Joi, 21 Noiembrie 2024

Pelerinaj la Máriapócs, Ungaria

Un grup de aproximativ 200 de persoane din Eparhia Greco Catolică de Maramureș au participat sâmbătă, 1 octombrie 2016, la pelerinajul organizat de către domnul Mihai Șimon (econom eparhial) și pr. Florin Fodoruț la Sanctuarul din Máriapócs, Ungaria. Aici, în sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii au avut ocazia de a participa la liturghia în limba română (ora 11:45), celebrată de pr. Florin Fodoruț (din Satu Mare) și concelebrată de ceilalți preoți însoțitori ai grupului.

În cuvântul său de învățătură, părintele Fodoruț a vorbit despre latura pământească a Mariei, folosind ca suport decretul conciliar Apostolatul Laicilor. A explicat faptul că Maria nu a fost doar mama lui Dumnezeu, cum suntem obișnuiți să ne-o imaginăm, ci a fost și ființă umană, care simțea oboseala, grijile la fel ca noi, care a îmbătrânit și a încărunțit, la fel ca noi.  

Credincioșii au luat apoi prânzul împreună, au vizitat sanctuarul, bisericuța de lemn din apropiere și au trecut prin fața icoanei făcătoare de minuni din biserica Sanctuarului.

În drum spre casă, pelerinii s-au oprit la Carei, unde au vizitat biserica greco-catolică maghiară „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din oraș.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.