Preasfinția Sa Vasile Bizău: „Vă așteptăm cu drag la Pelerinajul de la Sighet!”
Se apropie Pelerinajul Național la Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX din Sighetu-Marmației, care se va desfășura în această sâmbătă, 9 mai 2026.
Cu acest prilej redăm mai jos mesajul Preasfinției Sale Vasile, care invită preoții și credincioșii din întreaga țară să se alăture pelerinajului pe urmele Fericiților episcopi martiri și ale tuturor martirilor și mărturisitorilor români victime ale regimului comunist, care și-au oferit viața pentru libertatea noastră:
Onoraţi părinţi preoţi,
Dragi credincioşi,
Iubiţi pelerini,
Timpul reîntâlnirii noastre la Sighetu Marmaţiei se apropie și glasurile suave ale martirilor episcopi ne cheamă la celebrare, rugăciune și comuniune.
Vă așteptăm cu drag la Pelerinajul de la Sighet, reînnoind chemarea sfântă: „aduceţi-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viața şi urmați-le credința” (Evrei 13,7).
În fiecare an, cu ocazia acestui important pelerinaj, ne îndreptăm pașii spre Cimitirul Săracilor de la marginea orașului, la locul mormintelor necunoscute ale Fericiților episcopi martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Suciu și Anton Durcovici, purtând cu noi chipurile luminoase și ale celorlalți episcopi martiri: Vasile Aftenie, Alexandru Rusu, Ioan Bălan și Iuliu Hossu, pentru a reînnoi mărturisirea noastră de credință și pentru a asculta glasul lăuntric al nevoii de mulțumire adusă Domnului pentru tăria credinței și libertatea de care ne bucurăm astăzi.
Actualizarea memoriei și rugăciunea de laudă ne ajută pe toți să parcurgem același drum: spre Dumnezeu și spre noi înșine. Așa cum cu devotament și sfințenie ne întoarcem de fiecare dată la mormintele părinților noștri din locurile natale, și de data aceasta, să ne facem timp și să pornim, fără tăgadă, aducând ofranda jertfei proprii.
Ne vom bucura de prezenta fiecăruia și de mărturia comună pe care o putem da împreună.
Vă așteptăm cu drag!
† Vasile Bizău
episcop
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
