Absolventul de teologie Pop Daniel a devenit diacon
Marți, 15 august 2017, în sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, Preasfințitul Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie, de la ora 10:30, la mănăstirea baziliană din Baia Mare, iar seara, de la ora 18:00, a participat la hramul bisericii „Sfânta Maria” din oraș. În cadrul Sfintei Liturghii, a ridicat la Treapta Diaconatului pe ipodiaconul Pop Daniel, absolvent al Institutului Teologic de la Blaj.
Parcurs academic:
Născut în localitatea Rus (Jud. Maramureș), diaconul Daniel Pop a urmat școala cu clasele I-VIII în localitatea Dumbrăvița, Maramureș. Studiile liceale le-a urmat în cadrul Grupului Școlar Aurel Vlaicu din Baia Mare - profil Filologie Teologie. În anul 2012, a finalizat studiile universitare în cadrul Facultății de Teologie Greco Catolică, Departamentul Blaj, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca. După finalizarea studiilor, a activat ca și cântăreț bisericesc în parohiile „Sfântul Anton” și „Bunavestire” din Baia Mare.
Biroul eparhial de presă
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.