După Coborârea de la sărbătoarea Rusaliilor, Spiritul lui Dumnezeu este prezent în inimile celor care cred în Isus și El este izvorul sfințeniei noastre”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul de învățătură rostit în Parohia „Sfântul Anton” din Satu Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească duminică, 14 iunie a.c., cu prilejul hramului bisericii.
Ierarhul a amintit faptul că Sfântul Apostol Pavel, în scrisorile pe care le trimitea, îi numea sfinți pe primii ucenici, pe primii creștini, lucru care denotă faptul că noi, cu toții, suntem chemați la sfințenie.
Spiritul Sfânt se manifestă ca o chemare tainică interioară, care ne îndeamnă să alegem binele și să evităm răul, a transmis PS Vasile, introducând astfel mesajul evanghelic al duminicii (Mt 4, 18-23 – Chemarea primilor discipoli) și explicând modul în care Cuvântul Domnului „are putere să transforme viața omului”, dar și faptul că acesta „o transformă prin participarea liberă a omului. Omul este invitat să răspundă Cuvântului lui Dumnezeu, iar dacă răspunde, viața lui înflorește, se schimbă, se transformă”.
„La început, Isus a chemat două perechi de frați, iar acest lucru ne arată că noua comunitate, care se naște pentru Împărăția lui Dumnezeu, este constituită în dimensiunea frăției: în Hristos, toți oamenii sunt frați și surori”, purtători de talanți și de haruri unice sădite în noi.
Sfinții sunt cei care au dat un răspuns imediat chemării de a-l urma pe Isus. Sfântul Anton de Padova întruchipează modelul de dăruire, prin modul în care se angajează în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, contemporan fiind cu Sfântul Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan. În acest an se împlinesc 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc. Este an jubiliar franciscan.
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă. Aceasta este logica Evangheliei. Și intrând în această logică, facem parte din Împărăția lui Dumnezeu… Astăzi Sfântul Anton ne aduce aminte de faptul că atunci când manifestăm generozitate față de semenii noștri, de fapt, ne împlinim viața”, a spus Preasfinția Sa în comunitatea din Satu Mare, invocând de la Dumnezeu harul de a ne da și nouă harul de a răspunde vocației la sfințenie și de a păși pe drumul Împărăției lui Dumnezeu.
La finalul celebrării, părintele paroh Daniel Bonea a mulțumit Preasfințitului Părinte Vasile pentru cuvântul de învățătură ziditor, precum și colegilor preoți care au concelebrat: părintele Eduard Fischer – protopop de Satu Mare și părintele Ioan Sas – paroh al Parohiei Viile Satu Mare. A mulțumit, de asemenea, „părinților diaconi Florin Marc și Ioan Mititean, consiliului curatoral, corului bisericii și tuturor credincioșilor care s-au rugat împreună Sfântului Anton, mijlocitorul nostru pe drumul sfințeniei”.
Biroul eparhial de presă







000
