„Astăzi comunitatea din Rozavlea își vede reînnoită alianța cu Domnul prin Sfințirea acestei biserici într-o continuitate de credință la care suntem chemați”, a afirmat Preasfințitul Părinte Vasile Bizău în biserica din Rozavlea duminică, 12 octombrie 2025, cu ocazia Sfințirii bisericii cu hramul „Bunavestire”.
S-au unit în celebrarea sfințirii bisericii și a Sfintei Liturghii Arhierești: părintele protopop Vasile Codrea, părintele paroh Daniel Piț și un sobor de preoți din Eparhia de Maramureș, dar și din Eparhia de Cluj-Gherla.
În textul Evangheliei citit la sfințirea bisericilor, cel din Evanghelia de la Matei, Isus îi spune lui Petru: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. „Pe această credință de piatră este zidită, de fapt, Biserica Mântuitorului Hristos și noi suntem pietre vii în ea. Suntem pietre vii în această construcție spirituală, comunitatea vie a Bisericii de astăzi și suntem bine clădiți pe un fundament stabil care este Hristos Domnul. Altarul sfințit în această biserică este, de fapt, această piatră care rămâne în memoria comunității și a generațiilor ca piatră de legământ, ca și piatră de comuniune în Biserică cu Dumnezeu și cu toți fiii și fiicele Biserici…”. „Memoria ne spune cine suntem, că suntem fiii și fiicele Domnului, clădiți în Biserica Sa Sfântă, apostolică, universală, catolică”, iar „sfințirea unei biserici reprezintă reînnoirea memoriei că suntem fiii și fiicele Bisericii: una, sfântă, catolică și apostolică”, a transmis Ierarhul.
Rezumând parabola Semănătorului din Evanghelia duminicii (Lc. 8,5-15), Arhiereul a explicat faptul că în aceasta Isus relatează, de fapt, povestea vieții Lui. „El ne traduce și ne spune că sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, care este semănat cu generozitate peste tot; Domnul nu alege doar o parte din pământ, ci tot pământul și lumea aceasta sunt zidite de El… Sămânța este Isus, care a venit în mijlocul nostru, s-a făcut trup, s-a făcut o sămânță lăsată în mâna semănătorului, a Tatălui”. PS Vasile a invitat astfel credincioșii să mediteze la ce fel de pământ este cel din inima lor, acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu așteaptă să fie primit ca o sămânță care moare pentru a se contopi cu viața celui care o primește, pentru a aduce rod bun. „Atunci când pământul este bun, omul se sfințește”, a transmis Ierarhul.
„Bucuria de a păși astăzi într-un lăcaș nou sfințit și închinat lui Dumnezeu este rod al credinței, al unității și al muncii unei comunități”, a afirmat la final părintele paroh Daniel Piț, „mulțumind mai întâi Preasfințitului Părinte Vasile Bizău, care, prin rugăciunea și slujirea sa arhierească, a sfințit această biserică, pecetluind-o cu binecuvântarea și prezența sa părintească”.
Părintele a mulțumit domnului Mihai Șimon, econom eparhial, „care a purtat responsabilitatea gestionării construcției”, părintelui Simion Griguța și familiei sale care au slujit această comunitate după căderea regimului comunist, punându-și casa la dispoziție pentru celebrările liturgice, pentru începerea construcției acestei biserici și pentru buna colaborare. „De asemenea mulțumesc părintelui protopop Vasile Codrea, pentru susținerea, sfatul și încurajarea constantă în toți acești ani”, a spus părintele Piț, mulțumind, de asemenea domnului primar Vasile Mârza, pentru sprijin și buna colaborare, dar și tuturor binefăcătorilor: Asociația Oeuvre D'Orient din Franța, Missio din Austria, Renovabis din Germania, autorităților publice și locale, și tuturor donatorilor din Rozavlea, din alte localități sau din diaspora.
Mulțumiri s-au îndreptat înspre toți cei implicați în proiect: meșteri, firme, pictoriței Rodica Cârcu Pribilean și către preoții prezenți la sărbătoare, „care au venit în număr atât de frumos, însoțiți de credincioșii din parohiile lor, din localitățile învecinate”, către corul parohiei Ieud și către credincioșii din parohia Rozavlea, gazdele acestei sărbători.
Talida Trifoi
Biroul eparhial de presă
000