Sărbătoarea Rusaliilor 2025: Vizite pastorale ale Preasfințitului Părinte Vasile la Sarasău și Negrești-Oaș
Hramul parohiei „Coborârea Sfântului Spirit” din Sarasău
„Sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt, Sărbătoare însemnată pentru Biserica întreagă și mai ales pentru comunitatea dumneavoastră, care își sărbătorește hramul, ne cheamă să-l invocăm cu toată inima pe Spiritul Sfânt, Dătătorul de viață, Mântuitorul și Împlinitorul vieții noastre. Evocându-l pe Spiritul Sfânt, avem această garanție a faptului că Dumnezeu ne cercetează, că inimile noastre sunt cercetate în profunzimea lor și că darul lui Dumnezeu se face mereu prezent. Este un har al zilei, un har al momentului, un har al prezentului. Și acest har este apropierea și întâlnirea cu Dumnezeu, care este Tată, iubire fără de margini și împlinitor al vieții celor care se încred în El”. Sunt cuvintele cu care Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a adresat comunității greco-catolice din Sarasău în Sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt, duminică, 8 iunie 2025, nu înainte de a rosti rugăciunea Împărate Ceresc.
Ierarhul de Maramureș a celebrat Sfânta Liturghie în comunitatea din Sarasău, care și-a sărbătorit hramul. Au concelebrat: părintele Mihai Grigor și părintele George Nicoară și a diaconat părintele diacon Ioan Mititean.
Adresându-se credincioșilor de aici, PS Vasile a adus în lumină două imagini puternice ale intervenției Domnului care se regăsesc în descrierea evenimentului coborârii Spiritului Sfânt, așa cum este făcută ea de către Sfântul Evanghelist Luca (Fapte. 2,1-11): suflarea ca de vânt și focul.
„Prin suflarea lui Dumnezeu, omul a devenit ființă vie... suflarea aceasta de viață vine de sus, de la Dumnezeu și îl însoțește pe om, îl însuflețește pe om, îl inspiră pe om, îl cheamă pe om... Noi, cu toții, suntem beneficiarii acestui dar, care este darul vieții. Și pe lângă acest dar al vieții pe care Dumnezeu ni l-a dat, mai suntem beneficiari ai darului chemării, pe care Spiritul Sfânt îl dă fiecăruia dintre noi și ne cheamă să trăim în Hristos, în pace și în unitate”. „În ziua Învierii Domnului, Isus vine în mijlocul apostolilor și îi salută cu aceste cuvinte: pace vouă. Apoi suflă peste ei. Și le spune: primiți Spirit Sfânt cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate și cărora veți ține, ținute vor fi. Isus suflă peste Apostoli.
Această suflare a lui este suflare de viață. Este suflarea Spiritului Sfânt, suflarea lui Dumnezeu. Și de aceea, coborârea Spiritului Sfânt peste apostoli, peste Biserică și peste fiecare dintre noi, este un moment de har, un moment al prezentului, un moment al credinței în care ne deschidem inima pentru a-l urma mai îndeaproape pe Mântuitorul Hristos.
În sărbătoarea de astăzi reînnoim credința noastră în asistența Spiritului Sfânt și a prezenței lui Dumnezeu în lume, în inimile noastre și în Biserică și în felul acesta, harul acestei zile ne apropie mai mult de Dumnezeu, deschizându-ne inima”.
„Cel de-al doilea element pe care îl folosește în descriere Sfântul Evanghelist Luca este focul, vorbește despre limbi de foc. Focul luminează, purifică și încălzește. Această lucrare a coborârii Spiritului Sfânt prin limbi de foc ne duce cu gândul la faptul că luminează inimile. Îi face pe apostoli să înțeleagă mai profund misterul morții și Învierii lui Isus.
Luminează mintea și înțeleg că este lucrarea lui Dumnezeu mai mult decât pot ei să cuprindă... De asemenea, focul încălzește... Și mai ales încălzește inima omului... Atunci când inima este încălzită de harul Spiritului Sfânt, omul învață să iubească și să ierte”.
Prin aceste frumoase cuvinte a descris și explicat Ierarhul de Maramureș evenimentul Coborârii Spiritului Sfânt asupra apostolilor în omilia rostită în parohia din Sarasău, invocând harul Spiritului Sfânt „să ne dea și nouă tuturor darul păcii, al comuniunii și al unității”.
Hramul parohiei „Sfânta Treime” din Negrești-Oaș
„Trăim sărbătoarea împlinirii timpului pascal odată cu Coborârea Spiritului Sfânt și apoi, cu sărbătoarea de astăzi, cea de-a doua zi a Sărbătorii Cincizecimii, Biserica ne invită să intrăm în misterul Preasfintei Treimi. Și ca să putem să intrăm în acest mister, trebuie să dorim să ne abandonăm așa cum se abandonează omul atunci când este încercat de sentimente de iubire”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în comunitatea greco-catolică din Negrești-Oaș, unde a celebrat Sfânta Liturghie în cea de-a doua zi de Rusalii (9 iunie), de sărbătoarea Preasfintei Treimi, cu ocazia hramului parohiei de aici. Alături de Preasfințitul Părinte, au concelebrat: părintele protopop și paroh Iacob Feier, părintele Dumitru Cordoș și un sobor de preoți invitați la sărbătoarea parohiei.
„Atunci când omul are inima iubitoare, când omul are inima în pace, atunci când omul simte că se întâmplă ceva deosebit, că viața în el însuși este mai bogată și este un mister și îl cheamă din interior această viață înspre o fericire și mai mare, el se lăsă transformat de acest simțământ interior al inimii, iar iubirea este sentimentul cel mai profund pe care omul îl trăiește.
În sărbătoarea Preasfintei Treimi trebuie să intrăm cu mulțumire, cu recunoștință, cu sentiment de admirație și adorație față de Bunul Dumnezeu care ne-a dus la viață, care ne-a înzestrat cu toate darurile pe fiecare dintre noi, să ne aducem aminte că ne-a creat unici. Fiecare dintre noi în ochii lui Dumnezeu suntem așa de prețioși pentru că suntem unici. Nu mai este niciunul ca și noi, în iubirea lui Dumnezeu.
Ne-a înzestrat cu toate harurile Sale. A însoțit istoria mântuirii oamenilor cu providența sa divină, cu profeții și apoi cu trimiterea Fiului Său în lume. Ne-a învățat, prin Fiul Său, cum să fim oameni adevărați, ca viața aceasta să fie pe deplin trăită ca și oameni adevărați. Și în Mântuitorul Hristos avem această măsură a vieții trăite după voința lui Dumnezeu”, a afirmat Ierarhul, care a explicat comunității din Oaș cum noi, cu toții, am primit la botez darurile Spiritului Sfânt, după cum Sfântul Apostol Pavel transmite comunității din Efes, în prima lectură pe care am ascultat-o astăzi (Ef. 5,8-19): Acum sunteți lumină. Umblați ca și fii ai luminii pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr. Erați întuneric înainte de a deveni creștini, când nu-L cunoșteați pe Hristos.
Există însă și atitudini care ne împiedică să ne deschidem inima pentru a primi darurile Spiritului Sfânt, atitudini care au fost descrise de către Sfântul Părinte Papa Francisc și care au fost foarte bine explicate de către PS Vasile în omilia sa, pentru a fi înțelese și evitate.
Trei atitudini ne țin departe de darurile Spiritului Sfânt și anume: narcisismul, pesimismul și nostalgia sau ancorarea și rămânerea în trecut. Toate cele trei îl fac pe om să se caute pe sine, voia sa și nu voia Domnului, să aleagă să privească doar partea negativă a lucrurilor, fără a vedea partea lor luminoasă și să nu trăiască prezentul ca moment de convertire, de comuniune continuă cu Dumnezeu. „Dar El este comuniune de iubire, sărbătoare pe care astăzi o avem, sărbătorind Preasfânta Treime”, a transmis PS Vasile.
La finalul celebrării, părintele paroh și protopop Iacob Feier a mulțumit Preasfințitului Părinte pentru aceste puncte foarte puternice de meditație cuprinse în cuvântul de învățătură, dar și colegilor preoți, doamnei primar și tuturor credincioșilor care s-au unit sărbătorii parohiei.
Talida Trifoi
Biroul eparhial de presă
Foto Sarasău
Foto Negrești-Oaș
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.