POIENILE DE SUB MUNTE – Sfințirea bisericii cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”
Duminică 21 august a.c., Preasfințitul Vasile Bizău a sfințit biserica greco-catolică ucrainiană „Schimbarea la Față a Domnului” din localitatea Poienile de sub Munte (protopopiatul Ciscarpatin de Maramureș). Ritualul de sfințire a bisericii și consacrare a altarului lăcașului de cult a fost urmat de Sfânta Liturghie celebrată de către Eparhul de Maramureș. Au concelebrat preoți din parohiile învecinate, părintele Vicar General pentru Ucrainieni - Dubovici Mihai, pr. protopop - Colopelnic Vasile și pr. Boiciuc Ioan – paroh. Liturghia a fost celebrată în limba ucrainiană, limbă maternă pentru majoritatea credincioșilor din această localitate.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul a vorbit despre darul prezenței lui Dumnezeu: „Dacă Dumnezeu este prezent în viața noastră, viața noastră merge progresiv înspre bine. Dacă Dumnezeu este prezent în viața noastră și simțim prezența lui, ne predispunem lucrării lui, împlinim în viața de fiecare zi opera lui, transformăm în fapt ceea ce credem, atunci viața noastră se transformă în bine și deși anii trec peste noi, nu facem decât să ne crească inima în iubirea lui Dumnezeu. Și iubirea lui Dumnezeu nu înșală niciodată, deoarece acea iubire a lui Dumnezeu pe care noi o avem în suflet este cea care ne va trece pragul în eternitate”.
La sfârșit, Ierarhul i-a înmânat parohului Paul Ioan Boiciuc o Diplomă de Merit Bisericesc, în semn de recunoștință pentru contribuția deosebită adusă la reînnoirea Bisericii și pentru rodnica activitate pastorală desfășurată.
Parohia greco-catolică din Poienile de Sub Munte, având soarta celorlalte parohii greco-catolice din țară, a fost desființată în anul 1948 de către Regimul Comunist și reînființată în anul 1996 de către pr. Ioan Șelever. Prima Sfântă Liturghie s-a celebrat în fața bisericii Greco-catolice vechi, care datează din anul 1789. După deschiderea parohiei, liturghiile au fost celebrate într-o casă privată până în momentul în care s-a intrat în posesia școlii confesionale a Bisericii Greco-Catolice. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2002 de către pr. Vicar General pentru Ucrainieni - Voloșciuc Ioan, împreună cu un sobor de preoți. Biserica a fost construită între anii 2002-2010. Lucrările au fost începute de pr. Ioan Șelever (paroh intre anii 1996-2006) și continuate de pr. Boiciuc Paul Ioan (paroh din 2006). În anul 2015, construcția a fost modificată în proporție de 90% și finisată.
Biserica este așezată în centrul localității și are 16 m lungime, 10 m lățime și 25 m înălțime. Are iconostas și bolta pictată cu Isus Pantocrator, Fecioara Maria și cei 4 evangheliști.
Comunitatea greco-catolică ucrainiană din Poienile de Sub Munte numără în prezent 221 credincioşi, 90 de familii.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.