Luni, 26 Februarie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

A luat sfârșit cea de-a douăsprezecea ediție a simpozionului „Arestarea Episcopilor”, desfășurată la Baia Mare în zilele de 28 și 29 octombrie 2016. Și dacă spunem 28 și 29 octombrie, aceste zile nu au fost alese întâmplător pentru desfășurarea evenimentului, ci sunt zilele în care, acum șaizeci și opt de ani, în anul 1948, întreg episcopatul greco-catolic din România a fost a arestat pentru refuzul de a se lepăda de credința greco-catolică și a semna trecerea la cea ortodoxă. Simpozionul a fost organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, în colaborare cu Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU), Filiala Baia Mare III (Sfântul Anton de Padova). 

Au fost zile intense din punct de vedere spiritual și cultural, întrucât simpozionul s-a deschis cu Sfânta Liturghie celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, vineri 28 octombrie, de la ora 18:00. Atmosfera de sărbătoare a fost sporită de cei peste douăzeci de preoți concelebranți îmbrăcați în veșminte de culoare roșie, ce amintește sângele martirilor bisericii noastre. În ziua de sâmbătă, 29 octombrie, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, a avut loc o serie de comunicări științifice pe teme ce privesc atât istoria Bisericii greco-catolice, de la înființarea ei in anii 1700 și până la venirea comunismului în România, când aceasta a fost pusă în ilegalitate de către guvern (lector dr. Ciprian Ghișa), cât și despre ceea ce s-a știut peste hotare despre situația catolicismului din România – faptul că informațiile treceau din țară înspre occident în special prin diplomații francezi prezenți la București, după ce Nunțiul Apostolic din acea vreme a fost declarat persoană non grata și expulzat din țară (prof. univ. dr. George Cipăianu). S-a vorbit despre istoria Bisericii Greco-Catolice în preocupările istoriografiei românești după 1989, comunicare prezentată de conf. univ. dr. Ion Cârja. Prof dr. Marius Bucur a vorbit despre modul în care s-a derulat procesul de arestare a celor șase episcopi greco-catolici, pe care l-a numit „unul ilegal și de conjunctură, neavând nicio bază legală”. Părintele lector dr. Ioan Tîmbuş a vorbit despre figura Episcopului Alexandru Rusu, primul eparh al Eparhiei de Maramureș, așa cum a fost descris el în dosarele securității, faptul că urmărirea constantă a activității lui a început cu mult timp înainte de proces (prin anii 1945-1946) și a continuat atât pe perioada în care a fost episcop de Maramureș, cât și după de a fost numit mitropolit al Bisericii Greco- Catolice. Conf. dr. Alin Tat a prezentat drepturile omului în filozofia lui Jaques Maritain. Prezentările, moderate de prof. Lucian Miclăuş, au fost unele de înaltă ținută științifică, culturală și au răspuns așteptărilor persoanelor din public, care s-au întors spre casă cu un important bagaj de cunoștințe și clarificări asupra a ceea ce însemnat perioada neagră a Bisericii noastre. Inițiatorul acestui eveniment în anul 2005 a fost pr. Mesaroș Simion, care, împins fiind de faptul că „în cartea despre memoriile cardinalului Iuliu Hosu, data de 28 și/sau 29 octombrie 1948 a fost pomenită de 36 de ori”, a avut ideea organizării acestui simpozion, tradiție ce se menține de doisprezece ani.

Preasfințitul Vasile Bizău, prezent în sală pe durata întregii sesiuni de comunicări, a mulțumit la final distinșilor profesori universitari de la Cluj, „care, an de an, propun un eveniment cultural în orașul nostru”, celor care au fost implicați în organizare, în special Asociației AGRU, pentru „străduința de a coaliza intelectualitatea românească, în primul rând pe cea greco-catolică și de a-și aduce aportul în mod pozitiv la transmiterea mesajului evanghelic în comunitățile și instituțiile în care activează fiecare membru al asociației… Vreau să felicit pe membrii AGRU, care se luptă la fel ca și noi toți, ca și întreaga Biserică a noastră, lupta cea bună în a promova valorile, a cultiva persoanele și întâmpină la fel de multe obstacole ca și noi toți... Însă acesta nu este un lucru care să ne oprească din a construi pe mai departe profilul moral, spiritual și religios al creștinului de astăzi, care trece si prin personalismul lui Jaques Maritain, pe care Biserica îl acceptă în forma lui de sorginte creștină”, a spus Ierarhul. Preasfințitul a invitat, de asemenea, participanții să privească fiecare lucru dintr-o perspectivă pozitivă, deoarece, aceasta este „cea care clădește… Eu cred că noi putem să construim și comunitatea greco-catolică poate să construiască privind exemplul celor care au fost înaintea noastră, a celor care au avut acest spirit al pozitivității din perspectiva aceasta de a ne aduce aportul și a construi”, a afirmat Preasfințitul Vasile la sfârșitul simpozionului.

Biroul eparhial de presă

 

Comunitatea greco-catolică din Târșolț (Țara Oașului) s-a bucurat miercuri, 26 octombrie, de prezența Preasfinției Sale Vasile Bizău în mijlocul ei. Cu ocazia hramului bisericii „Sfântul Dumitru”, Ierarhul Eparhiei a celebrat aici Sfânta Liturghie de la ora 11:00. Au concelebrat unsprezece preoți din protopopiatul Țara Oașului și nu numai, în frunte cu pr. protopop Iacob Feier și pr. paroh Ioan Zbona.

În cuvântul său de învățătură, Eparhul a vorbit despre dreptate, atribut care ar trebui să caracterizeze comportamentul și gândurile creștinului, cu toate că, el trebuie să fie conștient de rezistența pe care i-o vor opune cei nedrepți: „Atâta timp cât creștinul proclamă faptele Împărăției și trăiește conform logicii Împărăției lui Dumnezeu, va avea întotdeauna o opoziție din partea celor care sunt fără de Dumnezeu. Vedem aceste forme de luptă, de persecuție sau de excludere atunci când un om trăiește cucernic. Atunci când un om trăiește în Hristos, nu primește întotdeauna o ospitalitate din partea celorlalți, ci dimpotrivă... Și asta se întâmplă deoarece faptele lui bune sunt o mărturie asupra faptelor rele ale celorlalți. Atunci când un om trăiește în dreptate, în adevăr, în sinceritate, nu va fi primit cu bucurie de cei care au un altfel mod de viață, de cei care trăiesc în minciună, de cei care trăiesc din invidie, din complot… pentru că un om care este drept, descoperă faptele rele ale celorlalți prin simplă prezența lui. Și de aceea ne spune Mântuitorul Hristos că și pe voi vă vor prigoni, dar rămâneți în Mine pentru că Eu am biruit lumea”… „Așa cum biruința este a lui Hristos, tot așa, biruința în viață este a celui care rămâne în Hristos, este a celui care rămâne statornic și fidel Lui”.

Ierarhul a vorbit apoi despre statornicia în credință: „Statornicia este o virtute apreciată de Biserică și plăcută lui Dumnezeu. Dacă am pornit pe un drum în viață, să căutăm să rămânem pe acel drum. Dacă suntem, din mila lui Dumnezeu, statornici în Biserica pe care o știm prin ce încercări a trecut, să rămânem statornici în Biserica Greco-Catolică… La fel, în viața de familie și în toate proiectele mari pe care omul și le asumă în viață”, a spus Preasfințitul Vasile, îndreptându-și cuvintele sale în special  spre comunitatea greco-catolică din Târșolț.

La sfârșit, părintele paroh Ioan Zbona a mulțumit din suflet Preasfințitului pentru prezența în parohie, afirmând: „vă asigurăm că inima comunității din Târșolț nu este departe de Baia Mare (oraș în care se află sediul Episcopal), așa cum simțim că nici a dumneavoastră nu este departe de Târșolț. Vă așteptăm, așadar, de fiecare dată cu bucurie în mijlocul nostru, împreună cu întreg comitetul parohial și întreaga parohie de aici”. Părintele a mulțumit, de asemenea, colegilor preoți, părintelui protopop și tuturor credincioșilor care s-au făcut oaspeți la sărbătoarea parohiei. Evenimentul s-a încheiat cu un moment de socializare și o agapă frățească pregătită de credincioșii greco-catolici din comuna Târșolț.     

 Biroul eparhial de presă

 

În zilele de 28 si 29 octombrie a.c. va avea loc la Baia Mare Simpozionul comemorativ „Arestarea Episcopilor”, Ediția XII.

Evenimentul este organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, în colaborare cu Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU), Filiala Baia Mare III (Sfântul Anton de Padova). Simpozionul are loc anual din anul 2005 și își propune să comemoreze acea noapte neagră a istoriei Bisericii Greco Catolice din România, noaptea dintre 28 și 29 octombrie 1948, în care întreg episcopatul Bisericii noastre a fost arestat pentru refuzul de a se lepăda de credința greco catolică. 

 

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI

Evenimentul se va deschide VINERI, 28 octombrie, ora 18:00, cu Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Vasile Bizău la Biserica ”Sfânta Maria” din Baia Mare;

SÂMBĂTĂ, 29 octombrie, ora 10:00 - la Centrul Universitar Nord (str. Victoriei, nr. 76), Facultatea de Litere, vor avea loc o serie de Comunicări Științifice, în ordinea următoare: 

1. Prof. univ. dr. George Cipăianu - Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie - Ce se știa peste hotare despre situația catolicismului din România 1946-1955;

2. Prof dr. Marius Bucur - Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie -

Procesul episcopului Alexandru Rusu din 1956;

3. Conf. univ. dr. Ion Cârja - Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie -Istoria Bisericii Greco-Catolice în preocupările istoriografiei românești după 1989;             

Pauză

4. Conf dr. Alin Tat - Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Greco-Catolică - Drepturile omului în filozofia lui Jaques Maritain;

5. Lector dr. Ciprian Ghișa - Transylvania College|The Cambridge International School in Cluj - Imaginea papei in mentalul colectiv greco-catolic în perioada interbelică;

6. Lector dr. Ioan Tîmbuş - UTC, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Departamentul de Ştiinţe Socio-umane, Teologie, Arte - Mărturii despre dr. Alexandru Rusu, episcop şi mitropolit din dosarele Securităţii.

7.Cuvântul participanţilor. Moderator: prof. Lucian Miclăuş.

Vă așteptăm să participați în număr cât mai mare!

Episcopia Greco-Catolică de Maramureș

Asociația AGRU - Filiala Baia Mare III

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, douăzeci de credincioși din parohia Vișeu de Sus, împreună cu părintele paroh Ștefan Chindriș au făcut un pelerinaj la Poarta Milostivirii, deschisă pe data de 10 decembrie 2015 la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Odată ajunși aici, în jurul orei 10:00, credincioșii au trecut prin Poarta Sfântă și au rostit rugăciunile pentru primirea indulgenței plenare: Tată Nostru, Născătoare de Dumnezeu și Crezul. Au participat apoi la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău. Au concelebrat: pr. Indrea Mircea (paroh al parohiei „Sfânta Maria”) și pr. Chindriș Ștefan.

Pelerinii și-au continuat apoi drumul cu o vizită la mănăstirea surorilor baziliene, „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare, unde au participat la Binecuvântarea Euharistică, de la ora 12:30.

În drumul de întoarcere spre casă, grupul s-a oprit la biserica greco-catolică din Șișești, unde părintele paroh Horț Gabriel s-a făcut gazdă primitoare și a prezentat pelerinilor atât istoria bisericii ctitorită de Vasile Lucaciu, cât și Casa memorială Vasile Lucaciu și Școala Confesională de aici. La Șișești, credincioșii au participat la Paraclisul Maicii Domnului, oferindu-i Preacuratei Fecioare Maria această zi de har și rugăciune.  

„Această zi a fost pentru grupul nostru de credincioși, o zi încărcată de emoție și trăire spirituală profundă, o zi trăită în comuniune și împărtășire. Mulțumim Domnului pentru prezenta P.S. Vasile în mijlocul nostru, care a celebrat Sf. Liturghie, zidindu-ne sufletește prin cuvântul de învățătură despre milostivirea lui Dumnezeu revărsată asupra tuturor”, a spus părintele Chindriș în urma pelerinajului.

Biroul eparhial de presă

 

 

Miercuri, 19 octombrie, a avut loc la Sighetu Marmației, în Capela Martirilor și Mărturisitorilor, întâlnirea anuală de rugăciune cu membrii Reuniunii Mariane din protopopiatele de Sighet și Iza-Vișeu. Într-o atmosferă de bucurie generată de reîntâlnirea și comuniunea de rugăciune, programul spiritual a început în jurul orei 17:00, cu rugăciunea „Acatistul Maicii Domnului”. A urmat un moment de reculegere și meditație, după care a fost prezentată o cateheză. Pornind de la cuvintele Sfântului Pavel din Epistola către Efeseni cap. 2,4: ,,Dumnezeu fiind bogat în îndurare”, cateheza a avut ca temă Milostivirea Divină, exprimată în Sfânta Scriptură, în psalmi sau diverse parabole.  Această experiență a milostivirii este trăită într-un mod plenar de către Fecioara Maria, iar momentul Bunei Vestiri este confirmarea acestei trăiri, de unde și motivația Bisericii de a o proclama ca ,,Maică a Milostivirii”.

A urmat apoi rugăciune Rozariului cu cele cinci mistere de mărire, care au fost însoțite fiecare de câte o meditație, citite de către preoții prezenți la întâlnire. Câteva momente de reculegere în liniște au încheiat apoi meditațiile asupra misterelor rozariului. Programul de rugăciune s-a încheiat cu recitarea în comun a rugăciunilor prescrise de Biserică pentru primirea indulgenței: Tatăl nostru, Născătoarea și Crezul. Părintele Bot Ioan a citit Evanghelia de la Luca cap.6, în care Mântuitorul ne invită să fim milostivi asemenea Tatălui, care este milostiv și cu cei nemulțumitori sau răi. A fost rostită apoi rugăciunea Sfântului Părinte Francisc, concepută special pentru anul pastoral al milostivirii, care se apropie încet de sfârșit. Primind binecuvântarea finală, toți au mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile primite, pentru cele două ore și jumătate de comuniune de rugăciune și meditație. Înainte de a se îndrepta spre casele lor, toți oaspeții au fost invitați să guste din bunătățile pregătite pentru  trup, de către doamnele marianiste din Sighetu Marmației. Agapa frățească a încheiat o seară deosebit de frumoasă, în care am rămas uniți în rugăciune și credință, împreună cu Fecioara Maria, spre Isus.

                                                                                   Preot protopop Iusco Vasile    

 

Sute de copii din Eparhia greco-catolică de Maramureș s-au alăturat inițiativei asociației pontificale Kirche in Not de a se ruga Rozariul pentru unitate și pace în lume. Acțiunea, ajunsă în acest an la a unsprezecea ediție, este organizată anual din 2005 de către asociația pontificală și în fiecare an, rugăciunile copiilor se înalță către Bunul Dumnezeu cu o intenție anume. În acest an, pe data de 18 octombrie, un milion de copii din întreaga lume s-a rugat pentru copiii din Siria, „victime inocente ale unui război nesfârșit”, citim pe site-ul creat cu scopul de a informa asupra acestei inițiative: www.millionkidspraying.org.

Cuvintele sfântului Pius din Pietrelcina (Padre Pio, cum îl cunoaștem cu toții): „Când un milion de copii se vor ruga împreună Rozariul, lumea se va schimba” îndrumă anual organizatorii spre a ajuta la desfășurarea acțiunii, în speranța că ele se vor adeveri cât mai repede. În acest an, imaginea care a ghidat organizarea Rozariului a fost cea a micuțului copil sirian de cinci ani, Omran Daqneesh din Alepo, care a fost filmat în luna august șezând într-o ambulanță, cu fața plină de noroi și sânge, terorizat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, atât de șocat, încât nici n-a mai avut putere să reacționeze atunci când și-a pus mâna pe fața rănită și însângerată. N-a plâns! Kirche in Not, la vederea acestor imagini, își pune întrebarea: „Ce viitor au aceste generații care își trăiesc copilăria în aceste condiții limită? Cum pot fi ajutate?” (http://www.aiuto-chiesa-che-soffre.ch/). Și ca răspuns, îndeamnă toți creștinii să-și îndrume copiii, grupurile parohiale, grupurile de copii din școli, spre a se întâlni într-o zi la aceeași oră pentru a recita împreună Rozariul către Sfânta Fecioară, mama lor din Ceruri, rugând-o ca aceste situații să ia sfârșit.

Astfel, în Eparhia noastră, mai multe parohii au organizat marți, 18 octombrie, momentul de rugăciune cu acest scop. La Baia Mare, în biserica „Bunavestire”, grupului de copii din parohie s-au alăturat copii de la Școala Octavian Goga, însoțiți de profesoarele Alina Sofineti și Codruța Slezinger și copii de la Colegiul de Arte, însoțiți de profesoara Mariana Hancis. Cu toții împreună au rostit Rozariul de durere pentru pacea în lume. De asemenea, la școala confesională „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, s-a organizat un moment de rugăciune cu toți copiii de grădiniță și de școală. Momentul a cuprins atât recitarea unei rugăciuni libere, creată de copii, cât și o activitate liberă, un desen, prin care copiilor li s-a cerut să transmită modul în care văd ei pacea. La biserica greco-catolică din Târșolț (Țara Oașului) s-au adunat zeci de copii veniți de la Școala din localitate, împreună cu cadrele didactice și directoarea școlii (Ana Maria Zbona) pentru a se ruga Rozariul de durere pentru pace și unitate. De asemenea, acțiunea s-a desfășurat la Strâmtura, Vișeu și alte localități din Eparhie. Mulți părinți s-au rugat cu copiii acasă, pe drum, în mașină sau acolo unde s-au aflat la momentul respectiv, dat fiind faptul că asociația Kirche in Not a cerut, pe cât posibil, să se recite Rozariul la ora 9 dimineața, pentru a fi în sintonie cu toți copiii din lume.

Biroul eparhial de presă

 

Duminică, 9 octombrie, la Ieud a avut loc sfintirea monumentului ridicat în cinstea învățătorului Petru Bilțiu Dăncuș, mort în anul 1907 și înmormântat în Ieud, localitatea sa natală. Oficiul de sfințire, precum și parastasul în memoria învățătorului, a fost oficiat de către părintele paroh Ioan Costin, împreună cu părintele Bilțiu Ioan (strănepot al învățătorului). 

Învățătorul și folcloristul Petru Dăncuș a scris piesa „Viflaimul”, în limbajul pe care-l puteau înțelege oamenii de la sat din acea vreme, scenetă jucată și în prezent anual la Ieud, de Crăciun. Pe lângă aceasta, a lăsat în manuscris o Colecție de 138 de hori, strigături, glume și basme culese din popor, cu scopul de a compune o imagine a modului de a trăi și gândi a săteanului român. Opera a apărut postum.

Monumentul a fost ridicat prin contribuția deosebită a neamurilor învățătorului și este așezat în curtea bisericii vechi (din șes) din Ieud.

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 00:00

Hram în parohia ucrainiană din Sighet

Vineri, 14 Octombrie, a avut loc la Sighetu Marmației hramul bisericii ucrainene „Acoperământul Maicii Domnului”. Programul de rugăciune a început joi seara cu Vecernia Mare și Litia, urmată a doua zi de Utrenie și Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de P.S. Vasile Bizău. Sfânta Liturghie a fost concelebrată de 24 preoți ucraineni și români, dintre care doi protopopi: protopopul de Sighet și protopopul Ciscarpatin Ucrainean și un diacon. La Liturghie au participat aproximativ 200 de credincioși din diferite parohii ucrainene și române. Un autobuz de credincioși s-a deplasat din Remeți, localitatea natală a părintelui paroh Dubovici Mihai (Vicar pentru Ucrainieni) și mulți alții au venit din localitățile învecinate.  

„A fost o zi însorită și minunată. Toată săptămâna a plouat, iar ziua hramului a fost însorită. Maica Domnului a făcut în așa fel ca ziua închinată ei să fie cea mai frumoasă a săptămânii”, a spus părintele Dubovici în urma evenimentului.

Biroul eparhial de presă



 

Duminică, 16 Octombrie 2016 00:00

Pelerini la Porțile Milostivirii

Anul pastoral dedicat milostivirii divine se apropie încet de sfârșit. Pentru a marca intr-un mod deosebit semnificația ,,Porților Milostivirii”, deschise în bisericile greco-catolice, un grup de pelerini din municipiul Sighetu Marmației și-au propus un pelerinaj la trei porți ale milostivirii, un semn exterior al drumului de credință interior, la care sunt chemați credincioșii, pentru a deveni instrumente vii ale milostivirii lui Dumnezeu.

Astfel, sâmbătă 15 octombrie a.c., grupul de pelerini însoțit de părintele protopop Iusco Vasile și părintele Florea Vasile, după ce au participat la Sfânta Liturghie, au pornit la drum către prima poartă a milostivirii, amenajată în biserica ,,Sfinți Arhangheli” din Satu Mare. În drum spre Satu Mare au poposit câteva momente la mănăstirea baziliană din Prilog. În acest spațiu de liniște și reculegere, pelerinii s-au rugat Paraclisul Maicii Domnului. Au împărtășit de asemenea bucuria de a se ruga și a atinge icoana Maicii Domnului, cândva prezentă în mănăstirea de la Bixad. După ce au mulțumit pentru primire și pentru momentele spirituale înălțătoare trăite aici, pelerinii si-au continuat drumul spre poarta milostivirii de la biserica ,,Sfinții Arhangheli”. Ajunși în biserica din Satu Mare, grupul de pelerini s-a recules, au recitat psalmul 24/25 (un psalm al milostivirii) și au rostit în cor rugăciunile cerute pentru obținerea indulgenței: Tatăl nostru, Născătoare și Crezul. La sfârșitul rugăciunilor pr. Iusco Vasile a rostit rugăciunea compusă de Papa Francisc, special pentru Anul Milostivirii. Acest grup de rugăciuni au fost recitate în fiecare lăcaș de cult care a fost vizitat. 

După vizita la Satu Mare, pelerinii s-au îndreptat spre a doua poartă a milostivirii, situată în biserica greco-catolică din Șimleul Silvaniei. A fost ales acest oraș deoarece în fiecare an un grup de tineri pleacă intr-un pelerinaj în sens invers, pentru a-i comemora pe martirii Bisericii Greco-Catolice, decedați în închisoarea de la Sighet. Ajunși aici, au intrat prin a doua poartă a milostivirii și au recitat Rozariul Divinei Îndurări. În această biserică se află o copie în mărime reală a Giulgiului de la Torino, înaintea căreia pelerinii s-au rugat devoțiunea celor cinci răni ale Domnului. Au intonat un imn marian și, mulțumind lui Dumnezeu și-au îndreptat pașii spre a treia poartă a milostivirii. În drumul spre Baia Mare, grupul a poposit timp de o oră în spațiul primitor și unic al mănăstirii de la Prislop. După citirea unui alt psalm al milostivirii și rugăciunile comune, preotul Pop Romul a prezentat pelerinilor traseul moaștelor prezente pe altar și pictura bisericii, unică în Eparhia de Maramureș și de o frumusețe rară. Fiecare cadru exprimă un adevăr teologic, îmbrăcând astfel edificiu în icoane care vorbesc despre creație și mântuire, o adevărată Sfântă Scriptură în imagini. Pelerinii au fost invitați să treacă prin altar pentru a se închina și atinge moaștele prezente pe Sfânta Masă și, după ce au mulțumit lui Dumnezeu și preotului Romul pentru prezentare, au pornit spre Baia Mare pentru un ultim popas spiritual.

În biserica ,,Sfânta Maria”, grupul de pelerini a trecut prin a treia poartă a milostivirii și a reluat programul spiritual de recitare a unui psalm, împreună cu recitarea celorlalte rugăciuni comune. Aici a fost citit un pasaj din Evanghelia după Ioan, în care se vorbește despre Cristos - Pâinea Vieții, și explicat pelerinilor în sensul în care Domnul este hrană pentru trup și pentru suflet, El este Izvorul Milostivirii și a harului. După acest ultim popas, grupul s-a îndreptat spre Sighetu Marmației. Pe toată durata traseului a fost o atmosferă de rugăciune și meditație. În mijlocul de transport, cei doi preoți au condus Rozariul, au citit meditații la misterele recitate și s-au intonat pricesne de către toți pelerinii. La întoarcere, au încheiat ziua cu rugăciunea de seară, rostită în comun în mijlocul de transport, mulțumind lui Dumnezeu pentru ziua frumoasă, pentru pacea și liniștea sufletească trăită în această zi, precum și pentru toate darurile primite, de la ,,Cel ce este milostiv și iubitor de oameni”.   

                                                       Protopopiatul Sighetu Marmației

 

 

 

 

Duminică, 16 octombrie 2016, comunitatea greco-catolică din Finteușu Mic s-a bucurat de prezența în mijlocul ei a Preasfințitului Vasile Bizău, care a celebrat Sfânta Liturghie în biserica parohială de aici. Evenimentul a fost organizat de părintele paroh Brăhaița Ioan, „în semn de mulțumire pentru toți cei care i-au fost alături în momentele de încercare a vieții, în special Bunul Dumnezeu și Preacurata Fecioară Maria, dar și colegi preoți și credincioși din Eparhie”. La liturghia  concelebrată de un sobor de opt preoți, au participat credincioși veniți din parohiile învecinate și din parohiile în care părintele a slujit în trecut.

În Cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Vasile a vorbit despre Cuvântul lui Dumnezeu, care este un Cuvânt viu, ceea ce înseamnă că „el lucrează profund în inimile noastre” și de aceea, bucuria credincioșilor care participă la Sfânta Liturghie „este una spirituală, pentru că și-n acest an se amintește importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră”, a spus Ierarhul referindu-se la Pilda Semănătorului din Evanghelia duminicii. „Cuvântul este modalitatea prin care omul transmite ceea dorește să comunice. De aceea, el este expresia persoanei… De obicei, noi nu punem un accent deosebit pe cuvântul uman și de aceea vedeam atât de mulți oameni care nu-și respectă cuvântul; ei consideră cuvântul ca pe ceva gratuit, care nu are o valoare și astfel, ei consideră că e totuna dacă, cuvântul lor se împlinește sau nu; în schimb, recunoaștem că cei care nu se țin de cuvânt, nu sunt persoane adevărate, nu sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care atunci când a fost rostit, se și împlinește. Și ne spune Sfânta Scriptură că lumea aceasta a fost creată prin Cuvânt. Dumnezeu a spus: Să fie! Și s-a făcut”. Relatând modul în care Cuvântul lui Dumnezeu devine realitate, Arhiereul a explicat cum, acelaș Cuvânt poate acționa în inima noastră, a oamenilor: „Ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, primindu-l în inima noastră și pregătind inima noastră pentru acest Cuvânt, el încolțește, crește, dă rod și apoi hrănește și pe alții”.  

La Sfârșitul celebrării, îndreptându-și mulțumirile către Preasfinția Sa Vasile Bizău, părintele Ioan Brăhaița a afirmat: „Asemenea lui Isus care a propovăduit în ținutul Galileii, dumneavoastră ați venit astăzi să propovăduiți în comunitatea din Finteușu Mic, care v-a așteptat cu drag în această zonă a Chioarului. Astăzi dumneavoastră ați venit să aruncați sămânța cea bună, Cuvântul divin, ca să aducă roadă în ogorul sufletelor noastre și pentru aceasta vă mulțumim din suflet!”. Mulțumirile parohului s-au îndreptat apoi înspre toți preoții, preotesele, surorile baziliene (unde părintele a slujit trei ani și jumătate), surorilor lauretane, domnul primar și toți credincioșii care au răspuns pozitiv invitației de a participa la sărbătoarea parohiei din Finteușu Mic.

În cadrul aceleiași zile, Preasfințitul a binecuvântat Crucea și grota Sfintei Fecioare ridicate de către familia părintelui Brăhaița în curtea casei lor din Finteușu Mare, ca mulțumire lui Dumnezeu și Sfintei Fecioare pentru tot ajutorul primit.    

Biroul eparhial de presă