„S-a turnat acest clopot spre mărirea lui Dumnezeu, prin vrednicia credincioșilor greco-catolici din parohia cu hramul ”Înălțarea Domnului ” Șomcuta Mare şi cu sprijinul familiei Micu Alexandru. A.D. 2017… Ochiul inimii mele îl ridic către tine Stăpână Sfântă Maria… Doamne, priveşte din locuinţa ta cea sfântă şi gândeşte-te la noi!" (Baruh 2,16). Acest text este inscripționat pe clopotul sfințit marți, 28 martie, de către părintele protopop Butean Vasile în biserica din Șomcuta Mare. Noul clopot al bisericii din Șomcuta reprezintă pentru credincioșii de aici „un glas care îi va chema de acum înainte la Sfânta Liturghie, îi va conduce spre veşnicie, în împărăţia cerurilor, îi va ocroti de toate stihiile văzduhului”, după cum a afirmat părintele paroh și protopop Butean Vasile în cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul oficiului de sfințire a clopotului. „Vă încredințăm rugăciunilor Preasfintei Treimi, Sfinților Petru şi Pavel, patronii vechii noastre Biserici, atât pe dumneavoastră cat si pe cei dragi din familie”, a afirmat părintele, adresându-se credincioșilor prezenți în biserică și în special familiei Alexandru si Elena Maria Micu, descendenţi ai familiei Micu din Şomcuta Mare, susținători principali ai proiectului.
Biroul eparhial de presă
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Vreti sa primiti pe Email ultimele noutati?