a înțelege prezența lui Dumnezeu”.
„Întâlnirea Națională a Responsabililor pentru Pastorația Familiei, organizată la Centrul spiritual Manresa din Cluj, a fost o experiență plină de har și de speranță. A fost încurajator să vedem atâtea comunități implicate și oameni dedicați (atât preoți, cât și laici) care, cu răbdare și generozitate, îi însoțesc pe cei care se pregătesc pentru căsătorie și sprijină familiile care trăiesc deja această aventură. Într-o perioadă în care vocația la căsătorie pare tot mai puțin aleasă, întâlnirea ne-a reamintit un lucru simplu: schimbările mari încep cu pași mici. Iar fiecare dintre noi poate face câte un pas – prin încurajare, exemplu, prezență și rugăciune – pentru a-i sprijini pe cei din jur să descopere frumusețea acestei vocații și a vieții de credință.
A fost o experiență care inspiră și care ne amintește că, atunci când lucrăm împreună, putem sprijini tot mai multe familii să descopere frumusețea și plinătatea acestei vocații”, a afirmat în urma participării la întâlnire doamna Adriana Mihale, delegat din partea Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.
„Întâlnirea anuală a Responsabililor pentru Pastorația Familiei este un moment de comuniune, formare și împărtășire a experiențelor pastorale a reprezentanților din eparhii si dieceze. Prezența doamnei Gabriela Gambino la întâlnirea din acest an a fost foarte benefică pentru noi, prezentându-ne perspectiva și viziunea Sfântului Scaun asupra modului de muncă în pastorația familiei. Am rămas plăcut impresionați de grija Bisericii Catolice pentru familii și de cât de bine este cunoscută situația actuală a realității în lume”, a transmis părintele Daniel Piț, responsabil pentru pastorația familiilor din Eparhia de Maramureș .
Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 9-10 martie 2027, urmând ca locul desfășurării ei să fie comunicat ulterior.
Biroul eparhial de presă
Foto: -Fb. Centrul Spiritual Manresa
-Ercis.ro






Deschiderea Întâlnirii Naționale a Operatorilor Media Catolici din România 2026, la Oradea
La Oradea a început în după-amiaza zilei de 12 martie a.c., Întâlnirea Națională a Operatorilor Media Catolici din România (INOMC 2026), care reunește reprezentanți ai presei și ai comunicării catolice din diferite dieceze și eparhii ale țării. Întâlnirea, care se desfășoară în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi”, este concepută ca un spațiu de dialog, reflecție și comuniune între cei care slujesc Biserica prin activitatea lor în domeniul comunicării.
În deschiderea întâlnirii, PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, a adresat participanților un cuvânt de bun-venit, exprimând-și bucuria de a-i avea împreună la Oradea: „Cu toții suntem împreună și este foarte bine să fim împreună.” Referindu-se la tema propusă pentru aceste zile, inspirată din mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale 2026, episcopul a amintit misiunea comunicatorilor creștini într-o lume marcată de schimbări tehnologice rapide: „Sfântul Părinte spune că dumneavoastră trebuie să dați chip și voce persoanei umane, care poartă chipul lui Dumnezeu.”
PS Virgil Bercea a dat citire mesajului Nunțiului Apostolic în România, transmis participanților la INOMC 2026. În mesajul său, ES Giampiero Gloder i-a încurajat pe comunicatorii catolici să slujească adevărul și speranța prin activitatea lor, amintind că „comunicarea în Biserică trebuie să fie mereu în slujba adevărului și a demnității persoanei umane”.
În intervenția sa, PF Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și președinte al Comisiei pentru Comunicații Sociale a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), a vorbit despre responsabilitatea profundă a celor care lucrează în domeniul comunicării. Pornind de la ideea „chipului” și a „vocii”, Preafericirea Sa a explicat sensul responsabilității ca răspuns dat provocărilor vieții: „Viața noastră începe să fie responsabilă atunci când devenim capabili să dăm răspunsuri la provocările vieții.” Arhiepiscopul major a subliniat și dimensiunea spirituală a muncii de comunicare: „Noi păstrăm chipul și vocea lui Dumnezeu și încercăm să le transmitem în așa fel încât chipurile și vocile celor care ne ascultă să fie luminate de aceasta.”
ES George Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, a evidențiat rolul esențial al comunicatorilor catolici într-o epocă marcată de transformări digitale rapide. Structurat în patru puncte, discursul său a subliniat mai întâi demnitatea persoanei umane, amintind că „fețele și vocile sunt sacre”, deoarece omul este creat după chipul lui Dumnezeu. În continuare, ambasadorul a atras atenția asupra provocărilor aduse de inteligența artificială, care, „simulând voci și chipuri omenești… invadează nivelul cel mai profund al comunicării”, punând în pericol autenticitatea relațiilor dintre persoane. El a insistat apoi asupra nevoii de discernământ și responsabilitate, reluând îndemnul: „Nu renunțați la capacitatea voastră de a gândi.” În final, a subliniat că mediul digital reprezintă un „areopag modern”, unde comunicatorii creștini sunt chemați să vestească adevărul și speranța, folosind tehnologia fără a se lăsa dominați de ea: „Să folosim tehnologia, dar să nu ne lăsăm folosiți de ea. Să comunicăm, dar mai ales să punem comuniune în comunicare.”
PS László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea și președinte al CER, i-a încurajat pe participanți să privească activitatea lor ca pe o slujire a adevărului și a speranței. Pornind de la cuvintele din Cartea Facerii — „Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată că erau foarte bune” — episcopul romano-catolic de Oradea a subliniat că aceasta poate fi și misiunea mediei catolice: „Să arate bunătatea lucrurilor, bunătatea planului lui Dumnezeu și bunătatea lumii în care trăim.”
Un moment apreciat al întâlnirii a fost intervenția jurnalistului italian Andrea Gagliarducci, analist pe teme vaticane pentru grupul Eternal Word Television Network (EWTN), care a propus o reflecție asupra sensului jurnalismului într-o epocă dominată de viteză, polarizare și supraabundență de informație. El a subliniat că jurnalistul nu este chemat să devină purtătorul unei ideologii, ci să înțeleagă și să explice realitatea: „Rolul jurnalistului nu este să evanghelizeze direct. Rolul jurnalistului este să medieze.” În același timp, a vorbit despre nevoia unei atitudini de umilință intelectuală și despre formarea continuă, necesară pentru a rămâne deschiși realității: „Formarea este continuă, pentru că realitatea ne obligă mereu să ne punem întrebări.” Jurnalistul a remarcat și una dintre provocările culturale ale timpului nostru: „Problema astăzi este culturală, nu religioasă. Noi nu facem cultură.”
După intervenție, a urmat un dialog cu participanții, în cadrul căruia au fost abordate teme precum formarea noilor generații de jurnaliști, diferența dintre jurnalism și comunicarea instituțională, rolul Bisericii în mediul digital și provocările inteligenței artificiale. Întrebările și reflecțiile împărtășite au confirmat dorința comună de a căuta împreună răspunsuri la schimbările rapide ale lumii comunicării.
Prima zi a întâlnirii s-a încheiat într-o notă culturală, participanții fiind invitați să ia parte la concertul „Scântei de pian, furtună de orchestră”, susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea (dirijor: Andrej Vesel; solist: Vedran Janjanin – pian).
Programul Întâlnirii Naționale a Operatorilor Media Catolici 2026 continuă cu încă două zile de comuniune în rugăciune, conferințe și dialog, dedicate aprofundării temelor legate de comunicarea în Biserică și de rolul comunicatorilor catolici într-o societate aflată în plină transformare.
A doua zi a INOMC 2026 va începe la Oradea vineri, 13 martie a.c., cu Sfânta Liturghie arhierească celebrată de PF Sa Claudiu-Lucian Pop în Biserica Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea împreună cu ceilalți episcopi și participanți, continuând cu sesiuni de lucru și conferințe susținute de: Pr. Adrian Dancă, responsabil redacția în limba română Vatican News, despre „Alfabetizarea digitală și noua evanghelizare. Riscuri, oportunități și perspective” și drd. Alina Balaj, manager comunicare al Laboratorului de Cercetare al Universității „Santa Croce” din Roma, care va vorbi despre formarea și responsabilitatea în comunicarea instituțională a Bisericii în era digitală. În cadrul acestei zile, operatorii media catolici din România vor avea prilejul să se bucure și de momente cultural-spirituale precum: vizita orașului Oradea și celebrarea devoțiunii Calea Sfintei Cruci în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae”.
Biroul de Presă EGCO
FOTO: Biroul de presă EGCO - Eugen Ivuț








Părintele Ioan Sauciuc a trecut la cele veșnice
Părintele Ioan Sauciuc a trecut la cele veșnice joi, 12 martie 2026, la vârsta de 78 de ani.
Părintele Ioan Sauciuc s-a născut pe data de 17 ianuarie 1948, în localitatea Valea Vișeului. A fost hirotonit preot la data de 31 august 1997.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 12:00, la biserica "Acoperământul Maicii Domnului", Sighetu Marmației.
Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Biroul eparhial de presă
Întâlnirea Națională a Operatorilor Media Catolici din România 2026
În perioada 12–14 martie 2026, Episcopia Greco-Catolică de Oradea va găzdui Întâlnirea Națională a Operatorilor Media Catolici din România (INOMC), eveniment organizat în colaborare cu Comisia pentru Comunicații Sociale a Conferinței Episcopilor Catolici din România și structurile media ale Bisericii Catolice din țara noastră.
Evenimentul reunește responsabili media, jurnaliști și operatori ai comunicațiilor sociale din eparhiile și diecezele catolice din România, oferind un cadru de reflecție, formare și dialog asupra provocărilor actuale din spațiul media și digital.
Tema întâlnirii este inspirată din propunerea Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea pentru Ziua Comunicațiilor Sociale din acest an – „A avea grijă de glasul și chipul omului”, accentuând importanța promovării unei autentice alfabetizări mediatice (Media and Artificial Intelligence Literacy – MAIL). Tema subliniază necesitatea dezvoltării gândirii critice, în special în rândul tinerilor, astfel încât comunicarea digitală să continue să respecte și să protejeze demnitatea persoanei umane.
Programul întâlnirii include sesiuni de conferințe și ateliere de lucru susținute de invitați din țară și din străinătate, momente de dialog profesional, celebrări liturgice în rit greco-catolic și latin, Calea Sfintei Cruci în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” precum și activități culturale dedicate vizitei orașului Oradea și participării la Concertul simfonic „Scântei de pian, furtună de orchestră” la Filarmonica de Stat Oradea.
Printre participanții și invitații evenimentului se află:
- PF Claudiu Lucian-Pop – arhiepiscop major și mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Române, președinte al Comisiei pentru Comunicații Sociale a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER);
- ES George Bologan – ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta;
- PS Böcskei László – episcop romano-catolic de Oradea și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER);
- PS Virgil Bercea – episcop greco-catolic de Oradea și gazda întâlnirii;
- Andrea Gagliarducci – jurnalist italian, analist pe teme vaticane pentru grupul Eternal Word Television Network (EWTN);
- Pr. Adrian Dancă – responsabil al redacției în limba română Vatican News;
- Dnd. Alina Balaj – manager comunicare la Laboratorul de Cercetare al Universității „Santa Croce” din Roma;
- reprezentanți ai Radio Maria România, Maria TV, Angelus TV și ai structurilor media catolice din România.
Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea unde cei peste 40 de participanți vor lua parte la sesiuni tematice dedicate comunicării ecleziale, utilizării responsabile a noilor tehnologii și consolidării cooperării între responsabilii media catolici din România.
Prin această inițiativă, Conferința Episcopilor Catolici din România își reafirmă angajamentul de a sprijini o comunicare responsabilă, profesionistă și fidelă valorilor creștine, în slujba Adevărului și a demnității persoanei umane.
Biroul de Presă EGCO

Parohia Greco-Catolică Parohia Sfantul Francisc - Satu Mare
|
|
Parohia Sfantul Francisc - Satu Mare - HRAMUL: Sfantul Francisc PROTOPOPIATUL: Satu Mare
Preot: Barle Ovidiu Dinga Gheorghe
Adresă: Str. Rodnei Nr. 26 Satu Mare
Liturghii Duminicale: 10.30 şi 18.00
|
Orar Liturgic
Luni – 8 (dimineața), 18 (seara)
Marți – 8, 18
Miercuri – 8, 18
Joi – 8, 18
Vineri – 8, 18
Sâmbătă – 8 (dimineața)
Duminică și sărbători – 10:30 (dimineața), 18 (seara)
Notă:
Biserica este deschisă zilnic între orele 7–9 și 17–19.
În zilele de sărbătoare care cad sâmbăta, Sfânta Liturghie se oficiază la 10:30 și la 18.
Preoți: Ovidiu Bârlea tel. 0746.129.400, Mircea Dinga tel. 0744.430.757
Ziua Mondială a Bolnavului a fost celebrată la Baia Mare
Miercuri, 11 februarie 2026, Ziua Mondială a Bolnavului, ediția a XXXIV-a a fost sărbătorită la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, prin celebrarea Tainei Sfântului Maslu de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu părintele Ioan Balea, vicar judecătoresc, părintele Emil Gîrboan, protopop al Protopopiatului Baia Mare, părintele Mihai Șimonca, capelan al Misiunii greco-catolică Spitale și alți preoți din Eparhie.
Cu toții s-au rugat împreună pentru bolnavii din spital, dar și pentru cadrele medicale și credincioșii prezenți.
„Compasiunea samariteanului: a iubi ducând durerea celuilalt” este tema mesajului scris de Sfântul Părinte Papa Leon pentru această zi, document în care Sanctitatea Sa explică astfel darul întâlnirii: „Iubirea nu este pasivă, merge în întâmpinarea celuilalt; a fi aproape nu depinde de vecinătatea fizică ori socială, ci de decizia de a iubi. De aceea, creștinul se face aproapele celui care suferă, urmând exemplul lui Hristos, adevăratul Samaritean dumnezeiesc care s-a apropiat de omenirea rănită. Nu este vorba de simple gesturi de filantropie, ci de semne în care se poate percepe că participarea personală la suferințele celuilalt implică dăruirea de sine, înseamnă a merge dincolo de satisfacerea necesităților pentru a ajunge până acolo încât chiar persoana noastră să devină o parte a darului (cf. Benedict XVI, enc. Deus charitas est, nr. 34; Sfântul Ioan Paul al II-lea, scris. ap. Salvifici doloris, nr. 28)”.
Preasfinția Sa Vasile Bizău, în omilia rostită, a surprins în profunzime acest aspect al îngrijirii cu demnitate a persoanelor aflate în suferință: „Este nevoie ca noi toți să ne aplecăm asupra dimensiunii interioare a persoanei, pentru a vedea demnitatea fiecăruia dintre noi, conștienți fiind de faptul că ceea ce zidește cel mai mult este, de fapt, prezența și ajutorul, văzut și nevăzut. Ceea ce zidește și dă speranță este, de fapt, prezența și însoțirea”.
Ierarhul a vorbit despre sentimentul de neputință care ne încearcă pe noi toți atunci când cineva apropiat suferă, aducând prezența și rugăciunea ca posibilități reale de a ajuta, inspirându-se din textele evanghelice în care Isus răspunde celor care cer ajutor: „După credința ta fie ție!”, răspuns care ne conduce înspre realitatea interioară a credinței.
„De aceea, în această zi, rugăciunea Bisericii, Taina Sfântului Maslu este de fapt o manifestare a lucrării și a predispoziției ca harul lui Dumnezeu să lucreze prin Biserică, prin noi, prin cei care suntem prezenți la această celebrate, prin toți cei care, prin profesia lor se îngrijesc de cei bolnavi, ca Harului Dumnezeu să-i vindece, să-i întărească, să-i însoțească, să dea speranță. Pentru că vindecarea cea mai profundă este de fapt vindecarea interioară. Acolo unde omul are de fapt credință, indiferent de starea lui de sănătate, experiența lui personală îl face să se apropie mai mult de Dumnezeu. Acest lucru este posibil în credință”, a punctat PS Vasile, care a mulțumit conducerii Spitalului Județean din Baia Mare pentru disponibilitatea de a găzdui în fiecare an acest eveniment, precum și preoților și credincioșilor prezenți.
La final, părintele Mihai Șimonca a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru rugăciunea împreună, tuturor celor prezenți și celor care s-au implicat în organizarea evenimentului.
Celebrată în spațiul suferinței, dar și al speranței, Ziua Mondială a Bolnavului a devenit la Baia Mare un prilej de comuniune, întărire și încredințare în mâinile lui Dumnezeu a tuturor celor încercați de boală. Prin rugăciune, prezență și solidaritate, Biserica și-a arătat încă o dată apropierea față de cei aflați în suferință, amintind că acolo unde credința este vie, harul lui Dumnezeu lucrează tainic, aducând mângâiere, putere și lumină.
Biroul eparhial de presă
Ziua Mondială a Vieții Consacrate. PS Vasile: „La fiecare pas pe care noi îl facem înspre Dumnezeu, El face mai mulți pași înspre noi”
Ziua Mondială a Vieții Consacrate a fost celebrată luni, 2 februarie 2026, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, prin celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu preoții din Eparhie prezenți la sărbătoare. Au participat persoanele consacrate din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș și cele din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare.
„Bine ați venit la biserica Sfânta Maria din orașul nostru, pentru a ne ruga împreună și a duce jertfa noastră de laudă lui Dumnezeu în această zi de sărbătoare, Întâmpinarea Domnului, ocazie cu care Biserica sărbătorește și Ziua Vieții Consacrate. Avem acest motiv de celebrare, de bucurie și de înălțare spirituală, care ne propune să actualizăm misterul sărbătorii în viața noastră, cu încrederea că la fiecare pas pe care noi îl facem înspre Dumnezeu, El face mai mulți pași înspre noi”. Sunt cuvintele cu care Preasfinția Sa Vasile a salutat prezența numeroasă a călugărilor și călugărițelor care s-au unit în rugăciune în sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, zi în care Biserica Universală sărbătorește cea de-a 30-a Zi Mondială a Vieții Consacrate.
„În această sărbătoare Isus apare în mijlocul nostru ca Lumină a lumii, Lumină a oamenilor... În referință la Simeon se spune că era drept, dar și că Spiritul Sfânt era asupra lui, și că la îndemnul Spiritului s-a dus la templu în acea zi când pruncul Isus a fost adus acolo. Înțelegem în această dimensiune a descrierii textului biblic (Lc 2,25-32) că lucrarea aceasta de recunoaștere și de mărturisire a lui Isus ca Lumină a lumii este împletirea luminii dumnezeiești cu lumina interioară a credinței. În felul acesta poate să fie și recunoscut, și mărturisit”, a afirmat Ierarhul, amintind faptul că „sărbătoarea de astăzi este și o sărbătoare a întâlnirii, a întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul său, a noastră cu El, a noastră în Biserică, recunoscând carismele pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare dintre noi, în fiecare suflet, în fiecare ordin religios, congregație, mănăstire, și în felul acesta reînnoim astăzi dorința noastră de a rămâne pe cale și a lua lumină de la El pentru ca să fim și noi purtători de lumină”.
„Sărbătoarea de astăzi ne vorbește, de asemenea, despre promisiune și împlinire, despre vechi și despre nou, despre profeție și actualizarea profeției. Totodată, fiecare dintre noi suntem în acest parcurs al promisiunii împlinite și al deschiderii noii perspective pentru timpul ce a rămas. Suntem sub acest semn al chemării la Împărăția lui Dumnezeu, care pornește mai întâi din inima omului, după ce omul primește cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Episcopul, asemuind Împărăția lui Dumnezeu cu o plantă mică sădită în inima omului, care crește și dă rod, iar roadele sunt faptele bune: „în fapta împlinită se simte autenticitatea persoanei care îl caută pe Dumnezeu”.
Vedem astăzi împlinită promisiunea Domnului „ca un sens al vieții împlinite pentru dreptul Simeon și pentru Ana, care de mulți ani așteptau ca Mesia să vină... Isus este proclamat Lumina lumii și Isus însuși spune apoi despre El că este Lumina lumii”, a punctat PS Vasile, vorbind despre vocația noastră permanentă, „de a rămâne în acest statut al nostru de fii ai lui Dumnezeu”, primind Lumină sus asemenea mlădiței care primește seva din vița de vie.
Preasfinția Sa a invocat, de asemenea, harul Spiritului Sfânt peste toți credincioșii, în mod deosebit peste persoanele consacrate din biserică: „Îi cerem astăzi Domnului să ne dea fiecăruia dintre noi, în special persoanelor consacrate care sunt prezente aici în biserica noastră, harul înțelepciunii și al căutării misterului iubirii lui Dumnezeu și de a fi purtător de lumină în lumea de azi. Pentru că viața consacrată știm că are și această proprietate de a fi un semn de speranță în lume”.
La finalul celebrării, persoanele consacrate prezente la întâlnire i-au dăruit Arhiereului un buchet de flori în semn de apreciere și mulțumire pentru susținere și ajutor, acestea fiind felicitate de către Preasfinția Sa cu urarea La mulți ani binecuvântați!, urându-le multă putere de muncă în pastorația din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș și din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare.
În lumina acestei Sărbători a întâlnirii cu Domnul, persoanele consacrate sunt chemate să rămână semn viu al speranței și mărturie a prezenței lui Dumnezeu în lume, lăsând ca lumina primită de la Hristos să se reverse, prin viața și slujirea lor, asupra tuturor.
Biroul eparhial de presă









Vizită pastorală a Preasfinției Sale Vasile în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare
Duminică, 1 februarie 2026, Preasfinția Sa Vasile a celebrat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Satu Mare. Au concelebrat: părintele Florin Fodoruț, vicar general și paroh al Parohiei gazdă, părintele Eduard Fischer, protopop al Protopopiatului Satu Mare, părintele Nicolae Huzău, paroh al Parohiei Botiz, părintele Ovidiu Bârle, paroh al Parohiei „Sfântul Francisc” Satu Mare, părintele Nicușor Glodan, paroh al Parohiilor Hrip și Ruşeni și părintele Radu Huton, paroh al Parohiilor Ciuperceni și Dumbrava. A slujit părintele diacon Florin Marc.
„Concluzia Evangheliei de astăzi (Lc. 18,10-14) este aceasta: Căci oricine se înalță pe sine va fi umilit, iar cel care se smerește pe sine va fi înălțat. Aceasta este structura ontologică a Întrupării Fiului: Domnul Isus s-a coborât din cer, s-a întrupat și Epistola către Filipeni amintește lucrul acesta pentru că Sfântul Apostol Pavel a înțeles acest mister al lui Dumnezeu. Dumnezeu a trebuit să se facă unul dintre noi, a trebuit să se smerească și să jertfească pe sine până la moartea pe cruce. De aceea se încheie astfel scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Filipeni, capitolul doi: De aceea Dumnezeu l-a înălțat, pentru ca în numele lui Isus tot genunchiul să se plece: al celor cerești și al celor pământești, căci însuși Domnul Isus s-a smerit pe sine. Și în felul acesta a fost înviat, Dumnezeu l-a înviat și l-a înălțat la cer”, a afirmat Preasfințitul Părinte în cuvântul de învățătură, explicând faptul că: „Este drumul dumnezeiesc pentru fiecare dintre noi acela de a găsi măsura justă a smereniei care să permită apropierea noastră de Dumnezeu”.
Ierarhul a vorbit despre modul în care s-au rugat vameșul și fariseul din evanghelie, afirmând: „Îi cerem Domnului în acest început al perioadei de urcuș spiritual înspre sărbătoarea Paștelui și înspre învierea noastră spirituală, să ne dea harul raportării la Dumnezeu și la semeni din inimă, cu onestitate și sinceritate”, caracteristici regăsite în rugăciunea vameșului.
La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc sfințirea spațiilor comunitare realizate pentru parohie: o sală de cateheză pentru copii și tineri, o sală de mese comunitară pentru întâlniri parohiale, o bucătărie utilată și un atelier de broderie și croitorie liturgică.
„Cu sfințirea acestor spații se încheie proiectul nostru parohial, care a avut în vedere crearea unei infrastructuri care sa favorizeze întâlnirile comunitare (sala de cateheză, sala comunitară) și să ofere un serviciu care lipsea în Eparhia noastră, și anume crearea de veșminte liturgice pentru preoții și bisericile parohiale. Mulțumim Domnului care ne-a susținut efortul și binefăcătorilor, care au crezut și s-au implicat în acest proiect!”, a afirmat părintele Florin Fodoruț, mulțumind Preasfinției Sale Vasile astfel: „Mulțumim Preasfințite Părinte Vasile pentru că ne-ați încurajat și ați susținut acest proiect al nostru, pe care l-am început cu binecuvântarea dumneavoastră și îl încheiem cu rugăciunea de sfințire oficiată tot de către dumneavoastră!”.
Vizita pastorală a Preasfinției Sale Vasile a fost un prilej de întărire spirituală și de încununare a eforturilor comunității parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare.
Biroul eparhial de presă







PS Vasile la hramul Seminarului Teologic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea: „Cei trei Ierarhi au trăit unitatea dintre credință, învățătură și mărturia vieții”
Vineri, 30 ianuarie 2026, Preasfinția Sa Vasile Bizău a participat la hramul Seminarului Teologic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea, cu părintele Anton Cioba, rector al Seminarului, cu părintele Florin Bode, paroh al bisericii Seminarului și cu alți preoți invitați la sărbătoare.
„Privind la cei trei mai Ierarhi ai Bisericii, Sfinții Vasile, Grigore și Ioan, observăm faptul că toți trei provin din familii creștine, au o puternică formare intelectuală și aleg experiența vieții ascetice, se retrag din comunitate și trăiesc în diferite mănăstiri din Palestina... Acest lucru ne arată faptul că a trăi credința creștină este o alegere radicală”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul de învățătură, punctând faptul că fiecare creștin este chemat, în virtutea Botezului, la convertire continuă, la schimbarea mentalității și la privirea lumii cu ochii credinței.
Cei trei Ierarhi au trăit unitatea dintre credință, învățătură și mărturia vieții, rămânând astfel puncte de lumină în istoria Bisericii, a spus Ierarhul, exprimând totodată faptul că „suntem și astăzi chemați să avem mereu lumina interioară care face ca lucrurile să fie văzute în realitatea lor, pentru că lumina nu luminează pentru ea, ci ea face posibilă vederea realității așa cum este”, ea învinge întunericul de afară, a transmis PS Vasile, asigurând de faptul că Domnul este alături de toți slujitorii lui, așa cum a fost și alături de Ghedeon când l-a trimis: „Du-te și eliberează poporul meu”, spunându-i: „Eu sunt cu tine!”.
Preasfințitul Părinte Vasile a transmis astfel un puternic mesaj spiritual de încurajare tinerilor care se pregătesc să primească Taina Preoției în Seminarul închinat celor Trei mari Ierarhi ai Bisericii.
Biroul eparhial de presă
Foto: Eugen Ivuț




S-a desfășurat Întâlnirea generală a Reuniunii Mariane din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș
Luni, 12 ianuarie 2026, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, s-a desfășurat Întâlnirea generală a Reuniunii Mariane din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș.
Programul întâlnirii a cuprins rugăciunea rozariului, urmat de un cuvânt introductiv al părintelui Emil Gîrboan, protopop al Protopopiatului Baia Mare, care a salutat organizarea întâlnirii și a invocat protecția Maicii Domnului peste Reuniunea Mariană din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, punând sub protecția sa toate activitățile Asociației din acest an.
Părintele Ioan Fîrte, preot spiritual al Asociației, a propus o meditație care să fie ghid în activitățile parohiale pe durata acestui an. „Tema acestui an am ales să fie: Chemarea prietenească la înțelepciune, având ca motto un cuvânt al Domnului rostit prin profetul Zaharia care zice: Voi privi la Acela pe care l-au împuns (In 19,37)”, a afirmat părintele Fîrte, invitând la introspecție și la asumare pe parcursul anului 2026, fiind conștienți de modul în care am contribuit și noi, prin păcatele noastre, la răstignirea lui Isus.
Întâlnirea a cuprins un moment de prezentare a colindelor și cântecelor religioase compuse de călugării bazilieni și prezentarea portretelor călugărilor: Gavril Sălăgeanu, ieromonah poet și Gheorghe Marina, ieromonah compozitor.
D-na Mirela-Ana Coman, președinta eparhială a Reuniunii Mariane a prezentat raportul anual al Asociației pentru Anul Jubiliar 2025. Au fost prezentate activitățile pastorale organizate de către asociație, precum și cele la care membrii au participat, în special participarea la pelerinajul eparhial la Roma în luna septembrie, pelerinajul la Sanctuarul de la Mariapocs în luna octombrie și organizarea, în luna august, a Jubileului Reuniunii Mariane la Baia Mare. Au fost prezentate activitățile de caritate și primirile de noi membri în cadrul Reuniunii Mariane.
„Activitatea pe care doresc să o prezint în final este cea care ne unește pe noi, marianistele și marianiștii din întreaga lume: recitarea zilnică a Rozariului, cu precădere în biserică, înainte de începerea Sfintei Liturghii. În rugăciunea Sfântului Bernard, pe care adesea o rostim în cor la final de Rozar, pentru că o iubim pe Fecioara Maria, spunem: Adu-ți aminte, o, Preablândă Fecioară Maria, că din veac nu s-a auzit vreodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta sau ți-a cerut ajutorul și mijlocirea ta.
Mulțumiri speciale aducem Preasfințitului Părinte Vasile pentru că ne-a fost aproape pe întreg parcursul Anului Sfânt Jubiliar 2025 și părintelui Ioan Fîrte, asistentul spiritual eparhial al Reuniunii Mariane. Fie ca Bunul Dumnezeu, dimpreună cu Sfântă Fecioară, să ne călăuzească și în acest an!”, a afirmat doamna Mirela Coman.
Punctul central al întâlnirii a fost celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Vasile împreună cu părintele protopop Emil Gîrboan și cu preoții prezenți.
„În acest an pe care l-am început, cerem de la Domnul statornicie și creștere în înțelepciune și în har, ca fiecare dintre noi să putem duce misiunea pe care o avem în Biserică; să o ducem înainte cu seninătate, cu încredere, cu răbdare, știind că nu suntem niciodată singuri și că Spiritul lui Dumnezeu ne însoțește, că acesta este atât de profund prezent în viața noastră și în inima noastră, încât trebuie să-i ascultăm șoaptele, inspirațiile și Cuvântul care ne zidește din interior și care ne configurează și ne face tot mai mult să fin noi înșine în sfințenie”, a afirmat PS Vasile, vorbind despre invitația, în această perioadă în care am sărbătorit Botezul Domnului, la a medita fiecare la propriul Botez și la vocația pe care am primit-o: vocația universală la sfințenie. „Botezul Domnului este izvorul Botezului nostru”, a afirmat Ierarhul, amintind faptul că „noi, cu toții, avem garanția prezenței Spiritului Domnului în viața noastră pentru a fi făpturi noi, proces început la Botez pe care-l continuăm și astăzi, prin pocăință continuă”.
„Pe lângă rugăciunea constantă în biserică, să priviți, asemenea Fecioarei Maria la nunta din Cana Galileii, la ceea ce lipsește în comunitățile voastre și să ajutați acolo unde puteți”, a fost îndemnul Preasfinției Sale către membrii Reuniunii Mariane, îndemnând la a căuta să dobândească virtutea slujirii discrete, a prezenței, a împlinirii, a ceea ce este de făcut și cerând de la Domnul să reverse asupra Asociației harul său înnoitor și înțelepciunea de a crește după măsura darului lui Hristos.
Biroul eparhial de presă


