Vineri, 22 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Scris în anul 2006, Testamentul Spiritual al Papei emerit Benedict al XVI-lea a fost făcut public de către Vatican în ziua trecerii al Domnul a acestuia, sâmbătă, 31 decembrie 2022. Redăm mai jos textul integral al testamentului: 

29 august 2006

Testamentul meu spiritual

Dacă la această oră târzie a vieții mele mă uit înapoi la deceniile pe care le-am parcurs, văd mai întâi de toate câte motive am ca să mulțumesc. Mai înainte de oricine, îi mulțumesc lui Dumnezeu, dăruitorul tot darului cel bun, care mi-a dăruit viața și m-a călăuzit în diferitele momente de confuzie, ridicându-mă întotdeauna când începeam să mă clatin și dându-mi iar și iar lumina Feței sale. Privind în urmă, văd și înțeleg că chiar și părțile întunecoase și ostenitoare ale acestui drum au fost pentru mântuirea mea și că chiar în acestea El m-a călăuzit bine.

Mulțumesc părinților mei, care mi-au dăruit viața într-un timp greu și care, cu prețul unor mari sacrificii, mi-au pregătit prin iubirea lor o locuință minunată care, ca o lumină clară, luminează până astăzi toate zilele mele. Credința luminoasă a tatălui meu ne-a învățat pe noi, fiii săi, să credem și, ca un indicator de drum, a fost mereu stabil în mijlocul tuturor cuceririlor științifice. Devoțiunea profundă și marea bunătate a mamei mele reprezintă o moștenire pentru care nu voi putea niciodată să mulțumesc îndeajuns. Sora mea m-a asistat vreme de decenii fără niciun interes și cu o grijă plină de afecțiune. Fratele meu, cu luciditatea judecății sale, cu determinarea sa viguroasă și cu seninătatea inimii sale, mi-a deschis mereu calea înaintea mea. Dacă nu i-aș fi avut în continuu înaintea mea și alături de mine, nu aș fi putut să găsesc calea cea bună.

Îi mulțumesc din inimă lui Dumnezeu pentru numeroșii prieteni – bărbați și femei – pe care El mi i-a așezat întotdeauna alături de mine, pentru colaboratorii din toate etapele drumului meu, pentru învățătorii și studenții pe care El mi i-a dăruit. Îi încredințez pe toți bunătății sale.

Vreau să-i mulțumesc Domnului pentru patria mea frumoasă de la poalele Alpilor bavarezi, în care am văzut întotdeauna oglindindu-se splendoarea Creatorului. Mulțumesc oamenilor din patria mea pentru că în ei am putut întotdeauna să experimentez frumusețea credinței. Mă rog pentru ca țara noastră să rămână o țară de credință și, dragi compatrioți, vă rog să nu vă rupeți de credință. În cele din urmă, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot frumosul pe care am avut posibilitatea să-l simt în toate etapele drumului meu, dar mai ales la Roma și în Italia, care a devenit a doua mea patrie.

De la toți cei pe care i-am nedreptățit în vreun fel, îmi cer din inimă iertare.

Ceea ce am spus mai înainte compatrioților mei, o spun acum tuturor celor care în Biserică au fost încredințați slujirii mele: rămâneți tari în credință, nu vă tulburați! Deseori, se pare că știința – științele naturii, pe de o parte, și, pe de alta, cercetarea istorică, în special exegeza Sfintelor Scripturi – ar fi în măsură să aducă rezultate irefutabile în contrast cu credința catolică. Am trăit schimbările științelor naturii încă din timpuri îndepărtate și am avut ocazia să observ că, dimpotrivă, au dispărut certitudinile aparent contrare credinței, dovedindu-se a fi nu știință, ci interpretări filosofice care doar aparent se cuvin științei; după cum credința, de altfel, intrând în dialog cu științele naturii, a învățat să înțeleagă mai bine limita ponderii propriilor afirmații și, prin urmare, specificitatea ei. Au trecut șaizeci de ani de când însoțesc drumul teologiei, în particular al științelor biblice, și, odată cu succesiunea diverselor generații, am văzut năruindu-se teze care păreau invincibile, dovedindu-se simple ipoteze: generația liberală (Harnack, Jülicher, etc.), generația existențialistă (Bultmann, etc.), generația marxistă. Am văzut și văd cum din ghemul ipotezelor a ieșit și iese din nou la vedere rezonabilitatea credinței. Isus Cristos este cu adevărat calea, adevărul și viața, și Biserica, cu toate neajunsurile ei, este cu adevărat Trupul său.

La urmă, vă cer cu umilință: rugați-vă pentru mine ca Domnul, în ciuda tuturor păcatelor și neajunsurilor mele, să mă primească în lăcașurile veșnice. Pentru toți cei care îmi sunt încredințați se înalță zi de zi, din inimă, rugăciunea mea.

Benedictus PP XVI.

 

 

Photo Credit: Osservatore Romano

La trecerea la cele veșnice a Papei emerit Benedict al XVI-lea, Preafericitul Părinte Card. Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, i-a trimis o scrisoare Sfântului Părinte Papa Francisc în care exprimă comuniunea de rugăciune din partea Bisericii Catolice de ambele rituri din România.

Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice amintește cuvintele Papei Benedict rostite în limba română pe data de 20 februarie 2012, cu ocazia audienței acordate în Aula Paul al VI-lea din Vatican noilor Cardinali şi tuturor pelerinilor provenind din întreaga lume. Cu acest prilej, Papa emerit a afirmat: „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Scaunul Sfântului Petru! Binecuvântarea mea să vă susţină mereu”.

În scrisoarea trimisă pe data de 31 decembrie 2022 Sfântului Părinte Papa Francisc, Cardinalul Lucian îi cere Domnului, prin mijlocirea Maicii Preacurate și a tuturor sfinților din ținuturile românești, odihna cea veșnică pentru Pontiful trecut la cele veșnice:

„Îți mulțumim Doamne pentru darul vieții sale.

Îți mulțumim pentru slujirea sa și pentru fidelitatea sa”.

Amintim că la 16 decembrie 2005, prin Bula Ad totius Dominici gregis, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica Greco-Catolică Română la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, iar pe Preafericitul Părinte Card. Lucian Mureșan la demnitatea de Arhiepiscop Major al acestei Biserici.

Totodată, Papa emerit, primindu-i pe data de 12 februarie 2010 pe episcopii catolici din România în vizită ad limina la Vatican, a afirmat: „salut comunităţile creştine din România şi din Republica Moldova, atât de greu încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor Episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament neclintit faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor”.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

„Părintele Vasile Rațiu a trăit cu speranța vieții veșnice. A trăit cu dorința de a fi aproape de Dumnezeu, de a-L cunoaște mai bine și de a-L oglindi, de a se face instrument al milostivirii lui Dumnezeu” a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită la slujba de înmormântare a părintelui, care s-a stins din viață vineri, 30 decembrie 2022, la vârsta de 89 de ani, în al 33-lea an de preoție. Rânduiala Prohodului a avut loc luni, 2 ianuarie 2023, la biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare. A fost oficiată de către PS Vasile Bizău, alături de pr. vicar general Augustin Butica, pr. protopop Emil Gîrboan și alți preoți din Eparhie.  

Părintele Rațiu a fost medic pediatru la Spitalul Judeţean Baia Mare și a fost cel care, în anul 1991 a deschis Misiunea Greco-Catolică Spitale, care oferă și astăzi asistență spirituală bolnavilor din spitalele din Baia Mare. A activat aici ca preot operator sanitar până la pensionare, în anul 2010.

„Toți cei prezenți aici l-am cunoscut, fiecare din diferite perspective”, a afirmat PS Vasile, explicând cum fiecare poate recunoaște moștenirea pe care părintele Rațiu i-a lăsat-o în funcție de tipul de relație pe care a avut-o cu dânsul: familia, colegii preoți, credincioșii pe care i-a îndrumat spiritual, bolnavii pe care i-a îngrijit, prietenii și cunoscuții. „Un chip bând”, așa l-a caracterizat Ierarhul, „păstor al Bisericii noastre, care a avut și o vocație nobilă. A fost medic”, s-a îngrijit de cei aflați în suferință atât trupește cât și sufletește. A slujit Biserica până în ultima parte a vieții, până când sănătatea i-a permis și noi, la final de parcurs al vieții sale pământești, nu putem decât să „îi mulțumim pentru slujirea sa umila și ziditoare, o slujire care nu a respins pe nimeni, o slujire duioasă, care a venit din educație și din modul în care a înțeles să-și trăiască credința”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile. Ierarhul a îndemnat pe toți cei care au participat la înmormântarea părintelui să aibă, de-a lungul vieții pământești, aceeași perseverență de a-l urma pe Hristos Domnul și „a simți acea bucurie pe care o simte creștinul când privește moartea, cu seninătate și încredere, pentru că veșnicia este aici”.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 01 Ianuarie 2023 00:00

Părintele Simion Ilieș a trecut la Domnul

După un an de luptă cu boala, părintele Simion Ilieș a trecut la cele veșnice duminică, 1 ianuarie 2023, la vârsta de 57 de ani și în al 30-lea an de preoție.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 5 ianuarie 2023, ora 13:00, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare. Parastasul se va oficia miercuri, 4 ianuarie, de la ora 18:00, la aceeași biserică.

 

Date biografice:

Părintele Ilieș Simion-Vasile s-a născut pe data de 3 iunie 1965, în Baia Mare, Jud. Maramureș.

În anul 1993 a absolvit Institutul Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. A fost hirotonit preot în același an, pe data de 7 noiembrie, de Preasfințitul Lucian Mureșan, episcop de Maramureș la acea vreme.

În data de 3 august 1994 a fost numit paroh la Parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare. Între anii 2002-2011 a ocupat funcția de vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș

Bunul Dumnezeu să-l primească în Patria Sa Cerească, unde toți sfinții și drepții se odihnesc!  

Biroul eparhial de presă

 

 

„Să creștem cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor!”, este urarea pe care Preasfinția Sa Vasile Bizău a  făcut-o duminică, 1 ianuarie 2023, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie de început de an. Cuvintele din urare reprezintă finalul evangheliei duminicii  și sunt cuvinte care-l caracterizează pe Isus Hristos: Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Lc 2, 52). Este și „vocația creștină prin excelență, aceea de a crește în înțelepciune, în har și în sfințenie”, asemenea lui Isus Hristos, modelul nostru de viață. „Harul lui Dumnezeu ne însoțește pe fiecare” în realizarea acestei propuneri, a asigurat PS Vasile, și aceasta este posibil urmând farul credinței din sufletul nostru, „lumina care ne-a atins, ne-a luminat și care ne însoțește în decursul vieții noastre, zi după zi, an după an”.

Eparhul de Maramureș a vorbit despre iertare și asumarea crucii vieții noastre, a fiecăruia, precum și despre a fi conștienți de importanța fidelității în credință, despre participarea regulată la Sfânta Liturghie și primirea Euharistiei, centrul vieții noastre de credință și farul nostru călăuzitor.

„Suntem la începutul unui nou an, pe care-l privim cu ochii harului și ai luminii, știind că Dumnezeu este cu noi și ne însoțește pe toate cărările vieții și aceasta este pentru noi o creștere în înțelepciune și în harul de a vedea totul cu ochii lui Hristos”, a punctat Preasfinția Sa Vasile, urând tuturor credincioșilor mulți și binecuvântați ani.

Biroul eparhial de presă

 

 

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă, 31 decembrie 2022, la ora 9.34. Știrea a fost dată de Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Funeraliile vor avea loc joi, 5 ianuarie 2023, la ora 9.30, ora Romei (10.30, ora României), în Piața Sf. Petru din Vatican și vor fi prezidate de Papa Francisc.

Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsuflețit al papei emerit va fi depus în bazilica Sfântul Petru pentru salutul și rugăciunea credincioșilor.

Biroul eparhial de presă

Vineri, 30 Decembrie 2022 00:00

Părintele Rațiu Vasile a trecut la Domnul

Părintele Rațiu Vasile a trecut la cele veșnice vineri 30 decembrie 2022, la vârsta de 89 de ani și în al 33-lea an de preoție.

Slujba de înmormântare va avea loc luni, 2 ianuarie 2023, ora 12:00, la biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare. Parastasul se va oficia duminică, 1 ianuarie, de la ora 18:30.

 

Date biografice:

Părintele Vasile Rațiu s-a născut pe data de 6 noiembrie 1933, în Valea Sasului, Județul Alba.

A absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi și Cluj Napoca. Între anii 1985-1990 a studiat Teologia în clandestinitate și în 29 iulie 1990 a fost hirotonit preot greco-catolic, de către ÎPSS Mitropolit Alexandru Todea, alături de PSS Lucian Mureșan și PSS George Guțiu, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare. 

A fost medic primar pediatru la Secţia Pediatrie II a Spitalului judeţean Baia Mare. În anul 1991 a deschis Misiunea Greco-Catolică Spitale, care oferă și astăzi asistență spirituală bolnavilor din spitalele din Baia Mare, activând aici ca preot operator sanitar până la pensionare, în anul 2010.

Bunul Dumnezeu să-l primească în Patria Sa Cerească, unde toți sfinții și drepții se odihnesc!  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Luni, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare. Dacă în prima zi celebrează la Baia Mare, în fiecare an, Ierarhul se îndreaptă a doua zi a sărbătorii Nașterii Domnului la Satu Mare, spre a ura și credincioșilor de aici sărbători fericite, în bucurie și pace, așa cum sărbătoarea nașterii Pruncului Isus ne învață bucuria adevărată și pacea care izvorăște din inimă, „ca semn însoțitor al prezenței lui Dumnezeu în viața noastră”, după cum a exprimat PS Vasile în cuvântul de învățătură.

„Pacea inimii este unul dintre semnele pe care le avem și astăzi, al nașterii lui Hristos. Atunci când omul este în pace cu el însuși, este în pace și comuniune cu Dumnezeu, este în pace și relație cu aproapele său; acesta este un semn al prezenței lui Dumnezeu care dorește să facă comuniune cu noi”, a explicat Eparhul de Maramureș. „Nașterea Mântuitorului vine să desăvârșească comuniunea deplină dintre Dumnezeu și oameni” iar „Cea de-a doua zi a sărbătorii Nașterii Domnului este dedicată cinstirii Maicii Domnului, Mama lui Isus, care primește cu bucurie darul de sus, vestea pe care Dumnezeu i-o face: de a fi colaboratoare, de a accepta panul Său”. Totodată, în această zi, „Evanghelia ne aduce în lumină Familia Sfântă și astfel noi descoperim ceea ce este familia creștină, precum și familiile noastre. Crăciunul este sărbătoarea familiei prin excelență”, a punctat PS Vasile și a propus credincioșilor să mediteze la cum, de Crăciun, mai mult decât niciodată, familiile se reunesc și stau împreună acasă, la biserică și primesc împreună darul lui Dumnezeu, care ni se descoperă pas cu pas. Însă Familia Sfântă nu a găsit adăpost la oameni și drumul lor spre a căuta un loc de odihnă este comparabil cu drumul celor care fug azi din calea războiului din țara vecină, a explicat Ierarhul. Iar drumul Mariei și al lui Iosif spre libertate este parcursul pe care și noi suntem invitați să-l facem de-a lungul vieții, primindu-L pe Dumnezeu în viața noastră: „El ne conduce înspre țara promisă și El călătorește cu noi”. „Iosif, care-L primește pe Isus chiar dacă nu poate să înțeleagă pe deplin ce s-a întâmplat, este prototipul taților grijulii, care se dedică fiecare familiei sale și o ocrotesc, cu bucurie și încredere”. La fel ca și pe Iosif, care s-a abandonat planului lui Dumnezeu, credința noastră ne invită și pe noi să acceptăm fără condiții planul Lui pentru noi, să facem pași spre a înfăptui acest plan. Atunci vom simți cu adevărat libertatea, speranța și demnitatea umană pentru care am fost creați. A fost mesajul transmis de Preasfințitul Vasile Bizău credincioșilor din Satu Mare. 

Celebrarea s-a încheiat cu un concert de colinde susținut de copiii parohiei, împreună cu corul de aici. S-au alăturat sărbătorii părintele protopop Dumitru Roman și preoți din parohiile învecinate, fapt pentru care părintele paroh Florin Fodoruț a mulțumit Preasfințitului Vasile și tuturor celor care au răspuns pozitiv invitației de a se uni în rugăciune și a colinda împreună în parohia Sfinților Apostoli Petru și Pavel. 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 00:00

Pastorală Crăciun 2022

 craciun 2022

SCRISOARE PASTORALĂ

a Preasfințitului părinte Vasile

Naşterea Domnului 2022

 

 

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi,

că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume,

ca prin El viață să avem.

(1 Ioan 4,9)

     

         

          Onorați părinți preoți,

          Cuvioși călugări, cuvioase surori,

           Dragi credincioși,

De Sărbătoarea Nașterii Domnului, Preasfințitul Vasile va celebra în următoarele parohii:

Sâmbătă, 24 decembrie – Ajunul Crăciunului: ora 18:00 - Vecernia Unită cu Sfânta Liturghie - biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare. Celebrarea va fi transmisă în direct la Radio Maria.

Duminică, 25 Decembrie – Nașterea Domnului (Prima zi de Crăciun), ora 10:00 – Sfânta Liturghie - biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Luni, 26 Decembrie – A doua zi de Crăciun, ora 10:30 - Sfânta Liturghie - biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare.

Marți, 27 Decembrie – A treia zi de Crăciun, ora 11:00 – Sfânta Liturghie – Mănăstirea Prislop (Boiu Mare).

Biroul eparhial de presă