Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
PS Vasile către tineri, la IETC: Bucuria se naște din comuniunea cu Dumnezeu și cu ceilalți. A urma calea Domnului oferă libertate
„Bucuria se naște din comuniunea cu Dumnezeu și cu ceilalți” a afirmat PS Vasile Bizău în Cuvântul de Învățătură rostit în fața celor 700 de copii și tineri, voluntari, preoți și însoțitori de grupuri care s-au strâns la mănăstirea baziliană de pe Dealul Crucii, sâmbătă, 17 septembrie 2022, pentru a participa la Întâlnirea Eparhială a copiilor și tinerilor din Maramureș, desfășurată pe tema „Înainte să te fi născut, Eu te-a ales!”. „Voi sunteți curajoși!” a exclamat Ierarhul adresându-se tinerilor, deoarece „ați ales să participați la întâlnire într-o zi care se prevedea a fi ploioasă”, promițându-le însă faptul că vor fi răsplătiți prin bucuria pe care o vor simți. Episcopul le-a explicat tinerilor că a trăi în Dumnezeu înseamnă împlinire și fericire, înseamnă a gusta libertatea adevărată și a comparat viața trăită în Dumnezeu a unui tânăr cu traseul marcat pe care îl urmăm atunci când facem o drumeție. Știm sigur că dacă urmăm indicațiile, vom ajunge să vedem priveliștea care ni se arată la finalul traseului, vom ajunge în vârful muntelui și vom simți satisfacția de a fi ajuns acolo. Ne vom simți fericiți. „Isus îi spune tânărului din evanghelie: dacă vrei să fii fericit, să moștenești viața veșnică, ține poruncile... Poruncile lui Dumnezeu sunt sprijin pentru viață și ele îl fac pe om să fie liber... pentru că ne garantează atâtea drepturi”, la fel cum și indicațiile unui traseu ne garantează că ajungem în siguranță la destinație... „Dumnezeu este viața cea adevărată și noi suntem dar din darul lui”, în El noi ne simțim liberi și fericiți – este mesajul pe care Preasfințitul Vasile l-a transmis tinerilor prezenți la Sfânta Liturghie care a deschis întâlnirea. Răspunsurile la Liturghie au fost date de corul de tineri din parohia Șișești.
După Sfânta Liturghie, a urmat prânzul cu toții împreună, pregătit de Școala Alexandru Rusu din Baia Mare, iar după-masa a fost dedicată activităților pe vârste: copii cu vârsta între 9 și 12 ani au participat activități specifice (jocuri în circuit, tematice), tinerii între 13 și 16 ani au avut ateliere interactive: expresie artistică-teatru cu d.nul Macavei (actor); prim ajutor - resuscitare – cu Szaby Astalos; Spiritualitate: Întreabă un preot – cu Pr. Laurențiu Costin; Liturgic – cu pr. Fischer Eduard; Modelaj – cu d.șoara Francesca Balog.
Tinerii de peste 17 ani au avut posibilitatea să participe la 2 conferințe urmate de dezbateri, pe următoarele teme: Prietenie și familie - cu familia Cosmovici Andrei și Aliodora și Tehnologie și lumea tinerilor – cu Roja Alexandru.
„Am rămas surprins de setea tinerilor de a cunoaște poziția Bisericii pe teme ce privesc relația de iubire” a afirmat la final domnul Cosmovici Andrei, care a avut timp de dezbatere cu băieții. În ce privește grupa de fete, care au discutat cu doamna Aliodora Cosmovici, aici s-a vorbit despre identitate, demnitatea fetelor, atitudine, prietenie cu alte fete și femei și s-a discutat despre care ar fi vârsta potrivită pentru a începe o relație de iubire. „Citiți mult, dar nu orice”, a îndemnat Aliodora tinerele participante: „Împărtășiți cu prietene și căutați învățătura Bisericii, pentru că adevărata liberate se câștigă cu efort, la fel cum performanțele de orice fel se câștigă cu multă muncă și antrenament. Alegerile făcute acum, la vârstă fragedă sunt cărămizi puse în zidul vieții adulte”, a afirmat doamna Cosmovici.
Domnul profesor Alexandru Roja a explicat tinerilor de peste 17 ani influența tehnologiei asupra tuturor sferelor vieții, a domeniilor de activitate, tehnologia în cadrul medicinei și cum poate fi creat artificial aproape orice în ziua de azi, dar cum acest proces este unul dezumanizant, care influențează foarte mult viața personală și socială a persoanelor, conectarea omului cu sine și cu ceilalți.
A fost o zi intensă de împărtășire și învățare de informații noi, de întâlnire și îmbogățire reciprocă pentru toți cei care au participat: tineri și conferențiari, preoți și persoane consacrate, profesori și însoțitori de grupuri.
Tuturor le-au mulțumit pentru participare atât organizatorii evenimentului, coordonați de pr. Angel Zareczki cât și Preasfințitul Vasile Bizău care s-a bucurat să întâlnească din nou tinerii după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de coronavirus. Evenimentul a fost organizat de asociațiile de tineri: ASTRU Maramureș (președinte Balog Francesca), Cercetașii Munților, grupul de tineri coordonat de Augustin Albu și mulți voluntari din parohiile eparhiei, preoții protopopiatului Baia Mare și surorile baziliene.
Biroul eparhial de presă
Comemorarea Martirilor și Mărturisitorilor greco-catolici la Satu Mare
A devenit deja o tradiție locală ca, an de an, în ziua sărbătorii ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI (14 septembrie), credincioșii greco-catolici să înalțe o sfântă rugăciune de pomenire a înaintașilor care i-au precedat pe drumul credinței și a mărturisirii ei, uneori supreme, chiar până la martiriu, al cărui simbol este tocmai Sfânta Cruce.
Celebrarea PARASTASULUI de pomenire a fost oficiat de către preoții catedralei greco-catolice „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu-Mare, părintele protopop Dumitru Roman, alături de părintele vicar parohial, Eduard Fischer, înconjurați de un grup de credincioși veniți la comemorare. Oficiul a avut loc la Monumentul Omagial al Sfinților Martiri ai Bisericii Greco-Catolice, care se află în centrul vechi al Municipiului Satu-Mare, în Parcul „Dr. Fatyol Rudolf”, în proximitatea Turnului Pompierilor, fiind ridicat prin grija și dărnicia membrilor familiei preotului greco-catolic Mihai Sabău. Intenția ctitorilor a fost de a dedica acest monument pomenirii tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor Bisericii Greco-Catolice care au suferit pentru credința lor, atât mărturisitorilor care au reușit să supraviețuiască tuturor ororilor acelor timpuri de prigoană, dar mai ales acelora care au plătit prin propriul martiriu fidelitatea față de Biserica lui Cristos și Sfântul Părinte Papa, care este urmașul Sfântului Apostol Petru, episcopul Romei și întâistătătorul episcopilor. Monumentul a fost sfințit în anul 1993 de către Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, la acea vreme Episcop al Eparhiei de Maramureș.
Martirilor și mărturisitorilor adormiți ai Bisericii Greco-Catolice să le facă parte Bunul Dumnezeu de fericirea vieții veșnice în cereasca Sa Împărăție, răsplătind acea fidelitate fără de compromisuri de care au dat mărturie, iar pentru cei care urmează credința și exemplul acestora să le mijlocească pacea harul și binecuvântarea dumnezeiască!
Pr. Eduard Fischer
Oradea găzduiește Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România
În perioada 19-21 septembrie 2022, Episcopia Greco-Catolică de Oradea va găzdui întâlnirea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România. Întrunirea va începe luni, 19 septembrie a.c. la ora 16.00.
Credincioșii pot participa la programul liturgic după următorul program: Sfânta Liturghie de deschidere se va celebra la ora 18.00 în Biserica Schimbarea la față din Oradea-Velența. Marți, 20 septembrie 2022 episcopii participanți vor celebra la ora 8.00 Sfânta Liturghie romano-catolică în Biserica Seminarului din Oradea, iar în data de 21 septembrie a.c. începând cu ora 8.00 vor celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.
Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.
Biroul de Presă al Eparhiei de Oradea
Sâmbătă, 17 septembrie 2022 - Peste 700 de tineri sunt așteptați la IETC
Peste 700 de copii și tineri sunt așteptați să participe sâmbătă, 17 septembrie 2022, la Întâlnirea Eparhială a Tinerilor din Maramureș, care va avea loc la mânăstirea surorilor baziliene de pe Dealul Crucii din Baia Mare, întâlnirea fiind găzduită de protopopiatul Baia Mare. Tema evenimentului este: “Înainte să te fi născut eu te-am ales!”.
Programul de primire și înscriere va începe la 8:15 și va continua după cum urmează:
Ora 09.15-09.35 - Program Introductiv
09.45 - Sosirea Preasfințitului Vasile Bizău
10.00 - Sfânta Liturghie Arhierească, Cuvânt de Învățătură (Transmisie în direct la Radio Maria)
12.00 - Prânzul
12.50 - Împărțirea pentru activități pe vârste
13.00 - Activități pe vârste:
- Copii cu vârsta între 9 și 12 ani - activități specifice (jocuri în circuit, tematice, la căsuțe)
- Tinerii între 13 și 16 ani - ateliere interactive: expresie artistica-teatru – D.nul Macavei actor; prim ajutor, resuscitare – Crucea Roșie - Szaby Astalos; Spiritualitate: Întreabă un preot – Pr. Laurențiu Costin; Liturgic - preot Fischer Eduard; Modelaj – d.șoara Francesca Balog.
- Tinerii 17 ani + vor avea posibilitatea să participe la 2 conferințe urmate de dezbateri, pe următoarele teme:
- Prietenie și familie - familia Cosmovici Andrei si Aliodora
- Tehnologie și lumea tinerilor - Roja Alexandru
17.00 - Întâlnire cu toți participanții în locația comună
17.30 - Predarea Însemnelor, Mulțumiri, Rugăciune de final
Biroul eparhial de presă
14 septembrie 2022- Hramul parohiei „Sfânta Cruce” din Baia Mare
„Sărbătoarea de astăzi, care ne propune să primim Sfânta Cruce și pe Cel care s-a răstignit pe ea, nu face altceva decât să reînnoiască de fiecare dată în noi sentimentul de mulțumire pentru că suntem fii… Fii suntem și noi, creștinii secolului 21, suntem fii iubiți de Dumnezeu și este bine să ne aducem cât mai des aminte de acest lucru”, a afirmat PS Vasile Bizău miercuri, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, prezent fiind în parohia „Sfânta Cruce”, din Baia Mare. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de la ora 17:00, iar alături de Ierarhul de Maramureș au concelebrat: părintele vicar general Augustin Butica, părintele protopop Emil Gîrboan, părintele Tîmbuș Ioan, slujitor al parohiei și un sobor de preoți din Eparhie. Împreună cu numeroșii credincioși prezenți la sărbătoare, cu toții au înălțat rugăciuni pentru părintele paroh Simion Ilieș, aflat în recuperare medicală.
Reluând cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate Corintenilor, care au fost citite la apostol (1 Cor. 1,18-24), Preasfințitul a adus în lumină cum, Cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. „Devreme ce lumea, prin înțelepciune, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit să mântuiască lumea prin nebunia propovăduirii, pentru că În timp ce iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciunea, noi îl predicăm pe Hristos cel răstignit, scandal pentru iudei și nebunie pentru păgâni, dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”, a punctat Preasfințitul Vasile, explicând faptul că dacă privim doar cu ochi lumești crucea și înțelepciunea lui Dumnezeu, o vom crede nebunie. E nevoie de credință pentru a privi spre cruce și a înțelege că e „mărturia vizibilă a iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu”. „Cum s-a ajuns la această mărturie? Trebuie să avem prezentă în minte întreaga istorie a mântuirii, cu parcursul lumii, așa cum ne este descris în Vechiul Testament: în timp ce lumea îl căuta pe Dumnezeu prin diferite forme și filozofia îl căuta prin rațiune, iar iudeii au avut moștenirea revelației lui Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să ni se descopere prin blândețea și iubirea Fiului Său, prin mărturia sublimă a lui Isus, mărturie care a scandalizat însă, pentru că mărturia Lui despre Tatăl Cel ceresc schimba mentalitatea oamenilor și ei nu doreau asta, iar pentru că nu voiau să-și schimbe mentalitatea, L-au răstignit”, a afirmat PS Vasile în fața credincioșilor adunați la biserica „Sfânta Cruce”. Și a explicat cum, în această înfrângere aparentă a Fiului Său, ni se descoperă puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, „pentru că Isus ne descoperă și chipul Tatălui și frumusețea Fiului”. „Într-o lume complicată, Isus ne învață cum să rămânem fii… Iar sărbătoarea de azi ne ține mereu împreună pe drumul crucii, care înseamnă iubire gratuită, generozitate, statornicie, dedicare până la capăt”, a afirmat Ierarhul.
Părintele Emil Gîrboan a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru sărbătoarea de azi, precum și Preasfințitului Vasile și confraților preoți, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor pentru participarea la sărbătoarea parohiei. A înmânat Preasfințitului, din partea comunității, o frumoasă icoană și un buchet de flori, în semn de mulțumire și prețuire.
Biroul eparhial de presă
Biserici de lemn din Maramureș – Album al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș
A fost publicat, la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare, albumul „Biserici de lemn din Maramureș”. Colecția descrie în imagini și puțin text, în limba română și engleză, patria bisericilor de lemn din Maramureș, aducând în lumină cincisprezece locașuri de cult însemnate pentru Eparhia noastră.
„Acest album am dori să fie un dar al Eparhiei noastre greco-catolice pentru toți doritorii și căutătorii de autentic și frumos, pentru dumneavoastră, cei ce răsfoiți aceste pagini și vă veți lăsa introduși prin imagini în povestea unei realități ecleziale și spirituale bogate și ziditoare”, citim în Cuvântul Preasfințitului Vasile Bizău din deschiderea volumului.
Introducerea este scrisă de Dr. Mirela Ana Barz – director al Muzeului Maramureșean Sighetu-Marmației, care numește bisericile de lemn maramureșene „una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru”.
Lăsăm doritorii să descopere singuri tărâmul de poveste în care îi va introduce albumul atunci când îl răsfoiesc și descoperă astfel țara bisericilor de lemn.
Volumul a fost publicat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și îngrijit de pr. George Nicoară – Departamentul pentru Cultură. Fotografiile au fost realizate de către: Csilla Szasz, Florin Andreescu, Pr. George Nicoară și Augustin Albu. Se regăsesc, de asemenea, fotografii preluate și din arhiva Episcopiei. Traducerea în limba engleză a fost realizată de către Horea Nașcu.
Albumul poate fi achiziționat de la Biroul Contabilitate al Episcopiei (Str. Vasile Lucaciu 50), la prețul de 125 Ron.
Biroul eparhial de presă
PS Vasile la sfințirea Altarului din Preluca Veche: „Omul care se recunoaște a fi iubit este un om vesel, un om împlinit, este un om senin”
Duminică, 11 septembrie 2022, comunitatea greco-catolică din Preluca Veche a avut bucuria de a-l primi în mijlocul său pe Preasfințitul Vasile Bizău, care a fost prezent aici spre a oficia slujba de sfințire a noii mese de altar. După ritualul sfințirii, a fost celebrată Sfânta Liturghie, de către PS Vasile, alături de părintele vicar Augustin Butica, părintele protopop Mihnea Gheorghe, părintele paroh Bud Daniel, părintele Timbuș Ioan (fost paroh de Preluca Veche) și ați preoți din eparhie invitați la sărbătoare. În masa de altar au fost așezate moaștele Sfântului Mucenic Apolinarie. „Astăzi am sfințit altarul acestei biserici, care este Templu al lui Dumnezeu, locul în care comunitatea se adună pentru a celebra Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, pentru rugăciunile comune și pentru a reînnoi această alianță cu Dumnezeu, care ni se dăruiește prin jertfa Fiului Său. Astăzi celebrăm Sfânta Liturghie cu gândul că Dumnezeu se dăruiește, că Isus se dăruiește pe cruce”, a punctat Preasfinția Sa Vasile în Cuvântul de Învățătură, explicând că altarul nou sfințit „este un semn al alianței noastre cu Dumnezeu, al comunității de aici din Preluca Veche. Acest semn rămâne peste secole și generație după generație ne amintim că suntem iubiți de Dumnezeu și Dumnezeu dorește mântuirea, împlinire și fericirea noastră, iar noi încercăm să răspundem cu aceeași iubire atunci când ne trăim viața ca pe un dar”.
Vorbind despre evanghelia duminicii (Io 3,13-17), Ierarhul a afirmat: „Mesajul care ne ajunge azi din evanghelie este acela că Dumnezeu iubește lumea [Astfel încât l-a dat pe Fiul Său…], iubește omul, ne iubește pe noi. Atunci când fiecare dintre noi începem să ne simțim iubiți de Dumnezeu, viața noastră se schimbă, este mai frumoasă, mai împlinită, mai senină pentru că omul care se recunoaște a fi iubit este un om vesel, un om împlinit, este un om senin, tocmai pentru că știe că este iubit. Asta ne spune evanghelia de azi: că Dumnezeu iubește lumea, îl iubește pe om și atât de mult îl iubește încât l-a dat pe Fiul Său și l-a dat până la moartea pe cruce, un gest concret de mare iubire”, a explicat Preasfințitul, exemplificând faptul că orice părinte face sacrificii pentru copiii lui și niciun sacrificiu nu i se pare prea mare unei mame atunci când își crește pruncul, trecând peste nopțile nedormite fără să le numere, pentru că se bucură că el crește sănătos și că ea poate să-i fie ajutor și suport. Iubirea îl transformă pe om.
Părintele paroh Bud Daniel a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru că a adus în comunitatea din Preluca Veche multă emoție și putere: „Altarul sfințit astăzi este pentru noi muntele spre care să mergem spre a putea simți puterea lui Dumnezeu”, a afirmat părintele. A mulțumit părintelui vicar, părinților preoți și în special părintelui Tîmbuș, fost paroh al acestei parohii, sub îngrijirea căruia s-a construit biserica parohială și tuturor celor prezenți: autorități locale, persoane consacrate și credincioși veniți din alte parohii spre a se ruga împreună.
Date despre biserica din Preluca Veche
Temelia acestui sfânt lăcaş de închinare a fost pusă la data de 11 octombrie 1998, de către Preasfinţitul Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş între anii 1994-2011, în timp ce preot paroh în Preluca Veche era Părintele Tîmbuş, Protopop de Mănăştur, Părintele Ioan-Mihai Cozmuţa, iar prim curator, domnul Dumitru Florian.
Terenul pentru construcţia noii biserici parohiale a fost donat de familia profesorului Vasile Nechita, fiu al satului Preluca Veche. Proiectul pentru noua biserică parohială poartă semnătura domnului Pena Constantin din Baia Mare şi a fost finanţat de către Părintele Nechita Nicolae, Protopop de Lăpuş şi mărturisitor al credinţei în temniţele comuniste, care a lăsat o moştenire domnului Ing. Florin Nechita, pe care, valorificând-o, a finanţat proiectul pentru construcţia actualei biserici parohiale.
Documentaţia, în vederea construirii noii biserici parohiale, a fost demarată de părintele Bilţiu Dăncuş Petru, cu sprijinul consiliului parohial, iar lucrările de construcţie s-au desfăşurat pe parcursul a şapte ani, prin grija meşterului local Florian Petre şi sub coordonarea Părintelui profesor Ioan Tîmbuş, preot paroh în Preluca Veche între anii 1998-2011. Fondurile edificării acestui sfânt lăcaş de cult au fost obţinute de la credincioşii din parohia Preluca Veche, de la diverşi donatori, de la asociaţiile Renovabis şi Kirche in Not din Germania, de la Conferinţa Episcopilor Catolici din America şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte din România.
Sfinţirea bisericii a avut loc în data de 28 august 2005, fiind oficiată de către Preasfinţitul Ioan Sişeştean, în timpul păstoririi Părintelui Ioan Tîmbuş, când Protopop de Mănăştur era Părintele Gheorghe Mihnea, iar prim curator, domnul Florin Giurgiu.
Sfânta Masă a Altarului este executată din marmură de Simeria şi a fost finanţată în totalitate de către domnul Ing. Florin Nechita.
Mulţumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfinţim acest Sfânt Altar de Jertfă, îl rugăm să reverse belşug de haruri peste toţi binefăcătorii acestei sfinte biserici, iar celor trecuţi din lumea aceasta, ctitori şi binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleşilor Săi.
Fie ca toţi cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniştea sufletească şi rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel întreit în Persoană: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Amin. (Din Hrisovul introdus în masa Sfântului Altar)
Biroul eparhial de presă
PS Vasile la Șișești: Sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului” ne propune să începem anul bisericesc cu bucurie
„În sărbătoarea de astăzi, Nașterea Maicii Domnului, cântăm și noi cu aceleași cuvinte pronunțate de Ea: Măreşte sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Este un cânt de bucurie pe care Preacurata fecioară Maria îl rostește atunci când o vizitează pe verișoara sa, Elisabeta. Un cânt prin care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a căutat spre ea, spre umilința servei sale. De acum toate neamurile o vor numi fericită, toate neamurile o vor lăuda”, a exclamat Preasfințitul Vasile Bizău în Cuvântul de Învățătură rostit în parohia Șișești joi, 8 septembrie 2022, cu ocazia pelerinajului la biserica ctitorită de părintele Vasile Lucaciu. Și a invitat pe toți preoții și credincioșii reuniți în rugăciune să aducă laudă Mariei, în sărbătoarea nașterii Sale: „O lăudăm și noi astăzi, în cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Această sărbătoare ne propune să începem acest an cu bucurie, privind înspre Domnul care face lucruri minunate și vine mereu înspre noi”, a afirmat Ierarhul, îndemnând pelerinii să înceapă anul liturgic cu aceleași sentimente pe care le-a avut Preacurata Fecioară Maria atunci când, întâlnind-o pe verișoara Sa, Elisabeta, s-a manifestat bucuria dintre cele două, făcând pruncul să-i salte în pântece. „Bucuria ne este dată de lucrarea minunată a lui Dumnezeu și de grija Lui pentru omenire, pentru fiecare dintre noi”, întrucât, Dumnezeu s-a făcut om asemenea nouă, spre a lua asupra Sa toate grijile, toată realitatea noastră, așa cum este ea, în toată gama condițiilor omului din toate timpurile și din toate locurile.
Ierarhul a vorbit despre libertate și alegere liberă: „Atunci când privim la Preacurata Fecioară Maria, privim la cum lucrarea și harul lui Dumnezeu întâlnește atât de armonios libertatea omului, libertatea ei și în această conlucrare a harului cu libertatea, Dumnezeu lucrează mântuirea lumii și a noastră… Întruparea lui Hristos este precedată de alegerea liberă a Maicii Sfinte să-i fie Mamă”, a afirmat Preasfințitul, îndemnând mamele și tații prezenți la pelerinaj să fie cei dintâi educatori în credință ai fiilor lor, să inspire copiilor valorile „cele mai profunde, care să-l facă pe om să nu uite în conștiința lui că este chip și asemănare al lui Dumnezeu”.
Părintele paroh Gabriel Horț a mulțumit tuturor celor prezenți la pelerinajul din Șișești: Preasfințitului Vasile, părintelui vicar Augustin Butica, părinților protopopi Iusco Vasile și Mihnea Gheorghe și tuturor confraților preoți, persoanelor consacrate și credincioșilor veniți din alte parohii pentru a sărbători împreună, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la moartea ctitorului acestei biserici, părintele Vasile Lucaciu.
Pelerinajul de la Șișești a fost instituit de către Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, primul episcop al Eparhiei de Maramureș, prin decretul dat la 1 iunie 1933: „Deodată am socotit a fi potrivit să participăm de acum înainte și la unul din pelerinajele obișnuite la biserica votivă de la Șișeștii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu, și fiindcă această biserică este închinată tot Maicii Domnului, am fixat pentru acest peregrinaj ziua de 8 Septemvrie, Nașterea Preacuratei Fecioare”.
Biroul eparhial de presă
PS Vasile: „Anul școlar pe care îl deschidem azi să fie pentru noi o binecuvântare”
„Anul școlar pe care îl deschidem azi să fie pentru noi o binecuvântare, o binecuvântare pentru profesorii și toți cei implicați în școala noastră Episcop Dr. Alexandru Rusu, pentru a putea să se dăruiască, pentru a putea să performeze, pentru a putea să educe în spiritul valorilor școlilor noastre. O binecuvântare pentru părinții, bunicii și toți cei care își însoțesc astăzi copiii, pentru ca în speranța pe care o au de a-i vedea crescând, să aibă și garanția aceasta a creșterii împreună, a creșterii în valori, a bucuriei de a primi o educație bună”, a afirmat PS Vasile luni, 5 septembrie 2022, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2022/2023, la Școala Episcop Dr. Alexandru Rusu din Baia Mare. Preasfințitul a mulțumit părinților pentru că au ales să-și dea copiii la școala fondată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș: „Vă mulțumim, dragi părinți, pentru că vă reînnoiți acordul cu noi, să vă aduceți copiii la această școală, care își propune să fie, în adevăratul sens al cuvântului, o mamă care își educă copiii spre valorile cele mai profunde”. Ierarhul a salutat copilașii adunați în curtea școlii și le-a urat un an roditor, îndemnându-i să se simtă acasă în școala unde vor veni zi de zi spre a crește uman, intelectual și spiritual.
Doamna Director Daniela Barbul a salutat cu drag copiii care azi pornesc în aventura educației pentru încă un an și a prezentat cadrele didactice care vor însoți fiecare grupă și clasă, invitându-i pe elevi să intre în săli, alături de părinți, pentru a participa la activitatea pregătită de învățătoare și educatoare.
Prezente la eveniment au fost: Doamna inspector Dorca Onorica - Inspector școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale și doamna Vida Noémi Erika – City manager al Primăriei Baia Mare. Ambele au urat copiilor, în numele Inspectoratului Școlar și al Primăriei, un an bun, plin de rezultate frumoase și un parcurs cât mai satisfăcător în noul an.
Ca în fiecare an, programul a cuprins Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinția Sa Vasile în capela școlii, ocazie cu care Ierarhul a invitat cadrele didactice să intre în logica propusă de Mântuitorul Hristos și a respecta ordinea valorilor propuse de El, spre a avea rezultate bune ale muncii: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mt. 6,34)”. „A da întâietate Împărăției lui Dumnezeu înseamnă a porni de la partea spirituală, de la căutarea personală a misterului lui Dumnezeu, care ne însoțește, dar care se lasă descoperit”, a explicat PS Vasile, îndemnând personalul școlii să caute întotdeauna creșterea în valori, în special în valorile spirituale, iar promisiunea lui Dumnezeu e o garanție a bunului mers al celorlalte lucruri.
Biroul eparhial de presă
1 septembrie: Începutul anului bisericesc și Ziua Mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației
Pe data de 1 septembrie, în ritul bizantin, sărbătorim începutul anului bisericesc, instituit de Părinții Bisericii la Sinodul I de la Niceea (anul 325).
De asemenea, la inițiativa Papei Francisc, Biserica Universală marchează, pe 1 septembrie, Ziua mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației. Aceasta este o zi care deschide o întreagă perioadă de timp dedicată creației, numită „Timpul Creației”, care se desfășoară între 1 septembrie și 4 octombrie. Ziua de încheiere a Timpului Creației este marcată de de sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul ecologiei, iubit de multe confesiuni creștine.
„Timpul Creației” este celebrarea creștină anuală pentru a asculta și a răspunde împreună la strigătul Creației: familia ecumenică din întreaga lume se unește pentru a se ruga și a proteja casa noastră comună.
„Persoanele și comunitățile sunt invitate să participe prin rugăciune comună, proiecte de sustenabilitate, evenimente de conștientizare publică și advocacy, adică inițiative în favoarea ecologiei, campanii de reciclare, etc”, citim în invitația transmisă de biroul de presă a Sfântului Scaun.
„Fiecare inițiativă este o piesă esențială a mozaicului pe care numai împreună îl putem crea”, încheie aceeași invitație.
În fiecare an, Papa Francisc transmite un mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației. În acest an, 2022, motto-ul sub care se desfășoară inițiativele dedicate protejării creației este "Ascultă glasul creației", temă care invită la conștientizare și implicare.
Biroul eparhial de presă