Copilărie cu parfum de bunătate - Tabere de vară în parohiile de pe Valea Izei
Copilărie cu parfum de bunătate: aceasta a fost tema taberelor de vară ale copiilor din parohiile Dragomirești, Călinești, Ieud și Bârsana, organizate de surorile lui Isus Răscumpărătorul în luna iulie a. c. Au fost zile pline de soare și bucurie, la care au participat aproximativ 200 de copiii.
În acest an jubiliar al milostivirii, copiii au fost ghidați să descopere frumusețea de a fi copil al lui Dumnezeu care, prin fapte bune, faptele de milostivire trupești și sufletești, pot răspândi un parfum deosebit, unic… un parfum de bunătate. De această bunătate ne-a dat pildă însuși Isus prin învățătura și viața sa. Cântul, rugăciunea, cateheza și bineînțeles jocul au ritmat programul zilelor de tabără.
Un gând de recunoștință și mulțumire adresăm preoților parohi care au dorit, susținut și s-au implicat personal în desfășurarea acestor zile. De asemenea mulțumim tinerilor animatori din parohii, de implicarea cărora a depins foarte mult reușita activităților. Bunul Dumnezeu să primească și să binecuvânteze dăruirea sinceră a fiecăruia și să ne fie alături ca, prin viața noastră, să învăluim lumea cu parfum de…BUNĂTATE!
Sr. Mariana (SIR)
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.