PS Vasile de sărbătoarea Sfântului Anton: „Sfinții ne-au lăsat moștenirea experienței lor de viață”
„Sfinții ne-au lăsat o mare moștenire, moștenirea spirituală a ceea ce au înfăptuit, a experienței lor de viață și a patrimoniului spiritual pe care l-au împărtășit atât cât au trăit și și după ce au trecut la cele veșnice. Moștenirea este una dintre bucuriile pe care fiecare generație le are de la înaintași. Și atunci când avem moștenire, nu putem decât să fim recunoscători…”; sunt cuvintele Preasfințitului Vasile rostite în cadrul omiliei ținute în biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. „Fiecare dintre noi avem un sfânt ocrotitor sau avem o devoțiune aparte față de unul dintre sfinți, pentru că îl simțim mai aproape de noi prin faptul că a trecut prin încercări prin care și noi, la rândul nostru, suntem puși la încercare să trecem și de aceea, această afinitate spirituală cu sfinții ne face pe fiecare dintre noi să depășim de fiecare dată câte un prag; și acest prag este învingerea legăturilor care ne țin departe de Dumnezeu. Moștenirea pe care Sfântul Anton ne-o lasă este, de fapt, puterea Cuvântului lui Dumnezeu pe care el îl trăiește de-a lungul vieții sale, puterea Cuvântului lui Dumnezeu care are această forță să transforme inimile, chiar și pe cele mai împietrite…”, a mai spus PS Vasile.
Hramul parohiei Sfântul Anton a avut loc joi, 13, iunie, în ziua în care Biserica îl cinstește pe sfântul minunilor. Biserica s-a umplut cu sutele de credincioși veniți aici sa-l cinstească și să aducă crini pentru a fi binecuvântați.
Programul sărbătorii a început marți, pe 11 iunie, cu o seară de veghe, care a cuprins: Vecernia, Rozariul, Sf. Liturghie, Veghe și adorație, în cadrul căreia s-au citit lecturi din Vechiul și Noul Testament. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. profesor Gabriel Marincaș, paroh de Gherla (II). La seara de veghe a participat și corul Armonia condus de D-na dirijoare Mihaela Bob.
În cadrul Sfintei Liturghii din ziua sărbătorii, patru copilași au primit prima împărtășanie în mod solemn, iar înainte au făcut prima lor spovadă. Înainte de binecuvântarea finală s-au sfințit crinii aduși de credincioși, care simbolizează curăția.
La final, părintele paroh Florin Marusciac a mulțumit Domnului, dar și tuturor celor prezenți: Preasfințitului Vasile, părintelui vicar judecătoresc Ioan Balea, părinților protopopi Gîrboan Emil și Silviu Hodiș, tuturor preoților și credincioșilor care au participat la sărbătoarea parohiei.
După mulțumirile finale, Preasfințitul Vasile a oferit câte o diplomă și cadouri pentru copiii care au primit prima Împărtășanie în mod solemn.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.