„Vă doresc un An Nou binecuvântat, sub privirea milostivă a Domnului, în pace și în bucuria de a crește în înțelepciune și în har!” a urat Preasfinția Sa Vasile Bizău luni, 1 ianuarie, în prima zi a anului 2024, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, în parohia „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Preasfinția Sa, au concelebrat preoții slujitori ai parohiei, dar și alți preoți din oraș.
„În binecuvântare sunt cuprinse toate urările. Binecuvântarea înseamnă a aduce bucuria lui Dumnezeu, înseamnă plinătate de viață, plinătate de sens, plinătate de rost, plinătate de bucurie”, a afirmat Ierarhul de Maramureș după ce, făcând referire la textul evangheliei (Isus creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui – Lc. 2,20-21,40-52), a explicat cum noi toți creștem cu înțelepciunea și cu harul nu doar în succesiunea anilor, ci în măsura în care putem să ne apropiem de tainele lui Dumnezeu. O invitație, așadar, la a urmări creșterea noastră spirituală în anul care vine.
„Această apropiere este o căutare interioară și în același timp, o dorință profundă după Dumnezeu. Acea dorință profundă, precum orice dorință care se manifestă după ceea ce este valoros, face ca sufletul să crească în har și în înțelepciune”, a punctat PS Vasile, îndemnând credincioșii să își reînnoiască, la început de an, propunerile, dorințele și mai ales legătura strânsă cu Dumnezeu.
Biroul eparhial de presă
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Vreti sa primiti pe Email ultimele noutati?