Trei noi membre în Reuniunea Mariană la Târșolț
Duminică, 28 mai 2017, în parohia Greco-Catolica Tîrșolt (Țara Oașului), trei noi membre au fost primite solemn în Asociația Reuniunea Mariană. „Împreună cu comitetul Reuniunii Mariane din Tîrșolt, am ales această duminică, ultima din luna Mai -luna dedicată Sfintei Fecioare Maria- pentru a fi în comuniune de rugăciune cu credincioșii de pretutindeni care se află în pelerinaje la sanctuarele Maicii Domnului, pentru a întări spiritul parohiei și a perpetua evlavia către Sfânta Fecioară”, a afirmat părintele paroh Ioan Zbona. Primirea solemnă în asociație s-a făcut în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00. Candidatele au depus votul prin care se oferă Preacuratei Fecioare Maria cu dorința de a o iubi și a urma virtuțile sale în viața de zi cu zi, în familie și în societate.
În cuvântul de învățătură din Duminica a șaptea de după Paști, pr. Ioan Zbona a vorbit despre importanța cunoașterii lui Dumnezeu mai mult prin îmbrățișarea dorințelor Sale decât prin rațiune. „Când cineva cunoaște cu adevărat o persoană, gândește, face și simte ca acea persoană. Faptul ca Isus Îi spune Tatălui că ne-a făcut cunoscut numele Lui, ne invită să dorim tot ceea ce este plăcut Tatălui, iar ca ajutor avem rugăciunea Fiului către Tatăl: Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, căci ai Tai sunt (Io 17,9)”, a spus părintele. În încheiere, a subliniat faptul ca membrii Reuniunii Mariane sunt persoane care au îmbrățișat devoțiunea față de Preacurata Fecioară Maria și activează în parohii pentru a urma „o cale de perfecționare creștină prin rugăciunea rozarului sau alte devoțiuni față de Preacurata Fecioară Maria, aprofundarea credinței prin cunoașterea Evangheliei și a adevărului de credință al Bisericii, îmbrățișarea unui apostolat rodnic pentru a răspândi împărăția lui Hristos în sufletele celor din jur. La sfârșitul Sfintei Liturghii, cele trei noi membre au fost primite cu multă căldură și iubire de celelalte surori din cadrul Reuniunii Mariane din Tîrșolț, 51 la număr în acest moment.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.