Joi, 21 Noiembrie 2024

Apariție editorială: „Scrieri Istorice” – de Tit Bud

A ieșit de sub tipar cartea „Scrieri istorice” de Tit Bud (1846 – 1917), fost vicar al parohiilor greco-catolice de Maramureș în cadrul Episcopiei de Gherla. Cartea a fost îngrijită de Ioan Ardeleanu-Pruncu (Asociația Firul Vieții) și a apărut la Editura „Valea Verde” din Sighet, având 4 părți:

I. Disertațiune despre episcopii  și  vicarii  români din  Maramureșiu

II. Însemnări și date  despre  înființarea  parochiei greco-catolice  române  din  Sigetul Maramuresiului

III. Date istorice despre protopopiatele, parochiile  și mânăstirile române din Maramureșiu din timpurile vechi până în 1911

IV. Istoria comunei Satu–Șiugatagu  (manuscris).

În debutul cărții apare Biserica greco-catolică “Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu-Marmației, ctitorită de Tit Bud, biserică încă neretrocedată, după ce a fost confiscată în 1948 de Autoritățile Comuniste și predată Bisericii Ortodoxe.

Cuvântul de întâmpinare este scris de Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcop de Maramureș: „O datorie de suflet pe care o avem în general noi, oamenii, atât în calitate de fii ai părinților , cât și de urmași și moștenitori ai înaintașilor, este aceea de a ne îngriji de perpetuarea memoriei lor… Tit Bud lasă moștenire posterității importante realizări ce dăinuie până azi, chiar dacă istoria recentă nu a fost îngăduitoare cu meritul său și al generației sale. Moștenirea cea mai de preț este spiritul unui om total dedicat misiunii sale de păstor de suflete cu reverberații adânci în toate aspectele vieții comunitare, culturale și sociale”, afirmă Ierarhul în debutul volumului.

„Cei care citesc aceste scrieri rămân uimiți de volumul și varietatea datelor pe care le conțin, și poate în cugetul lor se va inculca regretul că, în zilele noastre, puțini dintre preoții români au cunoștințe și preocupări asemănătoare , pe care editorul le apreciază la modul excelsior”, scrie profesorul universitar dr. Blaga Mihoc în prefața cărții.

 „M-am învrednicit eu să scot la lumină aceste scrieri ale lui Tit Bud, care, după moartea sa, nu au mai fost multiplicate”, a afirmat domnul Ioan Ardeleanu-Pruncu, în prezentarea cărții, care a fost lansată duminică, 12 decembrie 2021, la biserica „Cristos Rege” din Sighetu-Marmației. Primele trei părți sunt scrieri de peste 100 de ani ale fostului vicar, care au fost publicate în puține exemplare, pentru că sigur a fost pe cheltuială proprie, a spus domnul Ardeleanu, care a explicat modul în care Tit Bud a fost numit de mai mulți istorici „Unul dintre cei mai mari cărturari ai Maramureșului”, fiind și primul Maramureșean introdus în Enciclopedia Română, în 1892.

Volumul are 560 de pagini și poate fi achiziționat de la Sediul Episcopiei, Str. Vasile Lucaciu 50, Baia Mare, la prețul de 100 Ron.

Biroul eparhial de presă

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.