Joi, 02 Mai 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Filmul „Cardinalul”, semnat de regizorul Nicolae Mărgineanu va fi proiectat joi, 23 ianuarie 2020, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal din Baia Mare. Biletele se pot cumpăra online de aici, la prețul de 12 Ron. 

Filmul a fost un succes în orașele în care a fost proiectat până acum și a venit acum rândul Maramureșului să se facă gazdă acestei pagini din istoria Bisericii Greco-Catolice, ferm opozant al regimului comunist, prin arhierei de mare însemnătate, drepți și iubitori de dreptate.

„De multe ori m-am gândit că Iuliu Hossu de acolo de sus ne urmărește. Uneori aveam senzația că este foarte aproape de noi”, a afirmat regizorul Nicolae Mărgineanu într-un interviu publicat pe 6 noiembrie 2019, semnat Emilia Chebac.

,,În filmul Cardinalul, inspirat din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu am avut ocazia să urmăresc un destin exemplar, de la crainic al Marii Uniri din decembrie 1918, la penitenciarul de exterminare din Sighet, numit și „temnița elitelor”, unde mulți dintre cei închiși, înalți demnitari sau prelați uniți, au plătit cu viața. Au urmat apoi pentru Iuliu Hossu 15 ani în domiciliu forțat, până la moartea sa de martir al neamului. Un om a cărui conștiință nu a putut fi înfrântă. Și nu numai el, ci și colegii săi de suferință, preoții care au răbdat închisoarea cu smerenie și demnitate. Constatase cineva, dintre cei care studiaseră dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului, că au fost 12 episcopi greco-catolici întemnițați în România și nu a trădat niciunul dintre ei. Frumoasă remarcă! Cred că în peisajul atât de divers al filmului românesc este bine să existe şi un film închinat acestor martiri ai neamului. O istorie încă ignorată şi pe care, din păcate, unii o vor uitată”, a declarat regizorul Nicolae Mărgineanu.

Întrebat, în cadrul conferinței de presă ținută pe data de 16 noiembrie 2019, la Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, despre cum i-a venit ideea acestui film, regizorul a afirmat: “Prima încercare de a face un scenariu a fost în urmă cu 11 ani, după ce citisem cartea de Memorii a Episcopului Iuliu Hossu, care m-a impresionat. Am rămas profund impresionat de vizita trimisului Papei, Giuseppe Cheli, din 1969, foarte bine redată și m-am simțit bine ca român să văd un astfel de exemplu din partea unui prelat. Foarte puțini în situația lui ar fi procedat la fel: foarte frumos a spus că el rămâne aici între credincioși (deși ar fi putut merge definitiv la Roma), așa cum a fost păstorul turmei întreaga lui viață”.

Cât despre Radu Botar, actorul care interpretează rolul principal, acesta afirmă, într-un alt interviu semnat Emilia Chebac: „Mă emoționează să văd cum lacrimile de durere de la începutul filmului se transformă, spre final, în lacrimi de bucurie. În asta constă forța „Cardinalului” să vezi că la final sclipește lacrima fericirii”.

„Cardinalul” este semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma. Rolul Episcopului Iuliu Hossu este interpretat de actorul Radu Botar, alături de care joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor. Filmul rulează în această perioadă în aproape toate orașele din țară. Pe pagina de facebook dedicată lui, https://www.facebook.com/cardinalul/, sunt disponibile informații despre următoarele proiecții, articole, interviuri și mărturii.  

Biroul eparhial de presă

 

 

„Biserica Unirii tuturor românilor” din Șișești, așa cum a fost numită de către ctitorul său, părintele Vasile Lucaciu, a îmbrăcat, ca în fiecare an de 1 Decembrie, straie de sărbătoare și s-a pregătit să primească numeroșii credincioși veniți să celebreze aici cea de-a 101-a aniversare a României Mari.

Tricolorul atârnat pe fațada bisericii, precum și coroanele, jerbele de flori depuse la mormântul Leului de la Șișești a introdus participanții în acel climat de sărbătoare națională, care te face și mai iubitor și mai responsabil de ceea ce se întâmplă în jurul tău și în țara ta.

Ziua a început cu Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu părintele paroh, Gabriel Horț și un sobor de preoți din Eparhie. La finalul Sfintei Liturghii s-a celebrat, ca în fiecare an, ritualul parastasului și depunerea de coroane la mormântul părintelui Vasile Lucaciu, îndrăzneț luptător pentru drepturile românilor din Transilvania și pentru Marea Unire.    

În cuvântul de învățătură, pornind de la Evanghelia Duminicii, Preasfințitul Vasile a vorbit despre responsabilitatea cu care noi, creștinii, trebuie să ne înmulțim talanții primiți de la Domnul și să avem grijă, mai întâi de sufletul nostru, dar să nu uităm de responsabilitatea față de țara pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri: „Viața este un dar și noi vom da socoteală despre cum l-am folosit și cum el a rodit…  Roadele care ni se cer sunt roadele iubirii: cât înmulțim iubirea lui Dumnezeu în lumea aceasta, cum se vede imaginea iubirii lui Dumnezeu în lume, cum creștinii își înmulțesc acest dar, ca să aibă ce să-i prezinte Domnului”. Responsabilitatea noastră, însă, se extinde și la modul în care contribuim, prin talentul nostru, să schimbam lumea în care trăim: „Azi suntem în sărbătoarea națională a României și privim cu o anumită reverență spre trecut, pentru jertfa celor care au crezut într-un ideal și care au împlinit un vis, acela de a dărui o țară copiilor lor, o țară întregită. S-au gândit și înspre viitor și chiar dacă a trebuit ca ei să se jertfească, au hotărât să lase ceva mai bun după ei. Rămâne și datoria noastră să privim înspre viitor, ca să lăsăm o țară mai bună celor care vor veni după noi. Dar pentru ca această țară să fie mai bună, este nevoie să aducem roade și în special, roade spirituale, fructele credinței, să fim înrădăcinați în credință și prin credință să ne aducem aportul nostru la ceea ce este binele comun”, a explicat Ierarhul. La final, Preasfințitul Vasile a invocat ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Eparhiei noastre, „care să ne rămână mamă pe mai departe și noi fiii ei iubitori”.

Un alt moment solemn a fost cel al intonării Imnului Național, urmat de un program cultural-artistic, în cadrul căruia au urcat pe scenă: copiii școlii Vasile Lucaciu din Șișești, Ansamblul Folcloric Vasile Lucaciu din Lucăceni, Ansamblul Vasile Lucaciu din Șișești, Adriana Țura, Georgiana Ghișa, Maria Luiza Mih, Monica & The New Band.

Evenimentul a fost organizat de către Parohia greco-catolică Șișești, în colaborare cu Primăria Șișești.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

  

Duminică, 24 noiembrie a.c., Preasfințitul Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei ,,Cristos - Regele Universului” din Sighetu Marmației, unde a luat parte la sărbătoarea hramului parohiei păstorite de părintele Florea Vasile.

Aflându-se aici, în acest oraș semnat de o profundă istorie de mărturie și credință, Ierarhul a explicat felul în care se apropie de fiecare dată de această localitate: „De fiecare dată când vin la Sighet, o fac cu o anumită reverență și aceasta pentru tot ceea ce a însemnat istoria acestui oraș, istoria Bisericii noastre, care are aici o mărturie și o rădăcină adâncă pentru tot ceea ce a însemnat trecutul. De aceea astăzi, pentru prima dată, am adus cu mine o cruce. Este crucea care prin tainice miracole a supraviețuit de la Catedrala noastră din Baia Mare și a ajuns până la mine în urmă cu câteva luni. Este crucea catedralei din timpul când Preasfințitul Alexandru celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În sens simbolic al regalității lui Isus răstignit pe cruce, am adus această cruce cu mine și este pe altar. Isus Hristos, Regele Iudeilor – avem mereu prezent atunci când privim crucea. Isus Hristos, rege pe crucea care devine tron… un rege încununat cu spini”.

Acest mod de a se propune al lui Dumnezeu, prin Isus, este unul care schimba cu totul modul de a privi regalitatea, este unul care nu se încadrează în mentalitatea de atunci și de acum a sferei politice, religioase, dar și a oamenilor care strigau: „Dacă tu ești Mesia și i-ai salvat pe alții, de ce nu te salvezi și pe tine?”. Isus tace. Mentalitatea celor care strigau către Isus să se salveze, „nu corespunde realității pe care Dumnezeu dorește să ne-o descopere prin fiul său”. În Isus Hristos pe cruce vedem revelată iubirea lui Dumnezeu, care tace în fața propunerilor de a se mântui pe sine. Isus nu se caută pe sine, ci este întruparea iubirii lui Dumnezeu pentru noi și tot ceea ce a săvârșit a fost în favoarea celor pe care i-a întâlnit și a venit să ne însoțească, ca un frate mai mare, să ne descopere acest chip al lui Dumnezeu, care este iubire desăvârșită, prin generozitate, oferirea de sine”, a afirmat Preasfințitul Vasile în cuvântul de învățătură.

La invitația părintelui paroh, au participat la sărbătoare: părintele protopop de Sighet, Iusco Vasile și un sobor de preoți din protopopiat și din protopopiatele învecinate, precum și numeroși credincioși din Sighet și din împrejurimi. Părintele Florea a mulțumit cu drag tuturor pentru prezență și i-a invitat pe toți la o agapă frățească oferită de credincioșii parohiei gazdă.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Ajuns la cea de-a 21-a ediție, tradiționalul Concert de colinde al Eparhiei Greco Catolice de Maramureș, cu titlul „Sosit-a Crăciunul Iară”, se va desfășura pe data de 22 decembrie, de la ora 17:00, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare (Bd. Independenței, nr. 12).  

Concertul va fi deschis de Corul Școlii „Alexandru Rusu”, urmat de corurile din următoarele parohii:   

Parohia Negreia – Protopopiatul Baia Mare

Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel – Protopopiatul Satu Mare

Parohia Vișeu de Jos – Danova - Protopopiatul Iza-Viseu

Parohia Sfântă Treime, Negresti Oaș (corul de copii) - Protopopiatul Oaș

Parohia Șurdești (corul de copii) - Protopopiatul Mănăștur

Parohia Porumbești, Cidreag – Protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare

Parohia Coștiui – Protopopiatul Ciscarpatin de Maramureș

Parohia Ciolt, corul „Armonia Chioreana” - Protopopiatul Chioar

Parohia Călinești - Protopopiatul Sighet

 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

În prima duminică din Postul Crăciunului, a Bogatului nebun căruia i-a rodit țarina, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia greco-catolică Șomcuta Mare, Protopopiatul Chioar.

În curtea bisericii, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de primarul orașului Șomcuta Mare, domnul Gheorghe Buda, de părintele Vasile Buteanu, paroh și protopop de Chioar precum și de ceilalți preoți din Protopopiatul Chioar. Sfânta Liturghie a fost celebrată în interiorul bisericii, răspunsurile fiind date de corul bisericii, condus de absolventul de teologie, Vlad Mărieș.

La momentul predicii, pornind de la Evanghelia Duminicii, Preasfinția Sa, a subliniat esența vocației omului: În măsura în care omul reușește să  țină totdeauna echilibrul dintre partea materială și cea spirituală și dă prioritate părții și spirituale, în acea măsură omul crește și se aseamănă tot mai mult cu cel care l-a zidit, cu Dumnezeu. Bogatul din evanghelie este centrat numai pe el: țarina mea, bunurile mele, hambarele mele, sufletul meu, totul este al meu. Cel care este centrat numai pe el, este cel care se îngrijește doar pe sine și cel care se îngrijește doar pe sine nu poate să iasă din această patimă, a trăirii vieții doar pentru el. Așa se întâmplă cu oricine nu se îmbogățește în Dumnezeu, pentru că îmbogățirea în Dumnezeu este în orice gest de dăruire, în tot ceea ce facem bun, tot ceea ce facem pentru alții. Tot ceea ce pornește de la noi și se finalizează în aproapele este o îmbogățire în Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru prezență, domnului primar Gheorghe Buda pentru buna colaborare, preoților prezenți, credincioșilor din parohia Șomcuta Mare care s-au implicat și se implică în mod constant pentru buna funcționare a comunității, precum și celorlalți credincioși din alte parohii veniți la sărbătoarea parohiei Șomcuta Mare.

Parohia greco-catolică Șomcuta Mare a fost reînființată în 9 februarie anul 1993, când episcop de Maramureș era PSS Lucian Mureşan, actualul Cardinal și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din România. Piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Înălţarea Domnului”, a fost pusă și sfințită de Preasfinția Sa Ioan Șișeștean, la data de 8 iunie 1997. Biserica a fost sfințită de către Episcopul Ioan Șișeștean, la 20 mai 2007. Preasfinția Sa Episcopul Vasile Bizău a sfinţit Iconostasul  în data de 22 iunie 2014.

Vechea biserică parohială cu Hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” s-a construit în anul  1887 și s-a finalizat şi consacrat în anul 1892. Iconostasul a fost realizat în anul 1907.

Biroul eparhial de presă


 

Vineri, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului.

„Postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reţinere de la mâncăruri şi băuturi trebuie să fie însoţită de reţinerea de la gânduri, cuvinte şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de postul sufletesc”, citim în Anexa decretului Arhiepiscopului Major Lucian Mureșan (20/21.05.2009), intitulată „POSTUL ŞI AJUNUL în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică”.

Potrivit aceluiași document, în postul Naşterii Domnului (Postul Crăciunului) se ţine post comun.

Postul comun (obişnuit), este postul în care se admite consumarea mâncărurilor gătite de post, excluzându-se carnea şi grăsimile de origine animală. Este permisă consumarea peştelui, vinului, untdelemnului, ouălor şi produselor lactate.

Biroul eparhial de presă

postul craciun 2019

 

„Sărbătorindu-i pe Arhanghelii Mihail și Gavril, ne rămân nouă, creștinilor, două misiuni importante: una este aceea de fi servitori ai lui Dumnezeu… Servitorul este acela care, din iubire își aduce serviciul său. Servitorul lui Dumnezeu este cel care își trăiește viața după rolul și misiunea pe care o are. Cea de-a doua misiune este aceea ce a fi purtători de veste bună” – sunt cuvintele Preasfințitului Vasile Bizău, rostite în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, în ziua hramului parohiei, vineri, 8 noiembrie a.c.

S-au adunat la sărbătoare numeroși credincioși din Satu Mare și împrejurimi, precum și un sobor de preoți din protopopiatul de Satu Mare și de Oaș, care au răspuns invitației preoților slujitori ai acestei parohii: părintele protopop Roman Dumitru, părintele Costin Laurențiu și părintele Pop Andrei.

Preasfințitul a explicat credincioșilor prezenți la sărbătoare cine sunt cei doi mari arhangheli: „Arhanghelul Mihail este cel care protejează comunitățile și persoanele care-l invocă. Arhanghelul Gavril este cel care duce vestea cea bună și misiunea lui este aceea a Dumnezeului puternic, care împlinește prin Cuvânt ceea ce promite… Este Arhanghelul care umple de bucurie lumea aceasta și sufletele celor care se încred în acest Cuvânt vestit, a celor care se încred în ceea ce Dumnezeu promite, ceea ce Dumnezeu împlinește”.  

Hram la biserica veche din Șurdești

Cu ocazia aceleiași sărbători, a Sfinților Arhangheli, Preasfințitul Vasile a fost prezent duminică, 10 noiembrie, în mijlocul comunității greco-catolice din Șurdești, care și-a sărbătorit, de asemenea, hramul.

 „Fiind în această biserică, simbol al bisericilor de lemn din Maramureș, care este pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, suntem chemați să mergem înspre origini, să mergem înspre valorile celor care ne-au precedat și celor care au lăsat această moștenire Bisericii și în special dumneavoastră, comunității de aici din Șurdești. Această biserică de lemn poartă în ea atâtea valori și în același timp, atâtea generații de oameni, de înaintași ai dumneavoastră, care, aici, în acest loc, au venit să se roage și să-și pună și ei aceeași întrebare [pe care o regăsim în Evanghelia de azi]: ce să facă, ca să moștenească viața de veci. Știm că sfinții arhangheli Mihail și Gavril sunt pururi în fața lui Dumnezeu, fac parte din ceata celor șapte arhangheli care văd pururi fața lui Dumnezeu și îndeplinesc misiunile pe care Dumnezeu le încredințează lor. Sunt slujitori ai lui Dumnezeu și vin întotdeauna în ajutorul oamenilor”, a afirmat Preasfințitul în omilia din cadrul Sfintei Liturghii. A îndemnat comunitatea din Șurdești să se depărteze de spiritul monden pentru a-și putea urma patronii spirituali și a se comporta asemenea lor.

Vorbind despre misiunea fiecărui creștin, a spus: „pentru a-L sluji pe Dumnezeu, este nevoie să rămânem în această stare a umilinței noastre de oameni, de creaturi care-L caută pe El în mod sincer. Pentru că atunci când Îl caută în mod sincer, omul își găsește și drumul…”.

Alături de Preasfințitul Vasile și părintele paroh Tomoș Marius, s-au unit în rugăciune de sărbătoarea hramului: părintele vicar general Augustin Butica, părintele protopop de Copalnic Mănăștur, Mihnea Gheorghe, precum și alți preoți din protopopiatele de Copalnic Mănăștur, de Seini și de Baia Mare. La sărbătoare au luat parte numeroși credincioși din Șurdești și împrejurimi.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

Consiliile permanente al Conferinței Episcopilor din Ungaria (CEU) și al Conferinței Episcopilor din România (CER) se reunesc în fiecare an pentru a discuta despre teme actuale comune. În acest an, întâlnirea s-a desfășurat în orașul istoric Esztergom, sediul Primatului Ungariei, între 28 și 29 octombrie 2019.

Delegația Conferinței Episcopilor din România a fost reprezentată de președintele acesteia, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, PS Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureș, PS László Böcskei, Episcop de Oradea și pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER. Conferința Episcopilor din Ungaria a fost reprezentată de președintele acesteia, PS András Veres, Episcop de Győr, Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, ÎPS Csaba Ternyák, Arhiepiscop de Eger, ÎPS György Udvardy, Arhiepiscop de Veszprém și Mons. Tamás Tóth, Secretar General al CEU.

La douăzeci de ani de la vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la București, în acest an Papa Francisc a vizitat locurile tradiționale ale României. Cele două Conferințe Episcopale își exprimă gratitudinea față de Sfântul Părinte pentru impulsul dat catolicilor cu motoul „Să mergem împreună”. În timpul întâlnirii cordiale cei prezenți s-au informat asupra pregătirii și programului celui de al 52-lea Congres Euharistic Internațional care va avea loc la Budapesta în septembrie 2020. Mai multe grupuri din România se pregătesc să participe, inclusiv la Sfânta Liturghie de deschidere cu primirea Primei Sfinte Împărtășanii.

Între temele discutate au mai figurat și tema misiunii și cea a îngrijirii credincioșilor minoritari în alte țări și alte chestiuni actuale. Întâlnirea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în Bazilica din Esztergom. La sfârșit, cei prezenți au recitat împreună rugăciunea oficială pentru Congresul Euharistic. Următoarea întâlnire va fi găzduită de Conferința Episcopilor din România în zilele de 26 și 27 octombrie 2020.

Esztergom, 29 octombrie 2019

Mons. Tamás Tóth, secretar general al CEU

 

 

În perioada 23-25 octombrie 2019 s-au desfășurat la Blaj lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj în sesiune ordinară de toamnă.

Cu acest prilej, Episcopii au inaugurat la biserica cu hramul „Fericitul Ioan Suciu” din cartierul Barbu Lăutaru precum și pe clădirea Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, două plăci memoriale în amintirea vizitei apostolice a Papei Francisc în România, când au fost beatificați cei șapte episcopi martiri.

În după-masa zilei de 24 octombrie 2019, Episcopii sinodali au participat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj, la o manifestare spirituală și culturală dedicată cinstirii memoriei mărturisitorilor credinței.

În cadrul lucrărilor sinodale au fost abordate teme administrative, disciplinare, precum și situația comunităților greco-catolice în diaspora. Sinodul a adoptat ”Ghidul pentru protecția minorilor”, în conformitate cu cerințele Sfântului Scaun. Totodată, Sinodul a instituit ca ziua de 2 iunie să fie sărbătoare de poruncă pentru întreaga Biserică, cu titulatura „Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români”.

Episcopii au reflectat asupra organizării unui pelerinaj național la Roma, la un an de la vizita Sfântului Părinte în România.

Următoarea Sesiune sinodală ordinară se va desfășura în perioada 4-6 iunie 2020 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.                                                                                                                                   

Notar - Pr. Cristian Crișan

 

  

 

Cardinalul, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, vine la Satu Mare pe 24 noiembrie. Filmul va fi proiectat de la ora 17:00 la ora 19:00 la Teatrul de Nord, Str. Horea nr. 3-5, Satu Mare.

Cardinalul prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și pe urmă perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet. Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.

Sinopsis: În anii ’50, conducătorii bisericii Greco-Catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici în afara celei ortodoxe. În fața chinurilor și unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică episcopul  Iuliu Hossu care prin curaj și verticalitate devine o călăuză pentru ceilalți preoți.

La finalul proiecției va avea loc o sesiune de Q&A la care vor participa regizorul Nicolae Mărgineanu și actorul Radu Botar.

Sursa: https://www.facebook.com/events/390963625188393/