Miercuri, 25 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Sâmbătă, 25 iunie 2022, Departamentul pentru pastorația familiilor din cadrul episcopiei (responsabil - pr. Piț Daniel) invită toate familiile din Eparhie să ia parte la o zi dedicată familiilor. Evenimentul va avea loc la mănăstirea Sfânta Maria de pe Dealul Crucii din Baia Mare, după următorul program:

Ora   11:00 - Sfânta Liturghie Arhierească

  • 13:00 - Masa de prânz – oferită de Surorile OSBM
  • 14:00 - Cateheza
  • 15:00 - Ateliere de discuții
  • 15:30 - Împărtășirea concluziilor.
  • 16:00 – Încheierea

Cateheza va avea ca temă: „Familia biserică domestică și sinodalitatea – „Biserica din casa lor” (1Cor. 16,19), fiind susținută de Pr. Daniel Piț. Vor urma discuții pe grupuri legate de tema catehezei: rolul pe care îl are familia creștină în viața Bisericii – misiunea familiei.

La întâlnire sunt așteptate familiile împreună cu copii lor, pentru copii fiind prevăzut un program de activități potrivit vârstei lor (jocuri, dansuri etc).

Această zi dedicată familiilor se înscrie în seria de acțiuni desfășurate la nivel mondial cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor (Ediția a X-a, pe tema: ,,Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie”), pe care Sfântul Părinte Papa Francisc a dorit-o, în premieră, răspândită în toată lumea, în toate Eparhiile, multicentrică. La Roma va participa un număr prestabilit de delegați internaționali, trimiși de conferințele episcopale. În dieceze/eparhii, la inițiativele episcopilor/preoților și familiilor se vor organiza diferite evenimente pe această temă.

Astfel, centrul Întâlnirii se va desfășura la Roma și întregul program din Vatican poate fi urmărit în streaming pe: https://www.romefamily2022.com/it/.  

Materiale și informații suplimentare despre întâlnirea mondială pe site-ul oficial al Întâlnirii: https://www.romefamily2022.com/it/ și pe site-ul pastorației familiei la nivel național https://www.profamilia.ro/ –Pastorația familiilor catolice la nivel național.

Biroul eparhial de presă

COMUNICAT

Sesiunea ordinară de primăvară a

Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

Blaj, 4-6 iunie 2022

Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, reuniți în sesiune sinodală ordinară între 4-6 iunie 2022 la Blaj, au analizat diferite aspecte interne din viața Bisericii, chestiuni pastorale și administrative, canonice, precum și situația dramatică din Ucraina.

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, la deschiderea lucrărilor sinodale au participat Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova și Părintele Flavio Pace, Subsecretarul Dicasterului pentru Bisericile Orientale.

Sâmbătă, 4 iunie 2022, Episcopii au participat la binecuvântarea Centrului pentru refugiați „Casa Milostivirii – Papa Francisc” din Blaj. Duminică, 5 iunie 2022, s-a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, prezidată de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian. În după-amiaza aceleiași zile, membrii Sinodului, alături de Eminența Sa Card. Leonardo Sandri și de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, au participat la un moment de rugăciune în biserica „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Ioan Suciu” din Blaj.

Membrii Sinodului au reflectat asupra vieții consacrate, a parcursului sinodal propus de Sfântul Părinte Papa Francisc, asupra redactării Dreptului particular al Bisericii noastre și asupra situației preoților greco-catolici români din Ucraina.

Următoarea sesiune sinodală ordinară se va desfășura la Blaj în intervalul 27-28 octombrie 2022.

În aceste zile de comuniune, întregul Sinod s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru pace, pentru binele poporului ucrainean, al poporului și al țării noastre.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

În acest an, Fericiții Episcopi Martiri au fost sărbătoriți pe data de 5 iunie, data de 2 iunie fiind marcată în acest an de sărbătoarea „Înălțarea Domnului”. Cu această ocazie, Biserica Greco Catolică din România marchează 3 ani de la vizita Papei Francisc la Blaj și totodată 3 ani de la beatificarea Episcopilor Martiri Greco Catolici români. Fiind o aniversare atât de importantă, Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, a fost prezent în România, în zilele 2-5 iunie, făcându-se aproape de Biserica Unită, dar și pentru a aduce mesajul de speranță al Papei Francisc refugiaților de la frontiera României cu Ucraina.

Întreaga vizită a Cardinalului s-a desfășurat sub semnul speranței, o speranță care pătrunde orice situație de întuneric temporar trăită de națiuni. „Ceea ce ne dorim este pacea!” a repetat cardinalul cu multă forță și în repetate rânduri la Sighet, acolo unde a întâlnit refugiații, dar și asociațiile umanitare și reprezentanții centrelor Eparhiei de Maramureș care s-au pus în slujba lor, cu binecuvântarea Episcopului Eparhial, Preasfinția Sa Vasile Bizău.

Același mesaj de speranță a fost reluat în catedrala Blajului, cu ocazia sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri: „Să fim siguri că nici o furtună umană nu are puterea de a întuneca pentru totdeauna soarele speranței în Dumnezeu. De aceea, cu toții împreună, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maria Preacurata, a celor șapte Episcopi Fericiți și a tuturor sfinților, îi cerem Domnului să fim și să rămânem în viața noastră personală și comunitară, martiri – adică martori ai Învierii lui Isus – și pelerini plini de speranță pe drumurile istoriei”.

La rândul său, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, a mulțumit cu recunoștință Sfântului Părinte Papa Francisc, pentru mesajul de speranță transmis și Cardinalului Leonardo Sandri pentru că s-a făcut purtător al mesajului Papei: Îl însoțim cu cea mai profundă recunoștință pe Sfântul Părinte, în comuniune spirituală și în rugăciune, mulțumindu-i mai ales pentru faptul că ne-a reînsuflețit curajul de a privi spre viitor și de a visa o lume pe măsura demnității umane. Îndemnându-ne să fim ‘mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor’, Papa Francisc ne ajută să înțelegem că implicarea responsabilă în Biserică și în societate pretinde să mergem efectiv împreună, să nu lăsăm pe nimeni în urmă, să fim aproape de toți cei marginalizați sau aflați în suferință, îndeosebi în momentele de grea încercare prin care trece poporul ucrainean, căruia i-ați transmis mângâierea și binecuvântarea Sfântului Părinte, prin vizita efectuată la Sighetu Marmației zilele trecute…  Emineța voastră  Cardinal Leonardo Sandri, vă rog să primiți cele mai alese gânduri de prețuire, pe care le exprim în numele Bisericii noastre Unite cu Roma, pentru onoranta prezență și pentru devotamentul cu care îndepliniți nobila și dificila misiune de Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale.

„Voi transmite Sfântului Părinte toată devoțiunea și gratitudinea din partea Preafericirii Voastre și în numele Papei Francisc, vă încredințez medalia de argint a Pontificatului Sanctității Sale”, a afirmat la final Cardinalul Sadri.

La celebrarea de la Blaj au participat: Cardinalul Leonardo Sandri, Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace și întreg Episcopatul Bisericii Greco-Catolice din România, în frunte cu Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major.

Aflați în Sinod, din 4 iunie, Episcopii greco-catolici se opresc la Blaj si continuă lucrările până luni, 6 iunie 2022.

Biroul eparhial de presă

Foto: Biroul Arhieparhial de Presă

 

 

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, a participat, sâmbătă 4 iunie, la deschiderea lucrărilor sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care se desfășoară, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, la Blaj, în perioada 4-6 iunie 2022.

La sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, au fost prezentate volumele „Să mergem împreună: Universalitate și incluziune”, care conține lucrările prezentate la simpozionul internațional organizat la Blaj cu ocazia aniversării a doi ani de la vizita Papei Francisc în România, și „Convertire și spiritualitate ecologică – Nu stăpâni, ci ocrotitori au creației”, în care se regăsesc lucrările din cadrul simpozionului internațional cu același titlu, organizat la Blaj în anul 2021. Cele două volume, fac parte din colecția „Acta Blasiensia” și au apărut la Editura Presa Universitară Clujeană, sub coordonarea profesorilor universitari Cristian Barta și William Bleiziffer, din cadrul Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca.

Tot cu această ocazie, a fost vernisată o expoziție cu obiecte folosite de Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul vizitei istorice de la Blaj, din 2 iunie 2019.

Duminică, 5 iunie, de la ora 10:00, Cardinalul Leonardo Sandri va concelebra Sfânta Liturghie, alături de Episcopii Greco-Catolici din România, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, marcată în acest an în data de 5 iunie. Tot duminică, la ora 16.30, Cardinalul Leonardo Sandri va participa la un moment de rugăciune în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, lăcaș de cult dedicat comunității rome din oraș, care a fost vizitat de Sfântul Părinte în urmă cu trei ani, a cărei piatră de temelie a fost binecuvântată de Eminența Sa în toamna anului 2017.

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale se află la Blaj în zilele de 4-5 iunie 2022, la aniversarea a trei ani de la vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc, din 2 iunie 2019, în Mica Romă. Înaltul Prelat de la Vatican este însoțit la Blaj de Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova și de Subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace.

Biroul Arhieparhial de Presă

 

„Darul Papei, constând în ajutoare (mâncare și produse de igienă) este doar unul dintre semnele de generozitate ale Papei Francisc și ale inimii sale deschise spre toți cei care suferă consecințele acestui mare rău, care este războiul”, a afirmat Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, care a ajuns joi, 3 iunie 2022, la Casa Surorilor Maicii Domnului din Sighetu Marmației, transformată de 100 de zile în centru de primire refugiați. Aici înaltul prelat, însoțit de Nunțiul Apostolic Miguel Maury Buendia, au venit să predea „Darul Papei” surorilor și celorlalte centre eparhiale, dar și pentru a lua cina împreună cu refugiații veniți aici din Ucraina.

Primiți de Preasfințitul Vasile Bizău, după vizita la frontiera cu Ucraina și la Consulatul României în Slatina, delegația vaticană a vizitat Cimitirul Săracilor de la Sighet, unde a depus o jerbă de flori în culorile Vaticanului (alb și galben) la crucea Mântuitorului din Cimitirul unde va fi înălțat Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX.

„Ne rugăm neîncetat pentru pace, împreună cu Sfântul Părinte. Noi, cum spunea papa, nu avem arme, nu avem tancuri și mitraliere, ci doar forța rugăciunii. Fie ca Domnul să aibă milă și să trimită pacea! În acest scop, papa a dorit ca pe 31 mai să se roage rozariul la pentru pacea în Ucraina și în toată lumea în fața icoanei Mariei Regina Păcii, din bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. Vă aduc binecuvântarea papei și sunt foarte bucuros să fiu azi cu voi”, a afirmat ES Cardinalul Sandri, la mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighet.

Aici, înalții prelați, împreună cu PS Vasile Bizău, PS. Cristian Crișan, surorile și preoții prezenți, s-au rugat Acatistul Maicii Domnului în capela mănăstirii și au luat cina împreună cu refugiații, discutând cu aceștia despre situația lor de acasă, pe cine au lăsat acolo și cum sunt primiți la Sighet: „După ce am stat în subteran și ne-am mutat în altă zonă a țării, am decis să trecem granița în România și le suntem foarte recunoscători surorilor și asociațiilor de aici pentru cum ne-au primit, pentru că locuim în această casă minunată și avem masă caldă. Sperăm doar să ne putem întoarce cât de repede acasă”, a spus Anastasia, o doamnă din Odessa care a venit aici cu sora și cu fiica sa.

Părintele Dunca Gheorghe, președinte național Caritas, i-a expus trimisului papei o imagine a ceea ce a făcut Caritas România pentru refugiații din Ucraina în lunile februarie-mai 2022: „Organizațiile Caritas din România în colaborare cu parohiile și congregațiile religioase au fost de la început alături de persoanele care au fugit din calea agresiunilor din Ucraina, deschizând ușile și primindu-i în spațiile lor de cazare. Un numărul de 6412 persoane au beneficiat de sprijin în perioada februarie – mai, la nivel național, 2300 fiind primiți în cele 5 centre din Maramureș. Pe lângă serviciile de cazare, Caritas a deschis centre de servicii sociale, unde refugiații pot beneficia de suport material, servicii de spălătorie, informare și consiliere, suport la rezolvarea problemelor administrative, asistență la organizarea călătoriei către alte destinații, consiliere juridică și psihologică, consiliere și mediere pe piața muncii, integrare socio-profesională și educațională, servicii de sprijin financiar prin distribuirea de tichete sociale, carduri, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de îngrijire personală, produse pentru copii”, a afirmat pr. Dunca.

Sora Adriana a expus un bilanț al activității centrului de refugiați pe care îl coordonează, a mulțumit Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri pentru salutul adus din partea Sfântului Părinte Papa, pentru Darul Sanctității Sale și pentru binecuvântarea apostolică. A mulțumit de asemenea Nunțiului Apostolic pentru toată susținerea, Preasfințitului Cristian Crișan si Preasfințitului Vasile Bizău, care a fost alături de comunitate încă din primele zile ale războiului și este prezent la fiecare eveniment important al comunității.

Biroul eparhial de presă

„Doresc să mulțumesc autorităților și tuturor celor care s-au implicat pentru a întinde o mână și a deschide granițele orașului și ale țării pentru a primi aceste persoane care vin Ucraina, fugind din calea războiului. Mulțumesc domnului primar și doamnei viceprimar, voluntarilor pentru că deschiderea voastră nu a fost doar una emoțională și foarte cordială, ci una practică, foarte organizată”, a afirmat Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale care, împreună cu ES Nunțiul Apostolic Miguel Maury Buendia au fost prezenți vineri, 3 iunie 2022, la Sighetu Marmației pentru a întâlni persoanele refugiate de aici, precum și autoritățile, asociațiile si voluntarii care lucrează în Maramureș în acest scop, de la începutul războiului din țara vecină.

În după-amiaza zilei de 3 iunie, Preasfințitul Vasile Bizău i-a întâmpinat pe înalții oaspeți la Sighet și împreună s-au deplasat la granița cu Ucraina, unde au vizitat toate corturile asociațiilor implicate în preluarea persoanelor ajunse aici din Ucraina și transportarea lor către centrele de cazare din oraș și din zonă.

Pe teritoriul Eparhiei de Maramureș s-au pus la dispoziție cinci centre care, coordonate de Caritas Greco-Catolic Maramureș (pr. Dunca Gheorghe), asigură cazarea și mesele zilnice persoanelor care ajung la această frontieră.

Cardinalul Sandri se află în România pentru o vizită mai amplă, pentru a aniversa împreună cu Biserica Greco-Catolică trei ani de la vizita Papei Francisc în România și de la beatificarea Episcopilor Martiri, iar la dorința Papei Francisc, s-a deplasat la Sighetu Marmației pentru a le transmite refugiaților de aici toată susținerea Papei și a-i asigura de implicarea sa în găsirea unei soluții de pace. Adresându-se tuturor celor implicați în ajutorarea refugiaților, Emineța Sa a afirmat: „Voi sunteți o icoană vie a lui Isus care a spus: Dacă ați dat un pahar cu apă celui de lângă voi, mi l-ați dat Mie. Și deci, „le mulțumesc cu mult respect și admirație voluntarilor și asociațiilor și în special Bisericii Greco-Catolice de aici, Eparhiei de Maramureș, a cărui Episcop este cu noi: vă mulțumim și vă mărturisesc că noi, care suntem aceeași Biserică, suntem profund atinși de mărturia voastră, de felul în care vă ajutați aproapele. Voi, în această situație, reprezentați întreaga Biserică Catolică pusă în slujba acestor frați și surori care suferă”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri adresându-se Preasfințitului Vasile Bizău. „Vă mulțumesc în numele Papei și aduc din partea sa aceste ajutoare, care pot servi în ajutorarea fraților și surorilor noastre aflați în suferință”, a încheiat Eminența Sa, nu înainte de a retransmite mesajul atât de repetat de Papa Francisc în ultimele luni: „Ceea ce ne dorim este pacea în lumea întreagă, dar mai ales în Ucraina!”. 

 

ES Cardinalul Sandri la Slatina: „Împreună cu Sfântul Părinte, când nu mai avem cuvinte, avem doar lacrimi și o tăcere care se face rugăciune”

După ce a salutat asociațiile implicate în ajutorarea refugiaților de la frontiera României cu Ucraina, delegația de la Vatican s-a îndreptat spre Consulatul României în Ucraina, la Slatina, unde a întâlnit autoritățile de aici, reprezentanții asociațiilor umanitare, precum și pe Episcopul de Muncaci, PS Nil Lushcak.

„Voi transmite la Roma apelul dumneavoastră de a acorda mai multă atenție persoanelor care fug din zonele bombardate și se refugiază pe teritoriul Ucrainei”, a afirmat Cardinalul Sandri care s-a deplasat la Slatina pentru a aduce aici o sămânță de speranță, asigurând autoritățile că Sfântul Părinte și Vaticanul fac tot ce le stă în putință atât pentru ajutorarea refugiaților, dar mai ales pentru stoparea acestui război, pentru ajungerea la un acord. „Scopul nostru este pacea. Ne simțim complet neputincioși când privim imaginile a ceea ce se întâmplă în țara voastră și Papa Francisc aproape că nu mai are cuvinte să exprime toată suferința, mai ales a celor nevinovați: copii, femei, mame, bătrâni. Este ca și un holocaust al acestui război fără sens. Când nu mai avem cuvinte, adesea avem lacrimi, ca și ale voastre și o tăcere care se face rugăciune. Cu toată puterea noastră ne vom implica să ajutăm refugiații care au rămas la voi, în Ucraina”, a afirmat Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, deoarece, în cadrul discuției cu asociațiile umanitare, a fost adusă în lumină această mare necesitate din Ucraina. Satele și parohiile de aici s-au organizat și au primit refugiații din zonele bombardate, care sunt mult peste capacitatea lor de a acorda ajutor și astfel se caută susținere externă. „Apreciem și mulțumim Sfântului Părinte pentru susținerea și la nivel spiritual, am urmărit și ne-am unit în rugăciune cu Papa atunci când a mers la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, pe 31 mai, pentru a se ruga rozariul pentru pace. Asta ne dă curaj să continuăm și să sperăm pacea”, a afirmat Preasfințitul Nil Lushcak, episcopul de Muncaci. „Nu putem să ne pierdem speranța, speranța care ne dă forță să continuăm în a face binele pentru ceilalți și să așteptăm ca într-o zi, cât de curând, să fie pace”, a afirmat ES Cardinalul Sandri, adresându-se reprezentantului Asociației Ucrainienilor, care a prezentat, pe cifre, numărul mare de refugiați care ajung în această zonă, din zonele bombardate: „Nu am fi putut să ne descurcăm fără asociațiile umanitare și fără Biserică, fără parohiile de aici. Simțim sprijinul tuturor încă din prima zi de război și vă rugăm să continuați să ne ajutați”. Cardinalul Sandri a mulțumit din inimă domnului Florin Pîrvu, Consulul României la Slatina, care a făcut posibilă această întâlnire cu autoritățile și cu episcopul Nil Lushcak, în cadrul Consulatului: „Suntem în Ghețemani, nu putem decât să sperăm la Înviere!”, a afirmat Eminența Sa. „Ajutorul dumneavoastră nu este doar material, ci și unul spiritual, ucrainenii vă simt apropierea și bunăvoința. Vă mulțumim!” a afirmat domnul consul la Slatina.

  Biroul eparhial de presă

Vizită la Consulatul din Slatina - întâlnire cu Preasfințitul Nil Lushcak, episcopul de Muncaci

Duminică 5 iunie 2022, la ora 10.00, în Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească în catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, cu ocazia aniversării a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj. Celebrarea va fi prezidată de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în prezența Eminenței Sale Card. Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a Excelenței Sale Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și a Preasfințiilor Lor, membri ai Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Celebrarea va putea fi urmărită în direct pe postul de televiziune Maria TV și Radio Blaj TV online.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de corala „Catolica” din Brașov. Totodată, la eveniment și-au anunțat prezența oficialități locale și centrale.

Data de 2 iunie 2019 rămâne întipărită în inimile românilor. Biserica Blajului l-a primit cu dragoste pe Succesorul Sfântului Petru și a trăit un eveniment unic și mult așteptat: beatificarea celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, pe Câmpia Libertății din Blaj. Ziua istorică s-a încheiat cu întâlnirea Sanctității Sale Papa Francisc cu comunitatea romilor din cartierul Barbu Lăutaru, unde s-a reafirmat grija Bisericii Catolice față de periferiile existențiale ale societății noastre.

Biroul Arhieparhial de Presă

FOTO: www.e-communio.ro

În perioada 4-6 iunie 2022, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, la deschiderea lucrărilor sinodale vor participa Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale și Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova. Duminică, 5 iunie 2022, ora 10.00, se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, iar în după-amiaza aceleiași zile, începând cu ora 16.30 este prevăzut un moment de rugăciune în Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Ioan Suciu” din cartierul „Barbu Lăutaru” din Blaj.

Sinodul Episcopilor îi reunește pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

Joi, 2 iunie 2022, de sărbătoarea Înălțării Domnului, comunitatea greco-catolică din Botiza (protopopiatul Iza-Vișeu) a trăit o dublă sărbătoare, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii, precum și de sfințirea mesei de altar și a icoanelor din noul iconostas al lăcașului de cult. În masa de altar au fost așezate sfintele moaște ale Sfântului Ambrozie. Ritualul sfințirii și Sfânta Liturghie Arhierească au fost celebrate de Preasfințitul Vasile Bizău, de la ora 11:00. Au concelebrat: părintele Vasile Codrea (protopop de Iza-Vișeu), părintele Iusco Vasile (protopop de Sighet),  părintele Griguța Simion, părintele Hotico Vasile (fost protopop de Iza-Vișeu) și alți preoți din Eparhie, invitați la sărbătoare. Răspunsurile la liturghie au fost date de corul parohiei Ieud.

La celebrarea liturgică a luat parte și o delegație de la Asociația Oeuvre d'Orient din Franța, care, în zilele 2 și 3 iunie 2022, se află în vizită în Eparhia noastră. Delegația vizitează centrul de refugiați de la Mănăstirea ,,Maica Îndurerată” - Sighetu Marmației și alte obiective din Eparhia de Maramureș. Fondată în urmă cu 166 de ani, asociația franceză ajută în mod regulat creștinii de rit oriental din 23 de țări, inclusiv România. Aceasta a finanțat mai multe proiecte ale Eparhiei noastre, inclusiv iconostasul nou sfințit din Botiza.   

„Sărbătoarea de azi ne spune că Dumnezeu rămâne pururea cu noi, cu cei care Îl iubesc și mărturisesc, cu cei care vor să se recunoască ucenici ai Lui” a afirmat PS Vasile în Cuvântul de Învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii. Și a continuat explicând: „Ucenicii primesc și ei această încredințare, fac și ei semne ale iubirii lui Dumnezeu și-L fac prezent pe Hristos Cel Înviat, prin lucrarea lor”. Sărbătoarea de azi ne spune că începe timpul Bisericii, predicarea apostolilor și din Faptele Apostolilor aflăm cum Biserica, la începutul ei, „prin semne și minuni, dă mărturie despre iubirea lui Dumnezeu, o iubire care în ochii omului este fragilă, dar care are putere precum sămânța care încolțește” . „Isus i-a binecuvântat pe apostolii Săi atunci când s-a despărțit de ei. Și această binecuvântare rămâne de-a pururi peste ucenicii Săi și peste creștinii din toate timpurile. Este gestul pe care Isus îl face atunci când ochii apostolilor nu mai pot să-L vadă. Le lasă binecuvântarea Sa, le promite darul Sfântului Spirit și îi trimite în lume să predice evanghelia iubirii Sale”. La fel rămâne și cu noi, ne lasă binecuvântarea Sa. „Binecuvântarea Domnului a reînnoit altarul nou sfințit de astăzi și astfel a mai pus o bornă de hotar în parcursul acestei comunități din Botiza. Altarul simbolizează mormântul lui Hristos, acolo unde constatăm că El a Înviat din morți, acolo unde aducem jertfa noastră de laudă și ea se transformă, prin harul lui Dumnezeu, în mireasmă bineplăcută. Iar altarul este un semn în memoria parcursului istoric al unei comunități”. La fel ca și Avram, care ridica un altar prin locurile prin care mergea, în drumul lui spre Țara Făgăduinței, tot așa și altarele din bisericile noastre ne amintesc de parcursul istoric al nostru, al creștinilor și al comunităților care le ridică”, a afirmat Ierarhul. „Sărbătoarea de azi ne invită să primim și noi binecuvântarea de sus”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău.

Părintele Griguța Simion, păstor al parohiei, a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru ajutorul și susținerea arătată în realizarea mesei de altar și a iconostasului, domnului Șimon Mihai, econom eparhial, protopopului Codrea Vasile și confraților preoți pentru ajutor și participare la evenimentul parohiei. A mulțumit domnului Pașca Viorel, prim curator, autorităților, meșterilor, consiliului curatoral și bunilor credincioși ai parohiei, precum și credincioșilor din alte parohii care s-au unit în rugăciune cu parohia Botiza.

Preasfințitul Vasile a mulțumit delegației de la Asociația Oeuvre d'Orient din Franța, care a fost prezentă la eveniment și a îndemnat credincioșii doritori să atingă și să sărute masa nou sfințită a Sfântului Altar. A înmânat, de asemenea, domnului Pașca Viorel, prim curator al parohiei, o diplomă de recunoștință pentru contribuția adusă la renovarea bisericii.

 

Date despre biserica din Botiza

Biserica a fost construită între anii 2003-2008, iar lucrările de construcție s-au desfășurat sub coordonarea părintelui Petru Solomeş (preot paroh în Botiza  între anii  2002-2015). Sfințirea bisericii a avut loc în data de 10 august 2008, fiind oficiată de către  Preasfinţitul Ioan Sişeştean (Episcop de Maramureș  între anii 1994-2011).

Lucrările de realizare a Sfintei Mese și a Iconostasului, finanțate de Asociația L'Œuvre d'Orient din Franța, s-au desfășurat în perioada 2019 – 2022, în timpul păstoririi preoților Ioan Călin Bot și Simion Griguţa, protopop de Iza-Vișeu fiind preotul Vasile Codrea.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfințim acest Sfânt Altar de Jertfă  si îl rugăm să reverse belșug de haruri peste toți binefăcătorii acestei sfinte biserici, iar celor trecuți din lumea aceasta, ctitori  și binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleșilor Săi.

Fie ca toți cei care vor intra în această sfântă biserică să-și găsească liniștea sufletească și rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu Cel întreit în Persoană: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Amin”, citim în hrisovul introdus în Masa Sfântului Altar din Botiza, cu ocazia sfințirii acesteia.

Biroul eparhial de presă

 

 

În urma constituirii Comisiei de Evaluare Oferte, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș deschide sesiunea de primire oferte privind construcția Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Sec. XX.

Ofertele se pot depune personal sau prin poștă la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, Baia Mare, Str. Vasile Lucaciu, nr. 50, Maramureș, până la data 09.06.2022 – ora 24:00.

Informații la telefon:

0040-262-213398 – Curia Eparhială

0742015160 – Pr. Mihai Grigor – Responsabil Sanctuar

Biroul eparhial de presă