De sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”, marți, 8 septembrie 2026, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie în Parohiile Șișești din Protopopiatul Baia Mare și Porumbești din Protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare.
Pășind pe urmele primului Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu, care a instituit pelerinajul din data de 8 septembrie la Șișești, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat în această parohie în dimineața Sărbătorii, alături de părintele Ioan Balea – vicar judecătoresc, părintele Emil Gîrboan – protopop al Protopopiatului Baia Mare, părintele Gabriel Horț – paroh al parohiei Șișești și un sobor de preoți din Eparhie.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre bucurie, credință și speranță, pornind de la Troparul sărbătorii: „‹‹Nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru››. Troparul face referire la bucuria pe care a adus-o în lume nașterea Preacuratei Fecioare Maria”, a afirmat PS Vasile, subliniind faptul că această bucurie nu este una care se referă doar la trecut, ci este bucuria pe care noi, cu toții, suntem chemați să o trăim în prezent, deoarece evenimentul Nașterii Maicii Domnului este unul care se actualizează și astăzi, și în toată istoria mântuirii.
„Bucuria aceasta vine cu o așteptare îndelungată, așteptarea părinților Ei, Ioachim și Ana, o așteptare pe care o vedem în istoria mântuirii de-a lungul generațiilor de oameni care au crezut în promisiunea mesianică, o așteptare care i-a făcut pe oameni să aibă ochii mereu ațintiți asupra lui Dumnezeu și credința din sufletul și inima lor să le dea mereu curajul să vadă dincolo. Este așteptarea în speranță care îl face pe om să privească înainte, așteptând ca Domnul să se manifeste. Așa este și în viața noastră: speranța din suflet este cea care ne face să vedem dincolo de evenimentele prezentului”, a spus Arhiereul, îndemnând credincioșii care s-au făcut pelerini la Șișești să aibă încredere în însoțirea permanentă a Tatălui, care se manifestă în viața fiecăruia și în istoria omenirii la momentul oportun.
PS Vasile a vorbit despre disponibilitatea totală a Mariei de a se supune planului divin, misiune care se manifestă prin a accepta „maternitatea și dăruirea de sine, prin a-și pune viața în slujirea lui Dumnezeu și în manifestarea harului care se face văzut prin viața Ei, prin faptele și atitudinea Ei”, încredințând, conform tradiției, întreaga Eparhie de Maramureș Maicii Preacurate, ocrotitoarea Eparhiei, la finalul procesiunii cu statuia Maicii Domnului în jurul Bisericii din Șișești. Acest ritual îl făcea și Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu înainte de anul 1948.
În seara sărbătorii, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie în Parohia Porumbești, împreună cu părintele Cornel Simon – protopop al Protopopiatului Ciscarpatin de Satu Mare, părintele Istvan-Miklos Simon – paroh al Parohiei gazdă și un sobor de preoți din parohiile înconjurătoare.
După salutul adresat comunității de limbă maghiară din Porumbești, Ierarhul a adus în lumină trei expresii care redau atitudinea Sfinte Fecioare Maria față de planul pe care Dumnezeu îl are în lume, prin mijlocirea Sa:
- „Iată-mă. Fie mie după Cuvântul Tău!” (Lc 1,38) Este disponibilitatea Sfintei Fecioare de a da atenție Cuvântului lui Dumnezeu, disponibilitate pe care suntem invitați să o manifestăm și noi în viața noastră.
- Magnificat – „Mărește suflete al meu pe Domnul” (Lc 1,46-55). Este un cuvânt de bucurie, de laudă, pe care Preacurata Fecioară Maria îl exprimă atunci când o întâlnește pe verișoara sa Elisabeta, după ce a primit vestea că-l va naște pe Isus. Bucuria care se naște din întâlnirea lor este bucuria care se naște din har, bucuria care izvorăște atunci când omul e caritabil, e deschis, când merge în întâmpinarea celuilalt.
- „Faceți ceea ce vă va spune El” (Ioan 2,5). Acest îndemn a fost dat de Maica Domnului la nunta din Cana Galileei, atunci când tristețea începuse să se instaleze din cauza faptului că nu mai aveau vin. Fecioara Maria este cea atentă la cei din jur, este cea dintâi care observă că nu mai au vin. Atenția Ei este îndreptată asupra celorlalți. Având atenția îndreptată asupra celorlalți, harul lui Dumnezeu vine și dă bucurie, împlinește ceea ce lipsește. Isus transformă apa în vin și bucuria revine, iar acest eveniment este începutul minunilor prin care El își manifestă mesianitatea. Același îndemn ni-l lasă și nouă astăzi, de a asculta de Cuvântul Său.
Acestea sunt trei cuvinte de învățătură pe care Preacurata Fecioară Maria ni le lasă moștenire pentru a trăi o viață în bucurie și împlinire, a transmis PS Vasile comunității din Porumbești, invocând peste aceasta harul de a trăi pe mai departe iubirea față de Maica Domnului, Mama noastră și a Bisericii.
Biroul eparhial de presă
Foto Șișești





Foto Porumbești






000
