În anul 2017, prin legea 127 din 30 mai, a fost instituită Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Legea prevede ca „Sărbătorirea anuală a zilei poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri” (art. 2).

De asemenea, la art. 3 este specificat faptul ca toate mijlocele de comunicare să difuzeze, în această zi, „emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948”.

În noaptea de 14-15 mai 1948, regimul comunist a început declanșarea planului de exterminare a elitelor țării: peste 10000 de tineri din toată țara au fost întemnițați în operațiunea desfășurată simultan pe tot teritoriul tării. Acuzația care le-a fost adusă a fost aceea că sunt „împotriva noului regim”.

Arestările au continuat în acest fel pe tot parcursul anului 1948. Au fost arestați politicieni, intelectuali, preoți și episcopi.

În noaptea 28-29 octombrie 1948, a fost arestat întreg episcopatul Bisericii Greco-Catolice din România și duși la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au primit nenumărate propuneri de a trece la Biserica Ortodoxă, iar apoi, după refuz, au fost plimbați prin mănăstiri, domicilii forțate și închisori până în ceasul morții lor.  

În această zi, ne aducem aminte de aceste repere ale statorniciei în credință, episcopii greco-catolici care au devenit Fericiți Martiri pe data de 2 iunie 2019, când Papa Francisc a semnat decretul de beatificare a lor, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Ne amintim, de asemenea, de toți cei care au suferit și au murit în închisorile comuniste: preoți, credincioși, intelectuali și alte categorii vizate de regimul criminal.  

Iubirea lor pentru Biserica Greco-Catolică să ne fie și nouă model, să găsim curajul de a ne mărturisi credința în orice împrejurare și cu orice preț!  

Biroul eparhial de presă

Anul acesta, întreaga Biserică, la fel și lumea întreagă, trăiește o experiență nouă marcată de prezența noului virus, Coronavirus. De la experiența izolării individuale, creată de pericolul acestei maladii, până la cea comunitară, fiecare persoană în felul său simte că ceva s-a schimbat. Lumea parcă nu mai este la fel cum a fost înainte sau cel puțin pentru o perioadă de timp totul este diferit, trăim o nouă paradigmă. Acest lucru este limpede observat, chiar și pentru comunitățile parohiale și bisericile locale care s-au simțit nevoite, odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri guvernamentale impuse de ordonanțele militare să se adapteze noilor condiții și reglementări statutare.

În ceea ce privește viața spirituală și pastorală a credincioșilor, participarea la oficiile liturgice, Laude sau Sfânta Liturghie, acestea au fost limitate exclusiv la oficiant - preot, la cantor și crăsnic (făt). Cu toate acestea, conform aceleași ordonanțe, celebrările care țin de administrarea unor Sfinte Taine (Sacramente), Botez sau Cununie pot fi celebrate cu prezența maximă a unui număr de opt persoane. 

În acest context, ținând cont de toate aceste măsuri, comunitatea greco-catolică de limbă ucraineană din Sighetu Marmației, în Duminica a -III- a Paștilor, a avut bucuria primirii în sânul ei prin administrarea Sfântului Botez, a micuțului Filip Marius. Vestea primirii în sânul comunității ecleziale, care prin Sfânta Taină a Botezului este incorporat în Trupul tainic al lui Hristos, devine un moment în care toată Biserica se bucură și trăiește pentru cel nou botezat care este introdus în ”viața cea nouă” în Hristos. Chiar dacă credincioșii sunt îndemnați să trăiască de la distanță viața liturgică a Bisericii, fără prezența acestora fizică în locașurile de închinare, viața bisericii merge înainte, așa cum sugerează și Sfântul Părinte Papa Francisc, într-una din omiliile sale, „Biserica merge și trebuie să meargă înainte prin rugăciune”. Doar păstrând comuniunea prin rugăciune, credinciosul poate să rămână în intimitatea prezenței lui Dumnezeu. Fiecare credincios, membru al Bisericii lui Hristos, fie că este vorba despre comunitatea ucraineană sau oricare altă comunitate, a putut experimenta în aceste zile cât este de importantă legătura omului cu Creatorul său, în special făcând din casa, locuința sa un loc de rugăciune și de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate că acum, în acest timp de izolare și carantină fiecare a avut șansa redescoperirii acestui dialog - al rugăciunii, ca atunci când vom reveni la normalitate să putem fi mai uniți și mai plini de Spirit Sfânt. Acest dialog este cel care iluminează și conduce pe fiecare creștin spre unitatea și deplinătatea Comuniunii dumnezeiești.

Hristos a înviat! Христос Воскрес!

Pr. Marușciac-Dan Lucian   

Parohia Greco-Catolică Ucraineană Sighet

Foto coperta: Denis Soldatov, Google+, martie 2016

„În ultimele două luni, cuvântul pe care l-am ascultat cel mai frecvent rostindu-se  a fost cuvântul „sănătate”. De la urările de sănătate care se fac, până la dorința de a fi sănătoși, toate împreună subliniază o dimensiune interioară a dorinței omului, ceea ce este un bine fundamental pentru orice persoană: sănătatea. Sănătatea fizică, psihică, spirituală, toate împreună sunt un bun prețios de care omul se bucură; sunt un bun și în același timp un dar, un dar al lui Dumnezeu, un dar care rămâne să fie descoperit, conștientizat și apreciat ca un dar, pentru că atât sănătatea trupească cât și cea psihică și cea spirituală rămân pe mai departe a fi apreciate, dar și cultivate, îngrijite și apoi ne revine datoria a mulțumi lui Dumnezeu pentru ele” – sunt cuvintele rostite de Preasfințitul Vasile Bizău în duminica Paraliticului, a 4-a după Paști, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

„În toată această perioadă a stării de urgență, frica cea mai mare a fost aceea de a nu primi boala și de a nu transmite boala (COVID-19). Frica a început să cuprindă gândurile multor oameni…”.

Preasfințitul a ținut să atragă atenția asupra unei dimensiuni a sănătății, cea sufletească, despre care „foarte puțini mai vorbesc astăzi”, dar care este „la fel de importantă pentru că ea se înscrie în raportul de credință dintre om și Dumnezeu. Acolo unde există acest raport viu, sănătatea sufletească este și ea una vitală, plină de viață, este o sănătate deplină, care pune în inima omului dorința de a fi cu Dumnezeu, de a fi în Cuvântul lui Dumnezeu, de a face ceea ce este bine pentru alții”.

„Cuvântul Domnului de astăzi vine să sublinieze această dimensiune a sănătății integrale a omului, prin intervenția lui Isus. El este cuvântul lui Dumnezeu cel viu, care s-a întrupat și care ne însoțește pe fiecare dintre noi, dându-ne bucuria deplină a vieții. În El regăsim sensul vieții noastre, precum și puterea de a trece peste perioadele de boală, de încercare. În El ne regăsim vitalitatea și motivația pentru fiecare zi. Zilnic descoperim sensul nou care ne este dat să-l trăim în funcție conjunctura acelei zile, de situația în care suntem, acolo unde suntem. Cu El ne regăsim pe noi înșine și participăm și noi în mod tainic și mistic la suferințele lui Isus, când noi suntem în suferință. Suferințele noastre nu sunt izolate, ci vedem cum suferința are dimensiunea solidarității. Suferința este suferință în toate persoanele: și în cei care nu simt în același moment aceeași durere, dar suferința este comună pentru toți oamenii și toți au parte de ea.

Așadar, o dimensiune foarte importantă pe care o descoperim în Cuvântul Domnului de astăzi este dimensiunea solidarității, a solidarității oamenilor între ei. Isus este solidar, pentru că îl regăsim astăzi în mijlocul bolnavilor, îl regăsim la Scăldătoarea Vitezda, acolo unde, ne spune Evanghelia, era mulțime mare de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, care așteptau să se vindece. Și nu sunt vindecați nici de mișcarea apei, apă care reprezintă puterea tămăduitoare a naturii sau cursul naturii; nu sunt vindecați nici de învățătura pe care o aveau până atunci, de învățătura legii vechi, ci sunt vindecați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt vindecați de Isus Hristos, cel care are în sine putere de a crea și de a recrea, de a da putere, dinamism, energie, de a da sens vieții omului. În El își găsește vindecarea unu dintre acești mulți bolnavi, care-i reprezintă pe toți ceilalți, reprezintă umanitatea care stă întinsă la pământ de atâția ani: 38 de ani. Este cu siguranță o aluzie la poporul lui Israel, care era pelerin în pustiu, înspre țara promisă: 40 de ani i-au trebuit ca să treacă de la robie la libertate. Această aluzie a unui timp îndelungat, introduce și dimensiunea interioară a așteptării. Așteptarea este grea și odată cu așteptarea, sufletul omului este încercat întotdeauna de singurătate, singurătatea care apasă în mod continuu și constant asupra omului și pune la încercare speranța. Așteptarea este grea și dacă niciun semn, niciun cuvânt, nicio persoană nu dă aceste indicii că s-ar face aproape, că ar încuraja, că ar sprijini, așteptarea devine și mai grea, omul se simte singur… dar în această singurătate, cel care are credință îl întâlnește cu adevărat pe cel care-i dă viață, cel care-l vindecă, cel care-i dă sens…”

Vorbind despre dreptul Iov și despre singurătatea și suferința acestuia, Preasfințitul a scos în evidență importanța speranței: „Atunci când speranța în sufletul omului rămâne una vie, chiar dacă totul în jur cade, se transformă, se schimbă, omul se reclădește pe sine cu harul lui Dumnezeu. Omul își regăsește puterea și cuvântul lui Isus „Vrei să te faci sănătos?” nu face altceva decât să-i încurajeze această dorință, să-i sprijine speranța și să-l motiveze să meargă mai departe”.

„Regăsim bucuria vieții sănătoase în timpurile trecute, când ne amintim ce bine, ce frumos, ce normal era să fim împreună, să ne rugăm împreună să ne bucurăm împreună și atunci când sunt evenimente triste, să suferim împreună. Dimensiunea aceasta a statului „împreună”, a solidarității, este una dintre valorile fundamentale care în această perioadă a celor 2 luni de când suntem în situație de urgență în România, cred că fiecăruia dintre noi, într-un fel sau altul, ne vine în întâmpinare și ne dă de gândit. A fi solidari, a avea nevoie unii de alții, a conștientiza importanța și frumusețea celui de lângă noi, așa cum este el, ca un dar al lui Dumnezeu.

În măsura în care noi putem să oferim celui de lângă noi, comunității, familiei, în acea măsură, sănătatea noastră sufletească crește, pentru că ea se îmbogățește și se menține în măsura în care oferim, în măsura în care ne dăruim.

După această perioadă care se apropie de o oarecare formă de încheiere, sunt importante concluziile care se desprind: cu siguranță că fiecare dintre noi ne-am pus multe întrebări, unele foarte importante. Răspunsurile pe care le dăm acestor întrebări ne vor însoți și se vor reflecta în viața noastră personală viitoare, precum și în viața comunitară și socială. Toate acestea vor reflecta dacă perioada aceasta de stagnare, de încercare, pentru unii de boală a transformat într-un fel pozitiv viața noastră sau ne-a pregătit mai bine pentru Cuvântul lui Dumnezeu care ne însoțește, cuvânt care este mereu cu noi: Vrei să fii bine? Mergi mai departe! Ia-ți patul tău și umblă! Pune-te în mișcare! Du-te înspre alții! Reîntoarce-te la Dumnezeu!” Iar în momentul în care vom recunoaște că orice salt interior, orice însănătoșire în noi s-a produs cu ajutorul harului lui Dumnezeu, la fel cum Paraliticul a recunoscut în templu că Isus l-a vindecat, atunci, spune Preasfințitul Vasile, vom avea parte de o sănătate integrală: „Atunci când ochii noștri sufletești se deschid, și sănătatea noastră integrala se întărește!”.

Biroul eparhial de presă

Au trecut 57 de ani de când Fericitul Alexandru Rusu, primul Episcop al Eparhiei noastre trecea la cele veșnice, în închisoarea din Gherla, pe data de 9 mai 1963.

Martir al Bisericii noastre, Episcopul Alexandru Rusu a fost beatificat anul trecut, pe data de 2 iunie, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. A devenit atunci mijlocitorul Eparhiei noastre către Dumnezeu, astfel că toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îi pot adresa rugăciuni și-i pot cere să mijlocească pentru ei în fața Tronului Ceresc.

Anual, Fericitul Martir Alexandru Rusu este comemorat la Baia Mare, în capela școlii care-i poartă numele, prin celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Vasile Bizău. În acest an, datorită restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, Sfânta Liturghie a fost celebrată fără participarea cadrelor didactice, așa cum era obișnuit.  

În anul 2019, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a publicat un album în care sunt surprinse momente din viața, activitatea pastorală și perioada martiriului primului episcop al Eparhiei de Maramureș, dr. Alexandru Rusu.   

Biroul eparhial de presă

Pentru a onora Centenarul relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, Romfilatelia a introdus în circulație marți, 5 mai 2020, emisiunea de mărci poștale România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.

„Pe colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei, se regăsesc stemele de stat ale României Regale și Sfântului Scaun, alături de Decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu în calitate de Trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun (iunie 1920).

Nunțiatura Apostolică în România funcționează astăzi în palatul situat pe str. Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7. Edificiul, ilustrat pe plicul „prima zi”, a fost inaugurat în anul 1901, fiind comanditat de Franz Xaver von Hornstein, arhiepiscop de București în perioada 1896-1905”, aflăm din comunicatul Romfilatelia, dat cu această ocazie.

De asemenea, în textul comunicatului este consemnată întreaga evoluție a relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, care au fost inaugurate oficial pe data de 1 iunie 1920, chiar dacă relațiile românilor cu Biserica Romei datează, prin strămoșii daco-romani ai acestora, încă din primele secole ale erei creștine. Oficial, primul trimis al Sfântului Scaun în România, Monseniorul Francesco Marmaggi, a sosit la București pe data de 17 octombrie 1920.

Pe comunicat se arată faptul că în toți acești ani, „relațiile României cu Sfântul Scaun au evoluat armonios”, dar este amintită și persecuția guvernului comunist asupra Bisericii Greco-Catolice.

După 1990, „noile raporturi fiind caracterizate de cordialitate la nivel oficial și de normalizare a statutului Bisericii Catolice în România, inclusiv prin recunoașterea Bisericii Greco-Catolice. Președinți, primi-miniștri și alte personalități ale vieții publice din România au fost primiți de Sfinții Părinți, iar Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 și Papa Francisc, în 2019, au vizitat România”

Emisiunea poștală poate fi achiziționată online de la Magazinul Romfilatelia, unde sunt disponibile atât colița dantelată cât și plicul „prima zi”.  

Biroul eparhial de presă

La finalul rugăciunii „Bucură-te, regina cerului, aleluia” („Regina Coeli”) de duminică, 3 mai, Papa Francisc a îndemnat credincioșii de toate confesiunile să se reunească în spirit de rugăciune, post și caritate joi, 14 mai, pentru a-l implora pe Dumnezeu să ajute omenirea spre a depăși această pandemie.

„Întrucât rugăciunea este o valoare universală, am primit propunerea Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană pentru ca în 14 mai a.c., credincioșii de toate religiile să se unească spiritual într-o Zi de rugăciune, post și fapte de caritate, ca să implore pentru ca Dumnezeu să ajute omenirea să depășească pandemia de Coronavirus. Amintiți-vă: 14 mai, toți credincioșii împreună, credincioși de diverse tradiții, pentru a ne ruga, a posti și a face fapte de caritate”, sunt cuvintele Episcopului Romei.

De asemenea, Papa amintit de faptul că pe data de 3 mai s-a celebrat Ziua mondială de rugăciune pentru vocații: „Această Zi ne amintește ceea ce spunea într-o zi Isus, și anume că ogorul Împărăției lui Dumnezeu cere multă muncă și e necesar a-L ruga pe Tatăl să trimită lucrători să muncească în ogorul său (cf. Matei 9, 37-38). Preoția și viața consacrată cer curaj și perseverență, iar fără rugăciune nu se merge înainte pe această cale. Îi invit pe toți să ceară de la Domnul darul unor buni lucrători pentru Împărăția sa, cu inima și mâinile disponibile la iubirea sa”.

Suveranul Pontif și-a exprimat apropierea față de toți cei care suferă din cauza pandemiei de Coronavirus și a făcut apel la o colaborare internațională, transparentă și dezinteresată în găsirea de vaccinuri și tratamente pentru acest virus.   

În continuare, ne-a îndemnat pe toți ca în această lună dedicată Maicii Sfinte, să mergem spiritual la sanctuarele la care mergeam în mod obișnuit, „în aceste locuri de credință și devoțiune, ca să depunem în inima Fecioarei Sfinte preocupările noastre, așteptările și planurile noastre de viitor.

Papa a dat, la final, binecuvântarea apostolică, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

Celebrând Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, în duminica Mironosițelor (3 mai 2020), Preasfințitul Vasile a încurajat toți credincioșii să privească întotdeauna bucuria pascală care izvorăște din jertfa liturgică, săvârșită în fiecare duminică: în această duminică, a treia de după Paști, mesajul de învingere a morții „vine dintr-un mormânt gol și este acela că viața merge mai departe, că biruința lui Dumnezeu s-a făcut vizibilă, s-a manifestat, s-a arătat oamenilor și că Isus a înviat din morți”.

„Duminica este ziua Domnului, ziua bucuriei, ziua odihnei, ziua comuniunii și celebrarea Liturgică ne aduce aminte cum vestea pascală se reînnoiește de fiecare dată în urechile și în inimile noastre. Suntem în acest timp al așteptării, o așteptare în speranță, un timp al așteptării înspre revenirea la normalitate din punct de vedere al desfășurării activităților. Așteptăm să intrăm în programul obișnuit de reluare a muncii, a activităților sociale și în primul rând, ne gândim la reluarea activităților religioase, în forma de rugăciune comunitară. Așteptăm aceasta cu încredere și cu speranță”.

Două teme ale vieți noastre spirituale: parcurs înspre Cuvântul lui Dumnezeu și bucuria de a trăi în Cuvântul Lui

Preasfințitul Vasile a vorbit în această duminică despre cât este de important să simți bucuria și speranța care provin din credința în Dumnezeu și despre cum această deschidere, deschiderea spre credință, are o incidență reală și imediată în viața noastră, ne influențează modul de a privi viața și moartea, dar și de a trăi evenimentele care se succed unul după altul de-a lungul timpului: „De altfel, viața este un parcurs al fiecăruia dintre noi, este un dar pe care-l trăim printr-un parcurs, mereu de așteptare și reînnoire. Fiecare moment pe care l-am dobândit, fiecare etapă pe care am parcurs-o, ni se deschide mereu înspre viitor pentru o bucurie mai mare. Fără speranță, nu putem privi viitorul cu încredere. Și de aceea, speranța se actualizează întotdeauna în inimile noastre și ea îi însoțește în mod deosebit pe cei care sunt credincioși. Cei care se încred în Dumnezeu, găsesc întotdeauna resurse în sufletul lor să privească în viitor cu optimism. Orice moment, zi, perioadă de încercare, nu este decât un timp care ne face să reflectăm, un timp care, pe de o parte îl înfruntăm așa cum este și purtăm greutatea lui, dar privim, în drumul nostru, spre viitor. Acest viitor ni se deschide luminos, așa cum li s-a deschis femeilor mironosițe de care ne vorbește evanghelia de astăzi (Mc. 15, 43-47, 16, 1-8)”.

Preasfințitul a explicat cum, femeile mironosițe, deși văzuseră cum Isus a fost pus în mormânt și la ușa mormântului a fost așezată o piatră foarte mare, pornesc încrezătoare înspre mormânt spre a-i unge trupul. „Drumul lor spre mormânt este drumul nostru, al fiecăruia, spre viața care ne așteaptă și el este determinat, este configurat de realitatea pe care o avem în suflet. Dacă în inima omului există iubirea pentru Dumnezeu și speranța, dacă există un optimism al vieții, atunci drumul se deschide și în așteptarea unei vești minunate, a unui eveniment neașteptat… Realitatea din jurul nostru este determinată și de privirea pe care o avem noi asupra lumii. Dacă avem o privire optimistă și privim cu încredere în Dumnezeu, atunci realitatea ni se deschide la un moment dat și se realizează în forma așteptată de noi. Dacă în sufletul nostru este doar întuneric și mereu un scepticism, că totul este rău în jurul nostru și în lume… realitatea o trăim cu această apăsare și nu vedem niciun fel de lumină, de speranță pentru viitor. Femeilor mironosițe li se ridică acest dubiu și această piatră de pe inimă pentru că iubirea lor pentru cel pe care l-au slujit, pentru Isus, era mai puternică decât întristarea din momentul morții, pentru că păstrau în inima lor cuvintele Lui, promisiunea Lui”.  În acest moment, intervine dimensiunea credinței, „o dimensiune superioară, care este cu siguranță legată de iubirea și speranța omului”… „Manifestarea lui Dumnezeu ne trece pe fiecare într-un înțeles mai profund al existenței, al trăirii noastre, ne trece într-o dimensiune superioară a legăturii cu El. Nimeni nu poate face această legătură între constatarea că mormântul e gol și credința în Învierea lui Isus, dacă ea nu este darul lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu ne-ar veni în întâmpinare. Mesajul și harul lui Dumnezeu ne deschide mintea să acceptăm lucrarea Lui, să acceptăm propunerea Lui de mântuire”.   

Biroul eparhial de presă

Se împlinesc 14 ani de la ceremonia prin care Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică a fost ridicată la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră. Mii de credincioşi şi sute de preoţi şi prelaţi au participat în 30 aprilie 2006, la Blaj, cu ocazia proclamării solemne a înălțării în rang a Bisericii Romane Unite, în prezența unor mari personalități ale catolicismului universal, dar în absența regretabilă atât a oficialităților statului român, cât și ale Bisericilor surori, care ar fi trebuit să participe, în mod firesc, la un asemenea prilej sărbatoresc, cu largi rezonanțe pentru creștinismul românesc, în general. 

Prin două bule speciale, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat scaunul mitropolitan de la Blaj la rang de Arhiepiscopie Majoră, cu atribuțiile unei patriarhii, iar pe mitropolitul greco-catolic Lucian Mureșan a fost înălțat la treapta de Arhiepiscop Major, cu însărcinările similare unui patriarh.

 „Prin scrisorile Noastre, printre care una cu titlul „Ad totius dominici gregis”, am declarat Biserica voastră Biserică Arhiepiscopală Majoră, Noi n-am pregetat să acordăm această demnitate şi Întâistătătorului ei, spre a duce mai departe statutul acesteia. Prin urmare (…), din deplinătatea puterii Noastre apostolice, te orânduim şi te aşezăm Arhiepiscop Major de Alba Iulia şi Făgăraş al Românilor, cu toate obligaţiile şi drepturile cuvenite acestei demnităţi, după canoanele şi rânduielile Bisericilor Răsăritene”. Astfel îi scria Papa Emerit Benedict al XVI-lea pe data 14 decembrie 2005, la doar câteva luni după alegerea sa ca urmaș al Sfântului Petru, Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Mitropolitul Lucian Mureșan, prin care rânduia „aşezarea” acestuia ca Arhiepiscop Major, în urma ridicării de la demnitatea de Mitropolie la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

În felul acesta, încă o Biserică sui iuris de tradiţie răsăriteană, în deplină comuniune cu Scaunul Romei, primea statutul canonic de Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat statutului unei Biserici Patriarhale. Așa cum afirmă canonul 152 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale: „Ceea ce se spune în dreptul comun despre Bisericile Patriarhale sau despre Patriarh, se înţelege că se va aplica şi Bisericilor Arhiepiscopale Majore şi Arhiepiscopilor Majori”.

Așa cum se știe, în Biserica Catolică există patru tipuri de Biserici Orientale: Biserici Patriarhale, Arhiepiscopale Majore, Mitropolitane sui iuris şi alte Biserici orientale. Cele Patriarhale şi cele cu Arhiepiscopie Majoră au o largă autonomie internă, de exemplu, Episcopii nemaifiind numiţi direct de Sfântul Scaun ci aleşi în Sinodul fiecărei Biserici. Sau, în ceea ce privește aspectul judecătoresc, se pot avea trei instanţe şi nu două ca în cazul Bisericii Mitropolitane. Totodată, Arhiepiscopul Major este şi Mitropolitul unui Scaun mitropolitan determinat, şi în același timp prezidează respectiva Biserică Orientală Catolică.

Însă ce anume s-a schimbat odată cu această ridicare în demnitate a Bisericii Române Unite și a Întâistătătorului acesteia? În conformitate cu normele canonice, s-a trecut la o modificare structurală a organismelor centrale care îl sprijină pe Arhiepiscopul Major în îndeplinirea atribuţiilor sale ca şi Părinte şi Cap al Bisericii. S-au înființat astfel organisme specifice Bisericilor Patriarhale şi Arhiepiscopale Majore: în primul rând Sinodul Episcopilor, dar și Sinodul Permanent și organismul numit Curia Arhiepiscopală Majoră, structură moderată de un Episcop al Curiei. La toate acestea se adaugă constituirea a șapte Comisii sinodale: de drept particular, pentru patrimoniu, Comisia liturgică, pentru educaţie catolică, teologico-istorică, misionar-ecumenic şi Comisia pastorală.

Mai trebuie menționat Consiliul economic înfiinţat de Arhiepiscopul Major, precum și figura Economului, a Cancelarului şi a Biroului de Presă, întreaga structură fiind întregită de înființarea Tribunalului Intereparhial de Primă Instanță, având actualmente sediul la Baia-Mare, și a Tribunalului Ordinar al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică cu sediul la Blaj. Aceste structuri judecătorești sunt competente pentru a trata cauzele bisericeşti - matrimoniale, penale şi contencioase - din toate Eparhiile care compun Biserica Română-Unită cu Roma.

Tot acest mecanism relativ complex, are un rol bine determinat și delimitat din punct de vedere executiv şi colegial, fiind abilitat să contribuie la o mai bună administrare a întregii activități bisericești, având la baza funcţionării sale principii precum cel al subsidiarităţii și al sinodalităţii. Se prezintă, totodată, ca un instrument la dispoziţia Sinodului Episcopilor, motiv pentru care are un caracter vicarial și o fizionomie și o misiune consultativă și instrumentală, fiind menit să înlesnească punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute de autoritatea bisericească competentă.

Ceremonia de întronizare a Preafericitului Lucian Mureşan ca prim Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a avut loc pe 30 aprilie 2006, la Blaj. Cu acest prilej, Cardinalul Ignaţiu Moussa Daoud, prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, sublinia că trecerea de la Mitropolie la Arhiepiscopie Majoră este „darul deplinei maturităţi bisericeşti”. „Acest act pontifical a fost posibil datorită credinţei şi mărturiei voastre, cât şi datorită importanţei bisericeşti. Evenimentele triste din trecut au încercat să distrugă Biserica voastră. Probleme şi dificultăţi vă însoţesc şi astăzi pe cale, dar voi nu numai că v-aţi întărit în credinţă, ci aţi rămas o Biserică vie (…)”.

Același Papă Emerit Benedict al XVI-lea întărea conferirea acestei demnități Bisericii din România, prin faptul că la Consistoriul Ordinar Public din 18 februarie 2012, printre cei 22 de noi Cardinali ai Bisericii Catolice, se număra şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan. Iată ce a rostit Sfântul Părinte cu ocazia audienţei acordate noilor Cardinali, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite şi credincioşilor prezenţi : „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru”.

Sursa: www.bisericaromanaunita.ro  

În cadrul cuvântului de învățătură rostit cu ocazia sărbătorii Sfântului Gheorghe, Preasfințitul Vasile Bizău a trasat câteva indicii cu care să ne apropiem de luna mai, lună în care știm că anual sunt cinstiți Episcopii Martiri ai Bisericii Greco Catolice, prin pelerinajul național la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației. Dacă totul ar fi decurs normal, acest pelerinaj ar fi fost organizat pe data de 9 mai 2020, aceasta fiind a doua sâmbătă a lunii, regulă după care organizarea lui se face în fiecare an.    

Cu toate că trăim o perioadă în care respectăm restricțiile în vigoare și nu vom putea merge în pelerinaj, Preasfințitul ne îndeamnă să privim la martirii bisericii noastre și să-i luăm ca exemple de statornicie în credință și de mărturisire a învierii lui Hristos:  

„Ne reamintim de suferințele aduse tuturor credincioșilor, preoților și episcopilor și cum ei au fost condamnați la închisoare de regimul comunist. Ne apropiem de începutul lunii mai și știm că în fiecare an, mergeam la Sighet, la Cimitirul Săracilor pentru a celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe locurile necunoscute ale înmormântării lor, unde cunoaștem doar zona, aceea a Cimitirului Săracilor, fără a recunoaște mormintele, efectiv.

Deși anul acesta, din cauza condițiilor actuale ale restricțiilor pe care le avem, nu vom putea merge la Sighet, ei rămân în celebrarea Bisericii, în memoria și recunoștința noastră pentru această mărturisire a lui Hristos cel înviat, împreună cu nevoia de unitate a Bisericii lui Hristos. 

Ne amintim că Isus atunci când s-a arătat celor unsprezece apostoli și stă în mijlocul lor, li se descoperă ca și cel care aduce unitate într-o umanitate reconciliată cu Dumnezeu. Conștiința unității face din grupul apostolilor, nucleul Bisericii primare. Conștiința unității neamului omenesc, a lucrării lui Hristos și a unității Bisericii rămâne pe mai departe crezul de mărturisit, împreună cu faptele unității Bisericii și a iubirii față de toți semenii”. 

„Prin jertfa episcopilor martiri, care anul trecut au fost beatificați, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, în celebrarea din 2 iunie de la Blaj, au devenit mijlocitori în fața Tronului ceresc pentru cei care se luptă în viața lor să rămână fideli lui Dumnezeu, să rămână statornici în viața de credință, în mărturisirea învierii, în puterea generozității și a dăruirii. În toate aceste dimensiuni interioare și virtuți, avem nevoie să fim susținuți prin exemple. Aceste exemple nu lipsesc dacă privim la cei care au avut această putere ce provine din Spiritul lui Hristos, din iubirea față de Dumnezeu, din iubirea față de Biserică. O putere care este mai mult decât putere omenească este atunci când în fața morții, tu rămâi pe mai departe ancorat în Dumnezeul vieții, când și acolo unde este întuneric în fața ta, rămâi ancorat în acea lumină care este în sufletul tău și în promisiunea lui Dumnezeu, în garanția că El este Învierea și Viața. 

Să-i cerem și noi Domnului să ne dea puterea mărturisirii lui Hristos, în condițiile de astăzi, puterea de a mărturisi și a rămâne statornici în iubirea lui Dumnezeu, aducându-ne aportul, cât mai bine, prin munca și misiunea noastră zilnică”.   

Biroul eparhial de presă

Suceava este, de mai mult de o lună, cel mai mare focar de COVID- 19 din România. Am vorbit cu părintele protopop al Protopopiatului Bucovinean, Marius Mihai Chiriloaei, care ne-a expus puțin situația cu care se confruntă parohiile, preoții și credincioșii din Bucovina în această perioadă de mare încercare pentru toată lumea.  

Re: Hristos a înviat!

Pr. M. Chiriloaei: Adevărat a Înviat!

1. Re: Cum trăiți aceste timpuri de încercare? Orașul dumneavoastră este în carantină din 30 martie.

Pr. M. Chiriloaei: Da, este adevărat că prin Ordonanța Militară nr. 6 din 30 martie, autoritățile au decis ca orașul Suceava și alte 8 comune limitrofe să intre în carantină din cauza infectărilor masive cu Covid-19 și a situației grave înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Din aceste motive, forma de carantină severă afectează viața noastră, a celor ce ne ducem traiul aici, sub diferite forme și nuanțe.

La fel ca toți ceilalți locuitori ai Municipiului Suceava, dar și a întregii zone carantinate am experimentat din plin modificări ale vieții sociale datorate îngrădirilor și limitărilor acțiunilor care, în mod normal, erau obișnuite. Preot fiind, nu pot să nu amintesc faptul că cel mai dificil aspect este separarea forțată de credincioșii pe care îi păstoresc aici la Suceava și în mod cu totul special, lipsa celebrărilor împreună cu aceștia în Biserică.  

2. Re: Cum ați desfășurat programul de Sărbători și în ce fel ați ținut legătura cu preoții din protopopiat și credincioșii din parohia Suceava?

Pr. M. Chiriloaei: În ceea ce privește desfășurarea activităților liturgice și pastorale, la fel ca și frații noștri de alte confesiuni, noi, preoții greco-catolici din Bucovina, am respectat indicațiile Ierarhului nostru dar și ale autorităților Statului Român, trăind cu credința și convingerea că îndemnând credincioșii să stea acasă am contribuit la integritatea sănătății lor trupești.

O mare bucurie a fost faptul că pe postul de televiziune național TVR3, credincioșii noștri au putut urmări Sfânta Liturghie Greco-Catolică în perioada Pascală, Duminici și Sărbători. Lucrul acesta contribuind la sănătatea lor spirituală, de care noi, ca și buni păstori, trebuie să ne îngrijim.  

Câteva parohii din Protopopiatul Bucovinean au transmis Sfintele Liturghii pe rețelele sociale, avantajându-i în mod special pe cei tineri atât de prezenți în mediul online, cu mențiunea că trebuie să urmăm îndemnul Papei Francisc, care ne avertizează că Biserica nu poate și nu trebuie să fie virtuală.

În ceea ce privește legătura cu preoții, respectând ordonanțele militare, comunicarea s-a realizat doar telefonic și prin mijloacele de comunicare online, cu mențiunea că Parohia Suceava este singura situată în zona carantinată, celelalte parohii fiind situate în afara spațiului carantinat, prin urmare întâlnirile de lucru fiind imposibil de realizat.       

3. Re: Ce sentimente îi încearcă pe preoți și pe credincioșii din această zonă atât de expusă infectării cu coronavirusul Covid 19?

Pr. M. Chiriloaei: Nedorind să repet cele menționate mai sus, pot afirma în plus faptul că toți, preoți sau credincioși, indiferent de confesiunea de care aparținem, am experimentat și trăim în continuare o dimensiune specială a vieții și cu siguranță virtuțile sunt cele care ne-au ajutat și ne ajută să trecem prin această încercare. Nădăjduim că în aceste momente speciale, credința fiecăruia dintre noi este izvorul din care trebuie să ne hrănim pentru a putea rămâne uniți în rugăciune și fapte și împreună să depășim acestă tristă perioadă.

4. Re: Cum vă desfășurați activitatea pastorală și cum administrați Sacramentele, acolo unde este strictă necesitate?

Pr. M. Chiriloaei: Activitatea pastorală atât în Parohia pe care o păstoresc dar și în celelalte parohii din Protopopiat este una relativ redusă, ca urmare a obligației de a menține distanțarea socială, lucrul acesta împiedicându-i pe credincioși să vină în Sfintele Biserici dar și pe noi preoții să îi vizităm în familiile lor, care în această perioadă de carantină au devenit cu adevărat celule de bază ale Bisericii lui Hristos.

Activitatea liturgică din Biserici nu a fost afectată în mod deosebit, preoții continuând să celebreze Sfintele Liturghii și celelalte Sfinte Taine, toate acestea fără prezența fizică a credincioșilor.

5. Re: Cum ați văzut gestul de apropiere a Papei Francisc, acela de a dona echipamentele medicale atât de necesare Spitalului de Urgență din Suceava?

Pr. M. Chiriloaei: În sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, am primit cu bucurie anunțul Vaticanului privind faptul că Papa Francisc va dona României echipamente medicale. Bucuria a fost cu atât mai mare când am aflat că Sfântul Părinte a dorit ca aceste echipamente medicale atât de necesare să ajungă la Spitalul de Urgență din Suceava. Aceste donații ale Papei Francisc au ajuns Luni, 27 aprilie, la Spitalul din Suceava, fiind predate conducerii acestuia de către Mons. Iosif Păuleț, Episcop Romano-Catolic al Diecezei de Iași, care a activat ca și paroh și decan romano-catolic de Bucovina, pentru o perioadă de 9 ani aici la Suceava, până în momentul numirii sale ca Episcop de Iași. Amintesc cu bucurie faptul că 6 din cei 9 ani am fost împreună slujitori la Sfântul Altar, Mons. Iosif Păuleț fiind cel care cu bucurie și multă grijă a permis și a ajutat reînființarea comunității noastre greco-catolice din Suceava, acceptând celebrarea Sfintelor Liturghii și a celorlalte Sfinte Taine și Ierurgii în Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava.

6. Re: Un gând pentru credincioșii care citesc acest articol.

Pr. M. Chiriloaei: Chiar dacă zona în care mă regăsesc este de departe cea mai afectată de acest virus, fiind numită în mijloacele media ”cel mai mare focar de infecție cu Covid-19” nu trebuie să uităm faptul că toți locuitorii țării noastre sunt afectați și trăiesc aceste consecințe ale pandemiei, mulți dintre ei fiind în lipsuri esențiale. Nu putem să-i uităm pe cei bolnavi cu acest virus, pe cei săraci care cu greu găsesc resurse pentru a traversa această perioadă, pe cei bătrâni și singuri, pe cei care au rămas fără locul de muncă, dar în mod cu totul special pe acele familii care au pierdut pe cineva drag răpus de acest temut virus. Pe toți îi asigurăm de rugăciunile noastre.

Cu umiliță îi îndemn pe toți cei care vor citi acest articol să respecte în continuare recomandările autorităților statului, menținând distanțarea socială, stând în casele lor, iar în rugăciunile noastre să cerem Bunului Dumnezeu să-i vindece pe cei bolnavi și să grăbească ziua în care ne vom uni, preoți și credincioși, în Bisericile noastre dar și în activitățile cotidiene care ne lipsesc atât de mult.

7. Re: Vă mulțumesc și vă doresc mult spor în activitate, să treceți cu bine și sănătoși prin această pandemie! 

Pr. M. Chiriloaei: Și eu vă mulțumesc pentru intenția de a realiza acest articol cu situația de la Suceava, lucrul acesta arătând credincioșilor greco-catolici din Bucovina grija Preasfințitului Vasile Bizău, Ierarhul Eparhiei noastre, față de noi toți. În încheiere, salut pe fiecare dintre dumneavoastră cu salutul creștinesc: Hristos a Înviat!

Re: Adevărat a Înviat! 

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă