Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
Parohia Greco-Catolică Maidan
Parohia Greco-Catolică Maidan HRAMUL: Sfântul Ierarh Nicolae PROTOPOPIATUL: Bucovinean
Preot: Nicolaișen Nicolae
Adresă biserică: loc Maidan, Nr. 1144 com. Cacica 727096, jud Suceava
Liturghie Duminicală: ora 9.00 |
Orar Liturgic: Duminici și sărbători 9.00
Programul oficiilor de peste an
Postul Mare - Calea Crucii 18:00
Luna Mai - Paraclisul Maicii Domnului 19:00
Sărbătorile Nașterii Domnului
-
Sărbătorile Învierii Domnului
Inviere –
Sfânta Liturghie –
Descriere
Parohia a fost reînființată în anul 1992. Biserica parohială (din lemn) a fost construită în anul 1914. În anii 2007-2008, a fost renovată în proporție de 30%.
Date despre parohie
Număr familii: 46
Număr credincioși: 110
Tineri sub 20 de ani - număr: 17
Contact: E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Programul activităților de vară în parohiile greco-catolice maghiare din Eparhia de Maramureș
În lunile de vară ale acestui an, parohiile de limbă maghiară din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș organizează următoarele activități culturale și spirituale, dedicate copiilor și tinerilor:
Tabără de iconografie
La împlinirea a 110 ani de la realizarea iconostasului din biserică, în zilele de 23-25 iulie, parohia greco-catolică din localitatea Peleș (Satu Mare) organizează o tabără de iconografie pe tema “Tineret și Artă”. Tabăra se adresează tinerilor și copiilor și are ca scop atât inițierea în tainele picturii icoanelor, cât și aprofundarea istoriei bisericii monument istoric și a iconostasului acesteia.
PROGRAM:
Duminică 23 iulie: 9:00 înscriere - 10:30 Utrenia - 10:30 Sf. Liturghie - 12:00 Masa de prânz - 13:00 Iconografie (partea I) – Pauză - 15:00 Iconografie (partea II) – Pauză - 17:00 Jocuri - Cina - 19:00 Rugăciune de seară
Luni 24 iulie: 8:00 Sf. Liturghie - 9:00 Mic dejun - 10:00 Iconografie - Pauză - 11:00 Origami -12:00 Masa de prânz - 14:00 Iconografie – pauză - 15:00 Origami – Pauză - 17:00 Iconostasul din Peleș - An Jubiliar 110 - 18:00 Cina - 19:00 Rugăciune de seară
Marți 25 iulie: 9:00 Mic dejun - 10:00 Iconografie – Pauză -11:00 Iconografie - 12:00 Masa de prânz - 14:00 Iconografie – Pauză - 15:00 Iconografie – Pauză - 17:00 Sărbătoarea Sf. Ana - Cina - 19:00 Încheiere.
Invitatul special al programului de vară este : Cristina Busuioc, restaurator pictură.
Organizator: Parohia Greco-Catolică Peleș.
Informații suplimentare : www.nicolaos.ro/nagypeleske/ și la Tel: 0722951783.
Pelerinajul tinerilor și tabăra ministranților greco-catolici
Tema programului: „La Școala Cuvântului”
Perioada: 7-15 august 2017.
Organizator: Parohia Greco-Catolică Sf. Nicolae Satu Mare.
Programul prevede pelerinajul pe jos pe traseul ORADEA – MÁRIAPÓCS, urmat de tabăra pentru ministranți pe tema: Cine sunt ministranții?
Subiecte dezbătute: Decalogul ministrantului/ Formarea ministranților/ Rolul și scopul lor/ Pozițiile ministrantului: Cum stă/ Cum se ridică/ Cum ține mâinile/ Cum îngenunchează/ Cum se închină/ Rugăciunea ministrantului/ Culorile liturgice/ Relația lui cu preotul.
Informații suplimentare: http://nicolaos.ro/szatmarnemeti1/
Tel: 0261 712 505
Tur pe bicicletă - monumente istorice bisericești
Perioada: 9-10 Septembrie.
Organizator: Parohia Greco-Catolică Sf. Nicolae Satu Mare.
Traseu parcurs: SATU MARE - BERCU - NOROIENI – PELEȘ
Obiective: pelerinaj la clădiri - monumente istorice bisericești.
Program suplimentar: sport, prezentare de ornitologie și protecția mediului cu ajutorul unui reprezentant oficial, drumeție în natură, etc.
Informații suplimentare: http://nicolaos.ro/szatmarnemeti1/
Tel: 0261 712 505.
Biroul eparhial de presă
29 Iunie 2017 - Hramul Mănăstirii din Prilog în Anul Jubiliar al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare
Călugării Bazilieni din PRILOG ne invită să luăm parte la hramul mănăstirii de aici JOI - 29 iunie 2017 - Sărbătoarea „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, ora 11:00.
Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare” se află întru-un An Jubiliar, întrucât în acest an se împlinesc 400 de ani de la înființarea sa (1617-2017).
Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către PS Vasile Bizău, va fi astfel urmată de Binecuvântarea cu INDULGENȚĂ PLENARĂ APOSTOLICĂ primită cu ocazia acestui An Jubiliar.
Bazilienii în România
Toți călugării care îl au ca părinte, fondator și legislator pe Sf. Vasile cel Mare și încearcă să trăiască în comunitate spiritualitatea lui, se numesc bazilieni. În Biserica Catolică, în decursul timpului, bazilienii au fost organizați în structuri bine definite numite Ordine Călugărești cu Regulă (statut) inspirată din spiritualitatea și viața Sfântului Vasile. În Transilvania, Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (Părinții sau Călugării Bazilieni), a avut două ramuri care au evoluat aproximativ în aceeași perioadă istorică, dar cu etape de importanță și strălucire succesive care se completează și se continuă una pe alta.
Ramura Blajului
Ordinul Sfàntului Vasile cel Mare este organizat și structurat oficial, în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin Bula "Rationi Congruit", promulgată de Papa Inocențiu al XIII-lea pe 18 mai 1721. Episcopul Inochentie Micu Klein, călugăr bazilian, pune piatra de temelie a Mănăstirii Sfânta Treime de la Blaj și trimite tineri la noviciat la Mănăstirea baziliană de la Muncaciu pentru a se iniția în viața călugărească. Mănăstirea baziliană din Blaj, inaugurată în anul 1747 la Rusalii cu Arhimandritul Leontie Mosconas a avut jurisdicție asupra tuturor mănăstirilor din Biserica Română Unită. Prin dăruirea și pregătirea lor religioasă și culturală, călugării Ordinului Sfântului Vasile cel Mare au făcut mult bine Bisericii și Națiunii. Printre strălucirile Ordinului amintim: viața de jertfă și sfințenie a lui Petru Pavel Aron, fântânile darurilor, adică școlile și importantul curent al "Școlii Ardelene", care s-a născut tot în mănăstirile baziliene. În 1933 această flacără de la Blaj se va stinge prin moartea ultimului călugăr bazilian, dar se va reaprinde din nou în nordul Transilvaniei, la Bixad.
Ramura Bixadului
În anul 1700, Arhimandritul Isaia fondează Mănăstirea de la Bixad sub jurisdicția Provinciei Baziliene a Muncaciului, unde s-a format și prima generație de călugări a Blajului. Arhimandritul Isaia este ucis noaptea de un grup de "creștini" certați cu morala, dar mănăstirea cu Icoana Maicii Domnului așezată acolo de el va dăinui peste timp. Până în 1925, când este numit egumen Atanasie Maxim, mănăstirea are doar câțiva viețuitori și nu are ο activitate remarcabilă. Pr. Atanasie, călugăr cu experiență, adună în jurul său călugări vrednici, viața călugărească înflorește și se înmulțesc mănăstirile. Prin decretul din 8 iunie 1937, Congregația Orientală "constituie ο nouă Provincie a Ordinului Bazilian a Sf. Jozafat, numită Provincia Română Sui luris, separată de oricare Provincie a aceluiaș Ordin, după Constituții, supusă nemijlocit Arhimandritului general al Ordinului Bazilian a Sf. Jozafat care rezidează în Roma. Mănăstirea Bixad făcea parte din Provincia Baziliană de Muncaciu care aparținea de "Ordo Sancti Basilii Magni Ruthenorum" care initial a fost "Congregatio Ss.mae Trinitatis Ordinis Sancii Basilii Magni". Se aniversează 400 de ani de la desfășurarea, în 1617, sub conducerea Sf. Jozafat și a Mitropolitului Rutskyj, a primului "Capitulo generali" al "Congregatio Ss.mae Trinitatis Ordinis Sancti Basilii Magni", care a elaborat primul Proiect de Constituții (Regulă) Baziliene. Acesta prevedea conducere unică centralizată și viață activă în Biserică. În 1932 "Ordo Sancti Basilii Magni Ruthenorum" își schimbă numele în "Ordinul Bazilian al Sfântului Jozafat". Astăzi bazilienii din Romania oficial sunt ο Provincie a Ordinului Bazilian al Sfàntului Jozafat, dar după tradiția înaintașilor folosesc denumirea „Ordinul Sfântului Vasile cel Mare”, Provincia "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" România (Text preluat de pe pliantul de prezentare OSBM - Jubileul de 400 de ani).
Rugăciune pentru călugări
Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeul nostru, care i-ai chemat pe servii tăi, Sfinții Vasile și Jozafat, să te urmeze pe calea călugăriei, și i-ai ajutat și întărit pentru a deveni modele de sfințenie și îndrumători peste veacuri ai călugărilor bazilieni,
Te rugăm, în acest An Jubiliar, binecuvântează și ocrotește ordinul nostru călugăresc pentru a-și împlini cu fidelitate misiunea pe care tu i-ai încredințat-o.
Te mai rugăm, trimite chemări sfinte la viața călugărească, care sa continue opera înaintașilor.
Te rugăm acestea prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfintei Macrina, a Sfântului sfințit martir Jozafat și a tuturor bazilienilor mărturisitori ai credinței Bisericii Române Unită cu Roma, pe Tine care viețuiești și domnești în toți vecii vecilor. Amin.
Biroul eparhial de presă
PS Vasile la Dragomirești (24.06.2017): „Atunci când creștinii se întâlnesc, este bine să vorbească despre lucrurile care îi unesc”
Ca în fiecare an, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) a reunit la biserica greco-catolică din Dragomirești numeroși credincioși din localitate și împrejurimi. Sfânta Liturghie de la ora 11:00 a fost celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău (fiu al locului), împreună cu părintele paroh Hotico Vasile, părinții protopopi Vasile Codrea și Iusco Vasile și alți 10 preoți invitați la sărbătoare.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Vasile a vorbit despre Sfânta Euharistie, pe care a numit-o „un izvor ce ne dă posibilitatea de a trăi în unire cu Isus, dar nu numai cu El, ci și cu semenii noștri… Toți creștini împărtășesc aceeași chemare: să propovăduiască, să spună, să vestească ceea ce ei trăiesc, să vorbească despre speranța din inima lor, să spună lucruri bune. Atunci când creștinii se întâlnesc, este bine să se vorbească de bine, este bine să spună lucrurile pozitive și frumoase, cele care îi unesc și nu cele care îi despart, pentru că ceea ce îi unește, îi zidește pe toți”. Pe de altă parte, noi, creștinii, primim de la Dumnezeu puterea de a lupta cu răul din noi, cu patima, cu gândurile rele și luptând cu ele, ne eliberăm: „Omul, când este liber, este fericit, pentru că libertatea este un mare dar al lui Dumnezeu”. Această libertate l-a caracterizat și pe Sf. Ioan Botezătorul, „care a avut curajul să-i spună chiar și regelui Irod că nu se cuvine să nu respecte legile căsătoriei. A avut această libertate interioară să ia poziție, să spună ceea ce se cuvine și ceea ce nu se cuvine, ceea ce este plăcut și ceea ce nu este plăcut lui Dumnezeu”, a afirmat Ierarhul.
La finalul celebrării, mulțumiri din partea părintelui paroh Hotico Vasile s-au îndreptat înspre toți cei prezenți la Dragomirești pentru a cinsti Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul parohiei de aici.
Biroul eparhial de presă
Instalarea noului paroh în biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare
Duminică, 18 iunie a.c., a avut loc în biserica ”Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare instalarea noului paroh, în persoana Pr. Dr. Florin Marușciac. La finalul Sfintei Liturghii, prezidată de către Pr. Protopop Canonic Emil Gârboan, la care a concelebrat Pr. Dr. Mircea Manu (vicar parohial) și a slujit Pr. Diac. Marușciac Lucian, în mod solemn, în fața comunității prezente, s-a dat citire Decretului de numire, prin care Pr. Dr. Marușciac Florin este numit paroh al Parohiei „Sfântul Anton”, începând cu data de 16 iunie 2017, dându-i-se totodată și favorurile aferente.
Pr. Dr. Florin Marușciac s-a născut la Sighetu Marmației și a crescut în localitatea Crăciunești (MM). După terminarea studiilor gimnaziale, a început Liceul Teologic din Oradea, după care a urmat un an propedeutic și primul an de facultate la Institutul Teologic Greco-Catolic din aceeași localitate. După aceasta a fost trimis bursier la Madrid și Roma, încheindu-și studiile cu doctoratul în Teologie Patristică la Institutul Pontifical Oriental din Cetatea Eternă. După o perioadă de slujire diaconală, pe data de 20 septembrie 2015, este hirotonit preot în localitatea natală Crăciunești prin punerea mâinilor Preasfințitului Părinte Vasile Bizău. După hirotonire, a activat în cadrul Episcopiei, desfășurându-și slujirea preoțească la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare.
În încheiere, Părintele Florin, sub semnul evangheliei chemării primilor ucenici de „a fi pescari de oameni”, având în inimă cuvintele Mântuitorului de a fi „sare și lumină în lume”, s-a încredințat ocrotirii lui Dumnezeu în misiunea primită.
Îi urăm tânărului Părinte o păstorire îndelungată și rodnică!
Biroul eparhial de presă
Hramul bisericii „Sfântul Anton” din Baia Mare
Marți, 13 iunie, parohia „Sfântul Anton” din Baia Mare a îmbrăcat haină de sărbătoare. În această frumoasă zi dedicată unuia dintre cei mai iubiți sfinți, biserica parohială de pe strada Victoriei nr. 15 din oraș s-a făcut gazda numeroșilor credincioși veniți din întreaga Eparhie, a celor care îi sunt devotați Sfântului Anton, numit și găsitorul lucrurilor pierdute sau sfântul săracilor. Sărbătoarea a marcat și sfârșitul activității părintelui paroh Simion Mesaroș, care în acest an a împlinit vârsta de 75 de ani, vârsta la care, conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, preoții își depun demisia din funcțiile pe care le au și primesc statutul de preoți pensionari.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Albu Cristinel (Vicar General), împreună cu părintele Angel Zareczki (Vicar pentru laici), părintele paroh Simion Mesaroș, părintele Manu Mircea (vicar parohial) și un sobor de 16 preoți invitați la sărbătoare. În predica sa, vorbind despre sfințenie, părintele Albu a afirmat: „Acesta este calea spre sfințenie: calea umilinței, a răbdării, a suferinței. Calea îngustă pe care au pășit sfinții, dar care duce sigur la Dumnezeu”.
Un mesaj de mulțumire adresat părintelui Mesaroș a venit și din partea Preasfințitului Vasile Bizău: „În aceste zile se încheie misiunea de paroh a părintelui Simion Mesaroș ca urmare a deciziei Sfinției Sale de a renunța la această funcție conform canonului 297&2, din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale. Cu o slujire îndelungată ce însumează 44 de ani de preoție și bogate roade, întrucât și-a adus o contribuție majoră la ridicarea acestei biserici, va dobândi statutul de preot pensionar. Îi mulțumim pentru întreaga osteneală și pentru toată munca desfășurată în Eparhia noastră, în special pentru anii slujirii în clandestinitate, atunci când Biserica noastră nu avea voce în libertate. Au fost ani grei de asumare a preoției într-un context ostil sub un regim totalitar care prin abuz și forță a desființat prin lege Biserica noastră în anul 1948. Îi suntem recunoscători pentru activitatea pastorală desfășurată în aceea perioadă și pentru întreaga slujire cu tot ce a fost bun în ea. Dacă cuvintele noastre sunt prea puține și sărace pentru a exprima ceea ce ne-am propus prin acest mesaj, suntem siguri că la Domnul sunt toate cunoscute și că El se face răsplătitorul celor care îl iubesc. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească și să vă dăruiască multă sănătate, pentru ca experiența dobândită să o puteți pune pe mai departe în serviciul încercatei noastre Biserici, spre comuniunea deplină a tuturor și spre gloria Preasfintei Treimi, Izvorul sfințeniei și al tuturor darurilor!” a transmis Ierarhul Eparhiei. Mesajul a fost citit de către părintele Vicar General.
Sărbătoarea s-a încheiat cu rugăciunea de binecuvântare a florilor de crin, florile predilecte ale Sfântului Anton, simbolul vieții curate, dedicate în întregime lui Dumnezeu.
Biroul eparhial de presă
Parohia Greco-Catolică Cacica
Parohia Greco-Catolică Cacica HRAMUL: Adormirea Maicii Domnului PROTOPOPIATUL: Bucovinean
Preot: Nicolaișen Nicolae
Adresă biserică: Cacica 791 A 727095, Jud. Suceava
Liturghie Duminicală: ora 11.00 |
Orar Liturgic: Zile Lucrătoare 8.00
Duminici și Sărbători 11:00
Programul oficiilor de peste an
Postul Mare - Calea Crucii 17:00
Luna Mai - Paraclisul Maicii Domnului 18:00
Sărbătorile Nașterii Domnului
-
Sărbătorile Învierii Domnului
Inviere –
Sfânta Liturghie –
Descriere
Parohia a fost reînființată în anul 1992. Biserica parohială a fost construită în anul 1865. Între anii 1995 și 2007 a fost renovată în proporție de 40%. Casa parohială datează din anul 1870 și a fost, de asemenea, renovată în anul 2007.
Date despre parohie
Număr familii: 49
Număr credincioși: 92
Tineri sub 20 de ani - număr: 16
Adresă casă parohială: Cacica 79, Cod. 727095, Jud. Suceava
Contact: Telefon - 0230 237 027
E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
PS Vasile în Duminica Tuturor Sfinților: „Darul sfințeniei îl avem cu toții, cu toții am primit puterea Dumnezeiască a Spiritului Sfânt”
„Darul sfințeniei îl avem cu toții, pentru că, cu toții am primit puterea Dumnezeiască a Spiritului Sfânt. Încă de la Botez am fost miruiți și odată cu Mirul, cu sigiliul acesta al Spiritului Sfânt, am fost însemnați cu numele lui Dumnezeu și cu numele iubirii Sale. Spiritul Sfânt este iubirea lui Dumnezeu revărsată peste lume, este iubirea lui Hristos care și-a dat ultima suflare pe cruce”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău în omilia din Duminica Tuturor Sfinților, rostită în biserica din Remeți pe Someș. Duminică, 11 iunie a.c., comunitatea greco-catolică de aici a trăit o zi bucurie, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii.
Credincioșii, împreună cu părintele paroh Abrihan Alexandru au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Eparhul de Maramureș, pe părintele protopop Butean Vasile, dar și pe alți preoți invitați la sărbătoare. Celebrarea s-a petrecut într-o ambianță liniștită și profundă, cu toții fiind îndemnați la meditație pe tema sfințeniei de către Preasfințitul Vasile. Acesta, în predica sa a asigurat pe toți cei prezenți că sfințenia nu este un atribut destinat unui statut social sau unei părți privilegiate a societății, ci cu toții suntem invitați la o a gusta: „Sfințenia este viața bineplăcută lui Dumnezeu. Ea are multe chipuri și de aceea avem atât de mulți sfinți: episcopi, preoți, călugări, dar și sfinți care provin din viața de familie. Sfinții provin din toate straturile societății: atât oameni bogați, împărați, regi, cât și oameni de rând. Toți aceștia pe care noi îi cinstim ca sfinți, au trăit în iubirea lui Hristos, fiecare în felul său”, a spus Ierarhul. Secretul unei vieți sfinte stă în separarea de tot ceea ce este rău: „Sfințenia înseamnă o separare, o separare de ce-i rău, o separare de păcat, de ură, de diviziune, de tot ceea ce îl face pe om să fie întunecat la suflet… Creștinul zilelor noastre este chemat la această separare de rău, pentru ca sufletul său să se reînnoiască și prin această reînnoire, să lumineze în lume”, a concluzionat Arhiereul.
La sfârșitul celebrării, părintele Abrihan a mulțumit cu drag tuturor credincioșilor, preoților și Preasfințitului Vasile pentru prezența la sărbătoarea parohiei.
Biroul eparhial de presă
Parohia Greco-Catolică Vadu Izei
Parohia Greco-Catolică Vadu Izei HRAMUL: Sfânta Rita PROTOPOPIATUL: Sighet
Preot: Visovan Marius
Adresă biserică: Vadu Izei, nr. 628 Județul Maramureș
Liturghie Duminicală: ora 8.45 |
Orar Liturgic: Duminici și Sărbători - Sfânta Liturghie 8:45
Programul oficiilor de peste an
Postul Mare - Calea Crucii (Miercuri 19:00)
Postul Sfintei Marii - Paraclisul Maicii Domnului (Miercuri 20:00)
Sărbătorile Nașterii Domnului
24 Decembrie – Litie 20:00
Zilele de Crăciun – Sfânta Liturghie 8:45
Sărbătorile Învierii Domnului
Inviere – 23:00
Sfânta Liturghie – 7:45
Descriere
Parohia a fost reînființată în anul 1996. Biserica parohială este în construcție din anul 2001.
Date despre parohie
Număr familii: 36
Număr credincioși: 74
Tineri sub 20 de ani - număr: 12
Contact: E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Parohia Greco-Catolică Oncești
Parohia Greco-Catolică Oncești Hramul: Coborârea Spiritului Sfânt Protopopiatul: Sighet
Preot: Iusco Vasile, Protopop de Sighet
Adresă biserică: Loc. Oncești nr. 364, Cod. 437037 Jud. Maramureș
Liturghie Duminicală: ora 11.00 |
Orar Liturgic
Zile Lucrătoare: Marți/Joi/Sâmbătă, ora 08:00 - Sf. Liturghie
Duminici și Sărbători: 10:30 – Utrenia
11:00 – Sf. Liturghie
16:00 – Vecernia
Programul oficiilor de peste an
- Calea Crucii (Postul Mare - Luni/Miercuri/Vineri) - 17:00
- Paraclisul Maicii Domnului (1-14 august – Postul Adormirii Maicii Domnului) - 20:00
- Binecuvântarea Euharistică (prima Duminică din lună) - 16:00
Sărbătorile Nașterii Domnului
- Ajunul Sărbătorii: 18:00 - Vecernia mare cu Litia
- Zilele de Crăciun: 10:30 - Utrenia
11:00 - Sf. Liturghie
15:00 - Vecernia
Învierea Domnului:
00:00 - Slujba Învierii unită cu Utrenia
09:00 - Sfânta Liturghie
16:00 - Vecernia mare
A doua și a treia zi de Paști: 10:30 - Utrenia
11:00 - Sf. Liturghie
16:00 - Vecernia
Activități pastorale în parohie: - Întâlnire lunară cu Reuniunea Mariană; Cateheză cu copiii în timpul Postului Mare și pregătire pentru prima împărtășanie.
Asociații și grupuri care activează în parohie: Reuniunea Mariană – 15 membri; Familia Preasfintei Inimi a lui Isus - 14 membri.
Scurt istoric:
Parohia Greco - Catolică Oncești a fost reînființată în luna aprilie a anului 1994, de către preotul Codrea Ioan, paroh de Bârsana. Celebrările liturgice s-au ținut în casa credinciosului Drăguș Vasile, până în anul 1998 când a fost cumpărat un teren pe care a fost amenajată o capelă provizorie. Locul pentru noua biserică a fost sfințit în luna octombrie 1998, când a început construcția locașului de cult. La data de 1 iunie 2001 părintele Iusco Vasile a fost numit paroh de Oncești. Acesta a continuat lucrările de finisare a clădirii, iar pe data de 21 noiembrie, sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, s-a oficiat sfințirea mică a locașului de cult, pentru a putea celebra Sfânta Liturghie aici. Sfințirea bisericii a avut loc în ziua de Rusalii a anului 2003, când Preasfințitul Ioan Șișeștean a consacrat altarul și întreaga construcție (fără pictură sau iconostas).
Construcția casei parohiale a început în luna septembrie anul 2005, după cumpărarea terenului. Parterul a fost terminat și sfințit la data de 16 decembrie 2007, iar din acest moment preotul paroh Iusco Vasile s-a mutat în noua casă parohială, unde locuiește până în prezent.
Date despre parohie
Număr familii: 51
Număr credincioși: 140
Tineri sub 20 de ani: 12
Adresă casă parohială: Loc. Oncești, nr. 396
Cod 437037
Jud. Maramureș
Contact: E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.